Capitolul VI Infracțiuni contra libertății persoanei | Drept Penal (C.H. BECK)

Acesta este un fragment din Codul penal. Comentariu pe articole, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2016, ISBN 978-606-18-0583-9
Autor: Valerian Cioclei, Iuliana Nedelcu, Teodor Manea, Lavinia Lefterache, Irina Kuglay, Georgina Bodoroncea, Francisca-Maria Vasile.
Cumpărați modulul Drept Penal (C.H. BECK) Lege5 care permite accesul integral la următoarele lucrări:

Drept penal. Partea specială I. Infracțiuni contra persoanei și infracțiuni contra patrimoniului, ediția 4, Editura C. H. Beck, 2019, ISBN 978-606-18-0928-8
Autor: Valerian Cioclei

Drept penal. Partea specială II, ediția 3, Editura C. H. Beck, 2019, ISBN 978-606-18-0860-1
Autor: Cristina Rotaru, Valerian Cioclei, Andra-Roxana Trandafir (Ilie)

Drept penal. Partea specială I, ediția 3, Editura C. H. Beck, 2018, ISBN 978-606-18-0806-9
Autor: Valerian Cioclei

Codul de procedură penală. Comentariu pe articole, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2017, ISBN 978-606-18-0672-0
Autor: Mihail Udroiu, Amalia Andone-Bontaș, Georgina Bodoroncea, Sergiu Bogdan, Marius Bogdan Bulancea, Dan Sebastian Chertes, Ioan-Paul Chiș, Victor Horia Dimitrie Constantinescu, Daniel Grădinaru, Claudia Jderu, Irina Kuglay, Constantin-Cristinel Meceanu, Iulia Nedelcu, Lucreția Albertina Postelnicu, Sebastian Rădulețu, Alexandra Mihaela Șinc, Radu Slăvoiu, Isabelle Tocan, Andra-Roxana Trandafir (Ilie), Mihaela Vasiescu, George Zlati

Drept penal. Partea specială II, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2018, ISBN 978-606-18-0760-4
Autor: Cristina Rotaru, Andra-Roxana Trandafir, Valerian Cioclei

Drept penal. Partea specială I, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2017, ISBN 978-606-18-0627-7
Autor: Valerian Cioclei

Dreptul penal al afacerilor, ediția 6, Editura C. H. Beck, 2016, ISBN 978-606-18-0592-1
Autor: Alexandru Boroi, Mirela Gorunescu, Ionuț Andrei Barbu, Bogdan Vîrjan

Codul penal. Comentariu pe articole, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2016, ISBN 978-606-18-0583-9
Autor: Valerian Cioclei, Iuliana Nedelcu, Teodor Manea, Lavinia Lefterache, Irina Kuglay, Georgina Bodoroncea, Francisca-Maria Vasile

Tratat de Cooperare judiciară internațională în materie penală, ediția 1, Editura C. H. Beck, 2016, ISBN 978-606-18-0549-5
Autor: Alexandru Boroi, Ion Rusu, Minodora-Ioana Rusu

Infracțiunile de evaziune fiscală, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2016, ISBN 978-606-18-0548-8
Autor: Bogdan Vîrjan

Procedură penală. Partea generală. Partea specială, ediția 2, Editura C. H. Beck, 2015, ISBN 978-606-18-0412-2
Autor: Andrei Zarafiu

Noul Cod de procedură penală. Note. Corelații. Explicații, ediția 1, Editura C. H. Beck, 2014, ISBN 978-606-18-0329-3
Autor: Petre Buneci, Gheorghe Șerban, Iuliana Ciolcă, Ionuț Dragnea, Alexandru Vasilache, Sebastian Crețu, Adrian Pichler, Ion Vasilache, Viorica Stoica, Dana Tițian, Mihai Jiganie-Șerban

Foundations of European Criminal Law, ediția 1, Editura C. H. Beck, 2014, ISBN 978-606-18-0290-6
Autor: Renate van Lijssel, Andrea Jánosi, Erika Váradi-Csema, Ferenc Sántha, Clara Tracogna, Lamya-Diana Al-Kawadri, Avrigeanu Tudor, Neagu Norel, Mirela Gorunescu

Noul Cod penal. Note • Corelații • Explicații, ediția 1, Editura C. H. Beck, 2014, ISBN 978-606-18-0328-6
Autor: Mihai Adrian Hotca, Norel Neagu, Constantin Nedelcu, Maxim Dobrinoiu, Mircea Constantin Sinescu, Lamya-Diana Al-Kawadri, Radu Slăvoiu, Radu-Florin Geamănu, Adrian Hărătău, Mirela Gorunescu

Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și influența acesteia asupra dreptului penal național, ediția 1, Editura C. H. Beck, 2014, ISBN 978-606-18-0278-4
Autor: Norel Neagu

Cumpără forma completă
  •  

Valerian Cioclei [ Mai mult ] - Titlul I Infracțiuni contra persoanei -
Capitolul VI Infracțiuni contra libertății persoanei

Art. 205 Lipsirea de libertate în mod ilegal

4. Variantele infracțiunii. Un element de noutate față de vechiul Cod îl reprezintă introducerea variantei asimilate de la alin. (2), care se referă la răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-și exprima voința ori de a se apăra. Aceasta are menirea de a acoperi un semi-vid legislativ, pus în evidență și de unele cazuri concrete, cu care s-a confruntat practica (răpirea unui nou-născut din maternitate). În cazuri de acest gen, „doar printr-o analogie în defavoarea inculpatului se putea vorbi până acum de lipsire de libertate” (Expunere de motive, p. 41). Prima variantă agravată, cea de la alin. (3), cuprinde trei împrejurări în care se poate comite fapta. Prin faptă săvârșită de către o persoană înarmată, lit. a), trebuie să se înțeleagă fapta comisă de persoana care are asupra ei o armă, în sensul dispozițiilor art. 179 C. pen.., corelate cu cele ale art. 2 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor. Dacă este vorba despre o armă propriu-zisă [art. 179 alin. (1)], este suficient ca făptuitorul să o poarte la vedere sau să amenințe victima cu arma respectivă. Dacă este vorba despre alte obiecte, asimilate armelor [art. 179 alin. (2)], este necesar ca acestea să fie întrebuințate într-un atac efectiv, pentru a se putea reține agravanta. Fapta comisă asupra unui minor, lit. b), reprezintă o împrejurare caracterizată prin circumstanțierea subiectului pasiv. În acest caz se cere ca victima să aibă vârsta sub 18 ani. Starea de minoritate se raportează la momentul când începe activitatea infracțională. Făptuitorul trebuie să cunoască starea de minoritate a victimei pentru ca agravanta să se aplice. Această modalitate a agravantei se justifică prin necesitatea acordării unui plus de protecție persoanelor nevârstnice, asupra cărora repercusiunile unor asemenea fapte pot fi mult mai grave. În același timp, aceste persoane sunt mult mai vulnerabile, astfel încât infracțiunea este mai ușor de comis asupra lor. Fapta comisă punând în pericol sănătatea sau viața victimei, lit. c), se realizează atunci când, datorită împrejurărilor în care are loc privarea de libertate, se creează o stare de pericol pentru sănătatea ori chiar pentru viața victimei. Pot fi avute în vedere ipotezele în care victima este închisă într-un loc neaerisit, insalubru sau nu este hrănită în mod corespunzător etc. În ipoteza în care viața victimei este pusă în pericol, făptuitorul acționează cu intenție depășită, altfel ar fi tentativă la omor. Cea de a doua variantă agravată, prevăzută la alin. (4), se distinge printr-o urmare imediată mai gravă, respectiv decesul victimei. Acest rezultat se produce ca urmare a condițiilor în care s-a realizat privarea de libertate. Elementul subiectiv al acestei variante agravate este reprezentat prin intenția depășită, ceea ce înseamnă că făptuitorul comite cu intenție unele acțiuni ori inacțiuni care vizează restrângerea libertății persoanei, dar rezultatul mai grav, decesul, se produce din culpă. În cazul în care decesul survine în urma unor violențe exercitate în mod direct asupra victimei și se constată că autorul a urmărit sau a acceptat producerea acestui rezultat, se va reține infracțiunea de omor, comis cu intenție directă sau indirectă. În cazul în care se constată că violențele au fost comise cu intenție, dar rezultatul mai grav, respectiv decesul victimei, s-a produs din culpă (dar nu ca urmare a lipsirii de libertate), se va reține un concurs de infracțiuni între loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și lipsire de libertate (C.A. București, Secția a II-a penală, decizia nr. 40/A/1996, în C.P. Ad., p. 667).

[ Mai mult... ]

Art. 206 Amenințarea

2. Conținutul infracțiunii. Elementul material al laturii obiective este reprezentat prin acțiunea de amenințare, fie cu o infracțiune, fie cu o faptă păgubitoare. Prin amenințare se înțelege transmiterea unui mesaj privind un pericol, la adresa unei persoane. Cel care amenință urmărește să insufle victimei o stare de temere cu privire la un anumit rău pe care aceasta din urmă îl poate suferi (Loghin/Filipaș 1983, p. 69). Modalitatea concretă prin care se poate realiza acțiunea de amenințare poate să îmbrace diferite forme. Astfel, poate fi vorba despre o amenințare verbală, despre o amenințare formulată în scris sau prin alte semne grafice, se poate exercita o amenințare prin gesturi sau atitudini simbolice (O.A. Stoica 1976, p. 117). Există trei condiții atașate elementului material al infracțiunii. O primă condiție este ca amenințarea să se refere la comiterea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare. Cea de-a doua condiție este ca infracțiunea sau fapta păgubitoare cu care se amenință să se îndrepte fie direct împotriva părții vătămate, fie împotriva altei persoane. După cum arătam mai sus, noul text nu mai limitează sfera persoanelor amenințate la soț sau o rudă apropiată. Teoretic, poate fi vorba despre orice persoană. Practic, trebuie să fie o persoană față de care victima să poată manifesta afecțiune, astfel încât să se poată realiza și ultima condiție. Cea de a treia și ultima condiție se referă la necesitatea de a exista o amenințare serioasă; aceasta trebuie să aibă un potențial intimidant, altfel spus, să fie de așa natură încât să poată produce o stare de temere. Practica judiciară a confirmat acest punct de vedere (Trib. București, Secția I penală, decizia nr. 487/2003, în C.P. Ad., p. 675). Nu este realizat elementul material al infracțiunii dacă mesajul de pericol vizează stoparea unei acțiuni sau a unei atitudini neîngăduite, imputabilă persoanei amenințate. Nu reprezintă infracțiune nici amenințarea cu folosirea unei căi legale sau cu valorificarea pe cale licită a unui drept, chiar dacă astfel de conduite ar expune persoana amenințată unor consecințe nefavorabile (Explicații III, ed. a II-a, 2003, p. 300). În practică s-a pus problema distincției între amenințare și tentativă la infracțiunea de omor. În mod corect, instanța supremă a arătat că dacă amenințarea, prin gesturi și cuvinte, nu este urmată de acte de executare, se va reține doar infracțiunea de amenințare (Trib. Suprem, Secția penală, decizia nr. 1493/1979, în Repertoriu…1976-1980, p. 22). În schimb, dacă făptuitorul trece la punerea în aplicare a amenințării, adică la executarea hotărârii de a comite infracțiunea, se va reține tentativă la omor (C.A. București, Secția I penală, decizia nr. 115/1999, în C.P. Ad., p. 675). Urmarea imediată constă într-o stare de pericol pentru libertatea psihică a persoanei. În doctrină au fost și autori care au considerat că amenințarea este o infracțiune de rezultat. Legiuitorul a clarificat această dilemă, înlocuind, așa cum arătam mai sus, expresia „de natură să o alarmeze”, cu formula „de natură să îi producă o stare de temere”. Spre deosebire de alarmare, care în limbajul comun indică, de regulă, o stare de tulburare ce depășește sfera interioară și se exteriorizează prin gesturi sau atitudini, temerea reflectă exclusiv o stare interioară, un sentiment sau o senzație a subiectului, ce poate exista în afara oricărei forme de manifestare exterioară. Din această perspectivă, starea de temere corespunde mai bine opiniei conform căreia amenințarea este o infracțiune de pericol. La infracțiunea de amenințare vinovăția este prezentă sub forma intenției, în ambele modalități, directă sau indirectă. Putem vorbi despre intenție indirectă, spre exemplu, în ipoteza în care amenințarea adresată unei anumite persoane este percepută și de alte persoane care se simt vizate (V. Cioclei, Curs 2013, p. 150). În sfârșit, trebuie precizat că nu putem vorbi despre intenție în cazurile în care, din diferite motive, pericolul este simulat. În acest sens, în doctrină s-a precizat că: „Lipsește elementul subiectiv, deci vinovăția, atunci când făptuitorul a amenințat în glumă o altă persoană” (Explicații III, ed. a II-a, 2003, p. 302).

[ Mai mult... ]

Art. 207 Șantajul

3. Variante. În cazul variantei asimilate prevăzută la alin. (2), constrângerea se manifestă doar prin amenințare, o amenințare particulară, ce se referă la darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru victimă, ori pentru un membru al familiei acesteia. Față de reglementarea anterioară, unde, așa cum am văzut și mai sus, această variantă era una agravată, mai apare o modificare. Astfel, în noul text, fapta compromițătoare poate privi un membru al familiei persoanei amenințate, în timp ce vechea reglementare se referea la soțul sau ruda apropiată a victimei, deci la o categorie ceva mai restrânsă de persoane (a se vedea comparativ textele de la art. 177 C. pen.. și art. 149 C. pen. din 1969). Varianta agravată de la alin. (3), care se raportează atât la varianta tip, cât și la varianta asimilată, se distinge prin simplul fapt că folosul este, de această dată, unul patrimonial.

[ Mai mult... ]

Art. 208 Hărțuirea

2. Conținutul infracțiunii. Hărțuirea este incriminată în două variante distincte: o variantă tip, cea de la alin. (1), și o variantă specială, cea de la alin. (2). Aceasta din urmă nu poate fi calificată drept variantă asimilată, deoarece prevede o sancțiune diferită, mai mică față de varianta tip, și nici variantă atenuată, deoarece nu se raportează la varianta tip, nu este construită pe elementele acesteia. La varianta tip, elementul material constă într-o acțiune, ce se poate realiza prin două modalități distincte: urmărirea repetată a unei persoane, respectiv supravegherea repetată a locuinței, locului de muncă, sau altui loc frecventat de o persoană. Pentru a se realiza caracterul repetat este suficient să existe o a doua acțiune de urmărire sau supraveghere. Latura obiectivă este întregită prin două condiții negative atașate elementului material (indiferent de modalitatea lui). O primă condiție este ca fapta să se realizeze fără drept, adică să nu existe o dispoziție legală care să permită urmărirea ori supravegherea. Nu este îndeplinită această condiție, spre exemplu, în cazul în care se derulează activități operative specifice urmăririi penale, sau activități operative specifice culegerii de informații, în baza legii privind securitatea națională. A doua condiție se referă la inexistența unui interes legitim. Interesul legitim poate fi privat (legat de realizarea unui drept subiectiv) sau public (legat de respectarea ordinii de drept și a drepturilor fundamentale). Nu este îndeplinită această condiție, deoarece există un interes legitim (privat), în cazul în care, spre exemplu, părintele urmărește sau supraveghează pe copilul său minor, în exercitarea dreptului la educație. De asemenea, nu este îndeplinită condiția, deoarece există un interes legitim (public), în cazul în care, spre exemplu, jurnalistul urmărește sau supraveghează o persoană, în cadrul unei anchete de presă, ce vizează obținerea unor informații de interes public. La varianta specială, elementul material constă tot într-o acțiune, ce se poate realiza în două modalități: efectuarea de apeluri telefonice sau efectuarea de comunicări prin mijloace de transmitere la distanță. Apelurile telefonice se referă atât la rețelele fixe, cât și la rețelele de telefonie mobilă. Comunicările prin mijloace de transmitere la distanță se referă la o gamă largă de posibilități tehnologice, în principal cele legate de utilizarea internetului (e-mail, programe speciale de transmitere audio, video, audio-video, rețele de socializare etc.). Condiția atașată elementului material este ca frecvența sau conținutul apelurilor sau comunicării să fie deosebite, astfel încât să cauzeze temere unei persoane. De fapt, urmarea imediată în cazul ambelor variante este lezarea libertății morale a persoanei prin cauzarea unei stări de temere. Spre deosebire de amenințare, unde urmarea este o stare de pericol, în cazul hărțuirii urmarea imediată este, așadar, un rezultat. Diferența este firească, având în vedere că în cazul amenințării mesajul de pericol este explicit și, ca atare, el este nociv în sine, pe când la hărțuire mesajul de pericol este doar sugerat, este insidios și, ca atare, el este nociv doar în măsura în care, prin insistență sau consistență, își produce efectul (cauzează o temere). Din această perspectivă, a diferenței între amenințare și hărțuire, este importantă și mențiunea finală de la alin. (2): „dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă”. Precizarea vizează în special infracțiunea de amenințare (pentru care este prevăzută o sancțiune mai severă). Astfel, dacă în cadrul apelurilor telefonice sau în cadrul celorlalte tipuri de comunicări, mesajul de pericol devine explicit și se referă la comiterea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare, fapta va fi încadrată la infracțiunea de amenințare. La fel de bine, hărțuirea poate fi „debutul” unui eventual șantaj. Vinovăția, în ambele variante, este cerută sub forma intenției, în ambele modalități, directă sau indirectă. Altfel spus, autorul prevede că acțiunile sale vor produce o stare de temere victimei și fie urmărește, fie doar acceptă acest rezultat. În cazul acestei noi infracțiuni practica va avea un rol deosebit de important. În timp, jurisprudența va determina criteriile pe baza cărora se va putea stabili în ce măsură anumite conduite se încadrează sau nu în tiparele acestei noi infracțiuni.

[ Mai mult... ]

Pot fi de interes:

Drept Penal (C.H. BECK):
Capitolul III Regimul măsurilor educative privative de libertate
Capitolul IV Dispoziții comune
Capitolul I Dispoziții generale
Capitolul II Regimul pedepselor complementare aplicate persoanei juridice
Capitolul III Dispoziții comune
Capitolul I Infracțiuni contra vieții
Capitolul II Infracțiuni contra integrității corporale sau sănătății
Capitolul III Infracțiuni săvârșite asupra unui membru de familie
Capitolul IV Agresiuni asupra fătului
Capitolul V Infracțiuni privind obligația de asistență a celor în primejdie
Capitolul VI Infracțiuni contra libertății persoanei
Capitolul VII Traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile
Capitolul VIII Infracțiuni contra libertății și integrității sexuale
Capitolul IX Infracțiuni ce aduc atingere domiciliului și vieții private
Capitolul I Furtul
Capitolul II Tâlhăria și pirateria
Capitolul III Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii
Capitolul IV Fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice
Capitolul V Distrugerea și tulburarea de posesie
Capitolul VI Infracțiuni care au produs consecințe deosebit de grave
Capitolul I Infracțiuni contra autorității
;
se încarcă...