Curierul Judiciar nr. 9/2017

Revista Curierul Judiciar nr. 9/2017, Editura C. H. Beck
de Alin Speriusi-Vlad, Mircea Ursuța, Gabriel N. Turcu, Lucian T. Poenaru, Dorin Isoc, Vasile Docea, George Vasile, Sonia Florea

20 noiembrie 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

În ediția curentă

Colegiul de Redacție Dreptul Afacerilor Prof.univ.dr. Smaranda Angheni, Facultatea de Drept, Universitatea „Titu Maiorescu”, București Drept Privat Conf.univ.dr. Adriana Almășan, Facultatea de Drept, Universitatea București Drept Procesual Civil Lect.univ.dr. Liviu-Gheorghe Zidaru, Facultatea de Drept, Universitatea București Dreptul Muncii Conf.univ.dr. Luminița Dima, Facultatea de Drept, Universitatea București Drept Internațional Privat Lect.univ.dr. Șerban-Alexandru Stănescu, Facultatea de Drept, Universitatea București Dreptul Transporturilor Conf.univ.dr. Andreea-Teodora Stănescu, Facultatea de Drept, Universitatea București Dreptul Uniunii Europene Lect.univ.dr. Augustina Dumitrașcu, Facultatea de Drept, Universitatea București Daniela Ivan, Consultant “Persoprojet” Bruxelles, Belgia Drepturile Omului Victor H.D. Constantinescu, Ministerul Justiției Drept Public Prof.univ.dr. Dana Apostol Tofan, Facultatea de Drept, Universitatea București Drept Penal Prof.univ.dr. Cristina Rotaru, Facultatea de Drept, Universitatea București Drept Procesual Penal Prof.univ.dr. Constantin Sima, Facultatea de Drept, Universitatea „Titu Maiorescu”, București Drept Constituțional Prof.univ.dr. Elena-Simina Tănăsescu Facultatea de Drept, Universitatea București Prof.univ.dr. Ștefan Deaconu, Facultatea de Drept, Universitatea București Drept Internațional Public Prof.univ.dr. Bogdan Aurescu, Facultatea de Drept, Universitatea București Drept Penal Internațional Lect.univ.dr. Daniel Nițu, Facultatea de Drept, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca Criminalistică Lect.univ.dr. Adrian-Cristian Moise, Facultatea de Științe Juridice, Economice și Administrative, Craiova, Universitatea „Spiru Haret”, București Practică Judiciară Neunitară Drd. Răzvan Anghel, Universitatea București

Editor coordonator

Lect.univ.dr. Alin Speriusi-Vlad, Facultatea de Drept, Universitatea de Vest, Timișoara

Editor

Drd. Oana Dimitriu, Universitatea „Nicolae Titulescu”, București

cj@beck.ro

Lector univ. dr. Alin Speriusi-Vlad

Editorial Imperativul de a fi diferit

Lector univ. dr. Alin Speriusi-Vlad* Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara Profesor invitat la Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne - Institut de recherches juridiques de la Sorbonne (IRJS) - Département de recherche en droit de l’immatériel de la Sorbonne (DreDIS)

* Contact: alin.speriusi@e-uvt.ro, Alin.Speriusi-Vlad@univ-paris1.fr

„În științele sociale nu este vorba doar, sau pur și simplu, de a face o compilație, sau de a fi prizonierul lecturilor tale, până la a le reproduce în propria lucrare. Trebuie să fii capabil să și aduci valoare adăugată la starea de reflecție anterioară, pentru ca astfel cunoașterea să avanseze”.

Vlad Constantinesco

Când redacția revistei Curierul Judiciar mi-a propus să coordonez editarea unui număr special dedicat plagiatului am fost puțin descumpănit. Pe de o parte, eram onorat de încrederea care mi se acorda de, poate, cea mai prestigioasă publicație juridică din România, dar, totuși, reticent față de ce s-ar mai putea spune despre un subiect atât de discutat și disputat precum cel al plagiatului. Am realizat totuși că juriștii nu-și spuseseră opinia cu privire la acest fenomen, neanalizându-l în adevăratul sens al cuvântului. Cu siguranță foarte mulți au arătat cât de complex este fenomenul, cât de neclare și interpretabile sunt normele juridice în materie, de ce și cum greșesc activiștii din acest domeniu, neglijând dispozițiile legale în materie, cât de greu poate fi dovedit fenomenul, iar mulți alții i-au criticat pe primii, fără să conștientizeze că la adăpostul acestor dezbateri, aparent animate, dimensiunea juridică a plagiatului nu a fost analizată și explicată pe înțelesul publicului larg și poate nici măcar pe cel al juriștilor nespecializați în proprietate intelectuală. Una din misiunile sacre ale dreptului este ca în privința subiectelor de interes public să tranșeze ceea ce este permis, ceea ce nu este permis și care sunt consecințele nerespectării acestei interdicții. Acest țel era departe de a fi atins în materia plagiatului, mediul academic juridic ajungând, chiar, să fie văzut de publicul larg ca neîndreptățit să se pronunțe în această privință. Pe fondul suspiciunilor de plagiat venite din mediul juridic, orice argumente care doreau să scoată în evidență neclaritatea legii au ajuns să fie repudiate sau cel puțin să nu depășească sfera discuțiilor de specialitate, chiar și analizele textelor de lege părând mult prea complicate și de neînțeles pentru publicul clar interesat. Astăzi când scriu aceste rânduri, îmi dau seama că la adăpostul acestui imobilism juridic, suspiciunile de plagiat care planeză asupra Prim-ministrului României nu sunt clarificate (acesta fiind un exemplu care vine oricui ușor în minte) și, astfel, mi se confirmă că analiza juridică trebuia să facă, cel puțin în această privință, câțiva pași înainte.

Premisa acestui număr special al Curierului Judiciar este că autorii de drept arată, în primul rând, care sunt consecințele juridice ale unui plagiat și care sunt aspectele procedurale ale unei acuzații de plagiat, cu o analiză critică a practicii judiciare din România și din alte țări. Definirea pe plan juridic a plagiatului nu poate fi făcută doar de către juriști, existând riscul ca aceștia să analizeze superficial domenii complexe de cercetare științifică, ceea ce relevă importanța deschiderii dreptului către acestea. Răspunderea pentru plagiat este analizată pentru prima dată din perspectiva dreptului administrativ de către redutabilul administrativist și procedurist Mircea Ursuța care scoate astfel în evidență că plagiatul are o reglementare de drept public, trebuind să fie analizat ca atare. Răspunderea civilă pentru plagiat este decelată de către cunoscutul avocat Gabriel Turcu specializat în practica și litigiile de proprietate intelectuală, iar răspunderea penală este prezentată de respectatul teoretician și practician Lucian Poenaru care aprofundează această chestiune încă din perioada studiilor doctorale. Sonia Florea, o analistă minuțioasă a plagiatului, se apleacă asupra practicii judiciare scoțând în evidență ezitările inacceptabile ale Secției civile a Instanței Supreme, prin aplicarea simultană a legislației antiplagiat și a legislației privind drepturile de autor, față de claritatea practicii Secției de contencios administrativ care se ghidează după legislația de drept public anti-plagiat, iar expertul ORDA George Vasile deschide o discuție despre probațiunea aferentă procedurilor judiciare în care se invocă plagiatul. Dorin Isoc și Vasile Docea, distinși membri ai comunității academice din România, interesați de problematica plagiatului, fac o incursiune în componenta nejuridică a acestuia, care ajută substanțial la interpretarea legislației din acest domeniu. Experiența academică a distinsului profesor Vlad Constantinesco și expertiza acestuia în cercetarea acuzațiilor de plagiat împărtășită cunoscutei jurnaliste Emilia Șercan desăvârșește acest proiect.

Trebuie spus că plagiatul are, cel puțin în România, un sens aparte în vocabularul juridic față de cel din limbajul comun. Mai precis, Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare1 face referire la plagiat, sancționându-l, în timp ce Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe2 nu folosește acest cuvânt. Tăcerea principalei legi din România care protejează juridic creativitatea umană, încurajând-o astfel, nu este și nici nu trebuie să pară suspectă ori bizară. În Franța, Codul proprietății intelectuale3, în versiunea actuală, dar și în cea care va intra în vigoare la 23 decembrie 2021, nu face nicio referire expresă la plagiat. Aparenta tăcere alegislației dreptului de autor în această privință consfințește, într-o bună măsură, că plagiatul nu reprezintă oproblemă juridică, ci una academică, după cum arată Vasile Docea în Citarea: problemă juridică sau academică?4, încadrându-se, din punct de vedere legal, în sfera mai largă aîncălcării dreptului de autor, respectiv nerecunoașterii unui drept de autor. Altfel spus, cel care plagiază încalcă, de cele mai multe ori, dreptul de autor al altei persoane, în funcție de cum sursa plagiatului oreprezintă ooperă protejată prin dreptul de autor sau nu, dar absolut niciodată rezultatul unei astfel de fraude nu va putea forma obiectul unui drept de autor sau al unui alt titlu de protecție juridică din domeniul proprietății intelectuale. În România, pe fondul pregătirii aderării la Uniunea Europeană, legislația specială apreluat ocondiție unanim acceptată în domeniul cercetării științifice, dezvoltării și inovării, transformând-o într-un standard legal la care trebuie să se raporteze toate aceste activități, indiferent de data îndeplinirii acestora, anterior sau ulterior intrării în vigoare alegii, în anul 2004.Aceasta pentru că, după cum argumentează Mircea Ursuța în articolul său Unele aspecte privind procedura de sancționare aplagiatului în România5, în acest caz de răspundere „pur” administrativă pentru plagiat, reglementat de art. 21 alin. (2) și art. 4 alin. (1) din Legea nr. 206/2004 nu operează principiul legalității incriminării, neaflându-ne în ipoteza răspunderii penale sau contravenționale. Răspunderea penală, instituită prin art. 141 din Legea nr. 8/1996, intervine, conform analizei lui Lucian Poenaru în O cercetare aplagiatului: implicațiile penale ale fenomenului6, doar dacă sursa plagiatului este reprezentată de ooperă protejată prin dreptul de autor, încălcându-se dreptul moral la paternitatea acesteia, iar pentru plagiat în România nu există sancțiuni contravenționale. Un alt argument pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 206/2004 și cu privire la activitățile desfășurate anterior intrării în vigoare aacesteia este reliefat de Sonia Florea în Plagiatul și încălcarea drepturilor de autor. Studiu comparat de jurisprudență7 unde scoate în evidență considerentele Deciziei nr. 1961 din 16 aprilie 2014 aÎnaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal, conform cărora folosirea la examenele de promovare în activitatea academică, după 2004, aunei lucrări plagiate anterior, reprezintă oîncălcare adispozițiilor art. 14 alin. (12) din Legea nr. 206/2004.În același sens subliniază și Dorin Isoc în Indexul Operelor Plagiate – intervenție civică de descurajare aplagiatului8, că orice plagiat poate fi tratat cu referire la oricare din perioadele istorice care urmează lui 1862 datorită faptului că prin Legea Presei din acel an era definită foarte bine preluarea dintr-o operă protejată, respectiv condițiile în care aceasta putea fi făcută. Așadar, sancționarea plagiatului nu trebuie să reprezinte obiectul dilemelor etice și cu atât mai puțin al celor juridice. Dreptul se preocupă în principal de condițiile acordării sau refuzării protecției juridice creațiilor științifice și doar, într-un al doilea plan, de sancționarea plagiatului ca una din formele ilicitului comis în legătură cu acestea.

1 Publicată în M.Of. nr. 505/04.06.2004, modificată și completată ulterior prin Legea nr. 398/2006, O.G. nr. 28/2011 și O.G. nr. 2/2016.

2 Publicată în M.Of. nr. 60/26.03.1996, cu ultimele modificări și completări aduse prin Legea nr. 261/2015.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...