Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 165/2018 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și ale art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 28 iunie 2018

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Petre Lăzăroiu - președinte
Marian Enache - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Irina-Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și ale art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul Constanța în Dosarul nr. 4.276/118/2016 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.415D/2017.

2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepției de neconstituționalitate a depus la dosar note scrise prin care solicită conexarea tuturor dosarelor având același obiect, aflate pe rolul Curții Constituționale, precum și admiterea excepției de neconstituționalitate.

4. Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 2.435D/2017, nr. 2.436D/2017, nr. 2.512D/2016, nr. 2.760D/2017, nr. 2.771D/2017, nr. 2.975D/2017 și nr. 18D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilorart. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și ale art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul Constanța în dosarele nr. 3.888/118/2016, nr. 3.891/118/2016, nr. 3.889/118/2016, nr. 4.892/118/2016, nr. 4.278/118/2016, nr. 3.925/118/2016 și, respectiv, nr. 4.502/118/2016 ale Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 2.435D/2017, nr. 2.436D/2017, nr. 2.512D/2016, nr. 2.760D/2017, nr. 2.771D/2017, nr. 2.975D/2017 și nr. 18D/2018.

5. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

6. Având în vedere excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele anterior menționate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor nr. 2.435D/2017, nr. 2.436D/2017, nr. 2.512D/2016, nr. 2.760D/2017, nr. 2.771D/2017, nr. 2.975D/2017 și nr. 18D/2018 la Dosarul nr. 2.415D/2017. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.435D/2017, nr. 2.436D/2017, nr. 2.512D/2016, nr. 2.760D/2017, nr. 2.771D/2017, nr. 2.975D/2017 și nr. 18D/2018 la Dosarul nr. 2.415D/2017, care este primul înregistrat.

7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 ca neîntemeiată, arătând că stabilirea modalităților de finanțare ale acestor mijloace de protecție socială ale persoanelor cu handicap este în competența legiuitorului. Mai mult, potrivit textului de lege criticat, nu rezultă finanțarea exclusivă a acestora din bugetele proprii ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București. În ceea ce privește dispozițiile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 471 din 27 iunie 2017.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

8. Prin deciziile civile nr. 689/CA, nr. 687/CA, nr. 688/CA din 5 iulie 2017, Încheierea din 26 iunie 2017, Decizia civilă nr. 813/CA din 28 septembrie 2017, Încheierea din 23 octombrie 2017, Decizia civilă nr. 787/CA din 25 septembrie 2017, și, respectiv, Decizia civilă nr. 1.098/CA din 15 noiembrie 2017, pronunțate în dosarele nr. 4.276/118/2016, nr. 3.888/118/2016, nr. 3.891/118/2016, nr. 3.889/118/2016, nr. 4.892/118/2016, nr. 4.278/118/2016, nr. 3.925/118/2016 și, respectiv, nr. 4.502/118/2016, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și ale art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul Constanța, în cauze având ca obiect obligarea unor unități administrativ-teritoriale din județul Constanța la plata contribuției acestora la finanțarea activității de protecție a beneficiarilor serviciilor sociale din raza unităților administrativ-teritoriale respective.

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, se arată că acestea indică o singură sursă de finanțare a centrelor publice în care se acordă măsuri de protecție socială persoanelor cu handicap, ceea ce contravine dispozițiilor art. 11 alin. (1) și art. 20 alin. (2) din Constituție referitoare la obligația statului român de a executa întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, prin raportare la obligația statului de a acționa cu toate resursele disponibile pentru protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, asumată prin Convenția privind dreptul persoanelor cu dizabilități, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010. Se mai arată că soluția legislativă criticată nu este justificată sub aspectul indisponibilității unor alte resurse din bugetul public național. Se mai arată că textul de lege criticat este incomplet și nu îndeplinește condiția de claritate, precizie și previzibilitate, dat fiind faptul că, deși potrivit prevederilor actului normativ criticat, protecția persoanelor cu handicap se finanțează inclusiv de la bugetele comunelor, orașelor, municipiilor și de la bugetul de stat, totuși, prevederile legale criticate indică o singură sursă de finanțare a serviciilor sociale acordate în centrele de zi și rezidențiale pentru persoanele cu handicap, respectiv bugetele proprii ale județelor sau sectoarelor municipiului București.

10. Se mai susține că prevederea legală criticată contravine și reglementării constituționale referitoare la rolul consiliului județean, potrivit căreia acesta din urmă este autoritatea administrației publice pentru coordonarea consiliilor comunale și orășenești, iar acestea din urmă au obligația constituțională de a gestiona resursele locale, potrivit dispozițiilor art. 121 alin. (2) din Constituție, astfel încât este lipsită de temei obligația instituită de prevederile legale criticate exclusiv în sarcina consiliilor județene.

11. În motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, se arată că acestea nu îndeplinesc criteriile de claritate, precizie și previzibilitate, deoarece nu sunt corelate cu dispozițiile art. 1.349 din Codul civil, care prevăd regula acoperirii integrale a prejudiciului. În acest sens, se arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, concretizată în Decizia nr. 463 din 28 iunie 2016, temeiul acțiunii având ca obiect principal recuperarea cheltuielilor de judecată îl constituie principiul răspunderii civile delictuale. Prin urmare, se arată că fundamentul recuperării cheltuielilor de judecată, incluzând onorariul avocatului, îl reprezintă culpa procesuală, astfel încât este necesară recuperarea integrală a prejudiciului cauzat. Se mai arată că, potrivit reglementării anterioare, respectiv art. 274 alin. (3) din Codul de procedură civilă din 1865, dreptul judecătorilor de a mări sau micșora onorariile avocaților se raporta la un criteriu obiectiv, respectiv tabloul onorariilor minimale pentru avocați, care este în prezent nereglementat. Pe de altă parte, se susține că acele criterii menționate de prevederea legală criticată, respectiv valoarea sau complexitatea cauzei, activitatea desfășurată de avocat, circumstanțele cauzei, sunt noțiuni abstracte și polivalente, lăsate la aprecierea subiectivă a judecătorului. De asemenea, exercitarea din oficiu a posibilității judecătorului de a reduce onorariul avocaților încalcă principiul contradictorialității, în cazul în care nu este pusă în discuția părților, ceea ce conduce la încălcarea dreptului constituțional la un proces echitabil.

12. Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepțiile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate. Se apreciază, în acest sens, că prevederile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 reprezintă o transpunere la nivel legal a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 47 privind nivelul de trai, cu referire la măsurile de asistență socială a persoanelor cu handicap, iar la nivelul administrației publice locale au fost adoptate hotărâri ale consiliului județean privind stabilirea costurilor medii anuale pentru finanțarea serviciilor sociale destinate protecției și promovării drepturilor copilului și a persoanelor adulte cu handicap, precum și a contribuției unităților administrativ- teritoriale la finanțarea acestor servicii. Se mai apreciază că persoanele cu handicap se bucură de protecție specială, în modalitățile prevăzute de Legea nr. 448/2006, legiuitorul fiind singurul în măsură a stabili sursa de finanțare a sistemului de protecție a persoanelor cu handicap, obligație ce a fost dusă la îndeplinire prin art. 94 și art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006. Totodată, principiul autonomiei locale în cadrul organizării administrației publice din unitățile administrativ-teritoriale nu exclude obligația autorităților administrației locale de a respecta normele cu caracter general. Se mai apreciază că legiuitorul a creat o mai mare certitudine în asigurarea finanțării centrelor pentru persoane cu handicap decât în cazul în care stabilea ca sursă de finanțare bugetele locale comunale și orășenești, mai redusă decât cele județene. De altfel, legislația privind protecția persoanelor cu handicap cuprinde numeroase dispoziții care fac trimitere la bugetele comunelor, orașelor sau ale municipiilor, astfel încât sarcina fiscală stabilită pentru județ nu este discriminatorie și nu încalcă principiul constituțional care obligă autoritățile administrației publice locale să gestioneze resursele, în numele și în interesul comunităților locale.

13. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, se apreciază că reducerea onorariului avocațial nu are semnificația acordării unui avantaj unei părți din proces sau a prejudicierii altei părți, întrucât este o măsură legală, care nu se aplică discreționar, ci numai dacă sunt întrunite condițiile legale. De asemenea, nu este încălcat principiul constituțional al accesului liber la justiție, câtă vreme acesta a fost pe deplin exercitat, pronunțându-se o hotărâre judecătorească, și nu poate fi vorba de o restrângere a dreptului de reprezentare procesuală, dat fiind faptul că onorariul avocațial poate fi doar redus, iar nu eliminat, în temeiul prevederilor legale criticate, care prevăd că măsura dispusă de instanță nu afectează raporturile dintre avocat și clientul său.

14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

15. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată, în punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 2.415D/2017, nr. 2.435D/2017 și nr. 2.436D/2017, că motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 nu relevă contrarietăți între norma legală și dispozițiile constituționale, ci țin, mai degrabă, de domeniul aplicării legii. Stabilirea modalității concrete de finanțare a tuturor mijloacelor de protecție specială a persoanelor cu handicap este în sarcina legiuitorului, având în vedere obligația constituțională a statului de a asigura realizarea unei politici naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viața comunității, așa cum prevede art. 50 din Constituție. Modul în care instituțiile abilitate de lege interpretează și aplică aceste norme din cuprinsul legii nu intră în sfera de competență a instanței de contencios constituțional, ține de aplicarea legii, intrând în competența exclusivă a instanței de judecată.

16. Se mai apreciază, în punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 2.512D/2017, nr. 2.760D/2017, că sunt îndeplinite cerințele de claritate și previzibilitate a normei legale, dat fiind faptul că prevederile legale criticate indică fără echivoc sursa de finanțare a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, respectiv bugetele proprii ale județelor/sectoarelor municipiului București, pe teritoriul cărora funcționează acestea. Așadar, dispozițiile vizate sunt redactate cu o precizie suficientă, astfel încât să permită destinatarilor normei să își poată adapta în mod corespunzător conduita. Referitor la încălcarea principiului constituțional al autonomiei locale, se invocă cele statuate în Deciziile Curții Constituționale nr. 136 din 3 mai 2001, nr. 573 din 4 mai 2010 și nr. 558 din 24 mai 2012. Mai mult, se consideră că soluțiile normative din cuprinsul Legii nr. 448/2006 (inclusiv prevederea legală criticată) sunt menite să asigure mobilizarea resurselor necesare (financiare, umane etc.), pentru protecția drepturilor persoanelor cu dizabilități, în spiritul angajamentelor asumate de statul român prin ratificarea unor instrumente internaționale în materie, în special a Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

17. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, se consideră că textul de lege criticat lasă la aprecierea instanței cuantumul în care poate fi redus onorariul avocatului, judecătorul cauzei fiind în măsură să aprecieze atât complexitatea cauzei, cât și activitatea desfășurată de avocat în cauza respectivă. Invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv Decizia nr. 471 din 27 iunie 2017.

18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, republicată, reține următoarele:

19. Curtea Constituțională a fost sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

20. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, precum și a prevederilor art. 451 alin. (2) - Cuantumul cheltuielilor de judecată din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora:

- Art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006: "(2) Finanțarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București, pe teritoriul cărora funcționează acestea.";

- Art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă: "(2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său."

21. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, art. 11 alin. (1) privind obligația statului român de a respecta obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, art. 50 - Protecția persoanelor cu handicap, art. 120 alin. (1) privind principiile de bază ale administrației publice locale, art. 121 alin. (2) referitor la autoritățile comunale și orășenești, art. 122 alin. (1) referitor la consiliul județean, precum și art. 138 alin. (1) referitor la bugetul public național. De asemenea, sunt invocate prevederile Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 și semnată de România la 26 septembrie 2007 și ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010. Totodată, în opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, art. 21 alin. (1) - (3) referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau a unor libertăți.

22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în motivarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, se arată, în esență, că aceste prevederi legale sunt incomplete și nu îndeplinesc condiția de claritate, precizie și previzibilitate, dat fiind faptul că, deși potrivit altor prevederi ale actului normativ criticat, protecția persoanelor cu handicap se finanțează inclusiv de la bugetele comunelor, orașelor, municipiilor și de la bugetul de stat, totuși, prevederile legale criticate indică o singură sursă de finanțare a serviciilor sociale acordate în centrele de zi și rezidențiale pentru persoanele cu handicap, respectiv bugetele proprii ale județelor sau sectoarelor municipiului București.

23. Analizând aceste susțineri, prin raportare la prevederile actului normativ criticat, Curtea reține că, potrivit art. 7 din Legea nr. 448/2006, în baza principiului egalizării șanselor, atât autoritățile publice competente, respectiv autoritățile administrației publice locale unde își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap, cât și autoritățile administrației publice centrale, au obligația să asigure resursele financiare necesare și să ia măsuri specifice pentru ca persoanele cu handicap să aibă acces nemijlocit și neîngrădit la servicii. În acest sens, actul normativ criticat prevede o serie de măsuri de protecție a persoanelor cu handicap, ce vizează asigurarea sănătății și a asistenței de recuperare/reabilitare (art. 9-11), accesului liber la educație permanentă și formare profesională (art. 15-19), accesul la obținerea unei locuințe (art. 20), accesul la cultură, sport și turism (art. 21), asigurarea transportului în comun (art. 22-24), dreptul la asistență juridică (art. 25), precum și alte facilități (art. 27-28).

24. În ceea ce privește finanțarea măsurilor de protecție, constând în servicii și prestații sociale acordate persoanelor cu handicap, Curtea reține că, potrivit art. 94 alin. (1) coroborat cu art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, aceasta se face fie din bugetul local al comunelor, orașelor și municipiilor (pentru serviciile sociale care, potrivit legii, sunt organizate și administrate de autoritățile administrației publice locale), fie din bugetele locale ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București sau din bugetul de stat. În acest sens, art. 32 și 33 din actul normativ criticat prevăd că persoanele adulte cu handicap beneficiază de servicii sociale acordate la domiciliu, în comunitate, în centre de zi și centre rezidențiale, publice sau private, iar autoritățile administrației publice locale au obligația de a organiza, administra și finanța servicii sociale destinate persoanelor cu handicap, în condițiile legii. De asemenea, în același sens, cu titlu exemplificativ, Curtea reține că, potrivit art. 40 din Legea nr. 448/2006, autoritățile administrației publice locale au obligația să prevadă în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum și celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii, iar, în temeiul art. 58 alin. (10), sumele aferente anumitor prestații sociale destinate beneficiarilor legii se vor asigura prin bugetele proprii ale județelor/sectoarelor municipiului București din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute cu această destinație.

25. Curtea reține, așadar, că actul normativ criticat prevede în mod distinct, în privința finanțării măsurilor de protecție instituite, atât obligații în sarcina autorităților administrației publice locale, respectiv consiliile locale și consiliile județene sau sectoarele municipiului București, cât și în sarcina administrației publice centrale, iar, în acest sens, prevederile legale criticate stabilesc în sarcina consiliilor județene suportarea cheltuielilor destinate centrelor publice de îngrijire și protejare a persoanelor cu handicap, pe teritoriul cărora funcționează acestea. Prin urmare, dispozițiile legale criticate întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate ale legii, nefiind în contradicție cu dispozițiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. În sensul jurisprudenței Curții Constituționale, normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte. Mai mult, în legătură cu principiul previzibilității normei legale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere unei rigidități excesive a reglementării (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 39 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2017, paragraful 17).

26. În ceea ce privește susținerile referitoare la încălcarea obligațiilor ce incumbă statului român din tratatele la care este parte, cu referire la Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, Curtea reține că finanțarea măsurilor de protecție a persoanelor cu handicap din mai multe surse ale administrației publice, respectiv bugetul local al comunelor, orașelor și municipiilor, bugetele locale ale județelor, respectiv ale sectoarelor municipiului București sau bugetul de stat nu este de natură să contravină prevederilor constituționale cuprinse înart. 11 alin. (1) privind obligația statului român de a respecta obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte și art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ci sunt în acord cu principiul constituțional al protecției speciale de care se bucură persoanele cu handicap, reglementat deart. 50 din Constituție. Mai mult, modul în care statul asigură resursele necesare realizării politicii naționale de egalitate a șanselor, de prevenire și de tratament ale handicapului, în sensul acestor dispoziții constituționale, constituie un aspect de oportunitate a reglementării legale, ce ține marja de apreciere a legiuitorului.

27. Pentru aceleași considerente nu pot fi reținute nici susținerile referitoare la obligația constituțională a consiliilor locale și orășenești de a gestiona resursele locale sau dispozițiile art. 138 alin. (1) din Constituție referitor la bugetul public național.

28. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, se susține, în esență, că acestea nu îndeplinesc criteriile de claritate, precizie și previzibilitate a normei legale, deoarece nu sunt corelate cu dispozițiile art. 1.349 din Codul civil, care prevăd regula acoperirii integrale a prejudiciului, iar criteriile menționate de prevederea legală criticată sunt noțiuni abstracte și polivalente, lăsate la aprecierea subiectivă a judecătorului. De asemenea, se arată că prevederile legale criticate contravin dreptului constituțional la un proces echitabil din perspectiva respectării principiului contradictorialității, în cazul în care posibilitatea judecătorului de a reduce onorariul avocaților nu este pusă în discuția părților.

29. Analizând aceste susțineri, Curtea reține că, în legătură cu obligativitatea plății cheltuielilor de judecată, incluzând onorariul avocatului, de către partea care pierde procesul, prinDecizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea a reținut că prerogativa instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune, în mod necesar, ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanța dobândește caracter cert, lichid și exigibil.

30. Având în vedere aceste considerente, Curtea reține, în acord cu jurisprudența sa anterioară, că obligativitatea plății cheltuielilor de judecată are la bază ideea de culpă procesuală, însă, dat fiind că partea care pierde procesul este obligată să suporte și onorariul avocatului părții adverse, pentru opozabilitate, cuantumul acestuia trebuie să fie însușit de către instanța de judecată. Din acest punct de vedere, prevederile textului de lege criticat îndeplinesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate, instituind criterii clare prin raportare la care instanța de judecată poate reduce, motivat, partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, apreciind asupra proporționalității acestora în raport cu obiectul cauzei, valoarea sau complexitatea acesteia, ori cu activitatea desfășurată de avocat. Mai mult, așa cum prevede expres textul de lege criticat, măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său.

31. De altfel, în legătură cu activitatea avocatului, Curtea a statuat că acesta, prin exercitarea profesiei sale, îndeplinește o activitate economică, activitate care constă în oferirea de bunuri sau servicii pe o piață liberă (Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 19 februarie 2002, pronunțată în Cauza Wouters și alții, paragraful 49), însă orice activitate economică se desfășoară "în condițiile legii", și a reținut că, în consecință, legiuitorul a apreciat că valoarea onorariului trebuie să fie proporțională cu serviciul prestat, instituind astfel posibilitatea limitării sale în cazul în care nu există un just echilibru între prestația avocațială și onorariul solicitat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 471 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 17 august 2017, paragraful 20).

32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudența Curții Constituționale, cele statuate în deciziile anterior menționate își mențin valabilitatea și în cauza de față.

33. În ceea ce privește susținerile referitoare la încălcarea dreptului constituțional la un proces echitabil, Curtea reține că principiul contradictorialității este un principiu fundamental al procesului civil, constituind în același timp o garanție a respectării dreptului la apărare și a egalității părților în procesul civil, elemente componente ale dreptului la un proces echitabil, reglementat și de art. 14 din Codul de procedură civilă. Principiul contradictorialității se aplică judecății propriu-zise și a executării silite, nefiind incident în faza deliberării și a pronunțării hotărârii judecătorești, astfel încât Curtea reține că nu este aplicabil prerogativei instanței de a micșora, motivat, prin hotărârea pronunțată în cauză, cuantumul cheltuielilor de judecată, constând și în onorariul avocaților.

34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din județul Constanța în dosarele nr. 4.276/118/2016, nr. 3.888/118/2016, nr. 3.891/118/2016, nr. 3.889/118/2016, nr. 4.892/118/2016, nr. 4.278/118/2016, nr. 3.925/118/2016 și, respectiv, nr. 4.502/118/2016 ale Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap și ale art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 martie 2018.

PREȘEDINTE,
PETRE LĂZĂROIU
Magistrat-asistent,
Irina-Loredana Gulie

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...