Parlamentul României

Legea nr. 149/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale

Modificări (...), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 30 iunie 2018

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. -

Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 8 alineatul (1), litera d) va avea următorul cuprins:

"

d) documente militare de transport gratuit, pentru efectuarea concediului de odihnă, în cazul mutării dintr-o garnizoană în alta, precum și în cazul în care își desfășoară activitatea în altă localitate decât cea de domiciliu, în condițiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru subofițeri."

2. Articolul 18 va avea următorul cuprins:

"

Art. 18. -

(1) Soldații și gradații profesioniști au dreptul la pensie militară de stat, potrivit legii.

(2) Soldații și gradații profesioniști, pensionari militari, cărora li s-a conferit Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru 15, 20 sau 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale beneficiază de un spor de 10%, 15% sau, respectiv, 20% din cuantumul pensiei, similar cadrelor militare, potrivit legislației în vigoare.

(3) Soldații și gradații profesioniști beneficiază de încadrarea în condiții deosebite, speciale și alte condiții a activității pe care o desfășoară sau a locului de muncă unde lucrează, conform legislației aplicabile cadrelor militare în activitate.

(4) De dispozițiile alin. (3) beneficiază și persoanele care au îndeplinit funcții în calitățile prevăzute la art. 71 alin. (1)."

Art. II. -

Legea nr. 573/2004 privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri și funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.267 din 29 decembrie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Titlul legii va avea următorul cuprins:

"

LEGE
privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri, funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoți militari"

2. Articolul 1 va avea următorul cuprins:

"

Art. 1. -

(1) Semnul onorific În Serviciul Patriei se conferă ofițerilor, funcționarilor publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoților militari, din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale, care au 15, 20 sau 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale.

(2) Prevederile prezentei legi, referitoare la Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri și funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, se aplică în aceleași condiții și personalului contractual care ocupă funcții de preot militar."

3. La articolul 2, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

"

Art. 2. -

(1) Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri, funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoți militari se prezintă sub două forme cu valoare ierarhică egală: însemnul și bareta."

4. Articolul 3 va avea următorul cuprins:

"

Art. 3. -

Regulamentul privind descrierea și modul de acordare a Semnului onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri, funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoți militari, pentru fiecare categorie, precum și modelul desenat al semnului onorific sunt prevăzute în anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta lege."

5. La articolul 4, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

"

(3) Propunerile nominale pentru conferirea Semnului onorific În Serviciul Patriei se trimit miniștrilor, respectiv conducătorilor instituțiilor centrale autonome prevăzute la art. 1 alin. (1), până la data de 31 august a fiecărui an, iar numărul celor care îndeplinesc condițiile, până la data de 1 iunie a aceluiași an."

6. Articolul 5 va avea următorul cuprins:

"

Art. 5. -

Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri, funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoți militari se poate conferi în număr nelimitat."

7. Articolul 6 va avea următorul cuprins:

"

Art. 6. -

(1) Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri, funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoți militari se conferă pentru:

a) 15 ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale;

b) 20 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale;

c) 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale.

(2) Prin activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale se înțelege perioada cumulată în care persoanele prevăzute la alin. (1) au calitatea de:

a) ofițer, maistru militar, subofițer, funcționar public cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, maiștri militari și subofițeri, în activitate;

b) militar angajat pe bază de contract/jandarm angajat cu contract/polițist de frontieră angajat cu contract/soldat și gradat voluntar/soldat și gradat profesionist, în activitate;

c) preot militar aflat în activitate."

8. Articolul 10 va avea următorul cuprins:

"

Art. 10. -

Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri și funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoți militari se instituie în locul vechiului Ordin Meritul Militar și al Semnului onorific În Serviciul Armatei pentru ofițeri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată."

9. Articolul 12 va avea următorul cuprins:

"

Art. 12. -

Ofițerii, funcționarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoții militari, decorați cu Ordinul Meritul Militar, instituit în anul 1954, cu Semnul onorific În Serviciul Armatei și cu Semnul onorific În Serviciul Patriei, beneficiază de prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare."

10. Titlul anexei nr. 1 va avea următorul cuprins:

"

REGULAMENT
privind descrierea și modul de acordare a Semnului onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri, funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoți militari"

11. La anexa nr. 1, articolul 2 va avea următorul cuprins:

"

Art. 2. -

Semnul onorific În Serviciul Patriei se poate acorda ofițerilor, funcționarilor publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoților militari pentru:

a) 15 ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale;

b) 20 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale;

c) 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale."

12. La anexa nr. 1, articolul 7 va avea următorul cuprins:

"

Art. 7. -

Pentru conferirea Semnului onorific În Serviciul Patriei, ofițerii, funcționarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoții militari trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să aibă o vechime în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale de 15, 20 sau 25 de ani de activitate;

b) să aibă rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională, evidențiate prin calificative de cel puțin «bun» sau «bine», după caz, în aprecierile de serviciu din ultimii 4 ani premergători anului în care urmează să li se confere semnul onorific."

13. La anexa nr. 1, articolul 8, literele a) și b) vor avea următorul cuprins:

"

a) la vechimea în activitate, timpul în care ofițerii în activitate, funcționarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoții militari au fost condamnați cu suspendare condiționată a executării pedepsei ori au fost condamnați cu executarea acesteia, cu excepția cazurilor în care, în urma rejudecării cauzei, instanța competentă a pronunțat achitarea;

b) anii din ultimii 4 ani premergători anului în care urmează să se confere semnul onorific, dacă în această perioadă cei în cauză au obținut calificative anuale inferioare calificativului «bun» sau «bine», după caz."

14. La anexa nr. 1, articolul 10 va avea următorul cuprins:

"

Art. 10. -

(1) Pentru ofițerii și funcționarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoții militari, îndreptățiți să li se confere Semnul onorific În Serviciul Patriei, durata activității în armată se calculează până la data de 31 august a anului în care sunt propuși să primească însemnul.

(2) Fac obiectul propunerilor de acordare a Semnului onorific În Serviciul Patriei inclusiv ofițerii și funcționarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoții militari, care au îndeplinit condițiile de primire a însemnului și au fost trecuți în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raportul de serviciu pentru motive neimputabile lor până la data emiterii ordinului sau deciziei prin care se acordă Semnul onorific În Serviciul Patriei."

15. Titlul anexei nr. 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

MODELUL DE SENAT
al Semnului onorific În Serviciul Patriei pentru ofițeri, funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofițeri, și preoți militari"

Art. III. -

Legea nr. 574/2004 privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru maiștri militari, subofițeri și pentru funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.267 din 29 decembrie 2004, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Titlul legii se modifică și va avea următorul cuprins:

"

LEGE privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați profesioniști și pentru funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri"

2. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Art. 1. -

(1) Semnul onorific În Serviciul Patriei se conferă maiștrilor militari, subofițerilor, soldaților și gradaților profesioniști și funcționarilor publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri, din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale, care au 15, 20 sau 25 de ani de activitate în domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale.

(2) Prevederile prezentei legi, referitoare la Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru maiștri militari, subofițeri și pentru funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri, se aplică în aceleași condiții soldaților și gradaților profesioniști din instituțiile prevăzute la alin. (1)."

3. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Art. 3. -

Regulamentul privind descrierea și modul de acordare a Semnului onorific În Serviciul Patriei pentru maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați profesioniști și pentru funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri, pentru fiecare categorie, precum și modelul desenat al semnului onorific sunt prevăzute în anexele nr. 1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta lege."

4. La articolul 4, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

"

(11) În Ministerul Apărării Naționale, Semnul onorific În Serviciul Patriei se conferă soldaților și gradaților profesioniști prin ordin al șefului Statului Major al Apărării sau, după caz, al directorului general al Direcției generale de informații a apărării."

5. La articolul 4, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"

(3) Propunerile nominale pentru conferirea Semnului onorific În Serviciul Patriei se trimit miniștrilor, respectiv conducătorilor instituțiilor prevăzute la alin. (1) și (11) până la data de 31 august a fiecărui an, iar numărul celor care îndeplinesc condițiile, până la data de 1 iunie a aceluiași an."

6. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Art. 5. -

Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați profesioniști și pentru funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri, se poate conferi în număr nelimitat."

7. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Art. 6. -

(1) Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați profesioniști și pentru funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri, se conferă pentru:

a) 15 ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale;

b) 20 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale;

c) 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale.

(2) Prin activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale se înțelege perioada cumulată în care persoanele prevăzute la alin. (1) au calitatea de:

a) maistru militar, subofițer, funcționar public cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri, în activitate;

b) militar angajat pe bază de contract/jandarm angajat cu contract/polițist de frontieră angajat cu contract/soldat și gradat voluntar/soldat și gradat profesionist, în activitate."

8. Articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Art. 10. -

Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați profesioniști și pentru funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri, se instituie în locul vechiului Ordin Meritul Militar și al Semnului onorific În Serviciul Armatei pentru maiștri militari și subofițeri, în conformitate cu prevederile Legii nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, republicată."

9. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Art. 12. -

Maiștrii militari, subofițerii, soldații și gradații profesioniști și funcționarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri, decorați cu Ordinul Meritul Militar, instituit în anul 1954, cu Semnul onorific În Serviciul Armatei și cu Semnul onorific În Serviciul Patriei, beneficiază de prevederile Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare."

10. Titlul anexei nr. 1 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

REGULAMENT
privind descrierea și modul de acordare a Semnului onorific În Serviciul Patriei pentru maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați profesioniști și pentru funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri"

11. La anexa nr. 1, articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Art. 2. -

Semnul onorific În Serviciul Patriei se poate acorda maiștrilor militari, subofițerilor, soldaților și gradaților profesioniști și funcționarilor publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri, pentru:

a) 15 ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale;

b) 20 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale;

c) 25 de ani de activitate în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale."

12. La anexa nr. 1, articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Art. 7. -

Pentru conferirea Semnului onorific În Serviciul Patriei, maiștrii militari, subofițerii, soldații și gradații profesioniști și funcționarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

a) să aibă o vechime în domeniile apărării, ordinii publice și securității naționale de 15, 20 sau 25 de ani de activitate;

b) să aibă rezultate meritorii în îndeplinirea atribuțiilor și în pregătirea profesională, evidențiate prin calificative de cel puțin «bun» sau «bine», după caz, în aprecierile de serviciu din ultimii 4 ani premergători anului în care urmează să li se confere Semnul onorific În Serviciul Patriei."

13. La anexa nr. 1, articolul 8, literele a) și b) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"

a) la vechimea în activitate, timpul în care maiștrii militari, subofițerii, soldații și gradații profesioniști în activitate și funcționarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri, au fost condamnați cu suspendare condiționată a executării pedepsei ori au fost condamnați cu executarea acesteia, cu excepția cazurilor în care, în urma rejudecării cauzei, instanța competentă a pronunțat achitarea;

b) anii din ultimii 4 ani premergători anului în care urmează să se confere Semnul onorific În serviciul Patriei pentru maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați profesioniști și funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri, dacă în această perioadă cei în cauză au obținut calificative anuale inferioare calificativului «bun» sau «bine», după caz."

14. La anexa nr. 1, articolul 10 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Art. 10. -

(1) Pentru maiștrii militari, subofițerii, soldații și gradații profesioniști și funcționarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri, îndreptățiți să li se confere Semnul onorific În Serviciul Patriei, durata activității în armată se calculează până la data de 31 august a anului în care sunt propuși să primească însemnul.

(2) Fac obiectul propunerilor de acordare a Semnului onorific În Serviciul Patriei inclusiv maiștrii militari, subofițerii, soldații și gradații profesioniști și funcționarii publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri, care au îndeplinit condițiile de primire a însemnului și au fost trecuți în rezervă sau direct în retragere ori au încetat raportul de serviciu pentru motive neimputabile lor, până la data emiterii ordinului sau deciziei, după caz, prin care se acordă Semnul onorific În Serviciul Patriei."

15. Titlul anexei nr. 2 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

MODELUL DE SENAT
al Semnului onorific În Serviciul Patriei pentru maiștri militari, subofițeri, soldați și gradați profesioniști și funcționari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de maiștri militari și subofițeri"

Art. IV. -

La articolul 81 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (11) și (12), cu următorul cuprins:

"

(11) Pensionarii militari pot beneficia de drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a) prin atribuirea de bilete, în condițiile legii, după cum urmează:

a) gratuit - pensionarii de invaliditate, în cadrul programului de recuperare avizat de comisia de expertiză medico-militară, pe baza propunerilor formulate de medicul specialist din cadrul spitalului din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, pe lângă care funcționează acesta;

b) cu suportarea de către beneficiar a unei contribuții bănești de maximum 50% din valoarea biletului, potrivit criteriilor și condițiilor stabilite prin ordin al ministrului apărării naționale, cu excepția celor prevăzuți la lit. a).

(12) Numărul biletelor de tratament balnear și de recuperare, inclusiv al celor care se acordă gratuit, potrivit actelor normative cu caracter reparatoriu, condițiile și modul de acordare, precum și modul de distribuire sau de decontare a acestora se stabilesc prin hotărâre a Guvernului."

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (1) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,
PETRU-GABRIEL VLASE
p. PREȘEDINTELE SENATULUI,
ADRIAN ȚUȚUIANU

București, 22 iunie 2018.

Nr. 149.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...