Guvernul României

Ordonanța de urgență nr. 51/2018 pentru modificarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și pentru prorogarea unor termene

Modificări (...), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 25 iunie 2018

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Având în vedere că, în prezent, autoritățile administrațiilor publice locale se confruntă cu dificultăți în activitățile de amenajare a teritoriului și de urbanism, respectiv în actualizarea documentațiilor de urbanism de interes general, precum și în organizarea eficientă a structurilor de specialitate pentru asumarea corectă a responsabilităților și fundamentarea tehnică a deciziilor,

ținând cont de faptul că nefinalizarea actualizării, până la sfârșitul anului 2018, a planurilor urbanistice generale întocmite și aprobate înainte de anul 2003 va conduce la întârzieri sau blocaje în domeniul autorizării executării lucrărilor de construcții pentru investiții publice și private, fiind necesare analizarea și reglementarea teritoriului pe bază de planuri urbanistice zonale pentru aproape toate tipurile de investiții, ceea ce va prelungi semnificativ durata de realizare a unor investiții, generând inclusiv riscul de pierdere a finanțării,

întrucât lipsa predictibilității cu privire la finanțarea actualizării sau elaborării planurilor urbanistice generale în condițiile legii conduce la dificultăți ale autorităților administrației publice locale de a elabora sau finaliza documentațiile prevăzute de lege pentru planificarea dezvoltării, rezultând astfel utilizarea în continuare a unor planuri urbanistice generale care nu mai corespund din punct de vedere tehnic și juridic realității actuale, ceea ce generează riscuri cu privire la securitatea juridică a investițiilor,

întrucât datorită termenului impus prin Legea nr. 303/2015 pentru modificarea art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul și a art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2012 pentru modificarea alin. (13) al art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, precum și din cauza lipsei resurselor financiare necesare, numeroase unități administrativ-teritoriale se vor afla în imposibilitatea legală de a mai avea planuri urbanistice generale în vigoare după data de 31 decembrie 2018, dată de la care nu se mai poate prelungi valabilitatea planurilor urbanistice generale elaborate și aprobate anterior anului 2003,

având în vedere data de 13 iulie 2018 ca termen-limită până la care persoanele care ocupă funcția de arhitect-șef trebuie să finalizeze studiile care să le asigure cunoștințele tehnice de specialitate corespunzătoare îndeplinirii atribuțiilor prevăzute de lege,

întrucât aceste aspecte vor genera riscul ca un număr important de unități administrativ-teritoriale să nu își mai poată exercita atribuțiile prevăzute de lege în domeniul urbanismului și autorizării construcțiilor, generându-se un blocaj important în implementarea investițiilor private și publice, cu consecințe negative în soluționarea problemelor curente ale colectivităților locale și apariția unor disfuncționalități în activitatea autorităților administrației publice locale,

având în vedere că, în condițiile unei dinamici de dezvoltare la nivel național, susținută atât de mediul privat, cât și de necesitatea utilizării fondurilor europene ce accelerează investițiile, planificarea urbană și teritorială devine din ce în ce mai importantă, dezvoltarea presupunând luarea a tot mai multor decizii care trebuie corect fundamentate, coordonate și corelate, inclusiv în plan fizic și spațial, iar predictibilitatea reglementărilor este un factor esențial pentru securitatea juridică a investițiilor,

evaluând riscurile ce pot apărea prin nesoluționarea în regim de urgență a aspectelor prezentate în raport cu dezvoltarea corectă a teritoriului național, cu lipsa competențelor la nivelul administrațiilor publice locale în elaborarea documentelor prevăzute de lege pentru planificarea dezvoltării și eliberarea autorizațiilor de construire/desființare, datorită lipsei personalului calificat,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul public general și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Art. I. -

Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 373 din 10 iulie 2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 46, alineatul (13) va avea următorul cuprins:

"

(13) Termenul de valabilitate a Planului urbanistic general se prelungește, pe bază de hotărâre a consiliului local/Consiliului General al Municipiului București, până la intrarea în vigoare a noului plan urbanistic general, cu condiția inițierii demersurilor de elaborare/actualizare a planului urbanistic general înainte de expirarea termenului de valabilitate."

2. La articolul 56, alineatul (5) va avea următorul cuprins:

"

(5) Valabilitatea prevederilor documentațiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism se extinde de drept pentru acele investiții care au început în timpul perioadei de valabilitate, până la finalizarea acestora, în următoarele situații:

a) dacă în timpul perioadei de valabilitate a fost începută, în condițiile legii, procedura de autorizare a executării lucrărilor de construire/desființare;

b) dacă a fost demarată punerea în aplicare a reglementărilor privind circulația juridică a terenurilor, stabilirea și delimitarea teritoriului intravilan sau delimitarea zonelor afectate de servituți publice;

c) dacă au fost inițiate obiective de investiții de modernizare și/sau dezvoltare a infrastructurii tehnico-edilitare."

Art. II. -

Termenul prevăzut la art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 111 din 11 februarie 2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 190/2013, se prorogă până la data de 31 decembrie 2023.

Art. III. -

Termenul prevăzut la art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2012 pentru modificarea alin. (13) al art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 131/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 303/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 898 din 3 decembrie 2015, se prorogă până la data de 31 decembrie 2023.

PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
Paul Stănescu
p. Ministrul educației naționale,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat

București, 21 iunie 2018.

Nr. 51.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...