Legestart nr. 11/2014

Prima de mobilitate: în ce termen se pot recupera sumele acordate necuvenit?
de Eugen Staicu

21 noiembrie 2014

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Referințe articol: termen

Întrebarea a fost ridicată pe fondul interpretării diferite a prevederilor legale. Soluția Curții Constituționale a României (CCR) poate veni în sprijinul celor interesați.

Când se acordă prima de mobilitate?

Ca problemă de fond, în discuție se află acordarea primei de mobilitate, din bugetul asigurărilor de șomaj, așa cum rezultă din dispozițiile cuprinse în Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, publicată în Monitorul Oficial nr. 103/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Referitor la aceaste drepturi, legea prevede, în art. 74, că persoanele care în perioada în care beneficiază de indemnizație de șomaj se încadrează, potrivit legii, într-o localitate situată la o distanță mai mare de 50 km de localitatea în care își au domiciliul stabil, beneficiază de o primă de încadrare acordată din bugetul asigurărilor pentru șomaj, egală cu de două ori valoarea indicatorului social de referință în vigoare la data acordării.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...