Parlamentul României

Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule

Modificări (2), Puneri în aplicare (5), Respingeri de neconstituționalitate (2), Referințe (5), Reviste (2), Jurisprudență, Practică judiciară

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 13 ianuarie 2012 până la 14 martie 2013, fiind abrogat și înlocuit prin Ordonanță de urgență 9/2013.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1. - Practică judiciară (6)

(1) Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă.

(2) Taxa se face venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului. Practică judiciară (3)

Art. 2. - Practică judiciară (1)

În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație: Practică judiciară (1)

a) autovehicul nou - orice autovehicul care nu a mai fost înmatriculat;

b) RNTR 2 - Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea - RNTR 2, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003, cu modificările și completările ulterioare;

c) RNTR 7 - Reglementările privind omologarea individuală, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere - RNTR 7, aprobate prin Ordinul ministrului transporturilor, construcțiilor și turismului nr. 2.132/2005, cu modificările și completările ulterioare;

d) scoatere din parcul auto național - orice acțiune care are ca rezultat radierea autovehiculului înmatriculat, cu excepția casării și dezmembrării;

e) organ fiscal competent - organul fiscal teritorial în a cărui evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe;

f) contribuabil - orice persoană fizică sau persoană juridică care se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 4;

g) autovehicul rulat - autovehiculul care a mai fost înmatriculat;

h) înmatriculare - operațiunea administrativă ce constă în înscrierea în evidențele autorităților competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare, precum și a numărului de înmatriculare;

i) prima transcriere a dreptului de proprietate - primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după intrarea în vigoare a prezentei legi, în condițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Practică judiciară (8)

j) taxa specială pentru autoturisme și autovehicule - taxa prevăzută la art. 2141-2143 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare până la data de 1 iulie 2008;

k) taxa pe poluare pentru autovehicule - taxa așa cum a fost prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 140/2011;

l) taxa - reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3.

Art. 3. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (16)

(1) Taxa se aplică pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, cu excepția: Practică judiciară (2)

a) autovehiculelor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României; Practică judiciară (2)

b) autovehiculelor special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum și în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare; Practică judiciară (3)

c) autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, de poliție, de jandarmerie, de poliția de frontieră și de pompieri; Practică judiciară (3)

d) autovehiculelor definite conform RNTR 2 destinate serviciilor de ambulanță și medicină, autovehiculelor speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgență, precum și autovehiculelor speciale destinate serviciilor de descarcerare și de stingere a incendiilor. Practică judiciară (2)

(2) Excepția prevăzută la alin. (1) lit. b) se aplică numai pentru un singur autovehicul achiziționat în decurs de 5 ani și atunci când autovehiculul este în proprietatea persoanei cu handicap.

(3) Modificările speciale aduse autovehiculelor se înscriu de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român" în cartea de identitate a vehiculului.

(4) Lista modificărilor speciale aduse autovehiculelor este cea prevăzută în RNTR 7. Practică judiciară (1)

(5) Autovehiculele dotate cu cutie de viteze care poate funcționa în regim automat, deținute de către persoanele cu handicap, conform alin. (1) lit. b), intră în categoria celor exceptate de la plata taxei, cu condiția respectării prevederilor alin. (3).

(6) În categoria autovehiculelor prevăzute la alin. (1) lit. d) se încadrează numai acele autovehicule dotate cu echipamente speciale necesare efectuării serviciilor de ambulanță, medicină, descarcerare sau stingere a incendiilor care sunt înscrise în evidența stațiilor de ambulanță, a serviciilor mobile de urgență și de reanimare, precum și a inspectoratelor pentru situații de urgență. În aceeași categorie intră și autovehiculele dotate cu echipamente speciale necesare efectuării serviciilor de ambulanță, medicină sau pentru stingerea incendiilor, deținute de operatorii economici.

Art. 4. - Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență (1), Practică judiciară (267), Reviste (1)

(1) Obligația de plată a taxei intervine: Practică judiciară (5), Reviste (1)

a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; Respingeri de neconstituționalitate (1), Practică judiciară (61)

b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; Practică judiciară (2)

c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. Practică judiciară (2)

(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării. Referințe (1), Practică judiciară (45), Reviste (1)

Art. 5. - Practică judiciară (255)

(1) Organul fiscal competent calculează cuantumul taxei, pe baza documentelor din care rezultă dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului și elementele de calcul al taxei, depuse de către contribuabilul care intenționează să efectueze înmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate. Lista documentelor este prevăzută în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Modificări (1), Practică judiciară (17)

(2) Valoarea în lei a taxei se determină pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie din anul precedent și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(3) Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației Fondului pentru Mediu, iar dovada plății acesteia va fi prezentată cu ocazia înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 4. Practică judiciară (1)

Art. 6. - Practică judiciară (23)

(1) Suma de plată reprezentând taxa se calculează pe baza elementelor prevăzute la anexele nr. 1-5, după cum urmează: Practică judiciară (3)

a) pentru autovehiculele din categoria M1, cărora le corespund normele de poluare Euro 3, Euro 4, Euro 5 sau Euro 6: Practică judiciară (10)

1. pentru autovehiculele cărora le corespund normele de poluare Euro 5, Euro 4 sau Euro 3, taxa se calculează pe baza emisiilor de dioxid de carbon (CO2) și a taxei pentru emisiile poluante exprimate în euro/1 gram C02, prevăzute la anexa nr. 1, și a normei de poluare și a taxei pentru emisiile poluante exprimate în euro/1 cmc, prevăzute la anexa nr. 2, și a cotei de reducere a taxei, prevăzută în coloana nr. 2 din anexa nr. 4, după formula: Practică judiciară (1)

Suma de plată = [(Ax B x 30%) + (C x D x 70%)] x (100 - E)%,

unde:

A = valoarea combinată a emisiilor de C02, exprimată în grame/km;

B = taxa pentru emisiile poluante, exprimată în euro/1 gram C02, prevăzută în coloana nr. 3 din anexa nr. 1;

C = cilindree (capacitatea cilindrică);

D = taxa pentru emisiile poluante pe cilindree, prevăzută în coloana nr. 3 din anexa nr. 2;

E = cota de reducere a taxei, prevăzută în coloana nr. 2 din anexa nr. 4;

2. pentru autovehiculele cărora le corespunde norma de poluare Euro 6, taxa se va determina pe baza formulei prevăzute la pct. 1, odată cu intrarea în vigoare a normei Euro 6 pentru înmatricularea, vânzarea și introducerea în circulație a vehiculelor noi, conform Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor;

b) pentru autovehiculele din categoria M1, cărora le corespund normele de poluare non-Euro, Euro 1 sau Euro 2 și pentru care nu este specificată valoarea combinată a emisiilor de C02, după formula: Practică judiciară (7)

Suma de plată = C x D x (100 - E)/100,

unde:

C = cilindree (capacitatea cilindrică);

D = taxa pentru emisiile poluante pe cilindree, prevăzută în coloana nr. 3 din anexa nr. 2;

E = cota de reducere a taxei, prevăzută în coloana nr. 2 din anexa nr. 4;

c) formula prevăzută la lit. b) se aplică și pentru autovehiculele din categoria cărora le corespund normele de poluare Euro 3, Euro 4, Euro 5 sau Euro 6 care nu dețin omologare europeană de tip și pentru care nu este specificată valoarea combinată a emisiilor de C02;

d) formula prevăzută la lit. b) se aplică și pentru autovehiculele din categoriile M2, M3, N1, N2 și N3, pentru care taxa pentru emisiile poluante pe cilindree este prevăzută în coloana nr. 2 din anexa nr. 3. Practică judiciară (1)

(2) Norma de poluare Euro și valoarea emisiei de C02, la care se face referire la alin. (1), sunt cele menționate de Regia Autonomă "Registrul Auto Român" în cartea de identitate a vehiculului, în conformitate cu prevederile normelor metodologice de aplicare a prezentei legi. Pentru autovehiculele care nu dețin omologare europeană de tip a întregului vehicul, aceste elemente se determină în conformitate cu reglementările în vigoare.

(3) Cota de reducere a taxei, prevăzută în anexa nr. 4, este stabilită în funcție de vechimea autovehiculului.

(4) Cu ocazia calculului taxei pot fi acordate reduceri suplimentare față de cota de reducere prevăzută în anexa nr. 4, în funcție de abaterile de la situația standard a elementului/elementelor care a/au stat la baza stabilirii cotei fixe, dacă persoana care solicită înmatricularea sau, după caz, prima transcriere a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat declară pe propria răspundere că rulajul mediu anual real al autovehiculului în cauză este mai mare decât rulajul mediu anual considerat standard pentru categoria respectivă de autovehicule, potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei legi. În acest caz, calculul taxei se face pe baza cotei de reducere rezultate din cota prevăzută în anexa nr. 4, majorată cu cota de reducere suplimentară prevăzută în anexa nr. 5. Atunci când noua cotă de reducere este mai mare de 90%, se aplică cota de reducere de 90%. Practică judiciară (1)

(5) Suma reprezentând taxa ce urmează a fi plătită, calculată potrivit prevederilor alin. (1), poate fi ajustată și atunci când persoana care solicită înmatricularea sau, după caz, prima transcriere a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat face dovada, pe baza expertizei tehnice efectuate de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", că deprecierea autovehiculului rulat este mai mare, potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei legi. Practică judiciară (7)

(6) Vechimea autovehiculului se calculează în funcție de data primei înmatriculări a acestuia.

(7) Atunci când persoana care solicită înmatricularea sau prima transcriere a dreptului de proprietate asupra autovehiculului nu poate face dovada datei înmatriculării autovehiculului, taxa se calculează în funcție de anul fabricației.

Art. 7. - Practică judiciară (7)

(1) Contribuabilului care a plătit taxa i se restituie valoarea reziduală a acesteia, conform alin. (3), în cazul în care un autovehicul pentru care s-a plătit, în România, taxa pe poluare pentru autovehicule, definită la art. 2 lit. k), sau taxa prevăzută de prezenta lege este ulterior scos din parcul auto național. Practică judiciară (1)

(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.

(3) Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:

a) documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;

b) dovada radierii din circulație a autovehiculului.

(4) Cererea de restituire se depune la organul fiscal competent.

(5) În situația în care valoarea reziduală a taxei, calculată conform prezentului articol, este mai mare decât taxa achitată la momentul înmatriculării autovehiculului în România, se restituie valoarea reziduală în limita taxei achitate.

Art. 8. - Practică judiciară (9)

(1) Taxa nu se plătește atunci când autovehiculele sunt: Practică judiciară (3)

a) Încadrate în categoria vehiculelor istorice, definite conform prevederilor legale în vigoare;

b) acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, ministerelor, altor organe ale administrației publice, structurilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național, asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaționale și organizații nonprofit și de caritate, prin donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică;

c) confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului și acordate cu titlu gratuit în conformitate cu prevederile legale în vigoare;

d) destinate competițiilor sportive, definite conform prevederilor legale în vigoare.

(2) În cazul autovehiculelor echipate cu motor diesel prevăzute cu filtru de particule, fapt confirmat de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", cuantumul taxei se reduce cu 25%.

Art. 9. - Practică judiciară (203)

(1) Suma reprezentând taxa poate fi contestată atunci când persoana care urmează să înmatriculeze sau să transcrie dreptul de proprietate asupra unui autovehicul rulat poate face dovada că autovehiculul său s-a depreciat într-o măsură mai mare decât cea indicată de grila prevăzută în anexa nr. 4.

(2) Evaluarea nivelului de depreciere se va face pe baza elementelor avute în vedere la stabilirea cotei de reducere prevăzute la art. 6 alin. (4).

(3) În caz de contestare, caracteristicile autovehiculului rulat prevăzute la alin. (2) se stabilesc, la cererea contribuabilului, prin expertiză tehnică efectuată contra cost de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", pe baza procedurii prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

(4) Tariful privind efectuarea expertizei tehnice se stabilește de Regia Autonomă "Registrul Auto Român" în funcție de operațiunile aferente expertizei tehnice și nu poate depăși costul acestora.

(5) Rezultatul expertizei tehnice se consemnează într-un document eliberat de Regia Autonomă "Registrul Auto Român", care cuprinde informațiile corespunzătoare fiecăruia dintre elementele prevăzute la alin. (2) și cota de reducere care decurge din acestea.

(6) Documentul privind rezultatul expertizei tehnice eliberat de Regia Autonomă "Registrul Auto Român" se prezintă de către plătitorul taxei organului fiscal competent.

(7) La primirea documentului prevăzut la alin. (6), organul fiscal competent va proceda la recalcularea sumei de plată reprezentând taxa, care poate conduce la restituirea diferenței de taxă față de cea plătită cu ocazia înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat.

(8) În cazuri bine întemeiate, organul fiscal competent poate solicita efectuarea unei contraexpertize.

Art. 10. - Practică judiciară (3)

Stabilirea, verificarea și colectarea, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorată de către contribuabili, se realizează de către organul fiscal competent, potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 11. - Practică judiciară (1)

Persoana nemulțumită de răspunsul primit la contestație se poate adresa instanțelor de contencios, competente potrivit legii.

Art. 12. - Practică judiciară (18)

(1) În cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România. Practică judiciară (2)

(2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresată organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Taxa rezultată ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu titlu de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se restituie în termenul de prescripție prevăzut de legea fiscală, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Practică judiciară (1)

Art. 13. - Practică judiciară (1)

Cheltuielile bănești stabilite de instanțele de judecată prin hotărâri definitive și irevocabile în sarcina statului, precum și orice alte cheltuieli ocazionate de executarea silită se suportă din taxa încasată în conturile organului fiscal competent sau din taxa virată la bugetul Fondului pentru mediu, după caz.

Art. 14. - Practică judiciară (1)

În termen de 15 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Mediului și Pădurilor împreună cu Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii vor elabora norme metodologice de aplicare a prezentei legi, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Art. 15. -

Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta lege.

Art. 16. - Practică judiciară (3)

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și Hotărârea Guvernului nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 30 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREȘEDINTELE SENATULUI
VASILE BLAGA

București, 6 ianuarie 2012,

Nr. 9.

ANEXA Nr. 1 Practică judiciară (251)

NIVELUL
taxei pentru emisiile poluante în funcție de emisia de dioxid de carbon

Norma de poluare1) Emisia de dioxid de carbon
- grame C02/km -
Nivelul taxei pentru emisiile poluante
- euro/1 gram C02 -
Hibride, electrice - 0
Euro 6 - 0
Euro 5, Euro 4, Euro 3 0
121-150 0,5
151-180 1,0
181-210 2,0
211-240 4,0
241-270 6,0
>/=271 8,0

1) Norma de poluare este cea stabilită prin:

- Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor pentru Euro 5 și Euro 6;

- directivele 98/69/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind măsurile care urmează a fi adoptate împotriva poluării aerului cu emisii poluante provenind de la autovehicule, precum și modificarea Directivei 70/220/CEE și 2002/80/CE a Comisiei din 3 octombrie 2002 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 70/220/CEE a Consiliului privind măsurile preconizate împotriva poluării aerului cu emisiile poluante provenite de la autovehicule pentru Euro 3 și Euro 4.

ANEXA Nr. 2 Practică judiciară (72)

NIVELUL
taxei pentru emisiile poluante în funcție de norma de poluare

Norma de poluare1) Cilindree Capacitatea cilindrică - cmc - Nivelul taxei pentru emisiile poluante - euro/1 cmc -
Hibride, electrice 0
Euro 62)
Euro 5 <=1.200

0,065
1.201-1.400 0,130
1.401-1.600 0,195
1.601-2.000 0,260
2.001-3.000 0,325
>3.000 0,390
Euro 4 <=1.200

0,50
1.201-1.400 0,67
1.401-1.600 0,90
1.601-2.000 1,80
2.001-3.000 2,25
>3.000 2,70
Euro 3 <=1.200 1,30
1.201-1.400 2,34
1.401-1.600 3,51
1.601-2.000 4,68
2.001-3.000 5,85
>3.000 7,02
Euro 2 <=1.200 3,00
1.201-1.400 4,50
1.401-1.600 6,75
1.601-2.000 9,00
2.001-3.000 11,25
>3.000 16,00
Euro 1 <=1.200 6,60
1.201-1.400 9,90
1.401-1.600 14,85
1.601-2.000 19,80
2.001-3.000 24,75
> 3.000 29,70
Non-Euro <=1.200 15,80
1.201-1.400 23,77
1.401-1.600 35,62
1.601-2.000 47,55
2.001-3.000 70,00
> 3.000 95,10

1) Norma de poluare este cea stabilită prin:

- Regulamentul (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor pentru Euro 5 și Euro 6;

- Directiva 98/69/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind măsurile care urmează a fi adoptate împotriva poluării aerului cu emisii poluante provenind de la autovehicule, precum și modificarea Directivei 70/220/CEE și Directiva 2002/80/CE a Comisiei din 3 octombrie 2002 de adaptare la progresul tehnic a Directivei 70/220/CEE a Consiliului privind măsurile preconizate împotriva poluării aerului cu emisiile poluante provenite de la autovehicule pentru Euro 3 și Euro 4;

- directivele 94/12/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 martie 1994 privind măsurile care trebuie luate împotriva poluării aerului prin emisiile autovehiculelor și de modificare a Directivei 70/220/CEE și 96/69/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 octombrie 1996 de modificare a Directivei 70/220/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile preconizate împotriva poluării aerului cu emisii provenite de la autovehicule pentru Euro 2;

- directivele 91/441/CEE a Consiliului din 26 iunie 1991 de modificare a Directivei 70/220/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile preconizate împotriva poluării aerului cu emisiile poluante provenite de la autovehicule și 93/59/CEE a Consiliului din 28 iunie 1993 de modificare a Directivei 70/220/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile preconizate împotriva poluării aerului cu emisiile poluante provenite de la autovehicule pentru Euro 1.

2) Nivelul taxei pentru emisiile poluante (euro/1 cmc) se va determina odată cu intrarea în vigoare a Normei Euro 6 pentru înmatricularea, vânzarea și introducerea în circulație a vehiculelor noi conform Regulamentului (CE) nr. 715/2007.

ANEXA Nr. 3

NIVELUL
taxei pentru emisiile poluante pentru autovehiculele din categoriile N1, N2, N3, M2 și M3

Norma de poluare1) Nivelul taxei pentru emisiile poluante
- euro/1 cmc -
Euro 6/VI2) 0
Euro 5/V 0,05
Euro 4/IV 0,25
Euro 3/III 0,5
Euro 2/II 2
Euro 1/1 4
Non-Euro 9

1) Norma de poluare este cea stabilită prin:

- directivele 1999/96/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 1999 privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile care trebuie luate împotriva emisiei de poluanți gazoși și de pulberi provenind de la motoarele cu aprindere prin comprimare utilizate la vehicule și emisiile de poluanți gazoși provenind de la motoarele cu aprindere prin scânteie alimentate cu gaz natural sau gaz petrolier lichefiat de gaze utilizate la vehicule și de modificare a Directivei 88/77/CEE și 2005/55/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 28 septembrie 2005 privind apropierea legislațiilor statelor membre cu privire la măsurile care trebuie luate împotriva emisiilor de gaze și de particule poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin comprimare utilizate la vehicule și împotriva emisiilor de gaze poluante provenite de la motoarele cu aprindere prin scânteie alimentate cu gaz sau cu gaz petrolier lichefiat utilizate la vehicule pentru Euro III, Euro IV, Euro V;

- directivele nr. 91/542/CEE a Consiliului din 1 octombrie 1991 de modificare a Directivei 88/77/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la măsurile care trebuie luate împotriva emisiilor de poluanți gazoși provenind de la motoarele diesel utilizate la vehicule și 96/1/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 ianuarie 1996 de modificare a Directivei 88/77/CEE de armonizare a legislațiilor statelor membre cu privire la măsurile care trebuie luate împotriva emisiilor de gaze și macroparticule poluante provenite de la motoarele diesel utilizate la vehicule pentru Euro II;

- Directiva 91/542/CEE pentru Euro I.

2) Nivelul taxei pentru emisiile poluante (euro/1 cmc) se va determina odată cu intrarea în vigoare a Normei Euro 6 pentru înmatricularea, vânzarea și introducerea în circulație a vehiculelor noi conform Regulamentului (CE) nr. 715/2007 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2007 privind omologarea de tip a autovehiculelor în ceea ce privește emisiile provenind de la vehiculele ușoare pentru pasageri și de la vehiculele ușoare comerciale (Euro 5 și Euro 6) și privind accesul la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor.

ANEXA Nr. 4 Practică judiciară (78)

GRILA
privind cotele de reducere a taxei pentru emisiile poluante

Vechimea autovehiculului Cota de reducere
- % -
nou 0
3
> 1 lună - 3 luni inclusiv 5
> 3 luni - 6 luni inclusiv 8
> 6 luni - 9 luni inclusiv 10
> 9 luni - 1 an inclusiv 13
> 1 an - 2 ani inclusiv 21
> 2 ani - 3 ani inclusiv 28
> 3 ani - 4 ani inclusiv 33
> 4 ani - 5 ani inclusiv 38
> 5 ani - 6 ani inclusiv 43
> 6 ani - 7 ani inclusiv 49
> 7 ani - 8 ani inclusiv 55
> 8 ani - 9 ani inclusiv 61
> 9 ani - 10 ani inclusiv 66
> 10 ani - 11 ani inclusiv 73
> 11 ani - 12 ani inclusiv 79
> 12 ani - 13 ani inclusiv 84
> 13 ani - 14 ani inclusiv 89
peste 14 ani 90

ANEXA Nr. 5 Practică judiciară (223)

GRILA
privind cotele de reducere suplimentară în funcție de rulajul mediu anual real al autovehiculului

Categoria de autovehicul Diferența dintre rulajul mediu anual real și rulajul mediu anual standard
(km)
Cota de reducere suplimentară
(%)
M1 <5.000

0
5.001-10.000 0,5
10.001-15.000 0,75
15.001-20.000 1,0
20.001-25.000 1,25
25.001-30.000 1,5
> 30.001 1,75
N1 <10.000

0
10.001-20.000 0,5
20.001-30.000 0,75
30.001-40.000 1,0
40.001-50.000 1,25
> 50.001 1,5
M2 și N2 <15.000

0
15.001-30.000 0,5
30.001-45.000 0,75
45.001-60.000 1,0
60.001-75.000 1,25
> 75.001 1,5
M3 și N3 <25.000

0
25.001-50.000 0,5
50.001-100.000 0,75
100.001-150.000 1,0
150.001-200.000 1,25
> 200.001 1,5

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...