Guvernul României

Ordonanța de urgență nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității

Modificări (5), Referințe (5), Doctrine (1), Referințe în jurisprudență

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 01 octombrie 2012

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru elaborarea și promovarea unei noi legislații privind achizițiile publice în domeniile apărării și securității,

ținând seama de obligația prevăzută la art. 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitoare la transpunerea directivelor Uniunii,

luând în considerare recomandările Comisiei Europene,

luând în considerare că netranspunerea urgentă a acestui act comunitar echivalează cu încălcarea obligațiilor ce revin României, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, din perspectiva armonizării legislației naționale cu acquis-ul comunitar, fiind de natură a conduce la declanșarea, de către Comisia Europeană, a unei proceduri de infringement împotriva statului român,

luând în considerare faptul că o eventuală procedură de infringement antrenează consecințe negative atât din punct de vedere politic, din perspectiva capacității României de a-și îndeplini angajamentele asumate ca urmare a noului statut, cât și financiar, sancțiunile pecuniare având cuantumuri considerabile,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

CAPITOLUL I Dispoziții generale

SECȚIUNEA 1 Domeniul de aplicare

Art. 1. -

(1) Sub rezerva art. 36, 51, 52, 62 și 346 din TFUE, prezenta ordonanță de urgență se aplică pentru atribuirea contractelor de achiziție publică, inclusiv a contractelor sectoriale, și a acordurilor-cadru atribuite în domeniile apărării și securității care au ca obiect: Modificări (1), Referințe în jurisprudență (1)

a) furnizarea de produse militare, inclusiv orice fel de piese de schimb, componente și/sau subansambluri ale acestora; Referințe în jurisprudență (1)

b) furnizarea de produse sensibile, inclusiv orice fel de piese de schimb, componente și/sau subansambluri ale acestora;

c) lucrări, produse și servicii legate în mod direct de produsele menționate la lit. a) și b), pentru oricare stadiu sau pentru totalitatea stadiilor din ciclul de viață al acestora;

d) lucrări și servicii special destinate unor scopuri militare sau lucrări și servicii cu caracter sensibil.

(2) În domeniul specific al securității nonmilitare, prezenta ordonanță de urgență se aplică achizițiilor care au caracteristici similare cu cele ale achizițiilor din domeniul apărării și care prezintă un caracter la fel de sensibil. Aceste condiții pot fi îndeplinite în special în domeniile în care forțele militare și cele nonmilitare îndeplinesc aceleași misiuni și/sau în cazul în care obiectivul achizițiilor este de a proteja securitatea Uniunii Europene și/sau a statului român în interiorul ori în afara granițelor acestuia împotriva unor amenințări grave provenite de la entități nonmilitare și/sau neguvernamentale. Acest domeniu poate include, spre exemplu, protecția frontierelor, activități de poliție și misiuni de gestionare a crizelor, protecția infrastructurilor critice în sectoare de utilitate publică, cum ar fi cel de transport sau de energie. Modificări (1)

SECȚIUNEA a 2-a Scopul și principiile achizițiilor publice în domeniile apărării și securității

Art. 2. - Referințe în jurisprudență (5)

(1) Scopul prezentei ordonanțe de urgență îl constituie: Referințe în jurisprudență (1)

a) promovarea concurenței dintre operatorii economici; Referințe în jurisprudență (2)

b) garantarea tratamentului egal și nediscriminarea operatorilor economici;

c) asigurarea transparenței și integrității procesului de achiziție publică; Referințe în jurisprudență (1)

d) asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice, prin aplicarea procedurilor de atribuire de către autoritățile contractante.

(2) Principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică sunt: Referințe în jurisprudență (1)

a) nediscriminarea;

b) tratamentul egal; Referințe în jurisprudență (4)

c) recunoașterea reciprocă;

d) transparența;

e) proporționalitatea; Referințe în jurisprudență (1)

f) eficiența utilizării fondurilor publice;

g) asumarea răspunderii. Referințe în jurisprudență (1)

SECȚIUNEA a 3-a Definiții

Art. 3. -

În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:

1. acceptarea ofertei câștigătoare - comunicarea privind rezultatul procedurii de atribuire prin care autoritatea contractantă își manifestă acordul de a se angaja juridic în contractul de achiziție publică ce va fi încheiat cu ofertantul a cărui ofertă a fost desemnată câștigătoare;

2. achiziții de natură civilă - contracte care nu intră sub incidența art. 1, care privesc achizițiile de produse, lucrări sau servicii fără caracter militar în scopuri logistice și care sunt încheiate în conformitate cu condițiile menționate la art. 26;

3. acord-cadru - înțelegerea scrisă intervenită între una sau mai multe autorități contractante și unul ori mai mulți operatori economici, al cărei scop este stabilirea elementelor/condițiilor esențiale care vor guverna contractele de achiziție publică ce urmează a fi atribuite într-o perioadă dată, în mod special în ceea ce privește prețurile și, după caz, cantitățile avute în vedere;

4. autorități contractante - înseamnă, în sensul prezentei ordonanțe de urgență:

a) oricare organism al statului - autoritate publică sau instituție publică - care acționează la nivel central ori local; structurile din compunerea acestor organisme în care se exercită calitatea de ordonator de credite și care au stabilite, prin reglementări interne, competențe în domeniul achizițiilor publice sunt asimilate autorităților contractante;

b) oricare organism, altul decât unul dintre cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înființat pentru a satisface nevoi de interes general fără caracter comercial sau industrial și care se află cel puțin în una dintre următoarele situații:

- este finanțat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), sau de către un alt organism de drept public;

- se află în subordinea ori este supus controlului unei autorități contractante, astfel cum este definită la lit. a), sau unui alt organism de drept public;

- în componența consiliului de administrație/organului de conducere sau de supervizare, mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia sunt numiți de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a), ori de către un alt organism de drept public;

c) oricare asociere formată de una sau mai multe autorități contractante dintre cele prevăzute la lit. a) ori b); Modificări (1)

d) oricare întreprindere publică ce desfășoară una sau mai multe dintre activitățile prevăzute la cap. VIII secțiunea 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare O.U.G. nr. 34/2006, atunci când aceasta atribuie contracte de achiziție publică ori încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activități; Modificări (1)

e) oricare subiect de drept, altul decât cele prevăzute la lit. a) - d), care desfășoară una sau mai multe dintre activitățile prevăzute la cap. VIII secțiunea 1 din O.U.G. nr. 34/2006 în baza unui drept special ori exclusiv, astfel cum este acesta definit la pct. 16, acordat de o autoritate competentă, atunci când acesta atribuie contracte de achiziție publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării respectivelor activități; Modificări (1)

5. candidat - oricare operator economic care a depus candidatura în cazul unei proceduri de licitație restrânsă, negociere sau dialog competitiv;

6. candidatură - documentele prin care un candidat își demonstrează situația personală, capacitatea de exercitare a activității profesionale, situația economică și financiară, capacitatea tehnică și profesională, în vederea obținerii invitației de participare pentru depunerea ulterioară a ofertei, în cazul aplicării unei proceduri de licitație restrânsă, negociere sau dialog competitiv;

7. ciclu de viață - toate stadiile succesive în care se poate afla un produs, cum ar fi cele de cercetare și dezvoltare, dezvoltare industrială, producție, reparații, modernizare, modificare, întreținere, logistică, instruire, testare, scoatere din uz și eliminare;

8. contract - orice contract de achiziție publică sau acord- cadru;

9. contractant - ofertantul care a devenit, în condițiile legii, parte într-un contract de achiziție publică;

10. contracte de achiziție publică - contracte civile care includ și categoria contractelor sectoriale, astfel cum sunt definite la art. 229 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, cu titlu oneros, încheiate în scris între una sau mai multe autorități contractante, pe de o parte, și unul ori mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii, în sensul prezentei ordonanțe de urgență; Modificări (1)

11. contracte de achiziții publice de produse - contracte civile, altele decât contractele de lucrări și de servicii, care au ca obiect furnizarea de produse, leasingul, închirierea sau cumpărarea lor în rate, cu ori fără opțiune de cumpărare.

Un contract care are ca obiect furnizarea de produse și care cuprinde cu titlu accesoriu și operațiuni de montaj și instalare se consideră contract de furnizare de produse;

12. contracte de achiziții publice de servicii - contracte civile, altele decât contractele de lucrări și contractele de furnizare de produse, care au ca obiect prestarea de servicii.

Un contract care are ca obiect atât produse, cât și servicii se consideră contract de prestare de servicii în cazul în care valoarea serviciilor în cauză depășește valoarea produselor cuprinse în contract.

Un contract care are ca obiect prestarea de servicii și care include activități menționate în cap. 45 din CPV, care au doar titlu accesoriu în raport cu obiectul principal al contractului, se consideră contract de prestare de servicii;

13. contracte de achiziții publice de lucrări - contracte civile, având ca obiect fie execuția, fie atât proiectarea, cât și execuția unor lucrări referitoare la una dintre activitățile menționate în cap. 45 din CPV sau a unei lucrări, fie realizarea, prin orice mijloace, a unei lucrări care să răspundă necesităților precizate de autoritatea contractantă. Prin lucrare se înțelege rezultatul unor lucrări de construcții ori de inginerie civilă luate în ansamblu care este suficient prin el însuși pentru a îndeplini o funcție economică sau tehnică;

14. criză - orice situație într-un stat membru sau într-o țară terță în care s-a produs un fapt prejudiciabil care depășește în mod clar dimensiunea faptelor prejudiciabile din viața de zi cu zi și care periclitează ori limitează în mod considerabil viața și sănătatea oamenilor, care are un impact semnificativ asupra valorilor materiale sau care face necesare măsurile de aprovizionare a populației cu produse de primă necesitate; se consideră, de asemenea, că s-a produs o criză atunci când apariția unui astfel de fapt prejudiciabil este considerată iminentă; conflictele armate și războaiele sunt considerate crize în sensul prezentei ordonanțe de urgență;

15. documentație de atribuire - documentația ce cuprinde toate informațiile legate de obiectul contractului de achiziție publică și de procedura de atribuire a acestuia, inclusiv caietul de sarcini sau, după caz, documentația descriptivă;

16. drept special sau exclusiv - dreptul care rezultă din orice formă de autorizare acordată, conform prevederilor legale sau ca urmare a emiterii unor acte administrative, de o autoritate competentă și care are ca efect rezervarea desfășurării de activități în domeniul anumitor servicii publice numai de către una ori de către un număr limitat de persoane, afectând în mod substanțial posibilitatea altor persoane de a desfășura o astfel de activitate;

17. fonduri publice - sume alocate din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;

18. informații clasificate - orice informații sau materiale, indiferent de forma, natura ori modul de transmitere a acestora, cărora li s-a atribuit un anumit nivel de clasificare de securitate sau de protecție și care, în interesul securității naționale și în conformitate cu legislația și cu actele administrative în vigoare pe plan național, necesită protecție împotriva oricărei însușiri ilegale, distrugeri, sustrageri, divulgări, pierderi sau împotriva accesului persoanelor neautorizate sau a oricărui alt tip de prejudiciu;

19. întreprindere publică - persoana juridică ce desfășoară activități economice și asupra căreia se exercită direct sau indirect, ca urmare a unor drepturi de proprietate, a participațiilor financiare ori a regulilor specifice prevăzute în actul de înființare a întreprinderii respective, influența dominantă a unei autorități contractante, astfel cum este definită aceasta la pct. 4 lit. a), b) și c).

Prezumția de exercitare a influenței dominante se aplică în orice situație în care, în raport cu o astfel de persoană, una sau mai multe autorități contractante definite conform pct. 4 lit. a), b) și c) se află, direct ori indirect, în cel puțin unul dintre următoarele cazuri:

a) dețin majoritatea capitalului subscris;

b) dețin controlul majorității voturilor în organul de conducere, cum ar fi adunarea generală;

c) pot numi în componența consiliului de administrație, a organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia;

20. întreprindere afiliată - orice întreprindere asupra căreia operatorul economic poate exercita, în mod direct ori indirect, o influență dominantă sau orice întreprindere care poate exercita o influență dominantă asupra operatorului economic ori care, ca și operatorul economic, face obiectul influenței dominante a altei întreprinderi din punctul de vedere al proprietății, al participării financiare sau al normelor care o guvernează. Influența unei întreprinderi asupra altei întreprinderi este considerată dominantă, în mod direct ori indirect, în cazul în care:

a) deține majoritatea capitalului subscris al întreprinderii;

b) dispune de majoritatea voturilor aferente acțiunilor emise de întreprindere; sau

c) poate desemna mai mult de jumătate din membrii organismului de administrare, de conducere sau de control al întreprinderii;

21. licitație electronică - un proces repetitiv care implică un dispozitiv electronic pentru prezentarea noilor prețuri, revăzute în sens descrescător, și/sau a noilor valori privind anumite elemente ale ofertelor, care apar după o evaluare inițială completă a ofertelor, permițând clasificarea lor prin metode de evaluare automată. Nu pot face obiectul licitației electronice contractele de prestare de servicii și de execuție de lucrări care au drept obiect activități intelectuale, cum ar fi proiectarea de lucrări;

22. mijloc electronic - un mijloc care utilizează echipamente electronice de prelucrare, inclusiv compresia digitală, și stocare a datelor, care sunt difuzate, transmise și recepționate prin cablu, prin radio, prin mijloace optice sau prin alte mijloace electromagnetice;

23. ofertant - orice operator economic care a depus ofertă în termenul de depunere a ofertelor, în cadrul unei proceduri de atribuire;

24. ofertă - actul juridic prin care operatorul economic își manifestă voința de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziție publică; oferta cuprinde propunerea financiară și propunerea tehnică; Referințe în jurisprudență (1)

25. operator economic - oricare furnizor de produse, prestator de servicii ori executant de lucrări - persoană fizică/juridică, de drept public sau privat, ori grup de astfel de persoane cu activitate în domeniul care oferă în mod licit pe piață produse, servicii și/sau execuție de lucrări;

26. operatorul sistemului electronic de achiziții publice - persoană juridică de drept public care asigură autorităților contractante suportul tehnic destinat aplicării, prin mijloace electronice, a procedurilor de atribuire;

27. procedură de atribuire - etapele ce trebuie parcurse de autoritatea contractantă și de către candidați/ofertanți pentru ca acordul părților privind angajarea în contractul de achiziție publică să fie considerat valabil. Procedurile de atribuire sunt: licitația restrânsă, dialogul competitiv, negocierea, cererea de oferte;

28. produse sensibile, lucrări sensibile și servicii sensibile - produse, lucrări și servicii destinate utilizării în scopuri de securitate, care implică, necesită și/sau conțin informații clasificate;

29. produse militare - echipamente proiectate sau adaptate în mod special pentru scopuri militare și destinate utilizării în calitate de arme, muniții ori material de război. În sensul prezentei ordonanțe de urgență, produsele militare se referă, în special, la tipurile de produse incluse în lista de arme, muniții și material de război, adoptată de Consiliul Uniunii Europene prin Decizia nr. 255/58 din 15 aprilie 1958. Această listă include numai echipamente care sunt concepute, proiectate și produse în scopuri militare specifice. Lista, care are un caracter general, trebuie interpretată într-un mod cât mai flexibil, de exemplu pe baza Listei comune de echipamente militare a Uniunii Europene, ținând seama de faptul că tehnologia, politica de achiziții și cerințele de ordin militar se află într-o continuă evoluție, ceea ce conduce la apariția unor noi tipuri de echipamente. În sensul prezentei ordonanțe de urgență, produsele militare se mai pot referi, de asemenea, la produsele care, deși inițial au fost concepute pentru a fi utilizate în scopuri civile, au fost mai târziu adaptate unor scopuri militare pentru a fi utilizate drept arme, muniții sau material de război;

30. propunere financiară - parte a ofertei ce cuprinde informațiile cu privire la preț, tarif, alte condiții financiare și comerciale corespunzătoare satisfacerii cerințelor solicitate prin documentația de atribuire;

31. propunere tehnică - parte a ofertei elaborată pe baza cerințelor din caietul de sarcini sau, după caz, din documentația descriptivă; Referințe în jurisprudență (1)

32. sistemul electronic de achiziții publice - SEAP - sistemul informatic de utilitate publică, accesibil prin internet la o adresă dedicată, utilizat inclusiv în scopul aplicării prin mijloace electronice a procedurilor de atribuire prevăzute de prezenta ordonanță de urgență;

33. subcontract - un contract cu titlu oneros, încheiat în scris între ofertantul desemnat câștigător pentru un contract și unul sau mai mulți operatori economici în scopul executării respectivului contract și care are ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse ori prestarea de servicii;

34. termenii "scris(ă)" sau "în scris" - orice ansamblu de cuvinte ori de cifre care poate fi citit, reprodus și comunicat ulterior. Ansamblul poate include informații transmise și stocate prin mijloace electronice;

35. TUE - Tratatul privind Uniunea Europeană;

36. TFUE - Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;

37. unitate de achiziții centralizată - o autoritate contractantă, astfel cum este definită la pct. 4 lit. a), b) și c), sau un organism public european care:

a) achiziționează produse și/sau servicii destinate autorităților contractante; sau

b) atribuie contracte de achiziții publice ori încheie acorduri- cadru de achiziții de lucrări, de produse sau de servicii destinate autorităților contractante;

38. vocabularul comun privind achizițiile - Common Procurement Vocabulary - denumit în continuare CPV, desemnează nomenclatura de referință aplicabilă contractelor atribuite de autorități/entități contractante, adoptată prin Regulamentul (CE) nr. 2.195/2002 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind Vocabularul comun al achizițiilor publice (CPV), (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 340 din 16 decembrie 2002, pag. 1), cu modificările ulterioare, asigurând corespondența cu alte nomenclatoare existente;

39. zile - zilele calendaristice, în afara cazului în care se prevede expres că sunt zile lucrătoare. Termenul exprimat în zile începe să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului; ziua în cursul căreia a avut loc un eveniment sau s-a realizat un act al autorității contractante nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi de sărbătoare legală, o duminică sau o sâmbătă, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare. Referințe în jurisprudență (1)

SECȚIUNEA a 4-a Contracte mixte

Art. 4. - Modificări (1), Referințe în jurisprudență (1)

(1) Un contract care are drept obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii care intră sub incidența prezentei ordonanțe de urgență și, parțial, sub incidența O.U.G. nr. 34/2006 se atribuie în conformitate cu prezenta ordonanță de urgență, cu condiția ca această atribuire să fie justificată din motive obiective.

(2) Atribuirea unui contract care are drept obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii care intră parțial sub incidența prezentei ordonanțe de urgență, cealaltă parte a contractului neintrând sub incidența prezentei ordonanțe de urgență sau a O.U.G. nr. 34/2006, nu intră în domeniul de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, cu condiția ca această atribuire să fie justificată din motive obiective.

(3) Decizia de a atribui un contract prevăzut la alin. (1) sau (2) nu poate fi luată în scopul evitării aplicării prezentei ordonanțe de urgență sau a O.U.G. nr. 34/2006. Referințe în jurisprudență (1)

SECȚIUNEA a 5-a Reguli de participare a operatorilor economici la procedura de atribuire

Art. 5. -

Orice operator economic are dreptul de a participa, individual sau într-un grup de operatori, la procedura de atribuire.

Art. 6. -

(1) Ofertantul/Candidatul care, în conformitate cu legislația statului în care este stabilit, este abilitat să presteze o anumită activitate nu poate fi exclus dintr-o procedură de atribuire pentru singurul motiv că, în conformitate cu legislația națională, acest tip de activitate poate fi prestat numai de către persoane juridice sau numai de către persoane fizice.

(2) Cu toate acestea, pentru contractele de prestare de servicii și de lucrări, precum și pentru contractele de furnizare de produse care implică, în plus, servicii și/sau lucrări de montaj și de instalații, persoanele juridice pot fi obligate să indice, în cadrul ofertelor lor, numele și calificările profesionale ale persoanelor responsabile cu executarea prestației în cauză.

Art. 7. -

(1) În scopul protejării autorității contractante față de riscul unui eventual comportament necorespunzător al ofertantului pe întreaga perioadă derulată până la încheierea contractului, acesta va constitui o garanție de participare.

(2) Autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertanților constituirea garanției de participare, în vederea participării la procedura de atribuire a contractului, atunci când prezenta ordonanță de urgență prevede obligativitatea publicării unui anunț sau a unei invitații de participare. Documentația de atribuire trebuie să conțină următoarele informații: Modificări (2)

a) cuantumul garanției de participare, menționat și în anunțul/invitația de participare, în sumă fixă de până la 2% din valoarea estimată a contractului, dar nu mai puțin decât sumele prevăzute la art. 2781 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006;

b) perioada de valabilitate a garanției de participare, care va fi cel puțin egală cu perioada minimă de valabilitate a ofertei, la stabilirea acesteia fiind avute în vedere dispozițiile art. 276 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, astfel cum a fost solicitată prin documentația de atribuire.

Art. 8. -

(1) Mai mulți operatori economici au dreptul de a se asocia cu scopul de a depune candidatură sau ofertă comună, fără a fi obligați să își legalizeze din punct de vedere formal asocierea.

(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ca asocierea să fie legalizată numai în cazul în care oferta comună este declarată câștigătoare și numai dacă o astfel de măsură reprezintă o condiție necesară pentru buna îndeplinire a contractului.

Art. 9. -

(1) Fără a afecta posibilitatea operatorilor economici de a depune ofertă alternativă conform prevederilor art. 34 sau de a oferta pe mai multe loturi diferite, candidatul/ofertantul nu are dreptul ca în cadrul aceleiași proceduri:

a) să depună două sau mai multe candidaturi/oferte individuale și/sau comune, sub sancțiunea excluderii din competiție a tuturor candidaturilor/ofertelor în cauză;

b) să depună ofertă individuală/comună și să fie nominalizat ca subcontractant în cadrul unei alte oferte, sub sancțiunea excluderii ofertei individuale sau, după caz, a celei în care este ofertant asociat.

(2) Întreprinderile afiliate au dreptul de a participa în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, dar numai în cazul în care participarea acestora nu este de natură să distorsioneze concurența. În acest sens, operatorul economic are obligația de a include în oferta să lista cuprinzând întreprinderile afiliate, în măsura în care acestea există.

SECȚIUNEA a 6-a Obligații ale autorităților contractante privind confidențialitatea

Art. 10. - Referințe în jurisprudență (1)

Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei ordonanțe de urgență, autoritatea contractantă are obligația de a asigura garantarea protejării acelor informații pe care operatorul economic le precizează ca fiind confidențiale, în măsura în care, în mod obiectiv, dezvăluirea acestor informații ar prejudicia interesele legitime ale operatorului economic, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală.

SECȚIUNEA a 7-a Protecția informațiilor clasificate

Art. 11. -

(1) Autoritățile contractante pot impune operatorilor economici, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, cerințe care vizează protejarea informațiilor clasificate pe care acestea le comunică pe parcursul procedurii de atribuire și pe perioada derulării contractului.

(2) Acestea pot, de asemenea, să solicite operatorilor economici, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, să se asigure că subcontractanții lor respectă aceste cerințe.

CAPITOLUL II Metode de calcul al valorii estimate a contractelor de achiziții publice și a acordurilor-cadru. Unități de achiziții centralizate. Excluderi

SECȚIUNEA 1 Metode de calcul al valorii estimate a contractelor de achiziții publice și a acordurilor-cadru

Art. 12. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a estima valoarea contractului de achiziție publică pe baza calculării și însumării tuturor sumelor plătibile pentru îndeplinirea contractului respectiv, fără taxa pe valoarea adăugată, luând în considerare orice forme de opțiuni și, în măsura în care acestea pot fi anticipate la momentul estimării, orice eventuale suplimentări sau majorări ale valorii contractului.

(2) În cazul în care autoritatea contractantă a prevăzut, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, posibilitatea de acordare a unor premii/prime pentru candidați/ofertanți, atunci determinarea valorii estimate a contractului de achiziție publică trebuie să includă și valoarea premiilor/primelor respective.

Art. 13. -

Valoarea estimată a contractului de achiziție publică trebuie să fie determinată înainte de inițierea procedurii de atribuire a contractului respectiv. Această valoare trebuie să fie valabilă la momentul transmiterii spre publicare a anunțului de participare sau, în cazul în care procedura de atribuire nu presupune publicarea unui astfel de anunț, la momentul transmiterii invitației de participare.

Art. 14. -

Autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mică și nici de a utiliza metode de calcul care să conducă la o subevaluare a valorii estimate a contractului de achiziție publică, cu scopul de a evita aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență care instituie obligații ale autorității contractante în raport cu anumite praguri valorice.

Art. 15. -

(1) În cazul în care, prin atribuirea contractului de furnizare, autoritatea contractantă își propune să dobândească produse care necesită și operațiuni/lucrări de instalare și punere în funcțiune, atunci valoarea estimată a acestui contract trebuie să includă și valoarea estimată a operațiunilor/lucrărilor respective.

(2) În cazul în care, la data estimării valorii contractului de furnizare, autoritatea contractantă nu are încă stabilită modalitatea de dobândire a produselor, respectiv, cumpărare, inclusiv în rate, închiriere sau leasing, cu sau fără opțiune de cumpărare, atunci valoarea estimată a acestui contract trebuie să fie considerată ca fiind egală cu cea mai mare dintre valorile ce corespund fiecărui mod de dobândire a produselor.

(3) În cazul în care, la data estimării valorii contractului de furnizare, autoritatea contractantă a stabilit modalitatea de dobândire a produselor, respectiv prin cumpărare în rate, prin închiriere sau prin leasing cu sau fără opțiune de cumpărare, atunci metoda de estimare variază în funcție de durata contractului respectiv, astfel:

a) dacă durata contractului este stabilită și este mai mică sau egală cu 12 luni, atunci valoarea estimată trebuie calculată prin însumarea tuturor ratelor plătibile pe întreaga durată a contractului respectiv;

b) dacă durata contractului este stabilită și este mai mare de 12 luni, atunci valoarea estimată trebuie calculată prin însumarea valorii totale a ratelor plătibile pe întreaga durată a contractului respectiv, la care se adaugă și valoarea reziduală estimată a produselor la sfârșitul perioadei pentru care s-a încheiat contractul;

c) dacă contractul se încheie pe o durată nedeterminată sau dacă durata acestuia nu poate fi determinată la data estimării, atunci valoarea estimată trebuie calculată prin multiplicarea cu 48 a valorii ratei lunare plătibile.

(4) În cazul în care autoritatea contractantă își propune să atribuie un contract de furnizare care trebuie reînnoit într-o perioadă dată, atunci estimarea valorii acestui contract trebuie să aibă ca bază de calcul:

a) fie valoarea totală a tuturor contractelor de furnizare similare, atribuite în ultimele 12 luni, ajustată, dacă este posibil, cu modificările previzibile ce pot surveni în următoarele 12 luni în privința cantităților achiziționate și valorilor aferente;

b) fie valoarea estimată totală a tuturor contractelor de furnizare similare care se anticipează că vor fi atribuite în următoarele 12 luni, începând din momentul primei livrări.

(5) În cazul în care autoritatea contractantă își propune să achiziționeze produse similare, dar defalcate pe loturi a căror cumpărare se realizează prin atribuirea mai multor contracte de furnizare distincte, atunci valoarea estimată se consideră a fi valoarea cumulată a tuturor loturilor. În cazul în care valoarea cumulată a tuturor loturilor depășește pragul valoric prevăzut la art. 103 lit. a), atunci autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de cerere de oferte numai pentru loturile care îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiții: Referințe în jurisprudență (1)

a) valoarea estimată, fără TVA, a lotului respectiv este mai mică sau egală cu echivalentul în lei a 80.000 euro;

b) valoarea cumulată a loturilor pentru care se aplică procedura de cerere de oferte nu depășește 20% din valoarea totală a produselor care urmează să fie furnizate.

Art. 16. -

(1) În cazul în care autoritatea contractantă își propune să atribuie un contract de servicii pentru care nu se poate anticipa prețul total al prestației, dar este posibilă estimarea unui tarif mediu lunar, atunci metoda de estimare variază în funcție de durata contractului respectiv, astfel:

a) când durata contractului este stabilită și nu depășește 48 de luni, atunci valoarea estimată trebuie calculată având în vedere întreaga durată a contractului;

b) când durata contractului nu poate fi determinată sau depășește 48 de luni, atunci valoarea estimată trebuie calculată multiplicând valoarea lunară cu 48.

(2) În cazul în care autoritatea contractantă își propune să atribuie un contract de servicii care trebuie reînnoit într-o perioadă dată, atunci estimarea valorii acestui contract trebuie să aibă ca bază de calcul:

a) fie valoarea totală a tuturor contractelor de servicii similare atribuite în ultimele 12 luni, ajustată, dacă este posibil, cu modificările previzibile ce pot surveni în următoarele 12 luni, în privința cantităților achiziționate și valorilor aferente;

b) fie valoarea estimată totală a tuturor contractelor de servicii similare care se anticipează că vor fi atribuite în următoarele 12 luni, începând din momentul primei prestații.

(3) În cazul în care autoritatea contractantă își propune să achiziționeze servicii similare, dar defalcate pe loturi a căror achiziționare face obiectul unor contracte distincte de servicii, atunci valoarea estimată se consideră a fi valoarea cumulată a tuturor loturilor. În cazul în care valoarea cumulată a tuturor loturilor depășește pragul valoric prevăzut la art. 103 lit. b), atunci autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de cerere de oferte numai pentru loturile care îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a) valoarea estimată, fără TVA, a lotului respectiv este mai mică sau egală cu echivalentul în lei a 80.000 euro;

b) valoarea cumulată a loturilor pentru care se aplică procedura de cerere de oferte nu depășește 20% din valoarea totală a serviciilor care urmează să fie prestate.

(4) În cazul în care autoritatea contractantă își propune să achiziționeze servicii de asigurare, atunci valoarea estimată a acestor contracte de servicii se calculează pe baza primelor de asigurare ce urmează a fi plătite, precum și a altor forme de remunerații aferente serviciilor respective.

(5) În cazul în care autoritatea contractantă își propune să achiziționeze servicii de proiectare, inginerie și alte servicii tehnice, atunci valoarea estimată a acestor contracte de servicii se calculează pe baza onorariilor ce urmează a fi plătite și a oricăror altor forme de remunerații aferente serviciilor respective.

Art. 17. -

(1) În cazul în care autoritatea contractantă își propune să achiziționeze lucrări pentru care urmează să pună la dispoziția executantului materiale, utilaje, echipamente tehnologice sau orice alte amenajări și dotări necesare execuției lucrărilor, atunci valoarea estimată a respectivului contract de lucrări trebuie să includă atât costul lucrării care urmează să se execute, cât și valoarea totală a facilităților menționate.

(2) În cazul în care obiectul contractului de lucrări îl constituie execuția unui ansamblu de lucrări care presupune, după caz, și furnizarea de echipamente, instalații, utilaje sau alte dotări aferente, atunci valoarea estimată se determină avându-se în vedere valoarea totală a întregului ansamblu.

(3) În cazul în care o lucrare permite execuția pe obiecte/loturi, pentru care autoritatea contractantă își propune să atribuie unuia sau mai multor executanți contracte distincte de lucrări, atunci valoarea estimată trebuie determinată avându-se în vedere valoarea cumulată a tuturor obiectelor/loturilor care intră în componența lucrării respective. În cazul în care valoarea cumulată a tuturor obiectelor/loturilor care intră în componența lucrării respective depășește pragul valoric prevăzut la art. 103 lit. c), atunci autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de cerere de oferte numai pentru obiectele/loturile care îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a) valoarea estimată, fără TVA, a obiectului/lotului respectiv este mai mică sau egală cu echivalentul în lei a 1.000.000 euro;

b) valoarea estimată cumulată a obiectelor/loturilor pentru care se aplică prezenta excepție nu depășește 20% din valoarea totală estimată a lucrării.

Art. 18. -

În cazul în care autoritatea contractantă își propune să încheie un acord-cadru, atunci valoarea estimată se consideră a fi valoarea maximă estimată, fără TVA, a tuturor contractelor de achiziție publică ce se anticipează că vor fi atribuite în baza acordului-cadru respectiv, pe întreaga să durată.

SECȚIUNEA a 2-a Unități de achiziții centralizate

Art. 19. -

(1) În sensul prevederilor art. 1, autoritățile contractante au posibilitatea de a achiziționa lucrări, produse și/sau servicii prin intermediul unităților de achiziții centralizate.

(2) Se consideră că autoritățile contractante care achiziționează lucrări, produse și/sau servicii prin intermediul unei unități de achiziții centralizate, în cazurile prevăzute la art. 3 pct. 37, au respectat dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență în măsura în care:

a) unitatea de achiziții centralizate le-a respectat; sau

b) atunci când unitatea de achiziții centralizate nu este o autoritate contractantă, normele de atribuire a contractelor pe care acesta le aplică sunt în conformitate cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență, iar contractele atribuite pot fi supuse unor căi de atac eficace, comparabile cu cele prevăzute în cap. VIII.

SECȚIUNEA a 3-a Excepții

PARAGRAFUL 1 Utilizarea excepțiilor

Art. 20. -

(1) Niciuna din situațiile reglementate în această secțiune nu poate fi folosită în scopul sustragerii de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

(2) Prevederile O.U.G. nr. 34/2006 nu se aplică contractelor a căror atribuire este reglementată de prezenta ordonanță de urgență și nici celor excluse din domeniul de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, conform prevederilor din această secțiune. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (1)

(3) Guvernul are dreptul de a stabili circumstanțele și procedurile specifice pentru atribuirea contractelor de achiziție publică în situațiile prevăzute de art. 346 din TFUE. Modificări (1), Referințe (2), Doctrină (1)

PARAGRAFUL 2 Contracte atribuite în temeiul normelor internaționale

Art. 21. - Doctrină (1)

Prezenta ordonanță de urgență nu se aplică contractelor reglementate:

a) de norme procedurale specifice în temeiul unui acord sau al unei înțelegeri internaționale, încheiate între unul sau mai multe state membre și una sau mai multe țări terțe;

b) de norme procedurale specifice în temeiul unui acord internațional încheiat sau al unei înțelegeri internaționale încheiate referitoare la staționarea trupelor și privind angajamentele unui stat membru sau ale unei țări terțe;

c) de normele procedurale specifice ale unei organizații internaționale care efectuează achiziții în propriile scopuri sau contractelor care trebuie acordate în conformitate cu normele respective.

PARAGRAFUL 3 Situații speciale

Art. 22. - Doctrină (1)

Prezenta ordonanță de urgență nu se aplică în următoarele cazuri:

a) contractelor pentru care aplicarea prezentei ordonanțe de urgență ar obliga statul român să ofere informații a căror divulgare este considerată ca fiind contrară intereselor sale fundamentale de securitate; Doctrină (1)

b) contractelor destinate activităților specifice serviciilor de informații; Modificări (1)

c) contractelor atribuite în cadrul unui program de cooperare bazat pe cercetare și dezvoltare la care participă doar state membre și este desfășurat în comun de cel puțin două state membre și având drept obiectiv elaborarea unui produs nou și, dacă este cazul, a fazelor ulterioare pentru întreaga durată sau a anumitor părți ale ciclului de viață al acestui produs. La încheierea unui astfel de program de cooperare în domeniul lor de activitate, autoritățile contractante au obligația de a informa Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice asupra ponderii cheltuielilor legate de cercetare și dezvoltare din costul total al programului de cooperare, acordului de repartizare a costurilor, precum și asupra ponderii achizițiilor pe stat membru, după caz. Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice are obligația de a comunica Comisiei Europene informațiile primite în acest sens; Modificări (1), Doctrină (1)

d) contractelor atribuite într-o țară terță, inclusiv în scopuri civile, pe durata participării forțelor în afara teritoriului Uniunii Europene, în cazul în care necesitățile operaționale impun încheierea acestor contracte cu operatori economici situați în zona de operațiuni; Doctrină (1)

e) contractelor care au ca obiect cumpărarea sau închirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri, clădiri existente, alte bunuri imobile ori a drepturilor asupra acestora;

f) contractelor atribuite de un guvern unui alt guvern referitoare la: Referințe (1)

(i) furnizarea de produse militare sau produse sensibile; sau

(ii) lucrări și servicii în legătură directă cu astfel de produse; sau

(iii) lucrări și servicii special destinate unor scopuri militare sau lucrări și servicii cu caracter sensibil;

g) serviciilor de arbitraj și de conciliere;

h) serviciilor financiare, cu excepția serviciilor de asigurări;

i) contractelor de muncă;

j) serviciilor de cercetare și de dezvoltare, altele decât cele ale căror beneficii revin exclusiv autorității contractante pentru uz propriu în cadrul propriilor activități, cu condiția ca serviciul prestat să fie integral remunerat de către autoritatea contractantă.

SECȚIUNEA a 4-a Contracte rezervate

Art. 23. -

(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a impune ca participarea la procedura de atribuire să fie permisă numai unor ateliere protejate sau acelor ofertanți care se angajează să îndeplinească contractul în contextul unor programe de angajare protejată, în cadrul cărora majoritatea angajaților implicați sunt persoane cu dizabilități, care, prin natura sau gravitatea deficiențelor lor, nu pot exercita o activitate profesională în condiții normale.

(2) În cazul în care autoritatea contractantă decide să limiteze participarea la procedura de atribuire conform prevederilor alin. (1), atunci această decizie trebuie să fie precizată explicit în anunțul/invitația de participare la procedura de atribuire.

CAPITOLUL III Regimul aplicabil contractelor de prestare de servicii

SECȚIUNEA 1 Contracte de prestare de servicii din categoria celor cuprinse în anexa nr. 1

Art. 24. -

Contractele care au ca obiect serviciile prevăzute la art. 1, care sunt incluse în anexa nr. 1, se atribuie prin aplicarea uneia dintre procedurile de atribuire prevăzute la art. 54.

SECȚIUNEA a 2-a Contracte de prestare de servicii din categoria celor cuprinse în anexa nr. 2

Art. 25. -

În cazul în care autoritatea contractantă atribuie un contract ce are ca obiect prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2, atunci obligația de a aplica prezenta ordonanță de urgență se impune numai pentru contracte a căror valoare este mai mare sau egală cu cea prevăzută la art. 136 alin. (2) lit. a) și se limitează la prevederile art. 31 și 135 și la aplicarea pe tot parcursul procedurii de atribuire a principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2). Contestațiile privind procedura de atribuire a contractelor de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2, a căror valoare este egală sau mai mare decât cea prevăzută la art. 136 alin. (2) lit. a), se soluționează potrivit dispozițiilor cap. VIII.

SECȚIUNEA a 3-a Contracte mixte care includ servicii enumerate în anexele nr. 1 și 2

Art. 26. -

(1) În cazul în care contractul are ca obiect, alături de prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 1, și prestarea de servicii din categoria celor incluse în anexa nr. 2, prevederile art. 24 sunt aplicabile numai dacă valoarea estimată a serviciilor incluse în anexa nr. 1 este mai mare decât valoarea estimată a serviciilor incluse în anexa nr. 2.

(2) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a combina, în cadrul aceluiași contract, servicii incluse atât în anexa nr. 1, cât și în anexa nr. 2, cu scopul de a beneficia de aplicarea prevederilor art. 25, atunci când atribuie respectivul contract.

CAPITOLUL IV Reguli privind documentația de atribuire

SECȚIUNEA 1 Reguli generale

Art. 27. - Referințe în jurisprudență (1)

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a preciza în cadrul documentației de atribuire orice cerință, criteriu, regulă și alte informații necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire. Referințe în jurisprudență (1)

(2) Documentația de atribuire trebuie să cuprindă, fără a se limita la cele ce urmează, cel puțin:

a) informații generale privind autoritatea contractantă, în special cu privire la adresă - inclusiv telefon, fax, e-mail -, persoane de contact, mijloace de comunicare etc.;

b) instrucțiuni privind date-limită care trebuie respectate și formalități care trebuie îndeplinite în legătură cu participarea la procedura de atribuire;

c) dacă sunt solicitate, cerințele minime de calificare, precum și documentele care urmează să fie prezentate de ofertanți/candidați pentru dovedirea îndeplinirii criteriilor de calificare și selecție;

d) caietul de sarcini sau documentația descriptivă, aceasta din urmă fiind utilizată în cazul aplicării procedurii de dialog competitiv sau de negociere;

e) instrucțiuni privind modul de elaborare și de prezentare a propunerii tehnice și a propunerii financiare;

f) informații detaliate și complete privind criteriul de atribuire aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare, corespunzător prevederilor cap. VII secțiunea a 2-a;

g) instrucțiuni privind modul de utilizare a căilor de atac;

h) informații referitoare la clauzele contractuale obligatorii.

Art. 28. -

(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a preciza în documentația de atribuire instituțiile competente de la care operatorii economici pot obține informații privind reglementările referitoare la impozitare, la protecția mediului, precum și cele referitoare la protecția informațiilor clasificate.

(2) Autoritatea contractantă are obligația să precizeze în documentația de atribuire regulile obligatorii referitoare la condițiile de muncă și de securitate și sănătate în muncă, care sunt în vigoare la nivel național și care trebuie respectate pe parcursul îndeplinirii contractului de lucrări ori de servicii, sau să indice instituțiile competente de la care operatorii economici pot obține informații detaliate privind reglementările respective. În acest caz, autoritatea contractantă are totodată și obligația de a solicita operatorilor economici să indice în cadrul ofertei faptul că la elaborarea acesteia au ținut cont de obligațiile referitoare la condițiile de muncă și de securitate și sănătate în muncă.

Art. 29. -

(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a impune în cadrul documentației de atribuire, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, condiții speciale de îndeplinire a contractului care se pot referi, în special, la subcontractare sau prin care se urmărește să fie asigurate securitatea informațiilor clasificate și securitatea aprovizionării, precum și obținerea unor efecte de ordin social sau în legătură cu protecția mediului și promovarea dezvoltării durabile.

(2) În cazul în care, în cadrul procedurii de atribuire sau la executarea unui contract, sunt gestionate sau accesate informații clasificate, autoritatea contractantă este obligată să impună prin documentația de atribuire ca respectivul candidat/ofertant/contractant/subcontractant și personalul implicat al acestuia să fie autorizați în acest sens, potrivit legislației naționale aplicabile.

Art. 30. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a asigura obținerea documentației de atribuire de către orice operator economic interesat care înaintează o solicitare în acest sens.

(2) În cazul în care documentația de atribuire conține informații clasificate, aceasta va fi pusă la dispoziția operatorilor economici care îndeplinesc condițiile speciale privind accesul la astfel de informații, potrivit legislației naționale aplicabile.

(3) Autoritatea contractantă are dreptul de a opta pentru una dintre următoarele modalități de obținere a documentației de atribuire de către operatorii economici:

a) asigurarea accesului direct, nerestricționat și deplin, prin mijloace electronice, la conținutul documentației de atribuire;

b) punerea la dispoziția oricărui operator economic care a înaintat o solicitare în acest sens a unui exemplar din documentația de atribuire, pe suport hârtie și/sau pe suport magnetic.

(4) În cazul prevăzut la alin. (3) lit. b), autoritatea contractantă are obligația de a asigura obținerea gratuită a documentației de atribuire pentru orice operator economic care o ridică direct de la sediul autorității contractante sau de la altă adresă indicată de aceasta. În cazul în care documentația este transmisă prin poștă, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita operatorilor economici care vor să beneficieze de această facilitate o plată care nu trebuie să depășească însă costul aferent transmiterii documentației respective.

SECȚIUNEA a 2-a Caietul de sarcini

Art. 31. -

(1) Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice.

(2) Specificațiile tehnice, astfel cum sunt definite în anexa nr. 3 pct. 1, reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau fiecărei lucrări să fie descris/descrisă, în mod obiectiv, în așa manieră încât să corespundă necesității autorității contractante. Referințe în jurisprudență (1)

(3) Specificațiile tehnice se definesc astfel încât să corespundă, atunci când este posibil, necesităților/exigențelor oricărui utilizator, inclusiv ale persoanelor cu dizabilități.

(4) Specificațiile tehnice trebuie să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența dintre operatorii economici.

(5) Fără a aduce atingere normelor tehnice naționale obligatorii (inclusiv celor legate de siguranța produselor) sau cerințelor tehnice pe care statul român, în temeiul acordurilor internaționale în materie de standardizare, trebuie să le îndeplinească pentru a garanta interoperabilitatea impusă de acordurile menționate anterior și cu condiția să fie compatibile cu dreptul Uniunii Europene, autoritatea contractantă are obligația de a defini specificațiile tehnice:

a) fie prin trimitere, însoțită de mențiunea "sau echivalent", la specificațiile tehnice definite în anexa nr. 3 și în următoarea ordine de prioritate:

- standardele naționale civile care transpun standardele europene;

- aprobările tehnice europene;

- specificațiile tehnice comune civile;

- standardele naționale civile care transpun standardele internaționale;

- alte standarde internaționale civile;

- alte sisteme tehnice de referință stabilite de organismele europene de standardizare sau, în cazul în care acestea nu există, alte standarde naționale civile, aprobări tehnice naționale sau specificații tehnice naționale în materie de proiectare, calcul și execuție a lucrărilor, precum și de utilizare a produselor;

- specificațiile tehnice civile elaborate de întreprinderi și care se bucură de o largă recunoaștere în rândul acestora; sau

- "standardele pentru apărare" naționale definite în anexa nr. 3 pct. 3 și specificațiile echipamentelor de apărare similare standardelor respective;

b) fie în termeni de performanțe sau de cerințe funcționale; acestea pot include caracteristici de mediu;

c) fie în termeni de performanțe sau de cerințe funcționale, prevăzute la lit. b), făcând trimitere la specificațiile menționate la lit. a) ca mijloc de prezumție a conformității cu respectivele performanțe sau cerințe funcționale;

d) fie prin trimitere la specificațiile prevăzute la lit. a), pentru anumite caracteristici, și la performanțele sau cerințele funcționale prevăzute la lit. b), pentru alte caracteristici.

(6) Cu toate acestea, specificațiile tehnice prevăzute la alin. (5) trebuie să fie suficient de exacte pentru ca ofertanții să poată stabili obiectul contractului și pentru ca autoritățile contractante să poată atribui contractul. Referințe în jurisprudență (1)

(7) În cazul în care se folosește de posibilitatea de a face trimitere la specificațiile prevăzute la alin. (5) lit. a), autoritatea contractantă nu poate respinge o ofertă pe motiv că produsele sau serviciile oferite nu sunt conforme cu specificațiile la care au făcut trimitere, dacă ofertantul dovedește în oferta sa, într-un mod care să răspundă cerințelor autorității contractante, prin orice mijloace adecvate, că soluțiile pe care le propune îndeplinesc în mod echivalent cerințele definite prin specificațiile tehnice. Prin mijloc adecvat se poate înțelege un dosar tehnic emis de producător sau un raport de testare emis de un organism recunoscut.

(8) În cazul în care se folosește de posibilitatea, prevăzută la alin. (5), de a stabili performanțe sau cerințe funcționale de îndeplinit, autoritatea contractantă nu poate respinge o ofertă de lucrări, de produse sau de servicii conforme cu un standard național care transpune un standard european, cu un acord tehnic european, cu o specificație tehnică comună, cu un standard internațional sau cu un sistem tehnic de referință elaborat de un organism european de standardizare, dacă aceste specificații se referă la performanțele sau la cerințele funcționale pe care respectiva autoritate le-a impus.

(9) În sensul prevăzut la alin. (8), ofertantul trebuie să dovedească, în oferta sa, într-un mod care să răspundă cerințelor autorității contractante și prin orice mijloace adecvate, că lucrările, produsele sau serviciile conforme cu standardul răspund performanțelor sau cerințelor funcționale ale autorității contractante. Prin mijloc adecvat se poate înțelege un dosar tehnic emis de producător sau un raport de testare emis de un organism recunoscut.

(10) În cazul în care solicită îndeplinirea anumitor caracteristici de mediu în ceea ce privește performanțele și cerințele funcționale, astfel cum sunt menționate la alin. (5) lit. b), autoritatea contractantă are dreptul de a utiliza specificații detaliate sau, dacă este necesar, părți din acestea, definite prin etichete ecologice europene sau (multi)naționale sau prin orice alte etichete ecologice, cu condiția ca:

- respectivele specificații să fie adecvate, astfel încât să definească toate caracteristicile produselor sau serviciilor care fac obiectul contractului;

- cerințele etichetei să fie elaborate pe baza unor informații științifice;

- etichetele ecologice să fie adoptate printr-o procedură la care să poată participa toate părțile implicate, precum organismele guvernamentale, consumatorii, producătorii, distribuitorii și organizațiile de mediu;

- specificațiile să fie accesibile tuturor părților interesate.

(11) În sensul prevăzut la alin. (10), autoritatea contractantă are dreptul de a preciza în caietul de sarcini faptul că produsele sau serviciile oferite care dețin "etichete ecologice" sunt considerate ca respectând specificațiile tehnice definite în caietul de sarcini; pe de altă parte, autoritatea contractantă nu are dreptul de a considera o propunere tehnică ca fiind neconformă, pentru singurul motiv că produsele sau serviciile ofertate nu dețin "eticheta ecologică" precizată, dacă ofertantul demonstrează, prin orice mijloc adecvat, cum ar fi un dosar tehnic emis de producător sau un raport de testare emis de un organism recunoscut, că produsele sau serviciile oferite corespund specificațiilor tehnice solicitate.

(12) În sensul prezentului articol, prin organisme recunoscute se înțelege laboratoarele de testare și de calibrare, organismele de inspecție și de certificare conforme cu standardele europene aplicabile. Autoritățile contractante acceptă și certificatele emise de organismele recunoscute din alte state membre ale Uniunii Europene.

(13) Cu excepția cazului în care sunt justificate de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu pot preciza un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu și nici nu se pot referi la o marcă, la un brevet, la un tip, la o origine sau la o producție anumită, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse. O astfel de mențiune sau referire este autorizată, cu titlu excepțional, în cazul în care nu este posibilă o descriere suficient de exactă și de inteligibilă a obiectului contractului în conformitate cu prevederile alin. (5) și (7); o astfel de mențiune sau referire este însoțită de cuvintele "sau echivalent".

SECȚIUNEA a 3-a Oferta. Oferte alternative

Art. 32. - Referințe în jurisprudență (1)

(1) Ofertantul are obligația de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire. Referințe în jurisprudență (2)

(2) Oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conținutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 33. -

(1) Operatorul economic are obligația de a depune oferta la adresa și până la data și ora-limită pentru depunere stabilite în anunțul/invitația de participare. Referințe în jurisprudență (1)

(2) Riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forța majoră, cad în sarcina operatorului economic.

(3) Oferta depusă la o altă adresă a autorității contractante decât cea stabilită sau după expirarea datei-limită pentru depunere se returnează nedeschisă.

(4) Conținutul ofertelor trebuie să rămână confidențial până la data stabilită pentru deschiderea acestora, autoritatea contractantă urmând a lua cunoștință de conținutul respectivelor oferte numai după această dată.

Art. 34. -

(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a permite ofertanților să depună oferte alternative numai în cazul în care criteriul de atribuire este "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic".

(2) Anunțul/Invitația de participare trebuie să precizeze în mod explicit dacă este permisă depunerea de oferte alternative sau dacă această posibilitate este interzisă. În cazul în care această precizare lipsește, autoritatea contractantă nu are dreptul de a lua în considerare ofertele alternative.

Art. 35. -

(1) Autoritatea contractantă care permite depunerea de oferte alternative are obligația de a preciza în caietul de sarcini cerințele minime obligatorii pe care acestea trebuie să le respecte și orice alte cerințe specifice pentru prezentarea lor.

(2) Autoritatea contractantă are obligația de a nu lua în considerare ofertele alternative care nu respectă cerințele minime prevăzute la alin. (1).

Art. 36. -

În cazul în care a anunțat posibilitatea de a fi depuse oferte alternative, autoritatea contractantă nu are dreptul de a respinge o astfel de ofertă având ca singură motivație faptul că, dacă aceasta este declarată câștigătoare:

a) contractul de furnizare pentru atribuirea căruia s-a organizat procedura se transformă în contract de servicii; sau

b) contractul de servicii pentru atribuirea căruia s-a organizat procedura se transformă în contract de furnizare.

SECȚIUNEA a 4-a Subcontractarea

Art. 37. - Referințe în jurisprudență (1)

Ofertantul câștigător este liber să-și selecteze subcontractanții și, mai ales, acestuia nu i se poate solicita să discrimineze posibilii subcontractanți pe criteriul naționalității.

Art. 38. - Referințe în jurisprudență (1)

Autoritatea contractantă poate solicita ofertantului:

a) să indice, în oferta sa, partea din contract pe care ar putea intenționa să o subcontracteze unor terți, subcontractanții propuși, precum și obiectul subcontractelor pentru care aceștia din urmă sunt propuși; și/sau

b) să indice orice modificare produsă la nivelul subcontractanților pe durata executării contractului.

Art. 39. -

Autoritatea contractantă poate obliga ofertantul desemnat câștigător să aplice dispozițiile secțiunii a 5-a din prezentul capitol tuturor sau anumitor subcontracte pe care acesta intenționează să le atribuie unor terți.

Art. 40. -

(1) Autoritatea contractantă poate solicita ofertantului selectat să subcontracteze unor terți o parte din contract. Autoritatea contractantă care impune acest tip de subcontractare exprimă acest procent minim sub forma unui interval de valori, care conține un procent minim și unul maxim. Procentul maxim nu poate depăși 30% din valoarea contractului.

(2) Intervalul prevăzut la alin. (1) este proporțional cu obiectul și valoarea contractului, precum și cu caracterul sectorului industrial în cauză, inclusiv cu nivelul concurenței de pe piața respectivă și cu capacitățile tehnice relevante ale bazei industriale.

(3) Se consideră că orice procent de subcontractare care se încadrează în intervalul de valori indicat de autoritatea contractantă îndeplinește cerința de subcontractare prevăzută la alin. (1).

(4) Ofertanții pot propune subcontractarea unei părți din valoarea totală care depășește limita maximă a intervalului prevăzut de autoritatea contractantă.

(5) Autoritatea contractantă solicită ofertanților să precizeze în ofertele lor partea sau părțile din contract pe care intenționează să le subcontracteze pentru a îndeplini cerința menționată la alin. (1).

(6) Autoritatea contractantă poate solicita ofertanților să precizeze partea sau părțile din contract pe care intenționează să le subcontracteze pe lângă procentul impus și să indice subcontractanții pe care i-au identificat deja.

(7) Ofertantul desemnat câștigător atribuie subcontractele în funcție de procentul de subcontractare care îi este impus de autoritatea contractantă în conformitate cu dispozițiile secțiunii a 5-a din prezentul capitol.

Art. 41. - Referințe în jurisprudență (1)

Atunci când o autoritate contractantă decide să respingă subcontractanții selectați de un ofertant în faza procedurii de atribuire a contractului principal, respectiv de ofertantul desemnat câștigător, pe durata executării contractului, la baza acestui refuz nu pot sta decât criteriile aplicate pentru selectarea ofertanților pentru contractul principal. În cazul în care respinge un subcontractant, autoritatea contractantă trebuie să prezinte ofertantului sau ofertantului desemnat câștigător o justificare scrisă prin care să expună motivele pentru care consideră că subcontractantul/subcontractanții în cauză nu îndeplinește/îndeplinesc criteriile.

Art. 42. - Referințe în jurisprudență (1)

Cerințele menționate la art. 38-41 sunt precizate în anunțul/invitația de participare.

Art. 43. -

Prevederile art. 37-41 nu aduc atingere răspunderii operatorului economic principal.

SECȚIUNEA a 5-a Norme aplicabile subcontractării

PARAGRAFUL 1 Subcontracte atribuite de ofertanții desemnați câștigători care nu sunt autorități contractante

Art. 44. -

(1) Atunci când se aplică prevederile art. 39 și 40, ofertanților desemnați câștigători care nu sunt autorități contractante li se aplică normele prevăzute de prezentul paragraf atunci când atribuie subcontracte unor terți.

(2) În sensul alin. (1), nu sunt considerate terți întreprinderile care s-au grupat pentru a obține contractul și nici întreprinderile afiliate acestora. Ofertantul include în oferta sa lista completă a acestor întreprinderi. Lista este actualizată în funcție de modificările care intervin ulterior în asocierile dintre întreprinderi.

Art. 45. -

Ofertantul desemnat câștigător acționează conform principiului transparenței și îi tratează pe toți potențialii subcontractanți în mod egal și fără discriminare.

Art. 46. -

(1) În cazul în care ofertantul desemnat câștigător care nu este autoritate contractantă atribuie un subcontract cu o valoare estimată, fără TVA, care nu este inferioară pragurilor stabilite la art. 103, acesta își face cunoscută intenția prin intermediul unui anunț.

(2) Anunțurile privind subcontractele conțin informațiile menționate în anexa nr. 5 și orice alte informații considerate utile de către ofertantul desemnat câștigător, dacă este necesar cu aprobarea autorității contractante. Anunțurile de subcontractare se redactează respectând formatul formularelor standard adoptate de Comisia Europeană.

(3) Anunțurile privind subcontractele se publică în conformitate cu paragraful 1 al secțiunii 1 din cadrul cap. VI.

(4) Cu toate acestea, nu este necesar un anunț privind subcontractele atunci când subcontractul întrunește condițiile prevăzute la art. 102.

(5) Ofertanții desemnați câștigători pot publica, în conformitate cu paragraful 1 al secțiunii 1 din cadrul cap. VI, anunțurile privind subcontractele pentru care publicarea nu este obligatorie.

(6) Ofertantul desemnat câștigător are posibilitatea să îndeplinească cerințele de subcontractare prevăzute la art. 39 și 40 și prin atribuirea de subcontracte pe baza unui acord-cadru încheiat în conformitate cu procedura prevăzută la art. 45 și 47 și la alin. (1)-(5). Subcontractele bazate pe un astfel de acord- cadru se atribuie în limitele termenilor prevăzuți în acordul-cadru. Ele pot fi atribuite doar operatorilor economici care sunt semnatari ai acordului-cadru. La atribuirea contractelor, părțile propun, în toate cazurile, termeni compatibili cu cei din acordul-cadru.

(7) Durata unui acord-cadru nu poate depăși 7 ani, decât în cazuri excepționale determinate de luarea în considerare a duratei de viață preconizate a oricăruia dintre articolele, instalațiile sau sistemele livrate și dificultățile tehnice pe care o schimbare de furnizor le-ar putea cauza.

(8) Nu se poate recurge la acorduri-cadru în mod abuziv sau în așa fel încât să se împiedice, să se restrângă sau să se denatureze concurența.

(9) Pentru atribuirea contractelor care au o valoare estimată fără TVA sub pragurile stabilite la art. 103, ofertanții desemnați câștigători aplică principiile din tratat privind transparența și concurența.

(10) Prevederile secțiunii 1 din cadrul cap. II se aplică la calcularea valorii estimate a subcontractelor.

Art. 47. -

(1) În anunțul de subcontractare, ofertantul desemnat câștigător indică criteriile pentru selecția calitativă stabilite de autoritatea contractantă, precum și orice alt criteriu pe care îl va aplica pentru selecția calitativă a subcontractanților. Toate aceste criterii trebuie să fie obiective, nediscriminatorii și compatibile cu criteriile aplicate de autoritatea contractantă pentru selecția ofertanților pentru contractul principal. Capacitățile solicitate trebuie să fie direct legate de obiectul subcontractului, iar nivelurile de capacități solicitate trebuie să fie corespunzătoare.

(2) Ofertantul desemnat câștigător nu mai este obligat să subcontracteze conform prevederilor prezentei secțiuni dacă dovedește, în mod satisfăcător pentru autoritatea contractantă, că niciunul dintre subcontractanții care participă la competiție și nici ofertele lor propuse nu întrunesc criteriile indicate în anunțul de subcontractare, împiedicând astfel ofertantul desemnat câștigător să îndeplinească cerințele prevăzute în contractul principal. În acest caz, modul de selectare a unor eventuali subcontractanți rămâne la alegerea ofertantului desemnat câștigător.

PARAGRAFUL 2 Subcontracte atribuite de ofertanții selectați care sunt autorități/entități contractante

Art. 48. -

În cazul în care ofertanții desemnați câștigători sunt autorități contractante, aceștia respectă dispozițiile cap. I-VII din prezenta ordonanță de urgență atunci când atribuie subcontracte.

SECȚIUNEA a 6-a Securitatea informației

Art. 49. - Referințe în jurisprudență (1)

(1) În cazul în care participarea la procedura de atribuire sau executare a unui contract de achiziții publice/acord- cadru implică accesul sau gestionarea de informații clasificate, autoritatea contractantă este obligată să impună în anunțul/invitația de participare și în documentația de atribuire ca ofertantul/candidatul/contractantul/subcontractantul să dețină autorizații în acest sens, eliberate în conformitate cu legislația națională în domeniu sau recunoscute de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat - ORNISS, în baza tratatelor, acordurilor sau protocoalelor internaționale la care România este parte.

(2) Autoritatea contractantă poate solicita ofertanților, printre altele, următoarele elemente:

a) angajamentul ofertantului și al subcontractanților deja identificați de a proteja în mod corespunzător confidențialitatea tuturor informațiilor clasificate aflate în posesia lor sau aduse la cunoștința lor pe întreaga durată a contractului de achiziție publică/acordului-cadru, precum și după rezilierea sau expirarea acestuia, în conformitate cu legislația și actele administrative aplicabile;

b) angajamentul ofertantului de a obține angajamentul prevăzut la lit. a) din partea celorlalți subcontractanți la care va apela pe durata executării contractului;

c) informații suficiente privind subcontractanții deja identificați, care să permită autorității contractante să constate că fiecare subcontractant posedă capacitățile necesare pentru a proteja în mod corespunzător confidențialitatea informațiilor clasificate la care are acces sau pe care este obligat să le producă în cadrul realizării activităților lor de subcontractare;

d) angajamentul ofertantului de a furniza informațiile solicitate la lit. c) în ceea ce privește noii subcontractanți înainte de a le atribui un subcontract.

(3) Autoritatea contractantă este obligată să coreleze termenele procedurii de achiziție, menționate în prezenta ordonanță de urgență, cu cele stabilite de legislația națională în domeniul protecției informațiilor clasificate, astfel încât să asigure accesul nediscriminatoriu al participanților la respectiva procedură.

SECȚIUNEA a 7-a Securitatea aprovizionării

Art. 50. -

(1) Autoritatea contractantă precizează în anunțul/invitația de participare și documentația de atribuire aferente unui contract de achiziții publice/acord-cadru cerințele sale referitoare la securitatea aprovizionării.

(2) În acest scop, autoritatea contractantă poate solicita ca oferta să cuprindă, printre altele, următoarele elemente:

a) o certificare sau documente care să dovedească autorității contractante că ofertantul va fi capabil să își îndeplinească obligațiile legate de exportul, de transferul și de tranzitul produselor care fac obiectul contractului de achiziție publică/acordului-cadru, inclusiv orice document justificativ primit din partea statului membru sau a statelor membre implicat(e);

b) indicarea oricărei restricții impuse autorității contractante cu privire la divulgarea, transferul sau utilizarea produselor și serviciilor sau a oricărui rezultat al produselor și serviciilor respective, care ar rezulta din regimurile de control al exporturilor sau de securitate;

c) certificate sau documente prin care să se demonstreze că organizarea și localizarea lanțului de aprovizionare al ofertantului îi vor permite să respecte cerințele autorității contractante privind securitatea aprovizionării, cerințe menționate în caietul de sarcini, precum și angajamentul de a asigura că eventualele modificări care apar în lanțul său de aprovizionare pe durata executării contractului de achiziție publică/acordului-cadru nu vor influența respectarea acestor cerințe;

d) angajamentul ofertantului de a stabili și/sau menține capacitatea necesară pentru a face față unor creșteri ale necesităților, impusă de autoritatea contractantă, ca urmare a unei situații de criză, în anumite condiții care urmează a fi convenite;

e) orice documente justificative primite de la autoritățile naționale ale ofertantului referitoare la satisfacerea unor creșteri ale necesităților autorității contractante, ca urmare a unei situații de criză;

f) angajamentul ofertantului de a asigura întreținerea, modernizarea și adaptarea produselor care fac obiectul contractului de achiziție publică/acordului-cadru;

g) angajamentul ofertantului de a informa în timp util autoritatea contractantă în legătură cu orice schimbare apărută în organizarea sa, lanțul de aprovizionare sau în strategia sa industrială, care ar putea afecta obligațiile sale față de respectiva autoritate;

h) angajamentul ofertantului de a pune la dispoziția autorității contractante, în anumite condiții care urmează a fi convenite, toate mijloacele specifice necesare pentru producerea pieselor de schimb, a componentelor, a ansamblurilor, precum și a echipamentelor de testare speciale, inclusiv desenele tehnice, autorizațiile și instrucțiunile de utilizare, în cazul în care nu mai este în măsură să asigure aceste aprovizionări.

(3) Ofertantului nu i se poate cere să obțină un angajament al unui stat membru care ar aduce prejudicii libertății statului membru respectiv de a aplica, în conformitate cu dreptul internațional sau dreptul Uniunii Europene aplicabil, propriile criterii naționale de acordare a licențelor de export, transfer sau tranzit în circumstanțele care prevalează în momentul deciziei respective de acordare a licenței.

CAPITOLUL V Proceduri de atribuire a contractului. Modalități speciale de atribuire a contractului

SECȚIUNEA 1 Proceduri de atribuire

PARAGRAFUL 1 Etape premergătoare inițierii procedurii de atribuire

Art. 51. -

Fără a afecta aplicabilitatea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență referitoare la perioadele minime care trebuie asigurate între, pe de o parte, data transmiterii spre publicare a anunțurilor de participare și, pe de altă parte, data- limită pentru depunerea ofertelor/candidaturilor, autoritatea contractantă are obligația de a stabili perioada respectivă în funcție de complexitatea contractului și/sau de cerințele specifice, astfel încât operatorii economici interesați să beneficieze de un interval de timp adecvat și suficient pentru elaborarea ofertelor și pentru pregătirea documentelor de calificare care sunt solicitate prin documentația de atribuire.

Art. 52. - Referințe în jurisprudență (2)

Autoritatea contractantă are obligația de a prelungi perioada pentru elaborarea ofertelor în cazul în care acestea nu pot fi elaborate decât după vizitarea amplasamentelor sau după consultarea la fața locului a unor documente-anexă la caietul de sarcini, precum și în cazul în care autoritatea contractantă nu are posibilitatea de a transmite documentația de atribuire sau răspunsul la solicitarea de clarificări în termenele-limită stabilite de prezenta ordonanță de urgență, deși a primit în timp util o solicitare în acest sens. Într-o astfel de situație, data-limită de depunere a ofertelor se decalează cu o perioadă suficientă, astfel încât orice operator economic interesat să dispună de un timp rezonabil necesar pentru obținerea informațiilor complete și relevante pentru elaborarea ofertei.

PARAGRAFUL 2 Proceduri de atribuire

Art. 53. -

Autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) în relația cu operatorii economici interesați să participe la procedura de atribuire.

Art. 54. -

Procedurile de atribuire a contractului de achiziție publică sunt:

a) licitația restrânsă, respectiv procedura la care orice operator economic are dreptul de a-și depune candidatura, urmând ca numai candidații selectați să aibă dreptul de a depune oferta; Referințe în jurisprudență (1)

b) dialogul competitiv, respectiv procedura la care orice operator economic are dreptul de a-și depune candidatura și prin care autoritatea contractantă conduce un dialog cu candidații admiși, în scopul identificării uneia sau mai multor soluții apte să răspundă necesităților sale, urmând ca, pe baza soluției/soluțiilor, candidații selectați să elaboreze oferta finală;

c) negocierea, respectiv procedura prin care autoritatea contractantă derulează consultări cu candidații selectați și negociază clauzele contractuale, inclusiv prețul, cu unul sau mai mulți dintre aceștia.

Negocierea poate fi:

- negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare;

- negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare;

d) cererea de oferte, respectiv procedura simplificată prin care autoritatea contractantă solicită oferte de la mai mulți operatori economici.

Art. 55. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a atribui contractul de achiziție publică prin aplicarea procedurilor de licitație restrânsă sau negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare. Referințe în jurisprudență (1)

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), autoritatea contractantă are dreptul de a aplica celelalte proceduri prevăzute la art. 54, după caz, numai în circumstanțele specifice prevăzute la art. 86, 102 sau 103.

Art. 56. - Modificări (2), Referințe în jurisprudență (1), Doctrină (1)

Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziției, estimată conform prevederilor secțiunii 1 a cap. II, nu depășește echivalentul în lei a 75.000 euro pentru fiecare achiziție de produse, servicii sau lucrări. Achiziția se realizează pe bază de document justificativ, care în acest caz se consideră a fi contract de achiziție publică, iar obligația respectării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se limitează numai la prevederile art. 179 alin. (3).

Art. 57. -

(1) Orice autoritate contractantă are dreptul de a aplica procedurile de atribuire prevăzute la art. 54, prin utilizarea mijloacelor electronice.

(2) Aplicarea procedurilor de atribuire prin utilizarea mijloacelor electronice se realizează prin intermediul SEAP.

PARAGRAFUL 3 Licitația restrânsă

Art. 58. -

(1) Procedura de licitație restrânsă se desfășoară, de regulă, în două etape:

a) etapa de selectare a candidaților, prin aplicarea criteriilor de selecție;

b) etapa de evaluare a ofertelor depuse de candidații selectați, prin aplicarea criteriului de atribuire.

(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a decide organizarea unei etape suplimentare de licitație electronică, caz în care are obligația de a anunța această decizie în anunțul de participare și în documentația de atribuire.

Art. 59. -

Licitația restrânsă se inițiază prin transmiterea spre publicare, în conformitate cu prevederile art. 134, a unui anunț de participare prin care se solicită operatorilor economici interesați depunerea de candidaturi.

Art. 60. -

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 51, în cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziție publică este egală sau mai mare decât cele prevăzute la art. 134 alin. (2), perioada cuprinsă între data transmiterii anunțului de participare spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și data-limită de depunere a candidaturilor trebuie să fie de cel puțin 37 de zile.

(2) În cazul în care, din motive de urgență, nu poate fi respectat numărul de zile prevăzut la alin. (1), autoritatea contractantă are dreptul de a accelera aplicarea procedurii prin reducerea perioadei prevăzute la alin. (1), dar nu la mai puțin de 15 zile.

(3) În cazul în care anunțul de participare este transmis, în format electronic, spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, perioada prevăzută la alin. (1) se poate reduce cu 7 zile și perioada prevăzută la alin. (2) se poate reduce cu 5 zile.

Art. 61. -

Fără a aduce atingere prevederilor art. 51, în cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziție publică este mai mică decât cea prevăzută la 134 alin. (2), autoritatea contractantă are obligația de a transmite anunțul de participare spre publicare în SEAP cu cel puțin 10 zile înainte de data-limită de depunere a candidaturilor.

Art. 62. -

În cazul în care autoritatea contractantă publică în SEAP întreaga documentație de atribuire, este asigurat accesul direct, complet și nerestricționat al operatorilor economici la această documentație începând cu data publicării anunțului de participare.

Art. 63. -

(1) Orice operator economic are dreptul de a-și depune candidatura pentru prima etapă a procedurii de licitație restrânsă.

(2) În etapa prevăzută la art. 58 alin. (1) lit. a), autoritatea contractantă are dreptul de a limita numărul de candidați care vor fi selectați pentru a depune oferte, cu condiția să existe un număr suficient de candidați disponibili. Atunci când selectează candidații, autoritatea contractantă are obligația de a aplica criterii obiective și nediscriminatorii, utilizând în acest scop numai criteriile de selecție prevăzute în anunțul de participare. Referințe în jurisprudență (2)

(3) Autoritatea contractantă are obligația de a indica în anunțul de participare criteriile de selecție și regulile aplicabile, numărul minim al candidaților pe care intenționează să îi selecteze și, dacă este cazul, numărul maxim al acestora.

(4) Numărul minim al candidaților, indicat în anunțul de participare prevăzut la alin. (3), trebuie să fie suficient pentru a asigura o concurență reală și, în orice situație, nu poate fi mai mic de 3.

Art. 64. - Referințe în jurisprudență (1)

(1) Numărul de candidați selectați după prima etapă a licitației restrânse trebuie să fie cel puțin egal cu numărul minim indicat în anunțul de participare.

(2) În cazul în care numărul candidaților care îndeplinesc criteriile de selecție este mai mic decât numărul minim indicat în anunțul de participare, autoritatea contractantă are dreptul: Referințe în jurisprudență (1)

a) fie de a anula procedura de licitație restrânsă; Referințe în jurisprudență (4)

b) fie de a continua procedura de licitație restrânsă numai cu acel/acei candidat/candidați care îndeplinește/îndeplinesc criteriile solicitate.

Art. 65. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite concomitent o invitație de participare la etapa a doua a procedurii de licitație restrânsă tuturor candidaților selectați. Referințe în jurisprudență (1)

(2) Este interzisă invitarea la etapa a doua a licitației restrânse a unui operator economic care nu a depus candidatura în prima etapă sau care nu a îndeplinit criteriile de selecție. Referințe în jurisprudență (2)

Art. 66. -

(1) Invitația de participare trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații: Referințe în jurisprudență (1)

a) referințe privind anunțul de participare publicat;

b) data și ora-limită stabilite pentru depunerea ofertelor;

c) adresa la care se transmit ofertele;

d) limba sau limbile în care trebuie elaborată oferta; Referințe în jurisprudență (1)

e) adresa, data și ora deschiderii ofertelor;

f) dacă este cazul, precizări referitoare la documentele suplimentare pe care operatorii economici trebuie să le prezinte în scopul verificării declarațiilor sau completării documentelor, prezentate în prima etapă pentru demonstrarea capacității tehnice și economico-financiare.

(2) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite invitația de participare însoțită de un exemplar al documentației de atribuire tuturor candidaților selectați. Referințe în jurisprudență (1)

(3) În cazul în care documentația de atribuire este accesibilă direct prin mijloace electronice în SEAP, autoritatea contractantă are obligația de a include și în invitația de participare informații privind modul de accesare a documentației respective. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 67. - Referințe în jurisprudență (1)

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 51, în cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziție publică este egală sau mai mare decât cea prevăzută la art. 134 alin. (2), autoritatea contractantă are obligația de a transmite invitația de participare cu cel puțin 40 de zile înainte de data- limită de depunere a ofertelor. Referințe în jurisprudență (1)

(2) În cazul în care autoritatea contractantă a publicat un anunț de intenție referitor la contractul de achiziție publică ce urmează să fie atribuit, aceasta are dreptul de a reduce perioada prevăzută la alin. (1) până la 36 de zile, de regulă, și în niciun caz până la mai puțin de 22 de zile.

(3) Reducerea prevăzută la alin. (2) este permisă în cazul în care anunțul de intenție a conținut toate informațiile care sunt prevăzute pentru anunțul de participare - în măsura în care acestea sunt cunoscute la data publicării anunțului de intenție - și a fost transmis spre publicare cu cel mult 12 luni și cu cel puțin 52 de zile înainte de data transmiterii spre publicare a anunțului de participare.

(4) În cazul în care autoritatea contractantă publică în SEAP întreaga documentație de atribuire și permite, începând cu data publicării anunțului de participare, accesul direct și nerestricționat al operatorilor economici la această documentație, aceasta are dreptul de a reduce perioada prevăzută la alin. (1) cu 5 zile.

(5) Reducerea prevăzută la alin. (4) este permisă numai în cazul în care anunțul de participare conține precizări privind adresa de internet la care documentația de atribuire este disponibilă.

(6) În cazul în care, din motive de urgență, nu pot fi respectate numărul de zile prevăzut la alin. (1) și (2) și nici cel rezultat în urma aplicării prevederilor alin. (4), autoritatea contractantă are dreptul de a accelera aplicarea procedurii prin reducerea perioadei respective, dar nu la mai puțin de 10 zile.

Art. 68. -

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 51, în cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziție publică este mai mică decât cea prevăzută la art. 134 alin. (2), autoritatea contractantă are obligația de a transmite invitația de participare cu cel puțin 15 zile înainte de data-limită de depunere a ofertelor.

(2) În cazul în care autoritatea contractantă publică în SEAP întreaga documentație de atribuire și permite, începând cu data publicării anunțului de participare, accesul direct și nerestricționat al operatorilor economici la această documentație, aceasta are dreptul de a reduce perioada prevăzută la alin. (1) cu încă 5 zile.

(3) Reducerea prevăzută la alin. (2) este permisă numai în cazul în care anunțul de participare conține precizări privind adresa de internet la care documentația de atribuire este disponibilă.

Art. 69. - Referințe în jurisprudență (1)

(1) Orice candidat selectat are dreptul de a solicita clarificări privind documentația de atribuire.

(2) Autoritatea contractantă are obligația de a răspunde, în mod clar, complet și fără ambiguități, cât mai repede posibil, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depășească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorului economic.

(3) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite răspunsurile - însoțite de întrebările aferente - către toți candidații selectați, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective.

Art. 70. - Referințe în jurisprudență (1)

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 69 alin. (2), în măsura în care clarificările sunt solicitate în timp util, răspunsul autorității contractante la aceste solicitări trebuie să fie transmis nu mai târziu de 6 zile înainte de data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor. În cazul accelerării procedurii de licitație restrânsă, răspunsul autorității contractante trebuie să fie transmis nu mai târziu de 4 zile înainte de data-limită stabilită pentru depunerea ofertelor.

(2) În cazul în care operatorul economic nu a transmis solicitarea de clarificare în timp util, punând astfel autoritatea contractantă în imposibilitate de a respecta termenul prevăzut la alin. (1), aceasta din urmă are totuși obligația de a răspunde la solicitarea de clarificare în măsura în care perioada necesară pentru elaborarea și transmiterea răspunsului face posibilă primirea acestuia de către operatorii economici înainte de data- limită de depunere a ofertelor.

Art. 71. -

Autoritatea contractantă are obligația de a deschide ofertele la data, ora și adresa indicate în invitația de participare, în măsura în care nu a devenit incidentă obligația privind decalarea termenului de depunere a ofertelor, conform prevederilor art. 52 sau ca urmare a depunerii unei contestații.

PARAGRAFUL 4 Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare

Art. 72. -

Procedura de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare se desfășoară, de regulă, în două etape:

a) etapa de selectare a candidaților, prin aplicarea criteriilor de selecție;

b) etapa de negociere a propunerilor de oferte depuse de candidații selectați.

Art. 73. -

Autoritatea contractantă are dreptul de a decide organizarea unei etape finale de licitație electronică, caz în care are obligația de a anunța această decizie în anunțul de participare și în documentația descriptivă.

Art. 74. -

Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare se inițiază prin transmiterea spre publicare, în conformitate cu prevederile art. 134, a unui anunț de participare, prin care se solicită operatorilor economici interesați depunerea de candidaturi.

Art. 75. -

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 51, în cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziție publică este egală sau mai mare decât cea prevăzută la art. 134 alin. (2), perioada cuprinsă între data transmiterii anunțului de participare spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și data-limită de depunere a candidaturilor trebuie să fie de cel puțin 37 de zile.

(2) În cazul în care, din motive de urgență, numărul de zile prevăzut la alin. (1) nu poate fi respectat, autoritatea contractantă are dreptul de a accelera aplicarea procedurii prin reducerea perioadei prevăzute la alin. (1), dar nu la mai puțin de 15 zile.

(3) În cazul în care anunțul de participare este transmis în format electronic spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, perioada prevăzută la alin. (1) se poate reduce cu 7 zile și perioada prevăzută la alin. (2) se poate reduce cu 5 zile.

Art. 76. -

Fără a aduce atingere prevederilor art. 51, în cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziție publică este mai mică decât cea prevăzută la art. 134 alin. (2), autoritatea contractantă are obligația de a transmite anunțul de participare spre publicare în SEAP cu cel puțin 10 zile înainte de data-limită de depunere a candidaturilor.

Art. 77. -

(1) Orice operator economic are dreptul de a solicita și de a obține un exemplar al documentației descriptive.

(2) În cazul prevăzut la art. 30 alin. (3) lit. b), autoritatea contractantă are obligația de a pune documentația descriptivă la dispoziția operatorului economic cât mai repede posibil, într-o perioadă care nu trebuie să depășească 4 zile de la primirea unei solicitări din partea acestuia.

(3) Documentația descriptivă trebuie să conțină o descriere a necesităților, obiectivelor și constrângerilor autorității contractante, pe baza cărora se vor derula negocierile.

Art. 78. -

(1) Orice operator economic are dreptul de a-și depune candidatura pentru a participa la procedura de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare.

(2) Atunci când selectează candidații, autoritatea contractantă are obligația de a aplica criterii obiective și nediscriminatorii, utilizând în acest scop numai criteriile de selecție prevăzute în anunțul de participare.

(3) În etapa prevăzută la art. 72 lit. a), autoritatea contractantă are dreptul de a limita numărul de candidați care vor fi selectați pentru a depune oferte, cu condiția să existe un număr suficient de candidați disponibili. Atunci când selectează candidații, autoritatea contractantă are obligația de a aplica criterii obiective și nediscriminatorii, utilizând în acest scop numai criteriile de selecție prevăzute în anunțul de participare.

(4) Autoritatea contractantă are obligația de a indica în anunțul de participare criteriile de selecție și regulile aplicabile, numărul minim al candidaților pe care intenționează să îi selecteze și, dacă este cazul, numărul maxim al acestora.

(5) Numărul minim al candidaților, indicat în anunțul de participare prevăzut la alin. (4), trebuie să fie suficient pentru a asigura o concurență reală și, în orice situație, nu poate fi mai mic de 3.

Art. 79. -

(1) Numărul de candidați selectați trebuie să fie cel puțin egal cu numărul minim indicat în anunțul de participare.

(2) În cazul în care numărul candidaților care îndeplinesc criteriile de selecție este mai mic decât numărul minim indicat în anunțul de participare, autoritatea contractantă are dreptul:

a) fie de a anula procedura de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare; Referințe în jurisprudență (1)

b) fie de a continua procedura de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare numai cu acel/acei candidat/candidați care îndeplinește/îndeplinesc criteriile solicitate.

Art. 80. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite, concomitent, o invitație de participare la etapa a doua a procedurii de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare tuturor candidaților selectați.

(2) Este interzisă invitarea la etapa a doua a procedurii de negociere a unui operator economic care nu a depus candidatura în prima etapă sau care nu a îndeplinit criteriile de selecție.

Art. 81. -

(1) Invitația de participare trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații:

a) referințe privind anunțul de participare publicat;

b) adresa la care vor avea loc negocierile, precum și data și ora lansării acestora;

c) limba/limbile în care se vor derula negocierile;

d) dacă este cazul, precizări referitoare la documentele suplimentare pe care operatorii economici trebuie să le prezinte în scopul verificării declarațiilor sau completării documentelor, prezentate în prima etapă pentru demonstrarea capacității tehnice și economico-financiare;

e) informații detaliate și complete privind criteriul de atribuire aplicat pentru stabilirea ofertei câștigătoare, corespunzător prevederilor cap. VII secțiunea a 2-a.

(2) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite invitația de participare însoțită de un exemplar al documentației de atribuire, care va include și documentația descriptivă.

(3) În cazul în care documentația de atribuire este accesibilă direct prin mijloace electronice în SEAP, autoritatea contractantă are obligația de a include în invitația de participare informații privind modul de accesare a documentației respective.

Art. 82. - Referințe în jurisprudență (1)

(1) Orice candidat selectat are dreptul de a solicita clarificări privind documentația descriptivă.

(2) Autoritatea contractantă are obligația de a răspunde, în mod clar, complet si fără ambiguități, cât mai repede posibil, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depășească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea operatorului economic. Referințe în jurisprudență (2)

(3) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite răspunsurile - însoțite de întrebările aferente - către toți candidații selectați, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective.

Art. 83. - Referințe în jurisprudență (2)

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 82 alin. (2), în măsura în care clarificările sunt solicitate în timp util, răspunsul autorității contractante la aceste solicitări trebuie să fie transmis nu mai târziu de 6 zile înainte de data-limită stabilită pentru începerea negocierilor. În cazul accelerării procedurii de negociere, răspunsul autorității contractante trebuie să fie transmis nu mai târziu de 4 zile înainte de data-limită stabilită pentru începerea negocierilor. Referințe în jurisprudență (1)

(2) În cazul în care operatorul economic nu a transmis solicitarea de clarificare în timp util, punând astfel autoritatea contractantă în imposibilitate de a respecta termenul prevăzut la alin. (1), aceasta din urmă are totuși obligația de a răspunde la solicitarea de clarificare, în măsura în care perioada necesară pentru elaborarea și transmiterea răspunsului face posibilă primirea acestuia de către operatorii economici înainte de data- limită de începere a negocierilor. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 84. -

(1) Autoritatea contractantă derulează negocieri cu fiecare candidat preselectat în parte. În cadrul negocierilor se determină toate aspectele tehnice, financiare și juridice ale viitorului contract.

(2) Pe durata negocierilor, autoritatea contractantă are obligația de a asigura aplicarea principiului tratamentului egal față de toți candidații. În acest sens, autoritatea contractantă nu are dreptul de a furniza informații într-o manieră discriminatorie, care ar putea crea unuia/unora dintre candidați un avantaj în raport cu ceilalți.

(3) Autoritatea contractantă are obligația de a nu dezvălui, fără acordul candidatului în cauză, propunerea de ofertă sau alte informații confidențiale prezentate de acesta.

Art. 85. -

(1) Autoritatea contractantă are dreptul să prevadă în cadrul documentației descriptive posibilitatea de a desfășura negocierile în runde succesive, cu scopul de a reduce numărul de propuneri de ofertă care intră în negociere. Reducerea succesivă a propunerilor de ofertă se realizează numai pe baza factorilor de evaluare care au fost stabiliți în documentația de atribuire.

(2) Autoritatea contractantă derulează negocieri până la identificarea și stabilirea ofertei câștigătoare, având în vedere prevederile art. 175.

PARAGRAFUL 5 Dialogul competitiv

Art. 86. -

Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de dialog competitiv pentru atribuirea unui contract de achiziție publică dacă se îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a) contractul în cauză este considerat a fi de complexitate deosebită;

b) aplicarea procedurii de licitație restrânsă sau de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare nu ar permite atribuirea contractului de achiziție publică în cauză.

Art. 87. -

În sensul prevederilor art. 86 lit. a), contractul de complexitate deosebită este considerat acel contract de achiziție publică pentru care autoritatea contractantă nu este, în mod obiectiv, în măsură:

a) să definească specificațiile tehnice capabile să îi satisfacă necesitățile și exigențele; și/sau

b) să stabilească montajul financiar și/sau cadrul juridic de implementare a proiectului.

Art. 88. -

Procedura de dialog competitiv se desfășoară în 3 etape:

a) etapa de selecție a candidaților;

b) etapa de dialog cu candidații admiși în urma selecției, pentru identificarea soluției/soluțiilor apte să răspundă necesităților autorității contractante și în baza căreia/cărora candidații vor elabora și vor depune oferta finală;

c) etapa de evaluare a ofertelor finale depuse.

Art. 89. -

Dialogul competitiv se inițiază prin transmiterea spre publicare, în conformitate cu prevederile art. 134, a unui anunț de participare prin care se solicită operatorilor economici interesați depunerea de candidaturi.

Art. 90. -

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 51, în cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziție publică este egală sau mai mare decât cea prevăzută la art. 134 alin. (2), perioada cuprinsă între data transmiterii anunțului de participare spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și data-limită de depunere a candidaturilor trebuie să fie de cel puțin 37 de zile.

(2) În cazul în care anunțul de participare este transmis în format electronic spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, perioada prevăzută la alin. (1) se poate reduce cu 7 zile.

Art. 91. -

Fără a aduce atingere prevederilor art. 51, în cazul în care valoarea estimată a contractului de achiziție publică este mai mică decât cea prevăzută la art. 134 alin. (2), autoritatea contractantă are obligația de a transmite anunțul de participare spre publicare în SEAP cu cel puțin 20 de zile înainte de data- limită de depunere a candidaturilor.

Art. 92. -

Orice operator economic are dreptul de a-și depune candidatura pentru a participa la procedura de dialog competitiv.

Art. 93. -

(1) Atunci când selectează candidații, autoritatea contractantă are obligația de a aplica criterii obiective și nediscriminatorii, utilizând în acest scop numai criteriile de selecție prevăzute în anunțul de participare.

(2) În etapa prevăzută la art. 88 lit. a), autoritatea contractantă are dreptul de a limita numărul de candidați care vor fi selectați pentru a depune oferte, cu condiția să existe un număr suficient de candidați disponibili. Atunci când selectează candidații, autoritatea contractantă are obligația de a aplica criterii obiective și nediscriminatorii, utilizând în acest scop numai criteriile de selecție prevăzute în anunțul de participare.

(3) Autoritatea contractantă are obligația de a indica în anunțul de participare criteriile de selecție și regulile aplicabile, numărul minim al candidaților pe care intenționează să îi selecteze și, dacă este cazul, numărul maxim al acestora.

(4) Numărul minim al candidaților, indicat în anunțul de participare prevăzut la alin. (3), trebuie să fie suficient pentru a asigura o concurență reală și, în orice situație, nu poate fi mai mic de 3.

Art. 94. -

(1) Numărul de candidați admiși în cea de-a doua etapă a dialogului competitiv trebuie să fie cel puțin egal cu numărul minim indicat în anunțul de participare.

(2) În cazul în care numărul candidaților care îndeplinesc criteriile de selecție este mai mic decât numărul minim indicat în anunțul de participare, autoritatea contractantă are dreptul:

a) fie de a anula procedura de dialog competitiv; Referințe în jurisprudență (1)

b) fie de a continua procedura de dialog competitiv numai cu acel/acei candidat/candidați care îndeplinește/îndeplinesc criteriile solicitate.

Art. 95. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite, concomitent, o invitație de participare la etapa a doua a procedurii de dialog competitiv tuturor candidaților admiși.

(2) Este interzisă invitarea la etapa a doua a dialogului competitiv a unui operator economic care nu a depus candidatura în prima etapă sau care nu a îndeplinit criteriile de selecție.

Art. 96. -

(1) Invitația de participare trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații:

a) referințe privind anunțul de participare publicat;

b) adresa la care va avea loc dialogul, precum și data și ora lansării acestuia;

c) limba/limbile în care se va derula dialogul;

d) dacă este cazul, precizări referitoare la documentele suplimentare pe care operatorii economici trebuie să le prezinte în scopul verificării declarațiilor sau completării documentelor, prezentate în prima etapă pentru demonstrarea capacității tehnice și economico-financiare.

(2) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite invitația de participare însoțită de un exemplar al documentației de atribuire, care va include și documentația descriptivă.

(3) În cazul în care documentația de atribuire este accesibilă direct prin mijloace electronice în SEAP, autoritatea contractantă are obligația de a include în invitația de participare informații privind modul de accesare a documentației respective.

Art. 97. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a include în cadrul documentației descriptive cel puțin o descriere a necesităților, obiectivelor și constrângerilor autorității contractante, pe baza cărora se va derula dialogul pentru identificarea soluțiilor viabile, precum și, dacă este cazul, primele care vor fi acordate participanților la dialog.

(2) Autoritatea contractantă are dreptul să prevadă în cadrul documentației descriptive posibilitatea de a realiza dialogul în runde succesive, cu scopul de a reduce numărul de soluții discutate. Reducerea succesivă a soluțiilor discutate se realizează numai pe baza factorilor de evaluare care au fost stabiliți în documentația de atribuire.

Art. 98. -

(1) Autoritatea contractantă derulează dialogul cu fiecare candidat admis în parte. În cadrul acestui dialog se discută opțiunile referitoare la aspectele tehnice, montaje financiare, modul de rezolvare a unor probleme legate de cadrul juridic, precum și orice alte elemente ale viitorului contract, astfel încât soluțiile identificate să corespundă necesităților obiective ale autorității contractante.

(2) Pe durata dialogului, autoritatea contractantă are obligația de a asigura aplicarea principiului tratamentului egal față de toți participanții. În acest sens, autoritatea contractantă nu are dreptul de a furniza informații într-o manieră discriminatorie, care ar putea crea unuia/unora dintre participanți un avantaj suplimentar în raport cu ceilalți.

(3) Autoritatea contractantă are obligația de a nu dezvălui, fără acordul participantului în cauză, soluția propusă și alte informații confidențiale prezentate de acesta.

(4) Autoritatea contractantă derulează dialogul până când identifică soluția/soluțiile corespunzătoare necesităților sale obiective.

(5) După ce a declarat închisă etapa de dialog și a anunțat participanții cu privire la acest aspect, autoritatea contractantă are obligația de a invita participanții selectați să depună oferta finală, ofertă care se elaborează pe baza soluției/soluțiilor identificate în cursul acestei etape și care trebuie să conțină toate elementele necesare prin care se prezintă modul de îndeplinire a viitorului contract.

Art. 99. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite invitația de depunere a ofertei finale cu un număr suficient de zile înainte de data-limită de depunere a ofertelor, astfel încât fiecare participant selectat să beneficieze de o perioadă rezonabilă pentru elaborarea ofertei finale.

(2) Perioada acordată pentru elaborarea ofertei finale nu trebuie să fie mai mică decât o perioadă minimă stabilită de comun acord cu participanții selectați pe parcursul derulării celei de-a doua etape a procedurii de dialog competitiv.

Art. 100. -

Invitația de depunere a ofertei finale trebuie să cuprindă cel puțin următoarele informații:

a) referințe privind anunțul de participare publicat;

b) data și ora-limită stabilite pentru depunerea ofertelor;

c) adresa la care se transmit ofertele;

d) limba sau limbile în care trebuie elaborată oferta;

e) adresa, data și ora deschiderii ofertelor;

f) dacă este cazul, precizări referitoare la documentele suplimentare pe care operatorii economici trebuie să le prezinte în scopul verificării declarațiilor sau completării documentelor, prezentate în prima etapă pentru demonstrarea capacității tehnice și economico-financiare.

Art. 101. -

(1) Pe parcursul etapei de evaluare, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări, detalieri și nuanțări ale ofertei. Evaluarea ofertelor se realizează pe baza criteriilor prevăzute în documentația de atribuire, iar oferta câștigătoare se stabilește conform prevederilor art. 173 alin. (2).

(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertantului identificat că a depus cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic să reconfirme anumite elemente ale ofertei sau anumite angajamente asumate în cadrul acesteia.

(3) În oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (1) sau (2), clarificările, detalierile, nuanțările, informațiile suplimentare sau reconfirmările prezentate nu trebuie să conducă la modificări ale caracteristicilor de bază ale ofertei sau ale soluțiilor care au stat la baza lansării invitației de depunere a ofertelor finale, modificări care ar determina distorsionarea concurenței sau crearea unui avantaj suplimentar în raport cu ceilalți ofertanți.

PARAGRAFUL 6 Negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare

Art. 102. -

Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare numai în următoarele cazuri:

a) atunci când, în urma aplicării licitației restrânse, negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, dialogului competitiv sau cererii de oferte, nu a fost prezentată nicio ofertă sau au fost prezentate numai oferte necorespunzătoare, datorită faptului că acestea sunt complet irelevante în raport cu obiectul contractului. Aplicarea procedurii de negociere în acest caz este posibilă numai după anularea procedurii inițiale și numai dacă cerințele inițiale prevăzute în documentația de atribuire nu sunt modificate substanțial; autoritatea contractantă are, în acest caz, și obligația de a transmite o informare către Comisia Europeană, dacă aceasta informare este solicitată; Modificări (1)

b) atunci când, în urma aplicării licitației restrânse, negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, dialogului competitiv sau cererii de oferte, nu a fost depusă nicio ofertă sau au fost depuse numai oferte inacceptabile ori neconforme. Aplicarea procedurii de negociere în acest caz este posibilă numai după anularea procedurii inițiale și numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiții: Modificări (1)

- cerințele inițiale prevăzute în documentația de atribuire nu sunt modificate substanțial;

- autoritatea contractantă invită la negocieri numai și pe toți acei ofertanți care au îndeplinit criteriile de calificare și selecție în cadrul procedurii anterioare și care au depus oferte conform regulilor prevăzute în documentația de atribuire;

c) în cazul unei urgențe care rezultă în urma apariției unei situații de criză și care nu este compatibilă cu perioadele de aplicare a licitației restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, dialogului competitiv sau cererii de oferte, precum și în cazul prevăzut la art. 50 alin. (2) lit. d). Autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară, pentru a face față situației de urgență care a determinat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. În cazuri de forță majoră sau în cazuri temeinic motivate, autoritatea contractantă are dreptul de a emite un ordin de începere a furnizării/prestării/executării produselor/serviciilor/lucrărilor concomitent cu inițierea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare;

d) ca o măsură strict necesară, atunci când perioadele de aplicare a licitației restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, dialogului competitiv sau cererii de oferte nu pot fi respectate din motive de extremă urgență, determinate de evenimente imprevizibile și care nu se datorează sub nicio formă unei acțiuni sau inacțiuni a autorității contractante. Autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară, pentru a face față situației de urgență care a determinat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. În cazuri de forță majoră sau în cazuri temeinic motivate, autoritatea contractantă are dreptul de a emite un ordin de începere a furnizării/prestării/executării produselor/serviciilor/lucrărilor concomitent cu inițierea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare;

e) atunci când, din motive tehnice sau pentru motive legate de protecția unor drepturi de exclusivitate, contractul de achiziție publică poate fi atribuit numai unui anumit operator economic;

f) pentru serviciile de cercetare și de dezvoltare, cu excepția celor menționate la art. 22;

g) atunci când produsele ce urmează a fi livrate sunt fabricate exclusiv în scopul cercetării științifice, experimentării, studiilor sau dezvoltării tehnologice și numai dacă acestea nu se realizează pentru obținerea unui profit și nici nu urmăresc acoperirea costurilor aferente;

h) atunci când este necesară achiziționarea de la furnizorul inițial a unor cantități suplimentare de produse destinate înlocuirii parțiale sau extinderii echipamentelor/instalațiilor livrate anterior și numai dacă schimbarea furnizorului inițial ar pune autoritatea contractantă în situația de a achiziționa produse care, datorită caracteristicilor tehnice diferite de cele deja existente, determină incompatibilități sau dificultăți tehnice sporite de operare și întreținere. Durata unor astfel de contracte, precum și cea a contractelor reînnoite nu poate fi mai mare de 5 ani, în afara situațiilor excepționale determinate de luarea în considerare a duratei de viață preconizate a oricăruia dintre articolele, instalațiile sau sistemele livrate și dificultățile tehnice pe care o schimbare de furnizor le-ar putea cauza;

i) pentru achiziționarea de materii prime cotate la bursele de mărfuri, achiziția acestora realizându-se ca urmare a tranzacțiilor de pe piața la disponibil;

j) atunci când produsele pot fi achiziționate în condiții deosebit de avantajoase de la un operator economic care își lichidează definitiv afacerile, de la un judecător-sindic care administrează afacerile unui operator economic în stare de faliment sau lichidare, printr-un aranjament cu creditorii unui operator economic în stare de faliment sau lichidare ori printr-o altă procedură similară cu cele anterioare, reglementată prin lege;

k) atunci când este necesară achiziționarea unor lucrări sau servicii suplimentare/adiționale, care nu au fost incluse în contractul inițial, dar care datorită unor circumstanțe imprevizibile au devenit necesare pentru îndeplinirea contractului în cauză, și numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiții:

- atribuirea să fie făcută contractantului inițial;

- lucrările sau serviciile suplimentare/adiționale nu pot fi, din punct de vedere tehnic și economic, separate de contractul inițial fără apariția unor inconveniente majore pentru autoritatea contractantă sau, deși separabile de contractul inițial, sunt strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia;

- valoarea cumulată a contractelor care vor fi atribuite și a actelor adiționale care vor fi încheiate pentru lucrări și/sau servicii suplimentare ori adiționale nu depășește 20% din valoarea contractului inițial; în cazuri temeinic motivate, ordonatorul principal de credite poate aproba majorarea procentului până la limita maximă de 50% din valoarea contractului inițial pe baza unei note justificative în care vor fi precizate motivele care au condus la depășirea procentului de 20% și care este parte a dosarului achiziției publice;

l) atunci când, ulterior atribuirii unui contract de lucrări sau de servicii, autoritatea contractantă își propune să achiziționeze noi lucrări, respectiv noi servicii, care sunt similare lucrărilor sau serviciilor achiziționate prin atribuirea contractului inițial și numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiții: Modificări (1)

- atribuirea se face contractantului inițial, iar noile lucrări, respectiv noile servicii constau în repetarea unor lucrări sau servicii similare celor prevăzute în contractul atribuit inițial și sunt conforme cu cerințele prevăzute în caietul de sarcini elaborat cu ocazia atribuirii respectivului contract;

- contractul de lucrări/servicii inițial a fost atribuit printr-o procedură de licitație restrânsă, de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare sau de dialog competitiv;

- valoarea estimată a contractului inițial de lucrări/servicii s-a determinat prin luarea în considerare inclusiv a lucrărilor/serviciilor similare care pot fi achiziționate ulterior;

- în anunțul de participare la procedura aplicată pentru atribuirea contractului inițial s-a precizat faptul că autoritatea contractantă are dreptul de a opta pentru achiziționarea ulterioară de noi lucrări similare, respectiv noi servicii similare de la operatorul economic a cărui ofertă va fi declarată câștigătoare în cadrul procedurii respective;

- autoritatea contractantă are dreptul de a aplica această procedură într-un interval care nu poate depăși 5 ani de la atribuirea contractului inițial, în afara situațiilor excepționale determinate de luarea în considerare a duratei de viață preconizate a oricăruia dintre articolele, instalațiile sau sistemele livrate și dificultățile tehnice pe care o schimbare de furnizor le-ar putea cauza;

m) în cazul contractelor legate de prestarea de servicii de transport aerian și maritim destinate forțelor armate sau forțelor de securitate mobilizate sau care urmează a fi mobilizate în afara granițelor, atunci când autoritatea contractantă trebuie să achiziționeze astfel de servicii de la operatorii economici care garantează validitatea ofertelor lor doar pentru perioade foarte scurte, astfel încât perioadele de aplicare a licitației restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, dialogului competitiv sau cererii de oferte nu pot fi respectate.

PARAGRAFUL 7 Cererea de oferte

Art. 103. - Modificări (1)

Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de cerere de oferte numai în cazul în care valoarea estimată, fără TVA, a contractului de achiziție publică este mai mică decât echivalentul în lei al următoarelor praguri:

a) pentru contractul de furnizare: 400.000 euro;

b) pentru contractul de servicii: 400.000 euro;

c) pentru contractul de lucrări: 5.000.000 euro.

Art. 104. -

(1) Cererea de oferte se inițiază prin publicarea în SEAP a unei invitații de participare la procedura de atribuire.

(2) Invitația de participare cuprinde cel puțin următoarele informații:

a) data și ora-limită stabilite pentru primirea ofertelor;

b) adresa la care se transmit ofertele;

c) data și ora deschiderii ofertelor;

d) limba sau limbile în care trebuie elaborată oferta;

e) dacă se solicită îndeplinirea unor criterii minime de calificare, menționarea acestora;

f) o scurtă descriere a obiectului contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit;

g) modul de obținere a documentației de atribuire;

h) sursa de finanțare.

(3) În cazul în care documentația de atribuire este accesibilă direct prin mijloace electronice, autoritatea contractantă are obligația de a include în invitația de participare informații privind modul de accesare a documentației respective.

Art. 105. -

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 51, în cazul prevăzut la art. 104 alin. (1) perioada cuprinsă între data publicării invitației de participare în SEAP și data-limită de depunere a ofertelor trebuie să fie de cel puțin 10 zile.

(2) În cazul în care autoritatea contractantă publică în SEAP întreaga documentație de atribuire și permite, începând cu data publicării invitației de participare, accesul direct și nerestricționat al operatorilor economici la această documentație, atunci aceasta are dreptul, în cazul atribuirii unui contract de furnizare de complexitate redusă, să reducă perioada prevăzută la alin. (1) cu 4 zile.

(3) Operatorul SEAP are obligația de a publica invitația de participare și, dacă este cazul, documentația de atribuire, în cel mult o zi de la primire.

Art. 106. - Referințe în jurisprudență (1)

Autoritatea contractantă are obligația de a deschide ofertele la adresa, data și ora indicate în invitația de participare, în măsura în care nu a devenit necesară decalarea termenului de depunere a ofertelor, conform prevederilor art. 52 sau ca urmare a depunerii unei contestații.

SECȚIUNEA a 2-a Modalități speciale de atribuire a contractului

PARAGRAFUL 1 Acordul-cadru

Art. 107. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a încheia acordul-cadru, de regulă, prin aplicarea procedurilor de licitație restrânsă sau negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru încheierea unui acord-cadru autoritatea contractantă are dreptul de a aplica celelalte proceduri prevăzute la art. 54 numai în circumstanțele specifice prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.

Art. 108. -

Autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza în mod abuziv sau impropriu acordurile-cadru, astfel încât să împiedice, să restrângă sau să distorsioneze concurența.

Art. 109. -

(1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili ca durata unui acord-cadru să depășească 7 ani, decât în cazuri excepționale determinate de luarea în considerare a duratei de viață preconizate a oricăruia dintre articolele, instalațiile sau sistemele livrate și dificultățile tehnice pe care o schimbare de furnizor le-ar putea cauza.

(2) În astfel de cazuri excepționale, autoritățile contractante vor oferi o justificare corespunzătoare cu privire la cazurile respective în anunțul de atribuire prevăzut la art. 136.

(3) Contractele care se atribuie în baza unui acord-cadru nu pot fi încheiate decât între autoritatea/autoritățile contractantă/ contractante și operatorul/operatorii economic/economici, care sunt parte a acordului respectiv.

Art. 110. -

Atunci când atribuie un contract de achiziție publică pe baza prevederilor unui acord-cadru, autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune sau de a accepta modificări substanțiale ale elementelor/condițiilor stabilite inițial prin acordul-cadru respectiv.

Art. 111. -

Autoritatea contractantă are obligația de a stabili operatorul economic sau, după caz, operatorii economici care vor fi parte a acordului-cadru respectiv, prin aplicarea criteriilor de selecție și atribuire prevăzute la cap. VII.

Art. 112. -

(1) În cazul în care autoritatea contractantă încheie acordul-cadru cu un singur operator economic, acordul respectiv trebuie să prevadă cel puțin:

a) obligațiile pe care operatorul economic și le-a asumat prin propunerea tehnică;

b) prețul unitar pe care operatorul economic l-a prevăzut în propunerea financiară și pe baza căruia se va determina prețul fiecărui contract atribuit ulterior.

(2) Autoritatea contractantă are obligația de a atribui contractele de achiziție publică subsecvente acordului-cadru numai cu respectarea condițiilor tehnice și financiare stabilite în acordul-cadru respectiv.

(3) De fiecare dată când intenționează să atribuie un contract de achiziție publică subsecvent unui acord-cadru, autoritatea contractantă are obligația de a se consulta, în scris, cu operatorul economic, solicitându-i acestuia, în funcție de necesități, completarea ofertei.

Art. 113. -

În cazul în care autoritatea contractantă încheie acordul-cadru cu mai mulți operatori economici, numărul acestora nu poate fi mai mic de 3, în măsura în care există un număr suficient de operatori economici care au îndeplinit criteriile de calificare și selecție și care au prezentat oferte admisibile.

Art. 114. -

În cazul în care numărul operatorilor economici care au îndeplinit criteriile de calificare și selecție și care au prezentat oferte admisibile este mai mic decât numărul minim indicat în anunțul de participare, autoritatea contractantă are dreptul:

a) fie de a anula procedura de atribuire pentru încheierea acordului-cadru; Referințe în jurisprudență (1)

b) fie de a continua procedura de atribuire pentru încheierea acordului-cadru numai cu acel/acei operator/operatori economic/economici care îndeplinește/îndeplinesc criteriile de calificare și selecție solicitate și care a/au prezentat ofertă admisibilă.

Art. 115. -

(1) În cazul în care autoritatea contractantă încheie acordul-cadru cu mai mulți operatori economici, acordul respectiv trebuie să prevadă cel puțin:

a) obligațiile pe care fiecare dintre operatorii economici și le-a asumat prin propunerea tehnică;

b) prețul unitar pe care fiecare operator economic l-a prevăzut în propunerea financiară.

(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a atribui contracte de achiziție publică subsecvente unui acord-cadru încheiat cu mai mulți operatori economici:

a) fie fără reluarea competiției;

b) fie prin reluarea competiției între operatorii economici semnatari ai acordului-cadru.

(3) Autoritatea contractantă are dreptul de a atribui contracte de achiziție publică în condițiile prevăzute la alin. (2) lit. a) numai dacă toate elementele/condițiile care vor guverna contractele respective au fost stabilite în acordul-cadru.

(4) Autoritatea contractantă are dreptul de a atribui contracte de achiziție publică în condițiile prevăzute la alin. (2) lit. b):

a) fie respectând elementele/condițiile prevăzute în acordul- cadru;

b) fie, dacă nu toate elementele/condițiile au fost clar prevăzute în acordul-cadru, prin detalierea acestora sau prin utilizarea, dacă se consideră necesar, unor alte elemente/condiții prevăzute în caietul de sarcini elaborat pentru încheierea acordului-cadru respectiv.

Art. 116. -

În cazul prevăzut la art. 115 alin. (4) lit. b), autoritatea contractantă are obligația de a relua competiția respectând următoarea procedură:

a) pentru fiecare contract ce urmează a fi atribuit, autoritatea contractantă consultă în scris operatorii economici semnatari ai acordului-cadru respectiv;

b) autoritatea contractantă fixează un termen-limită suficient pentru prezentarea ofertelor, în acest sens având obligația de a ține cont de aspecte precum complexitatea obiectului și timpul necesar pentru transmiterea ofertelor;

c) ofertele se prezintă în scris, iar conținutul lor rămâne confidențial până când termenul-limită stipulat pentru deschidere a expirat;

d) autoritatea contractantă atribuie fiecare contract ofertantului care a prezentat cea mai bună ofertă, pe baza criteriului de atribuire precizat în documentația în temeiul căreia a fost încheiat acordul-cadru.

PARAGRAFUL 2 Licitația electronică

Art. 117. -

(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a utiliza licitația electronică în următoarele situații:

a) ca o etapă finală a licitației restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare ori a cererii de oferte, înainte de atribuirea contractului de achiziție publică, și numai dacă specificațiile tehnice au fost definite cu precizie în caietul de sarcini;

b) la reluarea competiției dintre operatorii economici care au semnat un acord-cadru, în condițiile prevăzute la art. 115 alin. (4) și art. 116.

(2) Autoritatea contractantă are obligația de a anunța decizia de utilizare a licitației electronice în anunțul de participare și în documentația de atribuire.

Art. 118. -

Autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza în mod abuziv sau impropriu licitația electronică astfel încât:

a) să împiedice, să restrângă sau să distorsioneze concurența;

b) să modifice obiectul contractului de achiziție publică, astfel cum a fost acesta prevăzut în anunțul de participare și în documentația de atribuire.

Art. 119. -

Atribuirea contractelor de servicii și de lucrări, care presupun prestații intelectuale cum ar fi consultanță, proiectare și altele asemenea, nu pot face obiectul licitației electronice.

Art. 120. -

Atunci când intenționează să utilizeze licitația electronică, autoritatea contractantă are obligația de a include în cadrul informațiilor și instrucțiunilor prevăzute la art. 27 și următoarele precizări specifice:

a) elementele ofertei care vor face obiectul procesului repetitiv de ofertare, cu condiția ca respectivele elemente să fie cuantificabile și să poată fi exprimate în cifre sau procente;

b) eventuale limite ale valorilor până la care elementele prevăzute la lit. a) pot fi îmbunătățite, astfel cum rezultă acestea din specificațiile care definesc obiectul contractului;

c) informațiile care urmează a fi puse la dispoziția ofertanților în cursul licitației electronice și momentul când aceste informații vor fi disponibile;

d) informațiile relevante privind procesul licitației electronice;

e) condițiile în care ofertanții vor avea dreptul să liciteze, cu referire în special la diferențele minime care, dacă este cazul, vor fi solicitate pentru licitarea noilor oferte;

f) informațiile relevante referitoare la echipamentul electronic folosit, condițiile tehnice și modalitățile concrete de realizare a conectării.

Art. 121. -

(1) Înainte de lansarea unei licitații electronice, autoritatea contractantă are obligația de a realiza o evaluare inițială integrală a ofertelor, în conformitate cu criteriul de atribuire stabilit în documentația de atribuire.

(2) Autoritatea contractantă are obligația de a invita toți ofertanții care au depus oferte admisibile să prezinte prețuri noi și/sau, după caz, valori noi ale elementelor ofertei. Invitația se transmite pe cale electronică, simultan, tuturor ofertanților respectivi.

(3) Invitația trebuie să precizeze data și momentul de start al licitației electronice, precum și orice informație necesară pentru realizarea conectării individuale la echipamentul electronic utilizat.

(4) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a începe licitația electronică mai devreme de două zile lucrătoare după data la care au fost trimise invitațiile.

Art. 122. -

În cazul în care contractul urmează a fi atribuit în baza criteriului "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", invitația prevăzută la art. 121 alin. (3) trebuie să conțină și informații referitoare la:

a) rezultatul primei evaluări a ofertei depuse de către ofertantul destinatar;

b) formula matematică care va fi utilizată pentru stabilirea automată a clasamentului final, în funcție de noile prețuri și/sau noile valori prezentate de ofertanți. Formula matematică utilizată încorporează ponderile factorilor de evaluare ce urmează a fi aplicați pentru determinarea ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, conform precizărilor din anunțul de participare sau din documentația de atribuire.

Art. 123. -

(1) În cadrul licitației electronice, procesul repetitiv de ofertare se referă:

a) fie numai la prețuri, în cazul în care criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut;

b) fie la prețuri și/sau la alte elemente ale ofertei, după cum au fost prevăzute în documentația de atribuire, în cazul în care criteriul de atribuire este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

(2) Licitația electronică se desfășoară în una sau mai multe runde succesive.

Art. 124. -

(1) În cursul fiecărei runde a licitației electronice, autoritatea contractantă are obligația de a comunica instantaneu tuturor ofertanților cel puțin informațiile necesare acestora pentru a-și determina, în orice moment, poziția pe care o ocupă în clasament. Autoritatea contractantă are dreptul de a comunica și alte informații privind:

a) numărul participanților în runda respectivă a licitației electronice;

b) prețuri sau valori noi prezentate în cadrul rundei de licitare de către alți ofertanți, numai dacă documentația de atribuire a prevăzut această posibilitate.

(2) Pe parcursul efectuării rundelor de licitare, autoritatea contractantă nu are dreptul de a dezvălui identitatea ofertanților.

Art. 125. -

(1) Licitația electronică se finalizează prin una sau printr-o combinație a următoarelor modalități:

a) la un moment precis stabilit în prealabil și comunicat ofertanților în invitația de participare;

b) după un număr de runde de licitare al căror calendar de desfășurare a fost precis stabilit în prealabil și comunicat ofertanților în invitația de participare;

c) atunci când nu se mai primesc prețuri și/sau valori noi care îndeplinesc cerințele cu privire la diferențele minime impuse; în acest caz, invitația de participare trebuie să precizeze un termen-limită care va fi lăsat să curgă de la primirea ultimei oferte până la finalizarea licitației electronice.

(2) Autoritatea contractantă are obligația de a atribui contractul de achiziție publică conform prevederilor art. 175, pe baza rezultatului obținut în urma finalizării licitației electronice.

CAPITOLUL VI Reguli de publicitate și transparență

SECȚIUNEA 1 Anunțuri

PARAGRAFUL 1 Publicarea anunțurilor

Art. 126. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a asigura transparența atribuirii contractelor de achiziție publică și a încheierii acordurilor-cadru prin publicarea, în conformitate cu prevederile prezentului capitol, a anunțurilor de intenție, anunțurilor/invitațiilor de participare și anunțurilor de atribuire.

(2) În cazul contractelor a căror valoare estimată este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 134 alin. (2), autoritatea contractantă are obligația de a include în anunțurile prevăzute la alin. (1) cel puțin informațiile cuprinse în anexa nr. 4 și, dacă este necesar, alte informații considerate utile de către autoritatea contractantă, prin utilizarea formularelor standard adoptate de Comisia Europeană.

(3) Modalitățile de aplicare a prevederilor alin. (2), precum și conținutul anunțurilor de participare și de atribuire pentru care, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, nu este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 127. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare anunțurile prevăzute la art. 126 alin. (1) către operatorul SEAP, utilizând în acest sens numai mijloace electronice. Modificări (1)

(2) În cazurile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, operatorul SEAP are obligația de a asigura transmiterea în format electronic a anunțurilor spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Art. 128. -

(1) Operatorul SEAP are obligația de a asigura Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice accesul nerestricționat la anunțurile și invitațiile transmise de către autoritățile contractante, înainte de publicarea acestora. Modificări (1)

(2) Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice evaluează, înainte de transmiterea spre publicare a invitației/anunțului de participare, conformitatea cu legislația aplicabilă din domeniul achizițiilor publice a documentațiilor de atribuire aferente contractelor de achiziție publică care intră sub incidența prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, această evaluare nevizând aspectele tehnice ale caietului de sarcini.

(3) Funcția prevăzută la alin. (2) se realizează prin mijloace electronice, prin intermediul SEAP.

(4) În sensul alin. (3), până la publicarea invitației/anunțului de participare operatorul SEAP are obligația de a asigura numai Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice accesul imediat și nerestricționat la documentația de atribuire și notele justificative prevăzute de legislația în domeniul achizițiilor publice, încărcate integral de către autoritățile contractante și semnate cu semnătură electronică.

(5) În termen de maximum 14 zile de la data primirii documentației în SEAP, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice are obligația:

a) de a emite autorității contractante acceptul în vederea inițierii procedurii de atribuire, dacă prevederile din documentația de atribuire sunt conforme cu prevederile legale privind achizițiile publice;

b) de a informa autoritatea contractantă asupra neconformităților constatate la nivelul documentației de atribuire și a motivului pentru care acestea nu sunt în concordanță cu prevederile legale privind achizițiile publice.

(6) Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice verifică fiecare anunț/invitație transmis/transmisă de către autoritatea contractantă pentru publicare în SEAP, în măsura în care anunțul/invitația respectiv/respectivă este în legătură cu aplicarea procedurii de atribuire a unui contract, indiferent de valoarea estimată a acestuia. Modificări (2)

(7) În termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii anunțului/invitației în SEAP, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice are obligația: Modificări (1)

a) fie să emită către operatorul SEAP acceptul de publicare pentru anunțul/invitația respectiv/respectivă, în cazul în care în urma verificării nu se constată erori/omisiuni de completare;

b) fie să respingă publicarea anunțului/invitației, în cazul în care se constată erori/omisiuni de completare, informând totodată autoritatea contractantă asupra acestei decizii, precum și asupra modului în care erorile/omisiunile pot fi remediate.

(8) Erorile prevăzute la alin. (7) reprezintă acele informații/cerințe din anunțul/invitația transmis/transmisă spre publicare care sunt neconforme cu realitatea sau care conduc la încălcări ale prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, ale actelor normative emise în aplicarea acesteia și ale principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică.

(9) Nedetectarea erorilor prevăzute la alin. (8) în procesul de verificare nu afectează dreptul Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice de a sancționa, pe parcursul activității de supraveghere, faptele prevăzute la art. 189. Modificări (1)

(10) În cazul prevăzut la alin. (7) lit. a), operatorul SEAP are obligația:

a) de a transmite anunțul spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene în cel mult o zi lucrătoare de la primirea acceptului de publicare, în cazul în care, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, este prevăzută o obligație în acest sens; operatorul SEAP are obligația de a asigura înregistrarea în sistemul electronic a datei la care a fost transmis anunțul spre publicare, ca probă privind momentul transmiterii;

b) de a publica anunțul/invitația în SEAP în cel mult două zile lucrătoare de la primirea acceptului de publicare. Modificări (1)

(11) Operatorul SEAP nu are dreptul de a publica anunțul transmis de autoritatea contractantă sau de a-l transmite spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, fără obținerea acceptului de publicare emis de către Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice. Modificări (1)

(12) În cazul în care, din motive de natură tehnică, operatorul SEAP nu are posibilitatea transmiterii unui anumit anunț spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, autorității contractante îi revine responsabilitatea transmiterii spre publicare a anunțului respectiv prin mijloace proprii. Operatorul SEAP are obligația de a înștiința autoritatea contractantă cu privire la apariția unei astfel de situații, în cel mult o zi lucrătoare de la expirarea perioadei prevăzute la alin. (10) lit. a).

Art. 129. -

(1) În cazul în care prevederile prezentei ordonanțe de urgență stabilesc obligația publicării anunțului în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, anunțul respectiv nu poate fi publicat la nivel național înainte de data transmiterii acestuia către Comisia Europeană.

(2) Anunțul publicat la nivel național nu trebuie să conțină alte informații față de cele existente în anunțul publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și trebuie să menționeze data transmiterii către Comisia Europeană.

PARAGRAFUL 2 Anunțul de intenție

Art. 130. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare un anunț de intenție în situația în care urmărește să beneficieze de prevederile art. 67 alin. (2), făcând cunoscut în acest sens în respectivul anunț, după caz:

a) valoarea totală estimată a contractelor care urmează să fie atribuite în următoarele 12 luni pentru achiziționarea de produse din aceeași grupă CPV;

b) valoarea totală estimată a contractelor care urmează să fie atribuite în următoarele 12 luni pentru achiziționarea de servicii care sunt din aceeași categorie din punct de vedere al modului de grupare din anexa nr. 1;

c) valorile estimate ale contractelor de lucrări care urmează să fie atribuite în următoarele 12 luni.

(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a transmite spre publicare un anunț de intenție și în alte situații decât cele prevăzute la alin. (1).

(3) Publicarea anunțului de intenție nu creează autorității contractante obligația de a efectua respectiva achiziție publică.

(4) Prevederile alin. (1) - (3) nu se aplică în cazul procedurilor de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.

Art. 131. -

(1) În cazurile prevăzute la art. 130 alin. (1) lit. a) și b), autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare anunțul de intenție cât mai curând posibil după data începerii anului bugetar.

(2) În cazul prevăzut la art. 130 alin. (1) lit. c), autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare anunțul de intenție cât mai curând posibil după aprobarea programului în care este prevăzut contractul de lucrări sau acordul-cadru respectiv.

Art. 132. -

(1) Anunțul de intenție se publică:

a) în SEAP și, după caz, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene; sau

b) numai în SEAP, cu condiția ca, înainte de publicare, să fi fost transmis un anunț simplificat de informare prealabilă către Comisia Europeană.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), anunțul de intenție trebuie să conțină și data transmiterii anunțului simplificat către Comisia Europeană.

PARAGRAFUL 3 Anunțul de participare

Art. 133. -

Autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare un anunț de participare atunci când inițiază procedura de licitație restrânsă, negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare sau dialog competitiv, pentru atribuirea contractului de achiziție publică sau pentru încheierea acordului-cadru.

Art. 134. -

(1) Anunțul de participare se publică în SEAP și, după caz, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(2) Publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este obligatorie în toate situațiile în care:

a) valoarea estimată, fără TVA, a contractului de furnizare sau de servicii care urmează să fie atribuit este egală ori mai mare decât echivalentul în lei a 400.000 euro; Modificări (5), Referințe (1)

b) valoarea estimată, fără TVA, a contractului de lucrări care urmează să fie atribuit este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 5.000.000 euro. Modificări (5), Referințe (1)

PARAGRAFUL 4 Anunțul de atribuire

Art. 135. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare un anunț de atribuire în cel mult 48 de zile după ce a finalizat procedura de atribuire - licitație restrânsă, dialog competitiv, negociere cu/fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, cerere de oferte - prin atribuirea contractului de achiziție publică sau încheierea acordului-cadru.

(2) Autoritățile contractante au dreptul de a nu comunica anumite informații privind atribuirea contractului de achiziție publică sau încheierea acordului-cadru, dar numai în situația în care divulgarea acestora:

a) ar conduce la încălcarea unei prevederi legale, ar constitui un obstacol în aplicarea unei prevederi legale sau ar fi contrară interesului public, în special intereselor de apărare și de securitate;

b) ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, publici sau privați, sau ar putea prejudicia concurența loială dintre aceștia.

(3) Pentru serviciile incluse în anexa nr. 2, obligația prevăzută la alin. (1) este aplicabilă numai contractelor a căror valoare este egală sau mai mare decât pragul valoric prevăzut la art. 136 alin. (2) lit. a). În aceste cazuri, autoritatea contractantă indică, totodată, în anunțul transmis dacă este sau nu de acord cu publicarea acestuia.

Art. 136. -

(1) Anunțul de atribuire se publică în SEAP și, după caz, în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(2) Publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este obligatorie în toate situațiile în care:

a) valoarea estimată, fără TVA, a contractului de furnizare sau de servicii care urmează să fie atribuit este egală ori mai mare decât echivalentul în lei a 400.000 euro; Modificări (5), Referințe (1)

b) valoarea estimată, fără TVA, a contractului de lucrări care urmează să fie atribuit este egală sau mai mare decât echivalentul în lei a 5.000.000 euro. Modificări (5), Referințe (1)

SECȚIUNEA a 2-a Informarea candidaților și a ofertanților

Art. 137. - Referințe în jurisprudență (1)

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a informa operatorii economici implicați în procedura de atribuire despre deciziile referitoare la rezultatul selecției, la rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică sau de încheiere a acordului-cadru ori, după caz, la anularea procedurii de atribuire și eventuala inițiere ulterioară a unei noi proceduri, în scris și cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora. Referințe în jurisprudență (2)

(2) În sensul prevederilor alin. (1), se consideră operator economic implicat în procedura de atribuire orice candidat/ofertant pe care autoritatea contractantă nu l-a informat încă despre decizii care îi vizează direct candidatura/oferta proprie sau orice candidat/ofertant a cărui candidatură/ofertă nu a fost încă respinsă definitiv de autoritatea contractantă. O respingere este considerată definitivă dacă a fost comunicată operatorului economic în cauză și fie a fost considerată legală de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sesizat în legătură cu acest aspect, fie nu a făcut ori nu mai poate face obiectul unei căi de atac.

(3) Comunicarea prin care se transmite informarea prevăzută la alin. (1) se transmite și prin fax sau prin mijloace electronice.

(4) În cazul în care autoritatea contractantă nu transmite comunicarea privind rezultatul aplicării procedurii și prin fax sau prin mijloace electronice, termenele prevăzute la art. 180 alin. (1) se majorează cu 5 zile.

Art. 138. -

(1) În cadrul comunicării prevăzute la art. 137 alin. (3), autoritatea contractantă are obligația de a informa ofertantul/ofertanții câștigător/câștigători cu privire la acceptarea ofertei/ofertelor prezentate.

(2) În cadrul comunicării prevăzute la art. 137 alin. (3), autoritatea contractantă are obligația de a informa ofertanții/candidații care au fost respinși sau a căror ofertă nu a fost declarată câștigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează:

a) fiecărui candidat respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a candidaturii sale;

b) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă și/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerințelor de funcționare și performanță prevăzute în caietul de sarcini și nici cerințelor referitoare la securitatea informațiilor și la securitatea aprovizionării;

c) fiecărui ofertant care a prezentat o ofertă acceptabilă și conformă, prin urmare admisibilă, dar care nu a fost declarată câștigătoare, caracteristicile și avantajele relative ale ofertei/ofertelor câștigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziție publică sau, după caz, ale ofertanților cu care urmează să se încheie un acord-cadru;

d) fiecărui operator economic dintre cei prevăzuți la lit. a)-c), data-limită până la care au dreptul de a depune contestație, avându-se în vedere prevederile art. 2562 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006. Modificări (1)

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a) și b), autoritatea contractantă nu are obligația de a motiva excluderea unui operator economic efectuată în baza art. 156 lit. d).

Art. 139. -

Autoritatea contractantă are dreptul de a nu comunica anumite informații dintre cele prevăzute la art. 138 alin. (2) lit. c), dar numai în situația în care divulgarea acestora:

a) ar conduce la încălcarea unei prevederi legale, ar constitui un obstacol în aplicarea unei prevederi legale sau ar fi contrară interesului public, în special intereselor de apărare și de securitate;

b) ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, publici sau privați, sau ar prejudicia concurența dintre aceștia.

SECȚIUNEA a 3-a Reguli de comunicare și de transmitere a datelor

Art. 140. - Referințe în jurisprudență (1)

(1) Orice comunicare, solicitare, informare, notificare și altele asemenea, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, trebuie să fie transmise în scris.

(2) Orice document scris trebuie înregistrat în momentul transmiterii, respectiv în momentul primirii.

(3) Comunicarea, transmiterea și stocarea informațiilor se realizează astfel încât să se asigure integritatea și confidențialitatea datelor respective, precum și protecția informațiilor clasificate.

Art. 141. - Referințe în jurisprudență (1)

(1) Documentele scrise pot fi transmise prin oricare dintre următoarele modalități:

a) prin poștă;

b) prin fax;

c) prin mijloace electronice;

d) prin orice combinație a celor prevăzute la lit. a)-c).

(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a impune în documentația de atribuire modalitățile de comunicare pe care intenționează să le utilizeze pe parcursul aplicării procedurii.

Art. 142. -

(1) Modalitățile de comunicare impuse de autoritatea contractantă trebuie să nu restricționeze accesul operatorilor economici la procedura de atribuire.

(2) Instrumentele utilizate pentru comunicarea electronică, precum și caracteristicile lor tehnice trebuie să fie nediscriminatorii, disponibile în mod facil oricărui operator economic și trebuie să asigure interoperabilitatea cu tehnologiile uzuale de informare și comunicare.

(3) În cazul în care documentele se transmit prin mijloace electronice, acestora le sunt aplicabile prevederile legale referitoare la semnătură electronică.

Art. 143. -

(1) Operatorul economic are dreptul de a transmite o solicitare de participare la procedura de atribuire prin oricare dintre modalitățile prevăzute la art. 141 alin. (1) sau prin telefon, în acest din urmă caz operatorul economic având obligația de a confirma solicitarea de participare în scris, cât mai curând posibil.

(2) Autoritatea contractantă are dreptul de a impune ca orice solicitare de participare la procedura de atribuire, care a fost transmisă prin fax, să fie confirmată, într-un termen rezonabil, prin scrisoare transmisă prin poștă sau prin mijloace electronice. În acest caz, autoritatea contractantă are obligația de a preciza în anunțul/invitația de participare cerința respectivă, precum și termenul în care aceasta trebuie îndeplinită.

Art. 144. -

(1) Operatorul economic are dreptul de a transmite oferta numai prin poștă sau, dacă autoritatea contractantă prevede această posibilitate, prin mijloace electronice.

(2) În cazul în care autoritatea contractantă stabilește că ofertele urmează să fie transmise prin poștă, ofertantul are, în mod implicit, și dreptul de a depune oferta direct la sediul autorității contractante sau la o altă adresă indicată de aceasta.

Art. 145. -

Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili ca solicitările de participare și/sau ofertele să fie transmise prin mijloace electronice numai dacă se asigură respectarea următoarelor cerințe:

a) informațiile referitoare la posibilitățile specifice de transmitere electronică, inclusiv criptarea, sunt disponibile pentru orice operator economic interesat;

b) dispozitivele electronice de recepționare garantează în mod corespunzător integritatea și confidențialitatea datelor recepționate;

c) operatorii economici trebuie să transmită înainte de data- limită de transmitere documentele, certificatele, declarațiile și altele asemenea, solicitate conform prevederilor cap. VII secțiunea 1, în cazul în care acestea nu sunt disponibile în format electronic.

Art. 146. -

În sensul prevederilor art. 145, garantarea integrității și confidențialității datelor recepționate presupune faptul că dispozitivele electronice, prin caracteristicile tehnice pe care le dețin și/sau prin procedurile specifice utilizate, permit îndeplinirea în mod cumulativ a cel puțin următoarelor condiții:

a) momentul exact al primirii ofertelor sau solicitărilor de participare, precum și, dacă este cazul, a unor planuri/proiecte poate fi determinat cu precizie;

b) înainte de data-limită de transmitere a datelor, nicio persoană nu are acces la datele transmise;

c) în cazul în care interdicția de acces prevăzută la lit. b) a fost încălcată, acest acces neautorizat este clar detectabil;

d) numai persoane autorizate în acest sens au dreptul de a stabili sau modifica data de vizualizare a datelor recepționate;

e) accesul la datele recepționate este posibil, în toate etapele procesului, numai printr-o acțiune simultană a cel puțin două persoane/sisteme autorizate și numai după data de vizualizare stabilită conform prevederilor lit. d);

f) după data de vizualizare a datelor recepționate, accesul la datele respective rămâne posibil numai pentru persoanele autorizate să vizualizeze datele respective.

SECȚIUNEA a 4-a Reguli de evitare a conflictului de interese

Art. 147. -

(1) Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a evita situațiile de natură să determine apariția unui conflict de interese și/sau distorsionarea concurenței.

(2) Fiecare ofertant/candidat participant la o procedură de atribuire, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, va prezenta o declarație pe propria răspundere prin care se certifică faptul că participarea la respectiva procedură este făcută în concordanță cu regulile de concurență.

Art. 148. - Referințe în jurisprudență (1)

Persoana fizică sau juridică care a participat la întocmirea documentației de atribuire are dreptul, în calitate de operator economic, de a fi ofertant, ofertant asociat sau subcontractant, dar numai în cazul în care implicarea sa în elaborarea documentației de atribuire nu este de natură să distorsioneze concurența.

Art. 149. -

(1) Persoanele care participă direct în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor nu au dreptul de a fi candidat, ofertant, ofertant asociat sau subcontractant, sub sancțiunea excluderii din procedura de atribuire.

(2) Nu au dreptul să fie implicați în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor următoarele persoane:

a) persoane care dețin părți sociale, părți de interes, acțiuni din capitalul subscris al unuia dintre ofertanți/candidați sau subcontractanți ori persoane care fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere sau de supervizare al unuia dintre ofertanți/candidați sau subcontractanți;

b) soț/soție, rudă sau afin, până la gradul al patrulea inclusiv, cu persoane care fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere sau de supervizare al unuia dintre ofertanți/candidați;

c) persoane despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor;

d) persoane care în exercitarea funcției pe care o dețin la nivelul autorității contractante se află în situația existenței unui conflict de interese, astfel cum este acesta reglementat de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Contractantul nu are dreptul de a angaja, în scopul îndeplinirii contractului de achiziție publică, persoane fizice sau juridice care au fost implicate în procesul de verificare/evaluare a candidaturilor/ofertelor depuse în cadrul aplicării unei proceduri de atribuire, pe parcursul unei perioade de cel puțin 12 luni de la încheierea contractului, sub sancțiunea nulității contractului respectiv pentru cauză imorală.

Art. 150. - Referințe în jurisprudență (1)

Ofertantul/Candidatul/Ofertantul asociat/ Subcontractantul care are drept membri în cadrul consiliului de administrație/organului de conducere sau de supervizare și/sau are acționari ori asociați persoane care sunt soț/soție, rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv sau care se află în unul dintre raporturile prevăzute la art. 149 alin. (2) lit. a) cu persoane ce dețin funcții de decizie în cadrul autorității contractante este exclus din procedura de atribuire.

CAPITOLUL VII Atribuirea contractului de achiziție publică

SECȚIUNEA 1 Selecția și calificarea candidaților/ofertanților

PARAGRAFUL 1 Criterii de calificare și selecție

Art. 151. -

Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica criterii de calificare și selecție referitoare numai la:

a) situația personală a candidatului sau ofertantului;

b) capacitatea de exercitare a activității profesionale;

c) situația economică și financiară;

d) capacitatea tehnică și/sau profesională;

e) standarde de asigurare a calității;

f) standarde de protecție a mediului.

Art. 152. -

(1) Operatorii economici au dreptul de a prezenta certificate emise de către o autoritate publică competentă sau de către un organism de drept public sau privat care respectă standarde europene de certificare, pentru demonstrarea îndeplinirii unor criterii de calificare și selecție formulate în conformitate cu prevederile art. 151.

(2) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune candidaților/ofertanților obligativitatea prezentării unei certificări specifice, aceștia din urmă având dreptul de a prezenta, în scopul demonstrării îndeplinirii anumitor cerințe, orice alte documente echivalente cu o astfel de certificare sau care probează, în mod concludent, îndeplinirea respectivelor cerințe. Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, dacă se consideră necesar, clarificări sau completări ale documentelor prezentate.

(3) Guvernul are dreptul de a stabili, prin hotărâre, modalități de certificare sau de includere în liste oficiale, la nivel național, a operatorilor economici care optează pentru un astfel de sistem de certificare. În acest caz, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice are obligația de a informa Comisia Europeană cu privire la coordonatele și modul de funcționare ale sistemului. Modificări (1)

(4) În cazul utilizării listelor oficiale ale operatorilor economici desemnați, autoritățile contractante vor solicita adeverințe suplimentare, care să ateste îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 153. - Referințe în jurisprudență (1)

(1) În cazul în care, pentru criteriile de natura celor prevăzute la art. 151 lit. c) și d), autoritatea contractantă consideră că se justifică impunerea anumitor cerințe minime pe care ofertanții/candidații trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerați calificați, aceste cerințe trebuie să fie precizate, conform principiului transparenței, în cadrul anunțului/invitației de participare.

(2) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire.

Art. 154. - Modificări (1)

Autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiul proporționalității atunci când stabilește criteriile de calificare și selecție, iar aceste criterii trebuie să aibă o legătură concretă cu obiectul contractului care urmează a fi atribuit. În acest sens, nivelul cerințelor minime solicitate prin documentația de atribuire, precum și documentele care probează îndeplinirea unor astfel de cerințe trebuie să se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiții optime a contractului respectiv, luând în considerare exigențele specifice impuse de valoarea, natura și complexitatea acestuia. Referințe în jurisprudență (1)

PARAGRAFUL 2 Situația personală a candidatului sau a ofertantului

Art. 155. - Referințe în jurisprudență (1)

Autoritatea contractantă are obligația de a exclude din procedura aplicată pentru atribuirea contractului de achiziție publică orice ofertant/candidat despre care are cunoștință că în ultimii 5 ani a fost condamnat prin hotărârea definitivă a unei instanțe judecătorești pentru unul sau mai multe dintre motivele următoare:

a) participare la activități ale unei organizații criminale;

b) corupție;

c) fraudă;

d) pentru infracțiuni teroriste sau infracțiuni legate de activitățile teroriste ori instigare, complicitate sau tentativa de a comite aceste acțiuni;

e) spălare de bani și/sau finanțarea terorismului.

Art. 156. - Referințe în jurisprudență (5)

Autoritatea contractantă are dreptul de a exclude dintr-o procedură pentru atribuirea contractului de achiziție publică orice ofertant/candidat care se află în oricare dintre următoarele situații:

a) a intrat în faliment ca urmare a hotărârii pronunțate de judecătorul-sindic;

b) a fost condamnat în ultimii 3 ani, prin hotărârea definitivă a unei instanțe judecătorești, pentru o faptă care a adus atingere eticii profesionale sau pentru comiterea unei greșeli în materie profesională, cum ar fi încălcarea legislației în vigoare privind exportul de produse de apărare și/sau de securitate; Modificări (1)

c) în ultimii 2 ani nu și-a îndeplinit sau și-a îndeplinit în mod defectuos obligațiile contractuale, din motive imputabile ofertantului în cauză, cum ar fi încălcarea obligațiilor în domeniul securității informației sau al securității aprovizionării într-un contract anterior, fapt care a produs ori este de natură să producă grave prejudicii beneficiarilor acestuia; Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (2)

d) s-a stabilit pe baza oricăror mijloace de probă și/sau surselor de date protejate că nu prezintă capacitatea necesară pentru a evita riscurile și amenințările la adresa securității naționale;

e) nu și-a îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în România sau în țara în care este stabilit; Referințe în jurisprudență (2)

f) prezintă informații false sau nu prezintă informațiile solicitate de către autoritatea contractantă, în scopul demonstrării îndeplinirii criteriilor de calificare și selecție. Referințe în jurisprudență (2)

Art. 157. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a accepta ca fiind suficient și relevant pentru demonstrarea faptului că ofertantul/candidatul nu se încadrează în una dintre situațiile prevăzute la art. 155 și 156 orice document considerat edificator din acest punct de vedere în țara de origine sau în țara în care ofertantul/candidatul este stabilit, cum ar fi certificate, caziere judiciare sau alte documente echivalente emise de autorități competente din țara respectivă.

(2) În cazul în care există incertitudini în ceea ce privește situația personală a respectivilor candidați/ofertanți, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita în mod direct informații de la autoritățile competente care emit documente de natura celor prevăzute la alin. (1). În ceea ce privește cazurile menționate la art. 155, în conformitate cu legislația internă a statului în care sunt stabiliți candidații sau ofertanții, aceste solicitări se referă la persoane fizice și persoane juridice, inclusiv, după caz, la directori de companii sau la orice persoană cu putere de reprezentare, de decizie ori de control în ceea ce privește candidatul sau ofertantul.

(3) În cazul în care în țara de origine sau în țara în care este stabilit ofertantul/candidatul nu se emit documente de natura celor prevăzute la alin. (1) ori respectivele documente nu vizează toate situațiile prevăzute la art. 155 și 156, autoritatea contractantă are obligația de a accepta o declarație pe propria răspundere sau, dacă în țara respectivă nu există prevederi legale referitoare la declarația pe propria răspundere, o declarație autentică dată în fața unui notar a unei autorități administrative ori judiciare sau a unei asociații profesionale care are competențe în acest sens.

PARAGRAFUL 3 Capacitatea de exercitare a activității profesionale

Art. 158. - Referințe în jurisprudență (2)

Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita oricărui operator economic să prezinte documente edificatoare care să dovedească forma de înregistrare ca persoană fizică sau juridică și, după caz, de atestare ori apartenență din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile din țara în care ofertantul/candidatul este stabilit.

PARAGRAFUL 4 Situația economică și financiară

Art. 159. -

(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ca operatorul economic care participă la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică să facă dovada situației sale economice și financiare.

(2) În cazul în care autoritatea contractantă solicită demonstrarea situației economice și financiare, aceasta are obligația de a indica în documentația de atribuire și informațiile pe care operatorii economici urmează să le prezinte în acest scop.

Art. 160. -

(1) Demonstrarea situației economice și financiare se realizează, după caz, prin prezentarea unuia sau mai multor documente relevante, cum ar fi:

a) declarații bancare corespunzătoare sau, după caz, dovezi privind asigurarea riscului profesional;

b) bilanțul contabil sau extrase de bilanț, în cazul în care publicarea acestor bilanțuri este prevăzută de legislația țării în care este stabilit ofertantul/candidatul;

c) declarații privind cifra de afaceri globală sau, dacă este cazul, privind cifra de afaceri în domeniul de activitate aferent obiectului contractului într-o perioadă anterioară, care vizează activitatea din cel mult ultimii 3 ani, în măsura în care informațiile respective sunt disponibile; în acest ultim caz autoritatea contractantă are obligația de a lua în considerare și data la care operatorul economic a fost înființat sau și-a început activitatea.

(2) În cazul în care, din motive obiective, justificate corespunzător, operatorul economic nu are posibilitatea de a prezenta documentele solicitate de autoritatea contractantă, acesta are dreptul de a-și demonstra situația economică și financiară și prin prezentarea altor documente pe care autoritatea contractantă le poate considera edificatoare, în măsura în care acestea reflectă o imagine fidelă a situației economice și financiare a candidatului/ofertantului.

Art. 161. -

(1) Capacitatea economică și financiară a ofertantului/candidatului poate fi susținută, pentru îndeplinirea unui contract, și de o altă persoană, indiferent de natura relațiilor juridice existente între ofertant/candidat și persoana respectivă. Referințe în jurisprudență (1)

(2) În cazul în care ofertantul/candidatul își demonstrează situația economică și financiară invocând și susținerea acordată, în conformitate cu prevederile alin. (1), de către o altă persoană, atunci acesta are obligația de a dovedi susținerea de care beneficiază, de regulă, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, încheiat în formă autentică, prin care aceasta confirmă faptul că va pune la dispoziția ofertantului/candidatului resursele financiare invocate. Persoana care asigură susținerea financiară nu trebuie să se afle în situația care determină excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 155. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (2)

(3) Atunci când un grup de operatori economici depune oferta/candidatura comună, situația economică și financiară se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În cazul în care grupul beneficiază de susținerea financiară a unei/unor terțe persoane, situația economică și financiară se demonstrează în condițiile prevăzute la alin. (2).

PARAGRAFUL 5 Capacitatea tehnică și/sau profesională

Art. 162. -

(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ca operatorul economic care participă la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică să facă dovada capacității sale tehnice și/sau profesionale.

(2) În cazul în care autoritatea contractantă solicită demonstrarea capacității tehnice și/sau profesionale, aceasta are obligația de a indica în documentația de atribuire și informațiile pe care operatorii economici urmează să le prezinte în acest scop.

(3) Capacitatea tehnică și/sau profesională a unui ofertant/candidat se apreciază în funcție de experiența, aptitudinile, eficiența și eficacitatea acestuia, rezultate în urma analizării informațiilor prezentate pe parcursul procedurii de atribuire.

(4) În cazul în care, din motive obiective, justificate corespunzător, operatorul economic nu are posibilitatea de a prezenta documentele solicitate de autoritatea contractantă, acesta are dreptul de a-și demonstra capacitatea tehnică și/sau profesională și prin prezentarea altor documente pe care autoritatea contractantă le poate considera edificatoare, în măsura în care acestea reflectă o imagine fidelă a capacității tehnice și/sau profesionale a candidatului/ofertantului.

Art. 163. - Referințe în jurisprudență (1)

(1) În cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de furnizare, în scopul verificării capacității tehnice și/sau profesionale a ofertanților/candidaților, autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita acestora, în funcție de specificul, de cantitatea și de complexitatea produselor ce urmează să fie furnizate și numai în măsura în care aceste informații sunt relevante pentru îndeplinirea contractului, următoarele:

a) o listă a principalelor livrări de produse efectuate în ultimii 5 ani, conținând valori, perioade de livrare, beneficiari, indiferent dacă aceștia din urmă sunt autorități contractante sau clienți privați. Livrările de produse se confirmă prin prezentarea unor certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul beneficiar. În cazul în care beneficiarul este un client privat și, din motive obiective, operatorul economic nu are posibilitatea obținerii unei certificări/confirmări din partea acestuia, demonstrarea livrărilor de produse se realizează printr-o declarație a operatorului economic;

b) o declarație referitoare la echipamentele tehnice și la măsurile aplicate în vederea asigurării calității, precum și, dacă este cazul, la resursele de studiu și cercetare;

c) informații referitoare la normele interne în materie de proprietate intelectuală;

d) informații referitoare la personalul/organismul tehnic de specialitate de care dispune sau al cărui angajament de participare a fost obținut de către candidat/ofertant, în special pentru asigurarea controlului calității;

e) informații referitoare la studiile, pregătirea profesională și calificarea personalului de conducere, precum și ale persoanelor responsabile pentru operațiunile și serviciile de amplasare și instalare;

f) certificate sau alte documente emise de organisme abilitate în acest sens, care să ateste conformitatea produselor, identificată clar prin referire la specificații sau standarde relevante;

g) mostre, descrieri și/sau fotografii a căror autenticitate trebuie să poată fi demonstrată în cazul în care autoritatea contractantă solicită acest lucru;

h) dacă este cazul, informații referitoare la utilajele, materialele, echipamentele tehnice, efectivele de personal și know-how-ul său și/sau la sursele de aprovizionare - cu indicarea locației geografice, în cazul în care aceasta este situată în afara teritoriului Uniunii - pe care operatorul economic le are la dispoziție în vederea executării contractului, pentru a face față unor eventuale creșteri ale necesităților autorității contractante ca urmare a unei situații de criză sau pentru a asigura întreținerea, modernizarea și adaptarea produselor care fac obiectul respectivului contract;

i) documente de autorizare sau acreditare în domeniul protecției informațiilor clasificate, care să certifice capacitatea de a prelucra, stoca și transmite informații clasificate la nivelul de protecție impus, în conformitate cu legislația națională aplicabilă.

(2) În cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de servicii, în scopul verificării capacității tehnice și/sau profesionale a ofertanților/candidaților, autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita acestora, în funcție de specificul, de volumul și de complexitatea serviciilor ce urmează să fie prestate și numai în măsura în care aceste informații sunt relevante pentru îndeplinirea contractului, următoarele:

a) o listă a principalelor servicii prestate în ultimii 5 ani, conținând valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent dacă aceștia din urmă sunt autorități contractante sau clienți privați. Prestările de servicii se confirmă prin prezentarea unor certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul privat beneficiar. În cazul în care beneficiarul este un client privat și, din motive obiective, operatorul economic nu are posibilitatea obținerii unei certificări/confirmări din partea acestuia, demonstrarea prestărilor de servicii se realizează printr-o declarație a operatorului economic;

b) o declarație referitoare la echipamentele tehnice și la măsurile aplicate în vederea asigurării calității, precum și, dacă este cazul, la resursele de studiu și cercetare;

c) informații referitoare la normele interne în materie de proprietate intelectuală;

d) informații referitoare la personalul/organismul tehnic de specialitate de care dispune sau al cărui angajament de participare a fost obținut de către candidat/ofertant, în special pentru asigurarea controlului calității;

e) informații referitoare la studiile, pregătirea profesională și calificarea personalului de conducere, precum și ale persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului de servicii;

f) o declarație referitoare la efectivele medii anuale ale personalului angajat și al cadrelor de conducere în ultimii 3 ani;

g) dacă este cazul, informații privind măsurile de protecție a mediului pe care operatorul economic le poate aplica în timpul îndeplinirii contractului de servicii;

h) informații referitoare la utilajele, instalațiile, echipamentele tehnice de care poate dispune operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului de servicii;

i) informații privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intenția să o subcontracteze;

j) documente de autorizare sau acreditare în domeniul protecției informațiilor clasificate, care să certifice capacitatea de a prelucra, stoca și transmite informații clasificate la nivelul de protecție impus, în conformitate cu legislația națională aplicabilă.

(3) În cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de lucrări, în scopul verificării capacității tehnice și/sau profesionale a ofertanților/candidaților, autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita acestora, în funcție de specificul, de volumul și de complexitatea lucrărilor ce urmează să fie executate și numai în măsura în care aceste informații sunt relevante pentru îndeplinirea contractului, următoarele:

a) o listă a lucrărilor executate în ultimii 5 ani, însoțită de certificări de bună execuție pentru cele mai importante lucrări. Respectivele certificări indică beneficiarii, indiferent dacă aceștia sunt autorități contractante sau clienți privați, valoarea, perioada și locul execuției lucrărilor și precizează dacă au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu și dacă au fost duse la bun sfârșit;

b) informații referitoare la personalul/organismul tehnic de specialitate de care dispune sau al cărui angajament de participare a fost obținut de către candidat/ofertant, în special pentru asigurarea controlului calității;

c) informații referitoare la studiile, pregătirea profesională și calificarea personalului de conducere, precum și ale persoanelor responsabile pentru execuția lucrărilor;

d) o declarație referitoare la efectivele medii anuale ale personalului angajat și ale cadrelor de conducere în ultimii 3 ani;

e) dacă este cazul, informații privind măsurile de protecție a mediului pe care operatorul economic le poate aplica în timpul îndeplinirii contractului de lucrări;

f) o declarație referitoare la utilajele, instalațiile, echipamentele tehnice de care poate dispune operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului de lucrări;

g) informații privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intenția să o subcontracteze;

h) documente de autorizare sau acreditare în domeniul protecției informațiilor clasificate, care să certifice capacitatea de a prelucra, stoca și transmite informații clasificate la nivelul de protecție impus, în conformitate cu legislația națională aplicabilă.

(4) La solicitarea autorității contractante ORNISS cooperează cu autoritatea națională de securitate sau autoritatea de securitate desemnată din statul candidatului/ofertantului pentru verificarea conformității spațiilor și instalațiilor care pot fi utilizate, procedurilor industriale și administrative care vor fi urmate, modalităților de gestionare a informațiilor și/sau situația personalului care poate fi încadrat în vederea punerii în aplicare a contractului.

Art. 164. -

În cazul în care produsele care urmează să fie furnizate sau serviciile care urmează să fie prestate au un caracter complex sau sunt destinate unui scop specific, autoritatea contractantă are dreptul de a verifica/controla - direct sau prin intermediul unei autorități competente aparținând statului în care operatorul economic este stabilit și cu condiția acordului acestei autorități - capacitățile de producție ale furnizorului ori capacitatea tehnică a prestatorului, metodele de studiu și cercetare utilizate, precum și măsurile aplicate pentru controlul calității.

Art. 165. - Referințe în jurisprudență (2)

(1) Capacitatea tehnică și profesională a ofertantului/candidatului poate fi susținută, cu excepția capacității de a prelucra, stoca și transmite informații clasificate la nivelul de protecție impus, pentru îndeplinirea unui contract, și de o altă persoană, indiferent de natura relațiilor juridice existente între ofertant/candidat și persoana respectivă. Referințe în jurisprudență (1)

(2) În cazul în care ofertantul/candidatul își demonstrează capacitatea tehnică și profesională invocând și susținerea acordată, în conformitate cu prevederile alin. (1), de către o altă persoană, atunci acesta are obligația de a dovedi susținerea de care beneficiază, de regulă, prin prezentarea unui angajament ferm al persoanei respective, încheiat în formă autentică, prin care aceasta confirmă faptul că va pune la dispoziția candidatului/ofertantului resursele tehnice și profesionale invocate. Persoana care asigură susținerea tehnică și profesională nu trebuie să se afle în situația care determină excluderea din procedura de atribuire, conform prevederilor art. 155 și 156, și trebuie să aibă capacitatea de a prelucra, stoca și transmite informații clasificate la nivelul de protecție impus. Referințe în jurisprudență (3)

(3) Atunci când un grup de operatori economici depune oferta/candidatura comună, capacitatea tehnică și profesională se demonstrează prin luarea în considerare a resurselor tuturor membrilor grupului. În cazul în care grupul beneficiază de susținerea tehnică și profesională a unei/unor terțe persoane, capacitatea tehnică și profesională se demonstrează în condițiile prevăzute la alin. (2).

PARAGRAFUL 6 Standarde de asigurare a calității

Art. 166. -

În cazul în care solicită prezentarea unor certificate, emise de organisme independente acreditate, prin care se atestă faptul că operatorul economic respectă anumite standarde referitoare la sistemele de management al calității, autoritatea contractantă trebuie să se raporteze la sistemele de management al calității bazate pe seriile de standarde europene relevante, certificate de organisme conforme cu seriile de standarde europene privind certificarea.

Art. 167. -

În conformitate cu principiul recunoașterii reciproce, autoritatea contractantă are obligația de a accepta certificate echivalente emise de organisme stabilite în alte state ale Uniunii Europene.

Art. 168. -

În cazul în care operatorul economic nu deține un certificat de calitate astfel cum este solicitat de autoritatea contractantă, aceasta din urmă are obligația de a accepta orice alte probe sau dovezi prezentate de operatorul economic respectiv, în măsura în care probele/dovezile prezentate confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al calității.

PARAGRAFUL 7 Standarde de protecție a mediului

Art. 169. -

În cazul în care solicită ca demonstrarea măsurilor prevăzute la art. 163 alin. (2) lit. g) și alin. (3) lit. e) să se realizeze prin prezentarea unor certificate, emise de organisme independente, prin care se atestă faptul că operatorul economic respectă anumite standarde de protecție a mediului, autoritatea contractantă trebuie să se raporteze:

a) fie la Sistemul comunitar de management ecologic și audit (EMAS);

b) fie la standarde referitoare la managementul mediului bazate pe seriile de standarde europene sau internaționale în domeniu, certificate de organisme conforme cu legislația comunitară ori cu standardele europene sau internaționale privind certificarea.

Art. 170. -

În conformitate cu principiul recunoașterii reciproce, autoritatea contractantă are obligația de a accepta certificate echivalente emise de organisme stabilite în alte state ale Uniunii Europene.

Art. 171. -

În cazul în care operatorul economic nu deține un certificat de mediu astfel cum este solicitat de autoritatea contractantă, aceasta din urmă are obligația de a accepta orice alte probe sau dovezi prezentate de operatorul economic respectiv, în măsura în care probele/dovezile prezentate confirmă asigurarea unui nivel corespunzător al protecției mediului.

SECȚIUNEA a 2-a Criterii de atribuire a contractelor

Art. 172. -

Autoritatea contractantă are obligația de a preciza în anunțul/invitația de participare criteriul de atribuire a contractului de achiziție publică, care, odată stabilit, nu poate fi schimbat pe toată durata de aplicare a procedurii de atribuire.

Art. 173. -

(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor legislative sau administrative privind remunerarea anumitor servicii, criteriul de atribuire a contractului de achiziție publică poate fi numai:

a) fie oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic;

b) fie, în mod exclusiv, prețul cel mai scăzut.

(2) În cazul în care atribuirea contractului de achiziție publică se realizează prin aplicarea procedurii de dialog competitiv, criteriul de atribuire utilizat trebuie să fie numai oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

Art. 174. - Modificări (1)

(1) În cazul aplicării criteriului "oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic", oferta stabilită ca fiind câștigătoare este oferta care întrunește punctajul cel mai mare rezultat din aplicarea unui sistem de factori de evaluare pentru care se stabilesc ponderi relative sau un algoritm de calcul specific. În cazul în care, din motive obiective, pe care autoritatea contractantă le poate justifica temeinic, este imposibilă stabilirea exactă a ponderilor relative pentru fiecare factor de evaluare, autoritatea contractantă are obligația de a indica în anunțul/invitația de participare sau în documentația de atribuire cel puțin ordinea descrescătoare a importanței factorilor de evaluare care urmează să fie utilizați.

(2) Factorii de evaluare a ofertei, prevăzuți la alin. (1), pot fi, alături de preț: caracteristici privind nivelul calitativ, tehnic sau funcțional, caracteristici de mediu, costuri de utilizare, costuri de funcționare, raportul cost/eficiență, servicii postvânzare și asistență tehnică, termen de livrare sau de execuție, securitatea aprovizionării, interoperabilitatea și caracteristicile operaționale, alte elemente considerate semnificative pentru evaluarea ofertelor.

(3) În sensul prevederilor alin. (1), autoritatea contractantă are obligația de a preciza în documentația de atribuire, în mod clar și detaliat, factorii de evaluare a ofertei cu ponderile relative ale acestora sau algoritmul de calcul, precum și metodologia concretă de punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice și financiare prezentate de ofertanți. Factorii de evaluare cu ponderile relative ale acestora, algoritmul de calcul, precum și metodologia de punctare a avantajelor trebuie să aibă legătură concretă cu specificul contractului și, după ce au fost stabiliți, nu se pot schimba pe toată durata de aplicare a procedurii de atribuire.

SECȚIUNEA a 3-a Stabilirea ofertei câștigătoare

Art. 175. - Referințe în jurisprudență (4)

Autoritatea contractantă are obligația de a stabili oferta câștigătoare pe baza criteriului de atribuire precizat în anunțul/invitația de participare și în documentația de atribuire, în condițiile în care ofertantul respectiv îndeplinește criteriile de selecție și calificare impuse.

Art. 176. - Referințe în jurisprudență (4)

(1) Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de ofertanți/candidați pentru demonstrarea îndeplinirii cerințelor stabilite prin criteriile de calificare și selecție sau pentru demonstrarea conformității ofertei cu cerințele solicitate. Referințe în jurisprudență (4)

(2) Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat. Referințe în jurisprudență (4)

Art. 177. - Referințe în jurisprudență (2)

(1) În cazul unei oferte care are un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, autoritatea contractantă are obligația de a solicita ofertantului, în scris și înainte de a lua o decizie de respingere a acelei oferte, detalii și precizări pe care le consideră semnificative cu privire la ofertă, precum și de a verifica răspunsurile care justifică prețul respectiv.

(2) O ofertă prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, atunci când prețul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puțin de 85% din valoarea estimată a contractului respectiv sau, în cazul în care în procedura de atribuire sunt cel puțin 5 oferte care nu sunt considerate inacceptabile și/sau neconforme, atunci când prețul ofertat reprezintă mai puțin de 85% din media aritmetică a ofertelor calculată fără a se avea în vedere propunerea financiară cea mai mică și propunerea financiară cea mai mare. Referințe în jurisprudență (1)

(3) Autoritatea contractantă are obligația de a lua în considerare justificările primite de la ofertant, în condițiile alin. (1), îndeosebi pe cele care se referă la:

a) fundamentarea economică a modului de formare a prețului, aferent metodelor de execuție utilizate, procesului de producție sau serviciilor prestate;

b) soluțiile tehnice adoptate și/sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru executarea lucrărilor, pentru furnizarea produselor sau prestarea serviciilor;

c) originalitatea ofertei din punctul de vedere al îndeplinirii tuturor cerințelor prevăzute în caietul de sarcini;

d) respectarea dispozițiilor privind protecția muncii și condițiile de lucru aplicabile pentru executarea lucrării, prestarea serviciului sau furnizarea produselor;

e) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat.

Art. 178. -

(1) Atunci când autoritatea contractantă constată că o ofertă are un preț aparent neobișnuit de scăzut deoarece ofertantul beneficiază de un ajutor de stat, oferta respectivă poate fi respinsă pe acest temei numai dacă, în urma clarificărilor solicitate, ofertantul este în imposibilitate de a demonstra, într-o perioadă de timp rezonabil stabilită de autoritatea contractantă, că ajutorul de stat a fost acordat în mod legal.

(2) Atunci când autoritatea contractantă respinge o ofertă în circumstanțele prevăzute la alin. (1), aceasta are obligația de a transmite o notificare în acest sens Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice. Modificări (1)

Art. 179. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a încheia contractul de achiziție publică cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare, pe baza propunerilor tehnice și financiare cuprinse în respectiva ofertă.

(2) În cazul în care autoritatea contractantă nu poate încheia contractul cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare, datorită faptului că ofertantul în cauză se află într-o situație de forță majoră sau în imposibilitatea fortuită de a executa contractul, atunci aceasta are dreptul să declare câștigătoare oferta clasată pe locul doi, în condițiile în care aceasta există și este admisibilă. În caz contrar, se anulează aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică.

(3) Autoritatea contractantă are obligația de a asigura obținerea și păstrarea documentelor justificative care dovedesc efectuarea oricărei achiziții publice.

Art. 180. -

(1) Contractele de achiziție publică/acordurile- cadru care intră în sfera de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență pot fi încheiate numai după împlinirea termenelor de așteptare de:

a) 11 zile de la data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii, în cazul în care valoarea estimată, conform prevederilor cap. II secțiunea 1, a contractului de achiziție publică/acordului-cadru respectiv este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 134 alin. (2);

b) 6 zile de la data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii, în cazul în care valoarea estimată, conform prevederilor cap. II secțiunea 1, a contractului de achiziție publică/acordului-cadru respectiv este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 134 alin. (2). Referințe în jurisprudență (1)

(2) Contractele de achiziție publică/Acordurile-cadru care intră în sfera de aplicare a prezentei ordonanțe de urgențe, încheiate înainte de împlinirea termenelor prevăzute la alin. (1), sunt lovite de nulitate.

(3) Respectarea termenelor prevăzute la alin. (1) este facultativă în următoarele cazuri:

a) atunci când prezenta ordonanță de urgență nu prevede obligativitatea publicării unui anunț de participare;

b) atunci când contractul de achiziție publică/acordul-cadru respectiv urmează să fie încheiat cu un operator economic care a fost singurul ofertant la respectiva procedură de atribuire și nu există alți operatori economici implicați în procedura de atribuire;

c) atunci când este atribuit un contract subsecvent unui acord-cadru.

SECȚIUNEA a 4-a Anularea aplicării procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică

Art. 181. - Modificări (1), Referințe în jurisprudență (1)

(1) Prin excepție de la prevederile art. 179, autoritatea contractantă are dreptul de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică, dacă ia această decizie, de regulă, înainte de data transmiterii comunicării privind rezultatul aplicării procedurii de atribuire și, oricum, înainte de data încheierii contractului, numai în următoarele cazuri:

a) autoritatea contractantă se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 64 alin. (2) lit. a), art. 79 alin. (2) lit. a), art. 94 alin. (2) lit. a) sau art. 114 lit. a); Referințe în jurisprudență (6)

b) au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme; Referințe în jurisprudență (1)

c) nu a fost depusă nicio ofertă sau au fost depuse oferte care, deși pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate datorită modului neuniform de abordare a soluțiilor tehnice și/sau financiare; Referințe în jurisprudență (7)

d) abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire;

e) este imposibilă încheierea contractului;

f) ca urmare a hotărârii pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor prin care dispune eliminarea oricăror specificații tehnice, economice sau financiare din anunțul/invitația de participare, din documentația de atribuire ori din alte documente emise în legătură cu procedura de atribuire.

(2) Dispozițiile alin. (1) nu pot aduce atingere obligației autorității contractante de a anula o procedură de atribuire în urma unei hotărâri judecătorești.

(3) În sensul prevederilor alin. (1) lit. d), procedura de atribuire se consideră afectată în cazul în care se îndeplinesc, în mod cumulativ, următoarele condiții:

a) în cadrul documentației de atribuire și/sau în modul de aplicare a procedurii de atribuire se constată erori sau omisiuni care au ca efect încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a)-f);

b) autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă, la rândul lor, la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a)-f).

Art. 182. -

Autoritatea contractantă are obligația de a comunica în scris tuturor participanților la procedura de atribuire, în cel mult 3 zile lucrătoare de la data anulării, atât încetarea obligațiilor pe care aceștia și le-au creat prin depunerea de oferte, cât și motivul concret care a determinat decizia de anulare.

Art. 183. - Referințe în jurisprudență (1)

Cu excepția negocierii fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, în cel mult 48 de zile de la anularea procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a transmite în SEAP informații referitoare la motivele anulării.

SECȚIUNEA a 5-a Dosarul achiziției publice

Art. 184. -

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a întocmi dosarul achiziției publice pentru fiecare contract de achiziție publică atribuit sau acord-cadru încheiat.

(2) Dosarul achiziției publice, precum și ofertele însoțite de documentele de calificare și selecție se păstrează de către autoritatea contractantă atât timp cât contractul de achiziție publică/acordul-cadru produce efecte juridice, dar nu mai puțin de 5 ani de la data finalizării contractului respectiv. În cazul anulării procedurii de atribuire, dosarul se păstrează cel puțin 5 ani de la data anulării respectivei proceduri.

Art. 185. -

(1) Dosarul achiziției publice trebuie să cuprindă documentele întocmite/primite de autoritatea contractantă în cadrul procedurii de atribuire, cum ar fi, dar fără a se limita la acestea, următoarele:

a) nota privind determinarea valorii estimate;

b) anunțul de intenție și dovada transmiterii acestuia spre publicare, dacă este cazul;

c) anunțul de participare și dovada transmiterii acestuia spre publicare și/sau, după caz, invitația de participare;

d) documentația de atribuire;

e) nota justificativă privind alegerea procedurii de atribuire, în cazul în care procedura aplicată a fost alta decât licitația restrânsă sau negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare;

f) nota justificativă privind accelerarea procedurii de atribuire, dacă este cazul;

g) procesul-verbal al ședinței de deschidere a ofertelor;

h) formularele de ofertă depuse în cadrul procedurii de atribuire;

i) solicitările de clarificări, precum și clarificările transmise/primite de autoritatea contractantă;

j) raportul procedurii de atribuire;

k) dovada comunicărilor privind rezultatul procedurii;

l) contractul de achiziție publică/acordul-cadru semnat;

m) anunțul de atribuire și dovada transmiterii acestuia spre publicare;

n) dacă este cazul, contestațiile formulate în cadrul procedurii de atribuire, însoțite de hotărârile motivate pronunțate de instanțele competente; Modificări (1)

o) documentele emise în conformitate cu prevederile legale privind funcția de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru, dacă este cazul;

p) documentul constatator care conține informații referitoare la îndeplinirea obligațiilor contractuale de către contractant.

(2) Raportul procedurii de atribuire prevăzut la alin. (1) lit. j) se elaborează înainte de încheierea contractului de achiziție publică/acordului-cadru și cuprinde cel puțin următoarele elemente:

a) denumirea și sediul autorității contractante;

b) obiectul contractului de achiziție publică/acordului-cadru;

c) dacă este cazul, denumirea/numele candidaților participanți la procedură;

d) dacă este cazul, denumirea/numele candidaților selectați și neselectați, precum și motivele care au stat la baza selectării sau neselectării respectivilor candidați;

e) denumirea/numele ofertanților participanți la procedură;

f) denumirea/numele ofertanților respinși și motivele care au stat la baza acestei decizii;

g) dacă este cazul, motivele concrete pentru care una sau mai multe dintre oferte au fost respinse ca urmare a considerării prețurilor prezentate ca fiind neobișnuit de scăzute;

h) denumirea/numele ofertantului/ofertanților a cărui/căror ofertă a fost declarată câștigătoare și motivele care au stat la baza acestei decizii;

i) în cazul ofertantului/ofertanților câștigător/câștigători, partea din contract pe care acesta/aceștia au declarat că o subcontractează, împreună cu denumirea/numele subcontractanților;

j) dacă este cazul, justificarea hotărârii de anulare a procedurii de atribuire. Referințe în jurisprudență (1)

Art. 186. -

Accesul persoanelor la informațiile din dosarul achiziției publice se realizează cu respectarea termenelor și procedurilor prevăzute de reglementările legale privind liberul acces la informațiile de interes public și nu poate fi restricționat decât în măsura în care aceste informații sunt clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală, potrivit legii.

Art. 187. -

În cazul în care autoritatea contractantă aplică o procedură de atribuire prin mijloace electronice sau utilizează un sistem de achiziții electronice, aceasta are obligația de a asigura trasabilitatea deplină a acțiunilor pe care le realizează pe parcursul procesului de atribuire, astfel încât întocmirea dosarului achiziției publice, în conformitate cu prevederile art. 146, să nu fie afectată.

CAPITOLUL VIII Căi de atac

Art. 188. - Referințe în jurisprudență (8)

(1) Prevederile cap. IX "Soluționarea contestațiilor" din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător. Modificări (1), Referințe în jurisprudență (8)

(2) Fără a afecta prevederile alin. (1), în orice caz, un contract poate să nu fie considerat ca lipsit de efecte dacă consecințele acestui lucru ar periclita serios însăși existența unui program de apărare sau de securitate mai larg, esențial pentru interesele în materie de securitate națională. Modificări (1)

CAPITOLUL IX Contravenții și sancțiuni

SECȚIUNEA 1 Contravenții

Art. 189. -

Constituie contravenții următoarele fapte:

a) aplicarea eronată a regulilor de estimare a valorii contractului în scopul încălcării prevederilor art. 13; Modificări (1)

b) încălcarea prevederilor art. 27, precum și a regulilor de elaborare a specificațiilor tehnice;

c) încălcarea prevederilor art. 55 alin. (2) și ale art. 107 alin. (2);

d) aplicarea altor proceduri de atribuire decât a celor care sunt prevăzute de prezenta ordonanță de urgență;

e) încălcarea regulilor de publicitate prevăzute de prezenta ordonanță și/sau neîndeplinirea de către autoritățile contractante a obligației de înregistrare în SEAP, așa cum este prevăzut de legislația în materia achizițiilor publice; Modificări (1)

f) aplicarea incorectă a regulilor de comunicare și transmitere a datelor, având ca efect restricționarea accesului operatorilor economici la procedura de atribuire, încălcarea principiului tratamentului egal și/sau încălcarea principiului transparenței; Referințe în jurisprudență (1)

g) utilizarea altor criterii de calificare și selecție decât a celor prevăzute în prezenta ordonanță de urgență;

h) încălcarea principiului proporționalității prin utilizarea criteriilor de calificare și selecție ca mijloc de a restricționa concurența;

i) utilizarea altor criterii de atribuire a contractului de achiziție publică decât a celor prevăzute la art. 173, inclusiv utilizarea criteriilor de calificare și selecție ca factori de evaluare a ofertelor;

j) schimbarea criteriului de atribuire precizat în documentația de atribuire pe parcursul aplicării procedurii de atribuire; Modificări (1)

k) nejustificarea de către autoritatea contractantă a avantajelor reflectate prin aplicarea factorilor de evaluare;

l) aplicarea incorectă, în cadrul procesului de selecție și/sau de evaluare, a criteriilor stabilite prin documentația de atribuire sau aplicarea altor criterii decât a celor stabilite prin documentația de atribuire; Modificări (1)

m) refuzul de a pune la dispoziția Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice a informațiilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică, pe care aceasta le solicită în scopul îndeplinirii funcției de supraveghere; Modificări (1)

n) netransmiterea informațiilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică în termen de 5 zile de la primirea solicitării scrise a Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice; Modificări (1)

o) încălcarea obligației prevăzute la art. 71 și 106;

p) anularea unei proceduri de atribuire în alte cazuri decât cele prevăzute la art. 181;

q) încălcarea prevederilor art. 179 alin. (1);

r) încălcarea prevederilor art. 179 alin. (2);

s) încălcarea prevederilor art. 137 și 138; Referințe în jurisprudență (1)

t) încălcarea prevederilor art. 184 și 185, referitoare la întocmirea și/sau păstrarea dosarului achiziției publice;

u) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 203;

v) neducerea la îndeplinire a deciziei Consiliului în termenul stabilit în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, după data la care aceasta rămâne definitivă și irevocabilă;

w) orice altă încălcare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență sau a actelor normative emise în aplicarea acesteia, având ca efect încălcarea dispozițiilor art. 2, cu excepția alin. (2) lit. f).

SECȚIUNEA a 2-a Sancționarea contravențiilor

Art. 190. -

(1) Contravențiile prevăzute la art. 189 lit. o), u) și w) se sancționează cu amendă de la 20.000 lei la 40.000 lei. Modificări (1)

(2) Contravențiile prevăzute la art. 189 lit. a), c), k), n), r), t) și v) se sancționează cu amendă de la 40.000 lei la 80.000 lei. Modificări (1)

(3) Contravențiile prevăzute la art. 189 lit. b), d), e), f), g), h), i), j), l), m), p), q) și s) se sancționează cu amendă de la 80.000 lei la 100.000 lei. Referințe în jurisprudență (1)

(4) Amenzile prevăzute ca sancțiuni pentru săvârșirea contravențiilor de la art. 189 pot fi aplicate atât persoanelor juridice, cât și persoanelor fizice.

(5) Contravenientul persoană fizică și/sau juridică are dreptul de a achita în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzilor prevăzute la alin. (1) - (3).

(6) Prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, sumele provenite din amenzile prevăzute la art. 190 alin. (1)-(3) aplicate persoanelor fizice se fac integral venit la bugetul de stat.

Art. 191. -

(1) Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se realizează de către persoane împuternicite ale Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice. Modificări (1)

(2) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 24 de luni de la data săvârșirii faptei.

(3) Orice persoană are dreptul de a sesiza Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice cu privire la încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. În vederea exercitării acestui drept persoanele respective vor transmite Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice împreună cu sesizarea și datele/documentele relevante, în vederea susținerii acesteia. Modificări (1)

Art. 192. -

(1) Contravențiilor prevăzute la art. 189 le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 32 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor încheiate de persoanele împuternicite din cadrul Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice se soluționează de Judecătoria Sectorului 1 București. Modificări (1)

Art. 193. -

(1) Fără a aduce atingere prevederilor art. 190 și în măsura în care un operator economic nu a utilizat o cale de atac în acest sens, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice are dreptul de a solicita instanței de judecată, în condițiile legii, constatarea nulității absolute a contractelor, pentru următoarele motive: Modificări (1)

a) autoritatea contractantă a atribuit contractul fără să respecte obligațiile referitoare la publicarea unui anunț de participare, conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență;

b) au fost încălcate prevederile art. 137 alin. (4), art. 180 alin. (1) din prezenta ordonanță de urgență și art. 2563 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, dacă această încălcare a privat operatorul economic interesat de posibilitatea de a formula o cale de atac înainte de încheierea contractului, în cazul în care această încălcare este combinată cu încălcarea altor dispoziții ale prezentei ordonanțe de urgență, ale actelor normative emise în aplicarea acesteia și ale principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică dacă această din urmă încălcare a afectat șansele operatorului economic interesat de a obține contractul; Modificări (2)

c) autoritatea contractantă nu a respectat prevederile art. 116;

d) contractul de achiziție publică/acordul-cadru a fost încheiat cu nerespectarea cerințelor minime prevăzute de autoritatea contractantă în caietul de sarcini sau, deși sunt respectate cerințele respective, contractul a fost încheiat în condiții mai puțin favorabile decât cele prevăzute în propunerea tehnică și/sau propunerea financiară care au constituit oferta declarată câștigătoare;

e) atunci când autoritatea contractantă urmărește dobândirea execuției unei lucrări, a unui serviciu sau a unui produs, fapt care ar încadra contractul respectiv în categoria contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru, însă autoritatea contractantă încheie un alt tip de contract decât acestea sau nu încheie niciun contract, cu nerespectarea procedurilor de atribuire prevăzute de prezenta ordonanță de urgență;

f) contractul de achiziție publică/acordul-cadru a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 150.

(2) Litigiile prevăzute la alin. (1) se soluționează, de urgență și cu precădere, de către Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ, potrivit dispozițiilor art. 7202-7207 și art. 7209 din Codul de procedură civilă, care se aplică în mod corespunzător.

(3) Sentința Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția contencios administrativ.

CAPITOLUL X Dispoziții tranzitorii și finale

Art. 194. - Referințe în jurisprudență (3)

În măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu prevede altfel, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun.

Art. 195. -

Contractelor în curs de executare și procedurilor în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență le sunt aplicabile prevederile legale în vigoare la data inițierii acestora.

Art. 196. - Modificări (1)

(1) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice orice informație solicitată de aceasta cu privire la aplicarea procedurilor de atribuire și contractele atribuite.

(2) Autoritatea contractantă are obligația de a transmite Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, pentru cauzele în care a fost parte, copia hotărârii judecătorești pronunțate conform art. 28715 din O.U.G. nr. 34/2006, în cel mult 30 de zile de la data la care hotărârea a devenit definitivă și irevocabilă.

Art. 197. - Modificări (1)

(1) Operatorul SEAP este Centrul Național de Management pentru Societatea Informațională (CNMSI).

(2) Pe baza datelor disponibile în SEAP, operatorul SEAP are obligația de a pune la dispoziție Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice, în format electronic, rapoartele solicitate de aceasta, în scopul asigurării informațiilor necesare creării de baze de date statistice.

Art. 198. -

Pragurile valorice prevăzute la art. 103, art. 134 alin. (2) și art. 136 alin. (2) se pot modifica prin hotărâre a Guvernului, dacă această modificare este determinată de necesitatea respectării obligațiilor asumate la nivel european.

Art. 199. -

În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice elaborează norme de aplicare a acesteia, pe care le supune spre adoptare Guvernului.

Art. 200. -

Prin hotărâre a Guvernului se pot stabili situațiile și modul în care operatorul economic și autoritatea contractantă au dreptul de a apela la o procedură de conciliere.

Art. 201. - Referințe în jurisprudență (1)

Atribuirea contractelor reglementate de prezenta ordonanță de urgență se va efectua cu respectarea legislației în materia informațiilor clasificate.

Art. 202. -

Persoanele cu atribuții de control și monitorizare a procedurilor de atribuire și a documentelor aferente ce implică informații clasificate trebuie să dețină autorizații în acest sens, potrivit legislației naționale aplicabile.

Art. 203. -

(1) În vederea atribuirii contractelor reglementate de prezenta ordonanță de urgență, autoritatea contractantă are obligația de a prevedea pentru compartimentul intern specializat în domeniul achizițiilor publice și atribuții în acest sens, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acestui act normativ.

(2) În cazul autorităților contractante nou-înființate obligația prevăzută la alin. (1) va fi dusă la îndeplinire într-un termen de cel mult 3 luni de la data înființării autorității contractante.

(3) În măsura în care structura organizatorică a autorității contractante nu permite înființarea unui compartiment distinct, obligația prevăzută la alin. (1) și (2) se îndeplinește pe cale de act administrativ al conducătorului autorității contractante prin care una sau, după caz, mai multe persoane din cadrul respectivei autorități contractante sunt însărcinate cu ducerea la îndeplinire a principalelor atribuții ale compartimentului intern specializat, așa cum sunt prevăzute de legislația în materia achizițiilor publice.

Art. 204. -

Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la data de 1 octombrie 2012.

Art. 205. -

La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 206. -

Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

*

Prezenta ordonanță de urgență transpune Directiva 2009/81/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009 privind coordonarea procedurilor privind atribuirea anumitor contracte de lucrări, de furnizare de bunuri și de prestare de servicii de către autoritățile sau entitățile contractante în domeniile apărării și securității și de modificare a Directivelor 2004/17/CE și 2004/18/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L. 216 din 20 august 2009.

PRIM-MINISTRU
EMIL BOC

Contrasemnează:
Președintele Autorității Naționale pentru Reglementarea și
Monitorizarea Achizițiilor Publice,
Cristina Trăilă
Ministrul comunicațiilor și societății informaționale,
Valerian Vreme
Ministrul apărării naționale,
Gabriel Oprea
Ministrul administrației și internelor,
Constantin-Traian Igaș
Ministrul economiei, comerțului și mediului de afaceri,
Ion Ariton
Ministrul afacerilor europene,
Leonard Orban
Ministrul justiției,
Cătălin Marian Predoiu
Ministrul finanțelor publice,
Gheorghe Ialomițianu

București, 21 decembrie 2011.

Nr. 114.

ANEXA Nr. 1

SERVICIILE
menționate la
art. 1 și 24

Nr. categorie Subiect Numere de referință CPV
1 Servicii de întreținere și reparații 50000000-5, de la 50100000-6 la 50884000-5 (mai puțin de la 50310000-1 la 50324200-4 și 50116510-9, 50190000-3, 50229000-6, 50243000-0) și de la 51000000-9 la 51900000-1
2 Servicii conexe ajutorului militar extern 75211300-1
3 Servicii de apărare, servicii militare de apărare și servicii civile de apărare 75220000-4, 75221000-1, 75222000-8
4 Servicii de securitate și investigație De la 79700000-1 la 79720000-7
5 Servicii de transport pe uscat 60000000-8, de la 60100000-9 la 60183000-4 (cu excepția 60160000-7, 60161000-4) și de la 64120000-3 la 64121200-2
6 Servicii de transport aerian: transport de călători și de marfă, cu excepția transportului de corespondență 60400000-2, de la 60410000-5 la 60424120-3 (cu excepția 60411000-2, 60421000-5), de la 60440000-4 la 60445000-9 și 60500000-3
7 Transport de corespondență pe uscat sau aerian 60160000-7, 60161000-4, 60411000-2, 60421000-5
8 Servicii de transport feroviar De la 60200000-0 la 60220000-6
9 Servicii de transport pe apă De la 60600000-4 la 60653000-0 și de la 63727000-1 la 63727200-3
10 Servicii de transport de sprijin și auxiliare De la 63100000-0 la 63111000-0, de la 63120000-6 la 63121100-4, 63122000-0, 63512000-1 și de la 63520000-0 la 6370000-6
11 Servicii de telecomunicații De la 64200000-8 la 64228200-2, 72318000-7 și de la 72700000-7 la 72720000-3
12 Serviciile financiare: servicii de asigurări De la 66500000-5 la 66720000-3
13 Servicii informatice și servicii conexe De la 50310000-1 la 50324200-4, de la 72000000-5 la 72920000-5 (cu excepția 72318000-7 și de la 72700000-7 la 72720000-3), 79342410-4, 9342410-4
14 Servicii de cercetare și de dezvoltare1) și teste de evaluare De la 73000000-2 la 73436000-7
15 Servicii de contabilitate, de audit și de ținere a registrelor contabile De la 79210000-9 la 79212500-8
16 Servicii de consultanță de management2) și servicii conexe De la 73200000-4 la 73220000-0, de la 79400000-8 la 79421200-3 și 79342000-3, 79342100-4, 79342300- 6, 79342320-2, 79342321-9, 79910000-6, 79991000-7, 98362000-8
17 Servicii de arhitectură; servicii de inginerie și servicii integrate de inginerie; planificare urbană și servicii de inginerie peisagistică; servicii conexe de consultanță științifică și tehnică; servicii de încercări și analize tehnice De la 71000000-8 la 71900000-7 (cu excepția 71550000-8) și 79994000-8
18 Servicii de curățenie pentru clădiri și servicii de administrare a proprietăților De la 70300000-4 la 70340000-6 și de la 90900000-6 la 90924000-0
19 Servicii de salubrizare și de ridicare a deșeurilor menajere: servicii de igienizare și servicii similare De la 90400000-1 la 90743200-9 (cu excepția 90712200-3), de la 90910000-9 la 90920000-2 și 50190000-3, 50229000-6, 50243000-0
20 Servicii de instruire și simulare în domeniile apărării și securității 80330000-6, 80600000-0, 80610000-3, 80620000-6, 80630000-9, 80640000-2, 80650000-5, 80660000-8

1) Cu excepția serviciilor de cercetare și de dezvoltare menționate la art. 22 lit. j).

2) Cu excepția serviciilor de arbitraj și de conciliere.

ANEXA Nr. 2

SERVICIILE
menționate la
art. 1 și 25

Nr. categorie Subiect Numere de referință CPV
21 Servicii hoteliere și de restaurant De la 55100000-1 la 55524000-9 și de la 98340000-8 la 98341100-6
22 Servicii de transport de sprijin și auxiliare De la 63000000-9 la 63734000-3 (cu excepția 63711200-8, 63712700-0, 63712710-3), de la 63727000-1 la 63727200-3 și 98361000-1
23 Servicii juridice De la 79100000-5 la 79140000-7
24 Servicii de recrutare și de plasare a forței de muncă1) De la 79600000-0 la 79635000-4 (cu excepția 79611000-0, 79632000-3, 79633000-0) și de la 98500000-8 la 98514000-9
25 Servicii de sănătate și servicii de asistență socială 79611000-0 și de la 85000000-9 la 85323000-9 (cu excepția 85321000-5 și 85322000-2)
26 Alte servicii

1) Cu excepția contractelor de muncă.

ANEXA Nr. 3

DEFINIȚII
privind anumite specificații tehnice menționate la
art. 31

În sensul prezentei ordonanțe de urgență, se utilizează următoarele definiții:

1.

a) prin specificație tehnică se înțelege, în cazul în care este vorba de contracte de lucrări: ansamblul indicațiilor tehnice cuprinse în special în caietele de sarcini, care definesc caracteristicile solicitate pentru un material, pentru un produs sau pentru un bun și care permit caracterizarea acestora astfel încât să corespundă utilizării urmărite de autoritatea contractantă. Printre respectivele caracteristici se numără nivelurile de performanță ecologică, proiectarea pentru toate tipurile de utilizări (inclusiv accesul persoanelor cu handicap) și evaluarea conformității, performanța, siguranța sau dimensiunile, inclusiv procedurile referitoare la asigurarea calității, terminologia, simbolurile, testările și metodele de testare, ambalarea, marcarea și etichetarea, precum și procesul și metodele de producție. Caracteristicile includ, de asemenea, normele de proiectare și de calculare a lucrărilor, condițiile de testare, de control și de recepție a lucrărilor, precum și tehnicile sau metodele de construcție și toate celelalte condiții cu caracter tehnic pe care autoritatea contractantă este în măsură să le prevadă, prin reglementări generale sau specifice, în ceea ce privește lucrările terminate și în ceea ce privește materialele sau elementele acestora;

b) prin specificație tehnică se înțelege, în cazul în care este vorba de contracte de furnizare de produse sau de prestare de servicii, o specificație menționată într-un document care definește caracteristicile solicitate pentru un produs sau serviciu, precum nivelurile de calitate, nivelurile de performanță ecologică, proiectarea pentru toate tipurile de utilizări (inclusiv accesul pentru persoanele cu handicap) și evaluarea conformității, a performanței, a utilizării produsului, siguranța sau dimensiunile acestuia, inclusiv indicațiile aplicabile produsului în ceea ce privește denumirea sub care este comercializat, terminologia, simbolurile, testările și metodele de testare, ambalarea, marcarea și etichetarea, instrucțiunile de utilizare, procesele și metodele de producție, precum și procedurile de evaluare a conformității;

2. prin standard se înțelege o specificație tehnică aprobată de către un organism recunoscut de standardizare în vederea utilizării repetate sau continue, care nu este obligatorie și care se încadrează în una dintre categoriile următoare:

- standard internațional: un standard adoptat de un organism internațional de standardizare și pus la dispoziția publicului;

- standard european: un standard adoptat de un organism european de standardizare și pus la dispoziția publicului;

- standard național: un standard adoptat de un organism național de standardizare și pus la dispoziția publicului;

3. prin standard pentru apărare se înțelege o specificație tehnică a cărei respectare nu este obligatorie și care este aprobată de un organism de standardizare specializat în elaborarea specificațiilor tehnice destinate aplicării repetate sau continue în domeniul apărării;

4. prin aprobare tehnică europeană se înțelege aprecierea tehnică favorabilă a capacității de utilizare a unui produs pentru un scop determinat, fondată pe îndeplinirea cerințelor de bază pentru construcție, în funcție de caracteristicile intrinseci ale respectivului produs și condițiile stabilite de aplicare și utilizare. Aprobarea tehnică europeană este eliberată de un organism agreat în acest scop de statul membru;

5. prin specificație tehnică comună se înțelege orice specificație tehnică elaborată în conformitate cu o procedură recunoscută de statele membre și publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene;

6. prin referință tehnică se înțelege orice produs elaborat de organismele europene de standardizare, altul decât standardele oficiale, în conformitate cu o procedură adaptată în funcție de evoluția cerințelor pe piață.

ANEXA Nr. 4

INFORMAȚII
care trebuie incluse în anunțuri

Anunțul simplificat de informare prealabilă cu privire la publicarea anunțului de intenție în SEAP

1. Țara autorității contractante

2. Denumirea autorității contractante

3. Adresa de internet unde se publică anunțul de intenție (URL)

4. Numărul (numerele) de referință din nomenclatura CPV

Anunțul de intenție

1. Denumirea, adresa, numărul de fax, adresa de e-mail ale autorității contractante și ale biroului de la care se pot obține, după caz, informații suplimentare. În cazul în care urmează să fie atribuit un contract de servicii sau de lucrări se precizează instituțiile competente și punctele de contact (inclusiv adresa de internet) de la care se pot obține informații suplimentare cu privire la cadrul legislativ general privind impozitarea, protecția mediului, protecția muncii și condițiile de muncă, aplicabil în locul în care urmează să fie realizată prestația.

2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract de achiziție publică rezervat atelierelor protejate sau a cărui executare este prevăzută în cadrul unui program protejat de locuri de muncă.

3. Pentru contractele de lucrări: natura și dimensiunea lucrărilor, locul de execuție; în cazul în care lucrarea este divizată în mai multe loturi, caracteristicile esențiale ale respectivelor loturi în raport cu lucrarea; dacă este posibilă, estimarea nivelului minim și maxim al costurilor pe care le implică lucrările în cauză, numărul (numerele) de referință din nomenclatura CPV.

Pentru contractele de furnizare de produse: natura și cantitatea sau valoarea produselor care urmează să fie furnizate, numărul (numerele) de referință din nomenclatura CPV.

Pentru contractele de prestare de servicii: valoarea totală estimată a achizițiilor în fiecare din categoriile de servicii, numărul (numerele) de referință din nomenclatura CPV.

4. Date provizorii prevăzute pentru inițierea procedurilor de atribuire a contractului sau contractelor, în cazul contractelor de servicii specificându-se categoria în care se încadrează fiecare.

5. După caz, se precizează dacă urmează să fie încheiat un acord-cadru.

6. După caz, alte informații

7. Data transmiterii spre publicare a anunțului de intenție sau, după caz, data transmiterii spre publicare a anunțului simplificat de informare prealabilă

Anunțuri de participare

Licitația restrânsă, negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, dialogul competitiv:

1. Denumirea, adresa, numărul de telefon și de fax, adresa de e-mail ale autorității contractante

2. După caz, se precizează dacă este vorba de un contract rezervat atelierelor protejate sau a cărui executare este prevăzută în cadrul unui program protejat de locuri de muncă.

3.

a) Procedura de atribuire aleasă

b) după caz, motivul recurgerii la procedura accelerată (în cazul licitației restrânse și negocierii)

c) După caz, se precizează dacă este vorba de un acord- cadru.

d) După caz, se precizează dacă urmează să fie aplicată o licitație electronică.

4. Forma contractului

5. După caz, locul execuției lucrărilor, locul de livrare a produselor sau locul prestării serviciilor

6.

a) Pentru contracte de lucrări:

- natura și dimensiunea lucrărilor, caracteristicile generale ale lucrării. Se precizează, dacă este cazul, opțiunile referitoare la lucrările suplimentare și, dacă se cunoaște, calendarul provizoriu pentru recurgerea la aceste opțiuni, precum și numărul de reînnoiri posibile ale contractului. În cazul în care lucrarea sau contractul este divizat în mai multe loturi, ordinul de mărime al respectivelor loturi; numărul (numerele) de referință din nomenclatura CPV;

- informații privind obiectivul lucrării sau contractului, în cazul în care acesta implică și proiectare;

- în cazul acordurilor-cadru se precizează durata prevăzută a acordului-cadru, valoarea totală estimată a lucrărilor care urmează a se executa pe toată durata acordului-cadru, precum și, în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecvența contractelor care urmează să fie atribuite.

b) Pentru contractele de furnizare de produse:

- natura produselor care urmează să fie furnizate, precizând totodată dacă achiziționarea se va realiza prin cumpărare, leasing, închiriere, cumpărare în rate sau o combinație între acestea, numărul (numerele) de referință din nomenclatura CPV. Cantitatea de produse care trebuie furnizată, precizând, dacă este cazul, opțiunea de achiziționare a unor cantități suplimentare și, dacă se cunoaște, calendarul provizoriu pentru recurgerea la aceste opțiuni; numărul de reînnoiri posibile; numărul (numerele) de referință din nomenclatura CPV;

- în cazul contractelor cu caracter de regularitate sau care pot fi reînnoite în decursul unei anumite perioade se precizează, dacă se cunoaște, calendarul contractelor ulterioare pentru achizițiile de produse avute în vedere;

- în cazul unui acord-cadru se precizează durata prevăzută a acordului-cadru, valoarea totală estimată a produselor care urmează a se livra pe toată durata acordului-cadru, precum și, în măsura posibilului, valoarea individuală și frecvența contractelor care urmează să fie atribuite.

c) Pentru contracte de prestare de servicii:

- categoria și descrierea serviciului; numărul (numerele) de referință din nomenclatura CPV; cantitatea de servicii care urmează să fie prestate. Se precizează, dacă este cazul, opțiunea de achiziționare a unor servicii noi similare și, dacă se cunoaște, calendarul provizoriu pentru recurgerea la aceste opțiuni, precum și numărul de reînnoiri posibile.

- în cazul contractelor cu caracter de regularitate sau care pot fi reînnoite în decursul unei anumite perioade se precizează, dacă se cunoaște, calendarul atribuirii contractelor ulterioare;

- în cazul unui acord-cadru se precizează durata prevăzută a acordului-cadru, valoarea totală estimată a prestărilor pe durata acordului-cadru, precum și, în măsura în care este posibil, valoarea individuală și frecvența contractelor care urmează să fie atribuite;

- se va indica dacă execuția serviciului este rezervată unei anumite profesii în temeiul unor acte legislative și al unor acte administrative (se precizează actele respective);

- se precizează dacă persoanele juridice sunt obligate să menționeze numele și calificările profesionale ale personalului responsabil cu prestarea serviciului.

7. În cazul în care contractele sunt divizate în loturi se va indica posibilitatea operatorilor economici de a depune oferte pentru unul, mai multe și/sau pentru totalitatea loturilor.

8. Admiterea sau interzicerea ofertelor alternative

9. Dacă este cazul, se indică procentajul din valoarea totală a contractului, care trebuie subcontractat unor terți printr-o procedură de subcontractare.

10. Dacă este cazul, criterii de calificare/selecție privind situația personală a subcontractanților care pot conduce la excluderea acestora din urmă și informațiile necesare care să dovedească faptul că nu se încadrează în cazurile ce justifică excluderea. Informații și orice formalități necesare pentru evaluarea capacităților economice și tehnice minime solicitate subcontractanților. Nivelul (nivelurile) minim(e) al(e) capacităților eventual impuse.

11. Termenul de finalizare a lucrărilor/de furnizare a produselor/de prestare a serviciilor sau durata contractului de lucrări/de furnizare de produse/de prestare de servicii. În cazul în care este posibil, termenul la care încep lucrările sau termenul la care sunt furnizate produsele sau sunt prestate serviciile.

12. După caz, condițiile speciale de care depinde îndeplinirea contractului

13.

a) Termenul de primire a ofertelor

b) Adresa la care trebuie transmise

c) Limba sau limbile în care trebuie redactate.

14. Dacă este cazul, garanțiile solicitate.

15. Modalități principale de finanțare și de plată și/sau trimiteri la prevederile care le reglementează

16. Dacă este cazul, forma juridică pe care trebuie să o ia grupul de operatori economici cărora li s-a atribuit contractul.

17. Criterii de calificare/selecție privind situația personală a operatorilor economici care pot atrage excluderea acestora din urmă, precum și informațiile/documentele prin care aceștia dovedesc faptul că nu se încadrează în cazurile care justifică excluderea. Criterii de calificare/selecție privind situația economică și financiară, precum și capacitatea tehnică și profesională a operatorului economic; informații/documente pe care trebuie să le prezinte operatorul economic pentru evaluarea capacităților minime cu caracter economic și tehnic, dacă acestea au fost impuse. Nivelul (nivelurile) specific(e) minim(e) ale capacităților impuse.

18. Pentru acordul-cadru: numărul sau, după caz, numărul maxim de operatori economici cu care se va încheia acordul-cadru, durata acordului-cadru, precizând, dacă este cazul, motivele care justifică o durată a acordului-cadru mai lungă de 7 ani.

19. Pentru dialogul competitiv și negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare se precizează, dacă este cazul, dacă aceste proceduri se derulează în mai multe etape succesive, pentru a reduce în mod progresiv numărul de soluții care urmează să fie discutate sau de oferte care urmează să fie negociate.

20. Pentru licitația restrânsă, dialogul competitiv și negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, în cazul în care se recurge la opțiunea de reducere a numărului de candidați care vor fi invitați să prezinte o ofertă, să participe la consultări sau să negocieze: numărul minim și, după caz, numărul maxim propus de candidați și criteriile obiective care urmează să se aplice pentru a selecta respectivul număr de candidați.

21. Denumirea și adresa organismului competent de rezolvare a contestațiilor; informații exacte privind termenele de depunere a contestației și, după caz, denumirea, adresa, numărul de telefon, numărul de fax și adresa de e-mail a biroului de la care se pot obține aceste informații

22. Data publicării anunțului de intenție sau, după caz, precizarea că nu a fost publicat un astfel de anunț

23. Data transmiterii spre publicare a anunțului de participare

Anunțul de atribuire

1. Denumirea și adresa autorității/entității contractante

2. Procedura de atribuire aplicată. În cazul unei proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare se prezintă motivele justificative

3. Contracte de lucrări: natura și amploarea prestațiilor Contracte de furnizare de produse: natura și cantitatea de produse furnizate, după caz, defalcate pe furnizor; numărul (numerele) de referință din nomenclatura CPV. Contracte de prestare de servicii: categoria și descrierea serviciului; numărul (numerele) de referință din nomenclatura CPV; cantitatea de servicii achiziționate.

4. Data atribuirii contractului

5. Criteriul de atribuire a contractului

6. Numărul de oferte primite

7. Denumirea și adresa ofertantului/ofertanților câștigător/câștigători

8. Prețul sau gama de prețuri plătite

9. Valoarea ofertei celei mai ridicate și a ofertei celei mai scăzute luate în considerare în vederea atribuirii contractului

10. Dacă este cazul, valoarea și partea din contract care urmează să fie subcontractată

11. După caz, motivele care justifică o durată de peste 7 ani a unui acord-cadru

12. Data publicării anunțului de participare

13. Data transmiterii spre publicare a anunțului de atribuire

ANEXA Nr. 5

INFORMAȚIILE
care trebuie să figureze în anunțurile de subcontractare menționate la
art. 46

1. Denumirea, adresa, numărul de fax și adresa de e-mail ale ofertantului selectat și ale biroului de la care se pot obține, după caz, informații suplimentare

2.

a) Locul execuției/realizării lucrărilor, locul de livrare a produselor sau locul prestării serviciilor

b) Natura, cantitatea și dimensiunea lucrărilor, precum și caracteristicile generale ale lucrării; numărul (numerele) de referință din nomenclatura CPV

c) Natura produselor care urmează să fie furnizate, indicând, în special, în cazul în care ofertele sunt solicitate în vederea unei achiziții, a unui leasing, a unei închirieri, a unei cumpărări în rate sau a unei combinații între acestea, numărul (numerele) de referință din nomenclatura CPV.

d) Categoria și descrierea serviciului; numărul (numerele) de referință din nomenclatura CPV

3. Termenul de finalizare eventual impus

4. Denumirea și adresa organismului de la care se pot solicita caietele de sarcini și documentele suplimentare

5.

a) Termenele de primire a cererilor de participare și/sau de primire a ofertelor

b) Adresa la care trebuie transmise

c) Limba (limbile) în care trebuie redactate

6. Depozitele sau garanțiile eventual solicitate

7. Criteriile obiective care se vor aplica pentru selecția subcontractanților în ceea ce privește situația lor personală sau evaluarea ofertei lor

8. Orice alte informații

9. Data expedierii prezentului anunț de subcontractare

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Doctrină:
Achiziții publice. Concesiuni. Parteneriat public-privat. Remedii și căi de atac, ediția 3
;
se încarcă...