Negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare | Ordonanță de urgență 114/2011

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Proceduri de atribuire a contractului Modalități speciale de atribuire a contractului - Proceduri de atribuire -
PARAGRAFUL 6
Negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare

Art. 102. -

Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare numai în următoarele cazuri:

a) atunci când, în urma aplicării licitației restrânse, negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, dialogului competitiv sau cererii de oferte, nu a fost prezentată nicio ofertă sau au fost prezentate numai oferte necorespunzătoare, datorită faptului că acestea sunt complet irelevante în raport cu obiectul contractului. Aplicarea procedurii de negociere în acest caz este posibilă numai după anularea procedurii inițiale și numai dacă cerințele inițiale prevăzute în documentația de atribuire nu sunt modificate substanțial; autoritatea contractantă are, în acest caz, și obligația de a transmite o informare către Comisia Europeană, dacă aceasta informare este solicitată; Modificări (1)

b) atunci când, în urma aplicării licitației restrânse, negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, dialogului competitiv sau cererii de oferte, nu a fost depusă nicio ofertă sau au fost depuse numai oferte inacceptabile ori neconforme. Aplicarea procedurii de negociere în acest caz este posibilă numai după anularea procedurii inițiale și numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiții: Modificări (1)

- cerințele inițiale prevăzute în documentația de atribuire nu sunt modificate substanțial;

- autoritatea contractantă invită la negocieri numai și pe toți acei ofertanți care au îndeplinit criteriile de calificare și selecție în cadrul procedurii anterioare și care au depus oferte conform regulilor prevăzute în documentația de atribuire;

c) în cazul unei urgențe care rezultă în urma apariției unei situații de criză și care nu este compatibilă cu perioadele de aplicare a licitației restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, dialogului competitiv sau cererii de oferte, precum și în cazul prevăzut la art. 50 alin. (2) lit. d). Autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară, pentru a face față situației de urgență care a determinat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. În cazuri de forță majoră sau în cazuri temeinic motivate, autoritatea contractantă are dreptul de a emite un ordin de începere a furnizării/prestării/executării produselor/serviciilor/lucrărilor concomitent cu inițierea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare;

d) ca o măsură strict necesară, atunci când perioadele de aplicare a licitației restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, dialogului competitiv sau cererii de oferte nu pot fi respectate din motive de extremă urgență, determinate de evenimente imprevizibile și care nu se datorează sub nicio formă unei acțiuni sau inacțiuni a autorității contractante. Autoritatea contractantă nu are dreptul de a stabili durata contractului pe o perioadă mai mare decât cea necesară, pentru a face față situației de urgență care a determinat aplicarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. În cazuri de forță majoră sau în cazuri temeinic motivate, autoritatea contractantă are dreptul de a emite un ordin de începere a furnizării/prestării/executării produselor/serviciilor/lucrărilor concomitent cu inițierea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare;

e) atunci când, din motive tehnice sau pentru motive legate de protecția unor drepturi de exclusivitate, contractul de achiziție publică poate fi atribuit numai unui anumit operator economic;

f) pentru serviciile de cercetare și de dezvoltare, cu excepția celor menționate la art. 22;

g) atunci când produsele ce urmează a fi livrate sunt fabricate exclusiv în scopul cercetării științifice, experimentării, studiilor sau dezvoltării tehnologice și numai dacă acestea nu se realizează pentru obținerea unui profit și nici nu urmăresc acoperirea costurilor aferente;

h) atunci când este necesară achiziționarea de la furnizorul inițial a unor cantități suplimentare de produse destinate înlocuirii parțiale sau extinderii echipamentelor/instalațiilor livrate anterior și numai dacă schimbarea furnizorului inițial ar pune autoritatea contractantă în situația de a achiziționa produse care, datorită caracteristicilor tehnice diferite de cele deja existente, determină incompatibilități sau dificultăți tehnice sporite de operare și întreținere. Durata unor astfel de contracte, precum și cea a contractelor reînnoite nu poate fi mai mare de 5 ani, în afara situațiilor excepționale determinate de luarea în considerare a duratei de viață preconizate a oricăruia dintre articolele, instalațiile sau sistemele livrate și dificultățile tehnice pe care o schimbare de furnizor le-ar putea cauza;

i) pentru achiziționarea de materii prime cotate la bursele de mărfuri, achiziția acestora realizându-se ca urmare a tranzacțiilor de pe piața la disponibil;

j) atunci când produsele pot fi achiziționate în condiții deosebit de avantajoase de la un operator economic care își lichidează definitiv afacerile, de la un judecător-sindic care administrează afacerile unui operator economic în stare de faliment sau lichidare, printr-un aranjament cu creditorii unui operator economic în stare de faliment sau lichidare ori printr-o altă procedură similară cu cele anterioare, reglementată prin lege;

k) atunci când este necesară achiziționarea unor lucrări sau servicii suplimentare/adiționale, care nu au fost incluse în contractul inițial, dar care datorită unor circumstanțe imprevizibile au devenit necesare pentru îndeplinirea contractului în cauză, și numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiții:

- atribuirea să fie făcută contractantului inițial;

- lucrările sau serviciile suplimentare/adiționale nu pot fi, din punct de vedere tehnic și economic, separate de contractul inițial fără apariția unor inconveniente majore pentru autoritatea contractantă sau, deși separabile de contractul inițial, sunt strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia;

- valoarea cumulată a contractelor care vor fi atribuite și a actelor adiționale care vor fi încheiate pentru lucrări și/sau servicii suplimentare ori adiționale nu depășește 20% din valoarea contractului inițial; în cazuri temeinic motivate, ordonatorul principal de credite poate aproba majorarea procentului până la limita maximă de 50% din valoarea contractului inițial pe baza unei note justificative în care vor fi precizate motivele care au condus la depășirea procentului de 20% și care este parte a dosarului achiziției publice;

l) atunci când, ulterior atribuirii unui contract de lucrări sau de servicii, autoritatea contractantă își propune să achiziționeze noi lucrări, respectiv noi servicii, care sunt similare lucrărilor sau serviciilor achiziționate prin atribuirea contractului inițial și numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiții: Modificări (1)

- atribuirea se face contractantului inițial, iar noile lucrări, respectiv noile servicii constau în repetarea unor lucrări sau servicii similare celor prevăzute în contractul atribuit inițial și sunt conforme cu cerințele prevăzute în caietul de sarcini elaborat cu ocazia atribuirii respectivului contract;

- contractul de lucrări/servicii inițial a fost atribuit printr-o procedură de licitație restrânsă, de negociere cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare sau de dialog competitiv;

- valoarea estimată a contractului inițial de lucrări/servicii s-a determinat prin luarea în considerare inclusiv a lucrărilor/serviciilor similare care pot fi achiziționate ulterior;

- în anunțul de participare la procedura aplicată pentru atribuirea contractului inițial s-a precizat faptul că autoritatea contractantă are dreptul de a opta pentru achiziționarea ulterioară de noi lucrări similare, respectiv noi servicii similare de la operatorul economic a cărui ofertă va fi declarată câștigătoare în cadrul procedurii respective;

- autoritatea contractantă are dreptul de a aplica această procedură într-un interval care nu poate depăși 5 ani de la atribuirea contractului inițial, în afara situațiilor excepționale determinate de luarea în considerare a duratei de viață preconizate a oricăruia dintre articolele, instalațiile sau sistemele livrate și dificultățile tehnice pe care o schimbare de furnizor le-ar putea cauza;

m) în cazul contractelor legate de prestarea de servicii de transport aerian și maritim destinate forțelor armate sau forțelor de securitate mobilizate sau care urmează a fi mobilizate în afara granițelor, atunci când autoritatea contractantă trebuie să achiziționeze astfel de servicii de la operatorii economici care garantează validitatea ofertelor lor doar pentru perioade foarte scurte, astfel încât perioadele de aplicare a licitației restrânse, a negocierii cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare, dialogului competitiv sau cererii de oferte nu pot fi respectate.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 114/2011:
Utilizarea excepțiilor
Contracte atribuite în temeiul normelor internaționale
Situații speciale
Subcontracte atribuite de ofertanții desemnați câștigători care nu sunt autorități contractante
Subcontracte atribuite de ofertanții selectați care sunt autorități/entități contractante
Etape premergătoare inițierii procedurii de atribuire
Proceduri de atribuire
Licitația restrânsă
Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare
Dialogul competitiv
Negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare
Cererea de oferte
Acordul cadru
Licitația electronică
Publicarea anunțurilor
Anunțul de intenție
Anunțul de participare
Anunțul de atribuire
Criterii de calificare și selecție
Situația personală a candidatului sau a ofertantului
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
;
se încarcă...