Criterii de calificare și selecție | Ordonanță de urgență 114/2011

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

Atribuirea contractului de achiziție publică - Selecția și calificarea candidaților/ofertanților -
PARAGRAFUL 1
Criterii de calificare și selecție

Art. 151. -

Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica criterii de calificare și selecție referitoare numai la:

a) situația personală a candidatului sau ofertantului;

b) capacitatea de exercitare a activității profesionale;

c) situația economică și financiară;

d) capacitatea tehnică și/sau profesională;

e) standarde de asigurare a calității;

f) standarde de protecție a mediului.

Art. 152. -

(1) Operatorii economici au dreptul de a prezenta certificate emise de către o autoritate publică competentă sau de către un organism de drept public sau privat care respectă standarde europene de certificare, pentru demonstrarea îndeplinirii unor criterii de calificare și selecție formulate în conformitate cu prevederile art. 151.

(2) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a impune candidaților/ofertanților obligativitatea prezentării unei certificări specifice, aceștia din urmă având dreptul de a prezenta, în scopul demonstrării îndeplinirii anumitor cerințe, orice alte documente echivalente cu o astfel de certificare sau care probează, în mod concludent, îndeplinirea respectivelor cerințe. Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita, dacă se consideră necesar, clarificări sau completări ale documentelor prezentate.

(3) Guvernul are dreptul de a stabili, prin hotărâre, modalități de certificare sau de includere în liste oficiale, la nivel național, a operatorilor economici care optează pentru un astfel de sistem de certificare. În acest caz, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice are obligația de a informa Comisia Europeană cu privire la coordonatele și modul de funcționare ale sistemului. Modificări (1)

(4) În cazul utilizării listelor oficiale ale operatorilor economici desemnați, autoritățile contractante vor solicita adeverințe suplimentare, care să ateste îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 153. - Referințe în jurisprudență (1)

(1) În cazul în care, pentru criteriile de natura celor prevăzute la art. 151 lit. c) și d), autoritatea contractantă consideră că se justifică impunerea anumitor cerințe minime pe care ofertanții/candidații trebuie să le îndeplinească pentru a fi considerați calificați, aceste cerințe trebuie să fie precizate, conform principiului transparenței, în cadrul anunțului/invitației de participare.

(2) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a solicita îndeplinirea unor cerințe minime referitoare la situația economică și financiară și/sau la capacitatea tehnică și profesională care ar conduce la restricționarea participării la procedura de atribuire.

Art. 154. - Modificări (1)

Autoritatea contractantă are obligația de a respecta principiul proporționalității atunci când stabilește criteriile de calificare și selecție, iar aceste criterii trebuie să aibă o legătură concretă cu obiectul contractului care urmează a fi atribuit. În acest sens, nivelul cerințelor minime solicitate prin documentația de atribuire, precum și documentele care probează îndeplinirea unor astfel de cerințe trebuie să se limiteze numai la cele strict necesare pentru a se asigura îndeplinirea în condiții optime a contractului respectiv, luând în considerare exigențele specifice impuse de valoarea, natura și complexitatea acestuia. Referințe în jurisprudență (1)

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 114/2011:
Negocierea cu publicarea prealabilă a unui anunț de participare
Dialogul competitiv
Negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare
Cererea de oferte
Acordul cadru
Licitația electronică
Publicarea anunțurilor
Anunțul de intenție
Anunțul de participare
Anunțul de atribuire
Criterii de calificare și selecție
Situația personală a candidatului sau a ofertantului
Capacitatea de exercitare a activității profesionale
Situația economică și financiară
Capacitatea tehnică și/sau profesională
Standarde de asigurare a calității
Standarde de protecție a mediului
;
se încarcă...