Art 54 PARAGRAFUL 2 Încheierea contractelor la distanță | Ordonanță de urgență 111/2011

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Contractele - PARAGRAFUL 2 Încheierea contractelor la distanță -
Art. 54.
- Modificări (1)

Utilizatorului final trebuie să i se transmită în scris, în formă tipărită sau pe un alt suport durabil la dispoziția sa și la care acesta are acces, sau, dacă se solicită astfel, în formă electronică, cel mai târziu în termen de 5 zile lucrătoare de la data încheierii contractului, următoarele informații: Modificări (1)

a) informațiile prevăzute la art. 53 alin. (1):

b) informațiile prevăzute la art. 51 alin. (1)-(3), suplimentare față de cele prevăzute la lit. a);

c) condițiile de exercitare a dreptului de denunțare unilaterală, în conformitate cu art. 55;

d) condițiile de returnare a echipamentelor, în cazul în care utilizatorul final își exercită dreptul de denunțare unilaterală, potrivit art. 55;

e) adresa, numărul de telefon sau fax, precum și adresa de e-mail la care utilizatorul final poate depune o reclamație;

f) informațiile privind service-ul postvânzare;

g) garanțiile oferite pentru echipamentele terminale livrate.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 111/2011:
Art 44 Resurse de numerotație și resurse tehnice asociate
Art 45 Resurse de numerotație și resurse tehnice asociate
Art 46 Securitatea și integritatea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice
Art 47 Securitatea și integritatea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice
Art 48 Securitatea și integritatea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice
Art 49 Securitatea și integritatea rețelelor și serviciilor de comunicații electronice
Art 50 Contractele
Art 51 PARAGRAFUL 1 Cadrul general
Art 52 PARAGRAFUL 2 Încheierea contractelor la distanță
Art 53 PARAGRAFUL 2 Încheierea contractelor la distanță
Art 54 PARAGRAFUL 2 Încheierea contractelor la distanță
Art 55 PARAGRAFUL 2 Încheierea contractelor la distanță
Art 56 PARAGRAFUL 2 Încheierea contractelor la distanță
Art 57 PARAGRAFUL 2 Încheierea contractelor la distanță
Art 58 PARAGRAFUL 2 Încheierea contractelor la distanță
Art 59 PARAGRAFUL 2 Încheierea contractelor la distanță
Art 60 Transparența
Art 61 Transparența
Art 62 Disponibilitatea serviciilor și echipamentelor
Art 63 Disponibilitatea serviciilor și echipamentelor
Art 64 Disponibilitatea serviciilor și echipamentelor
;
se încarcă...