Universul Juridic nr. 6/2018

Evoluția reglementării contractului de ucenicie la locul de muncă
de Anca Verginica Lăcraru

11 iunie 2018

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Prima reglementare legislativă

Privind retrospectiv reglementarea uceniciei la locul de muncă, observăm că ucenicia în țara noastră cunoaște primele prevederi normative(1) în Legea nr. XVII, numită și Codul industriei, aplicabilă în Transilvania în anul 1884, lege care cuprindea și câteva dispoziții cu privire la contractul de ucenicie, ocupându-se de pregătirea ucenicilor, cursurile profesionale fiind obligatorii.

Legea pentru organizarea meseriilor din 5 martie 1902

La începutul secolului XX, odată cu adoptarea Legii pentru organizarea meseriilor din 5 martie 1902, denumită și Legea Missir, sunt reglementate și raporturile dintre patroni, elevi și lucrători.

Potrivit Capitolului II al acestei legi, un tânăr putea intra, cu plată sau fără plată la un patron pentru învățarea unei meserii de la vârsta de 12 ani(2), perioada de ucenicie dura între 3 și 5 ani, iar la sfârșit patronul era obligat să dea elevului o dovadă pentru perioada cât a învățat meseria. Contractul dintre elevi, lucrători și patroni era supus obligatoriu unei perioade de probă, denumită "termen de încercare", de o lună pentru elevi și de 15 zile pentru lucrători. Elevul (ucenicul) era supus disciplinei părintești a patronului sau a lucrătorului pe lângă care învăța meserie. În ceea ce privește timpul de lucru (de formare profesională), elevii care nu aveau vârsta de 14 ani împliniți nu puteau fi obligați să lucreze mai mult de 8 ore pe zi, iar cei cu vârsta între 14-16 ani nu puteau fi obligați să lucreze mai mult de 10 ore zilnic, timp în care erau incluse și orele de școală. Acest timp de lucru nu se putea realiza continuu, ci întrerupt, cu o perioadă de repaus de cel puțin o oră. Ulterior promovării perioadei de ucenicie de 3 sau 5 ani, după caz, elevul dobândea calitatea de lucrător față de patron.

Legea meseriilor din 1902 prevedea expres și cazurile în care patronul sau ucenicul putea rezilia contractul. Astfel, patronul avea dreptul să înceteze contractul cu elevul după trecerea unui termen de 15 zile în următoarele situații: elevul nu își îndeplinea îndatoririle impuse prin lege sau stabilite prin contract; elevul era incapabil să învețe meseria; elevul se îmbolnăvea de o boală care dura mai mult de două luni; ori patronul dorea să înceteze exercițiul activității sale. În acest din urmă caz însă, patronul era dator să îl despăgubească pe elev cu cheltuielile efectuate de acesta din urmă, până la încheierea unui nou contract cu un alt patron.

La rândul său, elevul sau reprezentatul său legal putea rezilia fie imediat contractul atunci când: patronul abuza de dreptul său de disciplină părintească, patronul comitea acte imorale sau pedepsite de lege împotriva elevului, ori atunci când viața sau sănătatea elevului ar fi fost compromisă dacă ar fi continuat lucrul; fie cu un preaviz de 15 zile în cazurile în care: patronul nu își îndeplinea datoriile pe care legea sau contractul i le impunea față de elev, patronul s-a mutat cu meseria sa în altă localitate, patronul se îmbolnăvea de o boală care dura mai mult de două luni și nu își punea un locțiitor, patronul era declarat în stare de faliment, ori elevul dorea să îmbrățișeze o altă meserie sau o altă carieră.

Încă de pe atunci legea recunoștea posibilitatea obținerii unei meserii și de către un străin cu condiția să dovedească că există în țara străină dreptul la reciprocitate pentru români sau să obțină autorizația prealabilă de la Camera de Comerț și Industrie. În toate cazurile, nu se putea deroga sub nicio formă de la Convențiile internaționale în această materie.

Prin urmare, Legea pentru organizarea meseriilor din 5 martie 1902 este primul act normativ care creionează detaliat raportul dintre patron (angajator) și elev (ucenic), precum și regulile aplicabile acestui raport, reguli care se vor regăsi în toate textele normative ulterioare de reglementare. În viziunea acestei legi, pentru a dobândi calitatea de ucenic trebuia să ai vârsta de 12 ani împliniți, iar timp de 3 sau 5 ani, după caz, să fii supus disciplinei părintești a patronului sau a lucrătorului pe lângă care se învăța meserie.

Legea pentru organizarea meseriilor, creditului și asigurărilor sociale din 27 ianuarie 1912

Următoarea reglementare a contractului de ucenicie apare în anul 1912 când a fost elaborată Legea pentru organizarea meseriilor, creditului și asigurărilor sociale din 27 ianurie 1912, denumită și Legea Nenițescu, care a dat o nouă organizare învățământului meseriilor.

În viziuna acestei legi puteau deține calitatea de ucenic, sub ascultarea și cârmuirea părintească a patronului, tinerii care aveau împlinită vârsta de 11 ani. După trecerea perioadei de ucenicie de cel puțin 3 și de cel mult 5 ani, ucenicul ajungea călfiță sau practicant sau simbriaș pe timp de unul sau doi ani. Dacă ucenicul și-a făcut toată învățătura la un singur patron, termenul de călfiță era de un an; iar dacă a schimbat doi sau mai mulți patroni, acest termen se prelungea la doi ani. La, fel ca în veche reglementare, contractele dintre ucenici, călfițe, lucrători, muncitori, calfe, meșteri și patroni erau suspuse obligatoriu unui timp de încercare de o lună pentru ucenici și călfițe și de 15 zile pentru ceilalți.

În ceea ce privește drepturile și obligațiile dintre părți, dacă în cazul ucenicilor, călfițelor, calfelor și muncitorilor sau lucrătorilor, drepturile și obligațiile acestora față de patron se schimbă după împlinirea vârstei de 18 ani, în drepturile și îndatoririle dintre calfă și patron, în cazul patronului însă obligațiile sala legat de învățătura meșteșugului, rămân aceleași, chiar dacă ucenicul, călfiță calfa, muncitorul sau lucrătorul are o vârstă mai mare de 18 ani.

Referitor la timpul de formare profesională, persoanele cu vârsta între 11 și 15 ani nu pot fi obligate să lucreze în fabrici, întreprinderi industriale sau ateliere, mai mult de 8 ore pe zi; iar persoanele cu vârsta între 15 și 18 ani nu pot fi obligate să lucreze peste 10 ore pe zi. De asemenea, timpul de muncă nu se realiza continuu, ci munca trebuia întreruptă în cursul zilei cu cel puțin o oră pentru odihnă.

Contractul de ucenic sau de călfiță putea fi desfăcut oricând de către patron dacă: în urma plângerii patronului, președintele breslei constata că ucenicul nu poate învăța meșteșugul; ucenicul insulta sau lovea pe patron sau pe oricine din familia patronului sau ucenicul era atins de o boală molipsitoare. Patronul putea desface contractul de ucenic sau călfiță, cu o înștiințare de 15 zile dacă: ucenicul sau călfiță era bolnav mai mult de două luni sau meșterul înceta exercițiul meseriei sale, dator fiind în acest caz a despăgubi pe ucenic sau călfiță de cheltuielile pricinuite prin intrarea lui la alt patron.

Ucenicul, călfița, părinții sau cei care îl îngrijesc puteau oricând desface contractul de ucenic sau călfiță atunci când: patronul abuza de dreptul său de putere părintească; patronul sau cineva din ai casei sau atelierului săvârșeau acte imorale asupra ucenicului sau călfiței sau sănătatea ucenicului ori călfiței era amenințată prin continuarea lucrului. Totodată, aceștia puteau desface contractul cu o înștiințare premergătoare de 15 zile, în cazurile în care: patronul nu-și îndeplinea îndatoririle legale și contractuale față de ucenic; patronul cădea în stare de faliment, în acest caz și judecătorul sindic putea desface contractul de ucenic sau călfiță; patronul își străumuta atelierul în altă localitate sau patronul era atins de o boală care ține mai mult de o lună, sau de o boală molipsitoare, și nu avea înlocuitor.

Și această lege prevedea posibilitatea ca străinii să poată exercita în România o meserie dacă și românii se bucurau de aceleași drepturi în statul de care aparțineau acei străini. În schimb, străinii care nu se bucurau de nicio protecție erau scutiți de această dovadă.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, legea din 1912 a adus îmbunătățiri în reglementarea raporturilor dintre patroni și ucenici, prevăzând expres obligațiile ucenicului și pe cele ale patronului(3), a scăzut vârsta minimă pentru ucenici de la 12 la 11 ani, a adus și o nouă denumire ucenicului, aceea de călfiță și a prevăzut pentru prima dată cazurile de încetare de drept a contractului de ucenicie.

Legea asupra contractelor de muncă din data de 5 aprilie 1929, modificată în 1932

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...