Guvernul României

Ordonanța de urgență nr. 8/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de bază al personalului din învățământ, și pentru abrogarea unor dispoziții din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică

Modificări (9), Referințe (7), Referințe în jurisprudență

Text publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 83 din 23 februarie 2000.

În vigoare de la 01 aprilie 2000

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României,

Guvernul României emite următoarea ordonanță de urgență:

Art. 1. -

Prevederile art. 48 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, se completează cu alineatele (3), (4) și (5) cu următorul cuprins:

"

(3) Salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar se stabilesc pe baza următoarelor elemente:

a) valoarea coeficientului de multiplicare 1,000;

b) coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexele nr. 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta lege.

(4) Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului, după aprobarea legii bugetului de stat, în limita fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru cheltuielile cu salariile, în vederea realizării obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite.

(5) Indemnizațiile de conducere specifice din activitatea de învățământ sunt prevăzute în anexa nr. 3 care face parte integrantă din prezenta lege."

Art. 2. -

(1) Începând cu data de 1 aprilie 2000, pentru funcțiile menționate în anexele nr. 1 și 2 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește la nivelul de 800.000 lei.

(2) Începând cu data de 1 septembrie 2000, pentru funcțiile menționate în anexa nr. 2 valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 se stabilește la nivelul de 900.000 lei.

(3) Repartizarea pe trimestre a cheltuielilor de personal pentru anul 2000 din alocații de la bugetul de stat și din Fondul special de susținere a învățământului de stat este prevăzută în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

Art. 3. -

Stabilirea salariului de bază pentru personalul didactic prevăzut în anexa nr. 1 se va face pe baza normelor metodologice pentru evaluarea performanțelor profesionale individuale, elaborate de Ministerul Educației Naționale și aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Art. 4. -

Salarizarea funcțiilor didactice auxiliare care pot fi utilizate în condițiile stabilite la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 128/1997 se face conform salarizării funcțiilor cu care acestea sunt asimilate, potrivit anexei nr. 2, la propunerea Ministerului Educației Naționale, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Art. 5. - Jurisprudență

Prevederile art. 23, ale anexei nr. I (nr. crt. 7), ale anexei nr. VII/1 și ale anexei nr. IX/2 [lit. B d) pct. 11] din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 16 iulie 1998, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Art. 6. -

Anexele nr. 1, 2 și 3 la prezenta ordonanță de urgență devin anexele nr. 1, 2 și 3 la Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic.

Art. 7. -

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență sunt aplicabile începând cu data de 1 aprilie 2000.

PRIM-MINISTRU
MUGUR CONSTANTIN ISĂRESCU

Contrasemnează:
Ministrul educației naționale,
Andrei Marga
Ministrul muncii și protecției sociale,
Smaranda Dobrescu
Ministrul finanțelor,
Decebal Traian Remeș

București, 23 februarie 2000.

Nr. 8.

ANEXA Nr. 1 Modificări (3)

ÎNVĂȚĂMÂNT
I. Coeficienți de multiplicare pentru personalul didactic din învățământ
A. Coeficienți de multiplicare (ierarhizare) pentru funcțiile didactice din învățământul superior
Funcții didactice
Nr. crt. Funcția Nivelul studiilor Vechimea în învățământ
până la 3 ani 3-6 ani 6-10 ani 10-15 ani 15-20 ani 20-25 ani 25-30 ani 30-35 ani 35-40 ani peste 40 ani
min./max. min./max. min./max. min./max. min./max. min./max. min./max. min./max. min./max. min./max.
1. Profesor universitar S - - - 3,644 3,781 3,884 4,022 4,223 4,434 4,656
- - - 8,144 8,281 8,384 8,522 8,948 9,396 9,865
2. Conferențiar universitar S - - 3,059 3,128 3,266 3,369 3,472 3,646 3,828 4,019
- - 7,559 7,718 7,766 7,869 7,972 8,370 8,789 9,228
3. Șef lucrări (lector S - 2,509 2,613 2,681 2,784 2,888 3,025 3,176 3,335 -
universitar) - 6,009 6,113 6,181 6,284 6,388 6,525 6,851 7,194 -
4. Asistent universitar S 2,166 2,200 2,234 2,269 2,372 2,441 2,544 2,671 2,805 -
4,666 4,700 4,734 4,769 4,872 4,941 5,044 5,296 5,561 -
5. Preparator universitar S 2,063 2,131 2,166 - - - - - - -
4,213 4,281*) 4,316*) - - - - - - -

*) Pentru preparatorii din domeniul medical.

ANEXA Nr. 2 Modificări (3)

Valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 = 800.000 lei - 1 aprilie - 31 august 2000
900.000 lei - 1 septembrie - 31 decembrie 2000
Modificări (1)
ÎNVĂȚĂMÂNT
I. Coeficienți de multiplicare pentru personalul didactic din învățământ
A. Coeficienți de multiplicare (ierarhizare) pentru funcțiile didactice din învățământul preșcolar, primar, gimnazial, profesional, liceal și de maiștri
Funcții didactice
Nr. Funcția crt. Nivelul studiilor Vechimea în învățământ
până la 2 ani 2-6 ani 6-10 ani 10-14 ani 14-18 ani 18-22 ani 22-25 ani 25-30 ani 30-35 ani 35-40 ani peste 40 ani
1. Profesor S
- cu grad didactic I - - 2,509 2,613 2,681 2,716 2,853 2,956 3,059 3,197 3,300
- cu grad didactic II - 2,097 2,131 2,166 2,200 2,269 2,372 2,509 2,578 2,681 2,784
- definitiv - 1,959 1,994 2,028 2,097 2,131 2,269 2,372 2,475 2,578 2,647
- debutant 1,925 - - - - - - - - - -
2. Profesor SSD
- cu grad didactic I - - 2,097 2,131 2,200 2,269 2,372 2,509 2,578 2,681 2,784
- cu grad didactic II - 1,925 1,959 2,028 2,097 2,131 2,269 2,372 2,475 2,578 2,647
- definitiv - 1,870 1,877 1,884 1,891 1,925 1,959 2,097 2,166 2,234 2,338
- debutant 1,856 - - - - - - - - - -
3. Institutor I S
- cu grad didactic I - - 2,097 2,131 2,200 2,269 2,372 2,509 2,578 2,681 2,784
- cu grad didactic II - 1,891 1,904 1,925 1,959 2,028 2,097 2,200 2,303 2,372 2,475
- definitiv - 1,870 1,877 1,884 1,891 1,925 1,959 2,028 2,097 2,200 2,269
- debutant 1,856 - - - - - - - - - -
4. Institutor II SSD
- cu grad didactic I - - 2,028 2,097 2,131 2,200 2,303 2,441 2,544 2,613 2,716
- cu grad didactic II - 1,856 1,891 1,904 1,925 1,959 2,028 2,131 2,234 2,303 2,406
- definitiv - 1,829 1,836 1,843 1,856 1,891 1,925 1,994 2,063 2,166 2,234
- debutant 1,822 - - - - - - - - - -
5. Învățător, educatoare, educator, maistru- instructor M
- cu grad didactic I - - 1,959 2,028 2,097 2,131 2,269 2,372 2,475 2,578 2,647
- cu grad didactic II - 1,822 1,856 1,891 1,904 1,925 1,959 2,097 2,166 2,234 2,338
- definitiv - 1,801 1,808 1,815 1,822 1,856 1,925 1,959 2,028 2,131 2,200
- debutant 1,788 - - - - - - - - - -
6. Profesor, învățător, educatoare, educator, maistru-instructor; cu studii de nivel liceal, fără pregătire de specialitate*) M 1,513 1,519 1,526 1,540 1,554 1,568 1,581 1,595 1,616 1,684 1,753
*) Funcțiile se ocupă potrivit prevederilor Statutului personalului didactic.
II. Coeficienți de multiplicare pentru funcțiile auxiliare din instituțiile de învățământ*)
Nr. crt. Funcția Nivelul studiilor**) Coeficientul de multiplicare
minim maxim
a) Funcții de execuție pe grade profesionale
1. Bibliotecar, documentarist, redactor; S
gradul I A***) 2,406 3,266
gradul I 2,166 2,956
gradul II 1,822 2,475
gradul III 1,581 2,166
debutant 1,492 -
2. Bibliotecar, documentarist, redactor; SSD
gradul I 1,753 2,372
gradul II 1,513 2,063
gradul III 1,341 1,822
debutant 1,313 -
3. Informatician S
gradul I A 2,475 3,369
gradul I 2,234 3,025
gradul II 1,994 2,716
gradul III 1,650 2,234
gradul IV 1,513 2,063
debutant 1,492 -
4. Informatician SSD
gradul I 1,753 2,372
gradul II 1,513 2,063
gradul III 1,341 1,822
debutant 1,313 -
5. Instructor-animator S
gradul I 1,891 2,578
gradul II 1,650 2,234
gradul III 1,513 2,063
debutant 1,492 -
6. Instructor-animator SSD
gradul I 1,753 2,372
gradul II 1,513 2,063
gradul III 1,341 1,822
debutant 1,313 -
7. Asistent social S
gradul I 2,063 2,784
gradul II 1,719 2,338
gradul III 1,554 2,097
debutant 1,547 -
8. Asistent social SSD
gradul I 1,753 2,372
gradul II 1,513 2,063
debutant 1,313 -
9. Corepetitor S
gradul I 1,891 2,578
gradul II 1,650 2,234
gradul III 1,513 2,063
debutant 1,492 -
10. Corepetitor SSD
gradul I 1,753 2,372
gradul II 1,513 2,063
gradul III 1,341 1,822
debutant 1,313 -
11. Secretar I****) S 2,166 2,956
12. Secretar II S 1,891 2,578
13. Secretar III S 1,650 2,234
14. Secretar IV S 1,513 2,063
15. Secretar debutant S 1,492 -
16. Secretar I****) SSD 1,753 2,372
17. Secretar II SSD 1,581 2,166
18. Secretar III SSD 1,478 2,028
19. Secretar IV SSD 1,341 1,822
20. Secretar debutant SSD 1,313 -
b) Funcții de execuție pe trepte profesionale
21. Secretar IA M 1,513 2,063
22. Secretar I M 1,409 1,925
23. Secretar II M 1,341 1,822
24. Secretar III M 1,238 1,684
25. Secretar debutant M 1,224 -
26. Bibliotecar, documentarist, redactor; PL/M
gradul IA 1,513 2,063
gradul I 1,341 1,822
gradul II 1,238 1,684
debutant 1,141 -
27. Informatician PL/M
gradul IA 1,513 2,063
gradul I 1,409 1,925
gradul II 1,272 1,719
gradul III 1,134 1,547
debutant 1,141 -
28. Instructor-animator M
gradul IA 1,513 2,063
gradul I 1,341 1,822
gradul II 1,238 1,684
debutant 1,141 -
29. Instructor de educație extrașcolară M
IA 1,513 2,063
I 1,409 1,925
II 1,272 1,719
III 1,169 1,547
debutant 1,141 -
30. Asistent social PL/M
I 1,753 2,372
II 1,513 2,063
III 1,306 1,788
debutant 1,258 -
31. Corepetitor M
I 1,341 1,822
II 1,238 1,684
III 1,134 1,547
debutant 1,114 -
32. Tehnician*****) M
IA 1,513 2,063
I 1,409 1,925
II 1,272 1,719
III 1,238 1,684
debutant 1,224 -
33. Laborant PL/M
I 1,306 1,788
II 1,203 1,650
34. Pedagog școlar I M 1,306 1,788
35. Pedagog școlar II M 1,224 -
36. Analist, programator, inginer sistem; IA S 2,024 3,857
37. Analist, programator, inginer sistem; I S 1,832 3,664
38. Analist, programator, inginer sistem; II S 1,639 3,278
39. Analist, programator, inginer sistem; III S 1,422 2,844
40. Analist, programator, inginer sistem; IV S 1,325 2,603
41. Analist, programator, inginer sistem; debutant S 1,320 -
42. Analist (programator) ajutor IA M 1,325 2,651
43. Analist (programator) ajutor I M 1,229 2,458
44. Analist (programator) ajutor II M 1,108 2,217
45. Analist (programator) ajutor III M 1,036 2,024
46. Analist (programator) ajutor debutant M 1,031 -
47. Operator, controlor date; I M 1,229 2,458
48. Operator, controlor date; II M 1,108 2,217
49. Operator, controlor date; III M 1,012 2,024
50. Operator, controlor date; IV M 0,939 1,832
51. Operator, controlor date; debutant M 0,935 -
52. Maestru (balet-dans, corepetitor), dirijor cor; I S 2,101 4,203
53. Maestru (balet-dans, corepetitor), dirijor cor; II S 1,761 3,521
54. Maestru (balet-dans, corepetitor), dirijor cor; III S 1,505 3,010
55. Comandant S 1,754 4,067
56. Șef mecanic S 1,643 3,287
57. Ofițer punte, ofițer mecanic, ofițer electrician S 1,309 2,618
58. Căpitan M 1,253 2,507
59. Șef mecanic M 1,225 2,451
60. Ofițer punte M 1,141 2,284
61. Ofițer mecanic, ofițer electrician M 1,114 2,228
62. Șef echipaj M 1,169 2,340
63. Conducător șalupă, șef timonier, ajutor ofițer mecanic M 1,086 1,629
64. Inginer gradul I S 1,542 3,085
65. Inginer gradul II S 1,422 2,868
66. Inginer gradul III S 1,325 2,651
67. Inginer debutant S 1,320 -
68. Subinginer gradul I SSD 1,446 2,893
69. Subinginer gradul II SSD 1,325 2,676
70. Subinginer gradul III SSD 1,181 2,386
71. Subinginer debutant SSD 1,176 -
*) Ministerul Educației Naționale, în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, este autorizat ca în funcție de dinamica învățământului să stabilească noi funcții didactice auxiliare.
**) Alte cerințe pentru ocuparea funcțiilor didactice auxiliare sunt prevăzute la art. 8 din Legea nr. 128/1997.
***) Se poate utiliza numai la bibliotecile universitare.
****) Se poate utiliza numai în cele mai mari instituții de învățământ, stabilite de Ministerul Educației Naționale.
*****) Se poate utiliza în cadrul laboratoarelor și al atelierelor-școală.
III. Coeficienți de multiplicare pentru alte funcții specifice din instituțiile de învățământ
Nr. crt. Funcția Nivelul studiilor**) Coeficientul de multiplicare
minim maxim
a) Alte funcții
1. Șef atelier-școală I M 1,375 1,856
2. Șef atelier-școală II M 1,341 1,822
3. Șef atelier-școală III M 1,238 1,684
4. Instructor I M 1,306 1,788
5. Instructor II M 1,203 1,650
6. Model I M 1,238 1,684
7. Model II M 1,100 1,513
8. Supraveghetor noapte G 1,100 1,513

ANEXA Nr. 3 Modificări (2)

ÎNVĂȚĂMÂNT
Indemnizații de conducere specifice

1. Funcțiile didactice din învățământul superior*)

Nr. crt. Funcția Indemnizația de conducere în procente din salariul de bază - % -
minim maxim
1. Rector 35 45
2. Prorector 25 30
3. Director general administrativ al universității 25 30
4. Decan 20 30
5. Secretar științific al senatului universitar 20 25
6. Prodecan 15 20
7. Administrator al facultății 15 20
8. Secretar științific al consiliului facultății 10 15
9. Director de departament 15 20
10. Șef de catedră 10 15
*) Indemnizația de conducere se calculează conform art. 91 alin. (1) din Legea nr. 128/1997.

2. Funcțiile didactice din învățământul gimnazial, profesional, liceal și de maiștri

Nr. crt. Funcția Indemnizația de conducere în procente din salariul de bază - % -
minim maxim
1. Director de școală sau de liceu 25 35
2. Director adjunct de școală sau de liceu 20 25
3. Director (educatoare, învățător sau institutor) 15 25
4. Directorul Casei corpului didactic 25 35

3. Alte funcții specifice din instituțiile de învățământ

Nr. crt. Funcția Indemnizația de conducere în procente din salariul de bază - % -
limita maximă
1. Secretar-șef*) 10
2. Secretar-șef**) 10
*) Se utilizează numai în învățământul superior.
**) Se utilizează la centre bugetare, grupuri școlare sau la unitățile școlare stabilite de Ministerul Educației Naționale.

4. Indemnizații pentru îndeplinirea unor sarcini, activități și responsabilități suplimentare funcției didactice de predare de bază, care fac parte din salariul de bază, stabilite potrivit art. 51 alin. (4) din Legea nr. 128/1997

Învățământul gimnazial, profesional, liceal și de maiștri

Nr. crt. Funcția Indemnizația de conducere în procente din salariul de bază - % -
limita maximă
1. Diriginte, învățător, institutor și educatoare*) 10% din salariul de bază al funcției didactice deținute
*) Cu excepția situațiilor prevăzute la art. 45 alin. (2) și (3) din Legea nr. 128/1997.

5. Indemnizații și sporuri pentru activități prestate în afara obligațiilor funcției de bază și care nu fac parte din salariul de bază

1. Președintele Comisiei de bacalaureat
ș la o comisie de până la 100 de candidați 50% din salariul de bază lunar al funcției didactice în care este încadrat un salariu de bază lunar al funcției didactice în care este încadrat
ș la o comisie de peste 100 de candidați
2. Personal didactic desemnat să conducă și să realizeze practica pedagogică 10-25% din salariul de bază lunar al funcției didactice în care este încadrat, calculat în raport cu numărul elevilor sau al studenților practicanți

ANEXA Nr. 4

SITUAȚIA
privind repartizarea pe trimestre a cheltuielilor de personal pentru
anul 2000 din alocații de la bugetul de stat și din Fondul special
de susținere a învățământului de stat

Alocații de la bugetul de stat 14.117.218.259 mii lei
Fondul special de susținere a învățământului de stat 2.243.860.000 mii lei
TOTAL: 16.361.078.259 mii lei
- mii lei -
Ianuarie 856.022.000
Februarie 841.892.698
Martie (inclusiv jumătate din premiul anual) 926.545.252
TRIMESTRUL I 2.624.459.950
Aprilie 2.031.930.263
- Cheltuieli de personal 1.175.028.136
- jumătate din premiul anual 426.275.000
- Legea nr. 154/1998 427.427.127
- Deplasări 3.200.000
Mai 1.536.718.791
- Cheltuieli de personal 1.533.518.791
- Deplasări 3.200.000
Iunie 4.714.579.349
- Cheltuieli de personal (inclusiv concedii) 4.711.379.349
- Deplasări 3.200.000
TRIMESTRUL II 8.283.228.403
TRIMESTRUL I + TRIMESTRUL II 10.907.688.353
Iulie 205.312.714
- Cheltuieli de personal 197.312.714
- Deplasări 8.000.000
August 198.734.455
- Cheltuieli de personal 197.234.455
- Deplasări 1.500.000
Septembrie 536.540.420
- Cheltuieli de personal 534.540.420
- Deplasări 2.000.000
TRIMESTRUL III 940.587.589
TRIMESTRUL I + TRIMESTRUL II + TRIMESTRUL III 11.848.275.942
Octombrie 1.504.267.439
- Cheltuieli de personal 1.501.767.439
- Deplasări 2.500.000
Noiembrie 1.504.267.439
- Cheltuieli de personal 1.501.767.439
- Deplasări 2.500.000
Decembrie 1.504.267.439
- Cheltuieli de personal 1.501.767.439
- Deplasări 2.500.000
TRIMESTRUL IV 4.512.802.317
TOTAL ANUL 2000: 16.361.078.259

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...