Guvernul României

Ordonanța de urgență nr. 291/2000 privind stabilirea de măsuri referitoare la organizarea și funcționarea unor ministere

Modificări (4), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 29 decembrie 2000 până la 31 decembrie 2010, fiind abrogat prin Lege 284/2010.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituția României și în conformitate cu Hotărârea Parlamentului nr. 39 din 28 decembrie 2000 pentru acordarea încrederii Guvernului,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Art. 1. - Modificări (1)

Ministerul Administrației Publice, organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului, asigură realizarea Strategiei și Programului de guvernare în domeniul administrației publice locale și monitorizează elaborarea și aplicarea programelor de reformă de către ministere și celelalte autorități publice centrale.

Art. 2. -

(1) Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie se reorganizează și funcționează ca organe de specialitate ale administrației publice centrale, în subordinea Ministerului Administrației Publice.

(2) Proiectele de acte normative elaborate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici și de Oficiul Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie sunt supuse Guvernului spre adoptare de către Ministerul Administrației Publice; aprobarea normelor tehnice și a celorlalte reglementări elaborate de cele două organe de specialitate ale administrației publice centrale se face prin ordin al ministrului administrației publice.

Art. 3. -

Salarizarea personalului din aparatul propriu al Ministerului Administrației Publice, Ministerului pentru Relația cu Parlamentul și al Ministerului Informației Publice se face potrivit anexei nr. 1 (cap. I lit. A și cap. II) și anexei nr. VI/2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar.

Art. 4. - Modificări (1)

Funcțiile publice de execuție specifice Ministerului Integrării Europene, minister de sinteză, și nivelul salariilor de bază sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

Art. 5. -

(1) Direcția Evidența Populației din cadrul Direcției Generale de Evidență Informatizată a Persoanei din structura Ministerului de Interne se reorganizează ca Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Ministerului Administrației Publice.

(2) În subordinea comună a Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor și a consiliilor județene, respectiv a consiliilor municipale, orășenești și comunale, precum și ale sectoarelor municipiului București se organizează servicii publice comunitare de evidență a persoanelor. Modificări (1)

Art. 6. -

(1) Direcția de pașapoarte trece din structura Ministerului de Interne la Ministerul Administrației Publice și se reorganizează ca Direcția generală pentru pașapoarte.

(2) În subordinea prefecturilor se organizează servicii publice comunitare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor.

Art. 7. -

(1) Comandamentul Protecției Civile și Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari din cadrul Ministerului de Interne se organizează ca Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, organ de specialitate al administrației publice centrale, demilitarizat, în subordinea Ministerului Administrației Publice, având ca scop prevenirea și înlăturarea efectelor dezastrelor.

(2) În subordinea comună a autorităților administrației publice locale și județene și a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență se organizează servicii publice comunitare pentru situații de urgență, ca unități demilitarizate. Modificări (1)

Art. 8. -

Prevederile art. 5, 6 și 7 se vor aplica în mod eșalonat, pe baza unor protocoale încheiate între Ministerul Administrației Publice și Ministerul de Interne, pe măsura actualizării legislației specifice.

Art. 9. -

Ministerul Administrației Publice va prezenta în termen de 30 de zile proiectele de hotărâri ale Guvernului privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Oficiului Național de Cadastru, Geodezie și Cartografie, Inspectoratului Național pentru Evidența Persoanelor, Direcției generale pentru pașapoarte și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Art. 10. -

Corespunzător dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență se modifică prevederile următoarelor acte normative:

1. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 decembrie 1999, cu modificările ulterioare;

2. Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 26 martie 1996;

3. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 179/2000 privind trecerea unităților militare de protecție civilă de la Ministerul Apărării Naționale la Ministerul de Interne, precum și modificarea și completarea Legii protecției civile nr. 106/1996, a Ordonanței Guvernului nr. 47/1994 privind apărarea împotriva dezastrelor și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 14/2000 privind înființarea formațiunilor de protecție civilă pentru intervenție de urgență în caz de dezastre, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 31 octombrie 2000;

4. Legea nr. 40/1990 privind organizarea și funcționarea Ministerului de Interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 18 decembrie 1990, cu modificările ulterioare.

Art. 11. -

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 207/1999 privind înființarea și organizarea Ministerului Funcției Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 649 din 30 decembrie 1999, aprobată prin Legea nr. 218 din 28 noiembrie 2000, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 48/2000 privind comasarea Agenției Române de Dezvoltare și a Agenției Naționale pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii cu Agenția Națională pentru Dezvoltare Regională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 11 mai 2000, se abrogă.

Art. 12. -

Organizarea și funcționarea ministerelor se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

PRIM-MINISTRU
ADRIAN NĂSTASE

Contrasemnează:
Ministrul integrării europene,
Hildegard Carola Puwak
Ministru de interne,
Ioan Rus
Ministrul administrației publice,
Octav Cozmâncă
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Marian Sârbu

București, 29 decembrie 2000.

Nr. 291.

ANEXĂ

Funcțiile publice de execuție specifice Ministerului Integrării Europene și nivelul salariilor de bază
Funcții specifice în Ministerul Integrării Europene Poziția din anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 125/2000 cu care se echivalează
1. Consilier negociator; consilier armonizare legislativă; consilier evaluare-examinare Poziția 4
2. Expert negociator; expert armonizare legislativă; expert evaluare-examinare Pozițiile 5, 6 și 7, corespunzător atribuțiilor
3. Analist negociator; analist armonizare legislativă; analist evaluare-examinare Poziția 8

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...