Guvernul României

Hotărârea nr. 316/2018 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, precum și a altor acte normative în domeniul sănătății

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 15 mai 2018

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. I. -

Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea și funcționarea Ministerului Sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 2 martie 2010, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 13, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

"

(3) Numărul maxim de posturi este de 384, exclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetului ministrului, din care:

a) 10 posturi aferente Unității de Management al Proiectului Băncii Mondiale, denumită în continuare UMPBM;

b) 14 posturi, pe perioada de realizare a obiectivelor investiționale privind construcția a 8 spitale regionale;

c) 3 posturi pentru Unitatea de coordonare pentru evaluarea tehnologiilor medicale."

2. La articolul 13, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:

"

(31) În contextul demersurilor de pregătire și exercitare de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene, numărul maxim de posturi aprobat Ministerului Sănătății, prevăzut la alin. (3), se suplimentează până la data de 31 august 2019 cu 15 posturi."

3. La articolul 14, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

"

(4) Statele de funcții pentru instituțiile din subordinea Ministerului Sănătății se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, o dată pe an, după aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli, cu încadrarea în normativele de personal și în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat."

4. La articolul 14, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:

"

(41) Organigrama pentru instituțiile din subordinea Ministerului Sănătății se aprobă prin ordin al ministrului sănătății."

5. La articolul 172, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Art. 172. -

(1) În structura Ministerului Sănătății funcționează, în condițiile legii, UMPBM, finanțată din împrumuturi externe contractate și garantate de stat, rambursabile."

6. Anexa nr. 1 se modifică și se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.

7. În anexa nr. 2, la litera A punctul I, ultima teză se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Numărul maxim de posturi la unitățile finanțate integral de la bugetul de stat prevăzute la nr. 1-10 este de 17.479, din care:

- Spitalul Tichilești (leprozerie) - 28."

8. În anexa nr. 2, la litera A punctul II, numărul curent 22 se modifică și va avea următorul cuprins:

"
22. Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică Reparatorie și Arsuri".

9. În anexa nr. 2, la litera A punctul II, ultima teză se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Numărul maxim de posturi la unitățile prevăzute la pct. 1-58 este de 68.131.

Unitățile sanitare pot primi sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, în condițiile legii."

10. În anexa nr. 2, la litera A punctul III, numărul curent 9 se abrogă.

11. În anexa nr. 2, la litera A punctul III, ultima teză se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Numărul maxim de posturi la unitățile prevăzute la pct. 1-8 este de 390."

12. În anexa nr. 2, titlul literei C se modifică și va avea următorul cuprins:

"

C. Unități aflate în coordonarea Ministerului Sănătății:".

Art. II. -

Încadrarea în noua structură organizatorică prevăzută la art. I se realizează în termen de minimum 30 de zile, cu respectarea prevederilor legale aplicabile personalului contractual și funcționarilor publici în cazul reorganizării instituției publice.

Art. III. -

După alineatul (2) al articolului 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.414/2009 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Institutului Național de Sănătate Publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 8 decembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

"

(21) Institutul este unitatea sanitară care asigură îndrumarea tehnică și metodologică a rețelei de sănătate publică, supraveghează starea de sănătate a populației, bolile transmisibile și netransmisibile pentru identificarea problemelor de sănătate comunitară, elaborează metodologia, instrumentele și indicatorii de monitorizare și evaluare a serviciilor și programelor de sănătate publică, de promovare a sănătății și de educație pentru sănătate și asigură existența unui sistem informațional și informatic integrat pentru managementul sănătății publice."

Art. IV. -

După alineatul (1) al articolului 1 din Hotărârea Guvernului nr. 760/2009 privind înființarea Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice și pentru aprobarea înființării unei activități finanțate integral din venituri proprii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 10 august 2009, cu modificările și completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:

"

(2) Registrul este unitatea sanitară care coordonează la nivel național activitatea de recrutare, testare și donare de celule stem hematopoietice, interconectarea cu organismele similare internaționale și promovarea pentru donarea de celule stem hematopoietice."

Art. V. -

Alineatul (1) al articolului 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.424/2009 privind înființarea, organizarea și funcționarea Centrului Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 7 decembrie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Art. 3. -

(1) Centrul este unitatea sanitară care asigură coordonarea, implementarea și evaluarea la nivel național a politicilor de sănătate mintală."

PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:
Ministrul sănătății,
Sorina Pintea
Ministrul muncii și justiției sociale,
Lia-Olguța Vasilescu
Ministrul afacerilor externe,
Teodor-Viorel Meleșcanu
p. Ministrul delegat pentru afaceri europene,
Cristian-Gabriel Winzer,
secretar de stat
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici

București, 10 mai 2018.

Nr. 316.

ANEXĂ (Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 144/2010)

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
a Ministerului Sănătății

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...