Universul Juridic nr. 5/2018

Consecința insuficientei descrieri a faptei în procesul-verbal contravențional
de Mircea Ursuța

09 mai 2018

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată și urmează să se pronunțe asupra unui recurs în interesul legii formulat de către Avocatul Poporului cu privire la consecințele ce decurg din descrierea insuficientă a faptei contravenționale.

Lecturând cuprinsul sesizării făcute de Avocatul Poporului, am rămas surprinși, întrucât problema de drept supusă analizei instanței supreme prin acest recurs în interesul legii, din punctul nostru de vedere, a fost tranșată de mulți ani prin intermediul unei poziții aproape unanime a doctrinei și practicii judiciare în sensul în care insuficienta descriere a faptei contravenționale face imposibilă exercitarea controlului judecătoresc de către instanța în cauză, cu consecința evidentă a anulării procesului-verbal de contravenție.

Până la urmă, este mai puțin important dacă vorbim de o nulitate absolută sau de o nulitate relativă, atâta timp cât, în lipsa unei descrieri corespunzătoare a faptei, judecătorul nu poate să verifice dacă fapta constituie contravenție, pe de o parte, iar, pe de altă parte, este evident că nu poate aprecia nici asupra circumstanțelor reale și personale ale contravenției pentru a verifica dacă individualizarea sancțiunii a fost făcută în mod corect de către agentul constatator. În multe situații, insuficienta descriere a faptei pune în discuție însăși competența agentului constatator.

Credem că o scurtă incursiune istorică asupra acestei probleme ar lămuri foarte multe dintre "dilemele" Avocatului Poporului.

În esență, contravenția a fost timp de zeci de ani a treia formă a ilicitului penal, iar sancționarea acesteia se făcea prin intermediul procedurii penale. Aceasta nu înseamnă însă că se aplică procedura penală "clasică", deoarece, și în acele timpuri, regimul contravențional era unul derogatoriu față de cele prevăzute de Codul de procedură penală pentru crime și, respectiv, pentru delicte.

Astfel, art. 16 alin. (3) din Codul de procedură penală de la 1865 prevedea că constatarea contravenției se va face prin procese-verbale, "care vor arăta natura și circumstanțele contravențiunilor, timpul și locul în care vor fi fost comise și indiciile ce ar reveni în greutatea celor presupuși culpabili", în art. 152 din același Cod prevăzându-se că "nimeni nu va fi primit, sub pedeapsă de nulitate, a proba prin martori peste cele sau în contra celor cuprinse în procesele-verbale".

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...