Revista Romana de Drept Privat nr. 3/2017

Câteva reflecții asupra regimului juridic al fondului de comerț
de Florina Popa

01 noiembrie 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Lector univ. dr. FLORINA POPA

Facultatea de Drept, Universitatea de Vest din Timișoara

QUELQUES RÉFLEXIONS A PROPOS DES OPÉRATIONS EFFECTUÉES SUR LE FONDS DE COMMERCE

RÉSUMÉ

L’absence d’une réglementation légale, unitaire et systématique, du fonds de commerce dans un acte normatif de l’importance et l’envergure du nouveau Code civil pourrait donner l’impression que le législateur considère désuète cette institution aujourd’hui. Ou, en d’autres termes, que la réalité économique du troisième millénaire pourrait survivre sans la réglementation de lege lata du régime juridique du fonds de commerce. L’absence d’une réglementation expresse du fonds de commerce pourrait-elle être due à la réticence du législateur moderne à l’égard de tout ce qui fait référence au vétuste droit commercial? Ou, plutôt, le législateur aurait-t-il cru avoir implicitement résolu la question du fonds de commerce par la réglementation de l’universalité de fait? Une réglementation du fonds de commerce comme universalité juridique serait-elle opportune du point de vue des opérations effectuées sur le fonds de commerce? Voici quelques-unes des questions auxquelles nous essayerons de répondre dans cet article, dans le but d’identifier l’enjeu d’un éventuel changement de paradigme en ce qui concerne la nature juridique du fonds de commerce.

Mots-clés: fonds de commerce; bien meuble incorporel; patrimoine d’affectation; universalité de fait; transfert de l’affaire.

SOME REFLECTIONS ON THE LEGAL REGIME OF THE BUSINESS

ABSTRACT

The absence of an unitary and systematic regulation of the business (fond de comerț, fonds de commerce), comprised in a law of the importance and dimension of the New Civil Code could lead to the conclusion that the law maker considers that legal institution is obsolete. Or, maybe, that the economic realities of the third millennium could survive without the legal regulation of the business. Could the absence of a regulation be owed to the reluctance of the modern law maker towards anything that would make us think of the outdated commercial law? Or rather than otherwise could the law maker have thought that the problem of regulating the business was implicitly solved by the regulation of the universality of fact? Is the possible regulation of the business as a legal universality advisable with regard to legal operations concerning it? These are some of the questions the present paper tries to answer by identifying the stake of a possible change of paradigm in what concerns the legal nature of the business.

Keywords: business; intangible property; patrimony of affectation; universality of fact; business transfer.

1. Noțiunea fondului de comerț

În pofida importanței fondului de comerț pentru circuitul civil, acest concept nu s-a bucurat de o definiție legală, nici prin dispozițiile C. civ. de la 1864, nici prin cele ale Codul comercial de la 1887 și nici măcar prin dispozițiile noului C. civ.. Deși, așa cum s-a spus, "îndurăm cu atât mai bine ce ne înconjoară, cu cât îi dăm un nume"(1), reticența legiuitorului în a defini fondul de comerț apare ca fiind scuzabilă din perspectiva doctrinei(2), care subliniază că "este mai ușor de înțeles decât de definit fondul de comerț", acesta "opunând mereu rezistență unei definiții precise". Un alt autor susținea, aproape un secol mai târziu, că "cei care se aventurează în a defini fondul de comerț încep prin a recunoaște neputința lor…"(3).

Trebuie spus însă că fondul de comerț a fost totuși definit de legiuitor, prin dispozițiile art. 11 lit. c) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale, introdus prin art. I pct. 2 din Legea nr. 298/2001, ca fiind "ansamblul bunurilor mobile și imobile, corporale și necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de invenții, vad comercial), utilizate de un comerciant în vederea desfășurării activității sale". Această definiție(4) a fost însă abrogată prin dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 12/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței, astfel încât sarcina definirii acestei noțiuni a rămas din nou în seama doctrinei și a jurisprudenței.

Cu toate că a eliminat definiția legală a fondului de comerț, trebuie remarcată o oarecare lipsă de consecvență a legiuitorului, derivând din faptul că abrogarea dispozițiilor legale care consacrau expres definiția fondului de comerț nu a atras eo ipso și înlăturarea trimiterilor la noțiunea fondului de comerț, trimiteri ce se regăsesc în continuare în unele acte normative. Astfel, Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului prevede, în art. 21 lit. a), care sunt actele juridice având ca obiect un fond de comerț care urmează a fi înregistrate în registrul comerțului (vânzarea, donația, locațiunea, garanțiile constituite asupra fondului de comerț, precum și oricare alt act prin care s-ar aduce modificări înregistrărilor sau mențiunilor sau care face să înceteze firma ori fondul de comerț) sau înscrierea transmisiunii pe cale succesorală a fondului (art. 41) și imposibilitatea înstrăinării firmei, separat de fondul de comerț (art. 42). Un alt exemplu îl constituie Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, care reglementează condițiile în care dobânditorul cu orice titlu al unui fond de comerț va putea să constituie activitatea sub firma anterioară, prin menționarea în cuprinsul său a calității de succesor, cu consimțământul expres al proprietarului precedent ori al moștenitorului acestuia.

În doctrină, fondul de comerț a fost definit ca "ansamblul bunurilor mobile și imobile, corporale și necorporale (mărci, firme, embleme, brevete de invenții, fond comercial), utilizate de un comerciant în vederea desfășurării activității sale, în scopul atragerii clientelei și obținerii de profit"(5). Într-o opinie mai recentă, fondul de comerț "reprezintă universalitatea drepturilor și obligațiilor cu valoare patrimonială, rezultată prin divizarea patrimoniului comerciantului și afectată de către acesta desfășurării activității sale profesionale, organizată în mod creativ pentru atragerea și dezvoltarea clientelei, în scopul obținerii de profit"(6).

Lipsa unei reglementari legale, unitare și sistematice, a fondului de comerț, într-un act normativ de importanța și anvergura Legii nr. 287/2009, ar putea lăsa impresia că legiuitorul care a edictat noul C. civ. consideră desuetă această instituție în prezent sau, altfel spus, că realitatea economică a mileniului al treilea poate supraviețui și fără reglementarea de lege lata a regimului juridic al fondului de comerț. S-ar putea datora lipsa acestei reglementări exprese reticenței legiuitorului modern față de tot ceea ce ne-ar mai trimite cu gândul spre vetustul drept comercial? Sau, mai degrabă, legiuitorul să fi considerat că a rezolvat implicit chestiunea reglementării fondului de comerț prin reglementarea universalității de fapt(7)?

Într-adevăr, analizând dispozițiile art. 541 C. civ., potrivit cărora " (1) Constituie o universalitate de fapt ansamblul bunurilor care aparțin aceleiași persoane și au o destinație comună stabilită prin voința acesteia sau prin lege. (2) Bunurile care alcătuiesc universalitatea de fapt pot, împreună sau separat, să facă obiectul unor acte sau raporturi juridice distincte", se poate constata că această definiție "s-ar potrivi", generic vorbind, și fondului de comerț. Dar problema care rămâne nerezolvată este aceea că încadrarea fondului de comerț în sfera universalităților de fapt se opune conturării unui regim juridic unitar al fondului de comerț, câtă vreme universalitatea de fapt reprezintă doar o însumare de elemente, cu regim juridic diferit, care nu are existență autonomă și nici un pasiv propriu, având doar latură activă(8). Reunirea elementelor ce alcătuiesc universalitatea de fapt se realizează exclusiv în temeiul voinței titularului patrimoniului care cuprinde respectivele bunuri, bunuri ce au două trăsături comune: aparțin aceluiași titular și au destinație comună, care poate fi dată fie de persoana care constituie universalitatea de fapt, fie de legiuitor(9). Dacă acestei eterogenități a regimurilor juridice ale elementelor fondului de comerț mai adăugăm și faptul că, în mod tradițional, doctrina califică fondul de comerț ca fiind un bun mobil incorporal, deja se prefigurează complexitatea problematicii ridicate de particularitățile operațiunilor care au ca obiect fondul de comerț.

Analizând maniera de formulare a art. 541 C. civ., s-a remarcat că legiuitorul nu a condiționat constituirea universalității de fapt de calitatea de proprietar asupra bunurilor ce sunt incluse în aceasta, împrejurare din care doctrina a dedus concluzia că și titularul altui drept real asupra bunurilor le va putea reuni într-o universalitate de fapt, diferența de regim juridic manifestându-se însă "sub aspectul actelor juridice pe care fiecare le poate încheia, conform alin. (2) al art. 541 C. civ., cu privire la respectiva universalitate"(10).

Universalitățile de fapt nu au un regim juridic propriu, distinct de regimurile juridice cărora le sunt supuse bunurile componente, iar acest fapt se datorează lipsei caracterului fungibil al bunurilor care le alcătuiesc: în timp ce în cadrul patrimoniului prețul bunului înstrăinat îi ia locul, în cadrul universalității de fapt înstrăinarea bunurilor poate duce la disoluția acesteia, de vreme ce universalitatea de fapt nu are decât activ.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...