Universul Juridic nr. 3/2018

Considerații cu privire la tratamentul contractului de factoring, inclusiv din perspectiva insolvenței
de Stan Tîrnoveanu

28 martie 2018

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Scurtă introducere. Întreprinderile și nevoia de finanțare

Întreprinderea este considerată a fi acea entitate angajată în o activitate economică, indiferent de forma sa juridică(1). Aceasta include și persoanele fizice autorizate sau întreprinderile familiale angajate în activități de manufactură sau alte activități, precum și societăți sau asociații angajate în mod curent într-o activitate economică. Numeroase acte normative la nivel european au în vedere și propun definiții ale întreprinderii, prin raportare la aria de reglementare la care se referă. În legea română, profesionistul este definit prin raportare la întreprindere(2). Profesionist este considerat cel care exploatează o întreprindere. Astfel, dispozițiile Codului civil se aplică în mod direct profesioniștilor, atât în relațiile dintre ei, cât și în relațiile dintre ei și simplii particulari. Cel mai ridicat potențial de aplicare în raporturile juridice în care sunt parte profesioniștii îl au normele relative la obligații(3). Pe de altă parte, Codul civil, în litera și spiritul său, este dreptul comun pentru toate reglementările speciale privind raporturile patrimoniale și nepatrimoniale dintre persoane. În cazul în care legea nu dispune și dacă părțile la un contract nu aleg să facă trimitere (prin acel contract) la norme care ar reglementa raporturile ori care ar deveni aplicabile în legătură cu raporturile ce derivă din acesta, se aplică uzanțele (obiceiul sau cutuma și uzul profesional). În categoria acestora, evident, uzurile profesionale sunt prioritare, mai ales că acestea sunt, de regulă, "codificate", adică reunite în colecții elaborate de organizații recunoscute, motiv pentru care ele sunt prezumate că există (în timp ce cutumele trebuie dovedite de cel care le invocă).

Codul Civil definește nu întreprinderea, în sine, ci exploatarea unei întreprinderi, adică exercițiul sistematic al unei activități economice, cu sau fără scopul de a obține profit. Rezultă că, de regulă, cel care își asumă riscul întreprinderii, pe cont propriu, este titularul întreprinderii. Dar profesionist este și cel care exploatează întreprinderea în numele titularului. Deși scopul exploatării întreprinderii nu este exclusiv obținerea de profit, ponderea numerică și valorică este dată de întreprinderile care urmăresc să obțină profit(4).

Nevoile de finanțare care rezultă din activitatea normală a întreprinderii se identifică cu activele circulante, cu creanțele asupra clienților, precum și cu încasările minime corespunzătoare exploatării curente.

2. Scurt istoric al operațiunilor de factoring

Factoringul este o creație a sistemului de drept anglo-saxon, funcționarea și fundamentarea sa juridică în sistemele de drept romano-german fiind bazată în general pe instituțiile cesiunii de creanță, subrogației și mandatului(5).

Cele mai multe dintre discuțiile contemporane cu privire la justificarea economică a factoringului provin probabil din faptul că funcțiile sale s-au schimbat semnificativ odată cu trecerea timpului.

Factorii au fost utilizați de către romani, au beneficiat de poziții majore în comerțul secolului al XVI-lea, iar începând cu secolul al XVII-lea au devenit din ce în ce mai activi în industrie. Inițial, factorul era cel care vindea anumite mărfuri ori bunuri ce i-au fost încredințate de proprietarul lor pentru acest scop, primind un comision bazat pe suma primită din vânzări. Termenul de "factor" a fost des utilizat în combinație cu marfa vândută (spre exemplu, "factor de bumbac"(6)). Factorul se diferenția de broker prin faptul că lui îi era efectiv încredințat bunul ce trebuia vândut, în timp ce brokerul era angajat doar pentru negocierea tranzacției de vânzare-cumpărare.

Așadar, pentru o bună perioadă de timp, un factor era privit, în general, ca un agent de vânzări, iar termenul a fost utilizat frecvent în industria de import, industria textilă și în comercializarea produselor din agricultură. Sintagma "del credere agent" era utilizată în mod comun pentru a exprima obligația asumată de factori, atunci când vindeau pe credit, de a-și asuma ei înșiși răspunderea pentru ipoteza în care cumpărătorul nu efectua plata; concomitent, sintagma "del credere commission" definea compensația ridicată percepută de factor ca rezultat al riscului suplimentar astfel asumat(7).

Odată cu intrarea în secolul XX, funcțiile factorului s-au restrâns. Gradual, unii factori au început să abandoneze o parte dintre activitățile lor inițiale, lăsând pe seama comercianților angajați pe bază de comision vânzarea și, în general, tranzacționarea producției, ei concentrându-se pe funcția financiară și pe responsabilitatea de creditare a operațiunii(8). Acestea s-au petrecut cu puțin înainte de primul război mondial, iar după cel de-al doilea război mondial termenul de "factoring" a fost cel mai des folosit pentru a se referi la un serviciu specializat de verificare a creditului și de finanțare a producătorului și distribuitorului de marfă. În practică, toți factorii au încetat să se mai ocupe ei înșiși de vânzarea produselor.

3. Definițiile doctrinare și reglementarea factoringului

Instituția factoringului este considerată o operațiune economică și juridică a cărei apariție a fost impusă de două caracteristici ale economiei moderne: necesitatea mobilizării resurselor financiare și specializarea continuă a agenților economici.

3.1. Definiții doctrinare

Instrument prin care se concretizează voința părților cu privire la operațiunea de mobilizare a creanțelor, contractul de factoring a primit variate definiții, fiecare dintre acestea având caracteristici proprii cu privire la elementele considerate a fi definitorii pentru convenția în cauză. În acest sens, contractul de factoring ar fi:

(i) "acel tip de contract prin care o persoană (aderentul) cedează creanțele sale unui terț (factorul) ce se obligă să preia activitatea de încasare în schimbul unui comision"(9);

(ii) "acela care intervine între două persoane dintre care una, numită factor, își asumă obligația ca în contra unui comision să realizeze toate creanțele (facturile) pe care partea contractantă, numită aderent (și care este un vânzător de bunuri sau furnizor de servicii), se obligă să i le transmită contra plată, subrogându-l pe factor în drepturile sale"(10);

(iii) "un contract comercial încheiat între doi comercianți, aderent și factor, în temeiul căruia factorul preia în proprietate de la aderent creanțele acestuia asupra debitorilor cedați - rezultate din contracte de vânzare mărfuri sau prestare de servicii încheiate în prealabil cu aceștia - și, odată cu creanțele acceptate, își asumă obligația de finanțare a aderentului prin plata anticipată a respectivelor creanțe, obligația de încasare a plăților acestora de la debitorii cedați, precum și obligația de garantare împotriva riscului de credit, respectiv împotriva riscului de neplată, la scadență, a creanțelor în cauză de către debitorii cedați"(11).

Din definițiile amintite se poate observa că, pentru a avea loc o operațiune de factoring în cadrul unui contract de factoring, se consideră uneori necesară existența unor raporturi juridice de vânzare de mărfuri sau de prestare servicii care se desfășoară între o persoană numită aderent și un client al său, care îi datorează primului contravaloarea mărfurilor sau serviciilor primite(12). Legitimitatea factorului este unul dintre elementele-cheie în acest caz, drepturile sale derivând din și fiind delimitate (cu precădere în privința creanței) de însăși operațiunea prin care acesta, factorul, dobândește prerogativa de încasare a sumelor aferente vânzării de mărfuri sau prestării de servicii.

Este de remarcat faptul că, în doctrina autohtonă, factoringul a beneficiat de atenție inclusiv în perioada economiei socialiste, contractul de factoring fiind considerat un contract comercial specific relațiilor internaționale(13).

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...