Universul Juridic nr. 3/2018

Dreptul la propria imagine din perspectiva componentei sale patrimoniale
de Roxana Matefi

17 martie 2018

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Referințe articol: Articole, Drept Civil și Procesual Civil, Premium, Matefi Roxana

I. Introducere

Societatea în care trăim tinde să acorde o importanță tot mai crescută componentei patrimoniale a dreptului la propria imagine, posibilitatea exploatării acestuia din punct de vedere economic, fiind recunoscută atât de legislația în materie, cât și de jurisprudență, atât la nivel internațional, cât și național.

Legiuitorul român consacră această componentă de natură patrimonială în Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, condiționând utilizarea unei opere conținând un portret de consimțământul persoanei reprezentate și interzicând, totodată reproducerea sau utilizarea ei în absența consimțământului succesorilor.

Recunoașterea componentei patrimoniale nu golește dreptul la propria imagine de conținutul său personal, ca drept al personalității, care de altfel ține de natura sa.

II. Drepturile personalității - considerații generale

Drepturile personalității sau drepturile primordiale cum mai sunt acestea denumite, au fost dezvoltate de către doctrină, pentru ca apoi să fie recunoscute și consacrate în legislație. Se impune a aminti, în acest sens, prevederile Declarației universale a drepturilor omului, din 1948, care consacră drepturile personalității la nivel internațional în cuprinsul art. 12, potrivit căruia "nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viața sa personală, în familia sa, în domiciliul lui sau în corespondența sa, nici la atingeri aduse onoarei și reputatiei sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor asemenea imixtiuni sau atingeri".

Reglementate în mod expres în legislația românească odată cu intrarea în vigoare a noului Cod civil, care introduce un capitol de sine stătător inserat în Cartea I, Titlu al doilea și consacrat respectului datorat ființei umane și drepturilor ei inerente, drepturile personalității se bucură de o binemeritată atenție, reglementările în această materie impunându-se cu necesitate.

Și doctrina a manifestat un interes crescut în abordarea acestei chestiuni, care rămâne încă una de noutate și susceptibilă de a fi exploatată, cu atât mai mult cu cât situațiile practice născute în legătură cu aplicarea acestui drept sunt din ce în ce mai diverse.

Legiuitorul Codului civil consacră în cuprinsul art. 58, intitulat drepturile personalității, dreptul oricărei persoane "la viață, la sănătate, la integritate fizică și psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private, precum și alte asemenea drepturi recunoscute de lege".

Doctrina le califică ca "drepturi inerente calității de persoană umană care aparțin oricărui individ prin însuși faptul că este om (...) aceste prerogative aparțin oricărei persoane ca drepturi câștigate de la naștere"(1), drepturi care "ocrotesc valori intrinseci (...), ținând de dimensiunea sa fizică, psihică, morală și socială(2)".

Ca drepturi personale, există o serie de trăsături care le particularizează, respectiv caracterul absolut, nepatrimonial, insesizabil, imprescriptibil (atât sub aspect extinctiv, cât și achizitiv), inalienabilitatea, intangibilitatea sau opozabilitatea erga omnes.

III. Dreptul la propria imagine - drept al personalității

Dreptul la propria imagine, parte componentă importantă a vieții private a individului, își are rădăcinile în jurisprudența franceză, reprezentativă în acest caz fiind cauza privind desenul care a fost făcut actriței Rachel pe patul de moarte și apoi vândut de către artist, deși s-a lovit de opoziția familiei. Tribunalul de Sena, care s-a pronunțat cu privire la această speță în anul 1858, a recunoscut practic existența dreptului la propria imagine, apreciind că celebritatea artistei în cauza nu era de natură a suplini consimțământul familiei, arătând că "dreptul de opunere la reproducere este absolut. Își găsește fundamentul în respectul cerut de familia în suferință și nu poate fi ignorat fără a fi strârnite cele mai intime și demne de respect sentimente"(3).

După cum se reține în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor omului "imaginea unei persoane este unul dintre atributele principale ale personalității sale, pentru că îi exprimă originalitatea și îi permite să se diferențieze de ceilalți. Dreptul persoanei la protecția imaginii sale este astfel una din condițiile esențiale pentru dezvoltarea sa personală. Aceasta presupune, în principal, controlul individual al imaginii sale, care include, în special, posibilitatea de a refuza difuzarea acesteia"(4).

Curtea a apreciat necesitatea existenței unui echilibru între dreptul publicului de a fi informat cu privire la viața privată a persoanelor publice și dreptul de protecție efectivă a vieții private, astfel încât "orice persoană, inclusiv cele cunoscute publicului larg să poată beneficia de o speranță legitimă a protecției și respectului vieții sale private"(5).

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...