Universul Juridic nr. 3/2018

Infracțiunea de nedenunțare în legea română
de Bogdan Bîrzu

26 martie 2018

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

Referințe articol: Articole, Drept Penal și Procesual Penal, Premium, Bogdan Birzu

1. Introducere

Pe fondul reformei legislative impuse prin adoptarea noului Cod penal, multe incriminări au suferit numeroase modificări atât în conținutul lor juridic, cât și în raport cu denumirea lor marginală.

Fiind inclusă în această categorie, infracțiunea de nedenunțare a suferit câteva modificări, motiv pentru care procedăm la examinarea acesteia, încercând să evidențiem particularitățile specifice acesteia.

Astfel, potrivit conținutului său juridic, infracțiunea de nedenunțare constă în fapta unei persoane care, după ce a luat la cunoștință de comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieții sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, nu aduce de îndată la cunoștința autorității această situație.

În ceea ce privește sintagma "comiterea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieții", apreciem că legiuitorul s-a referit atât la infracțiunile cuprinse în titlul I, Capitolul I din Partea specială a Codului penal, cu denumirea "Infracțiuni contra vieții", respectiv: omorul, omorul calificat, uciderea la cererea victimei, determinarea sau înlesnirea sinuciderii și uciderea din culpă, cât și la alte infracțiuni (uciderea nou-născutului săvârșită de către mamă, violențele în familie, ultrajul și ultrajul judiciar).

Textul prevede și două cauze speciale de nepedepsire, respectiv când nedenunțarea este comisă de un membru de familie(1) și în ipoteza în care persoana în cauză, înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârșirea faptei nedenunțate, încunoștințează autoritățile competente despre aceasta sau care, chiar după punerea în mișcare a acțiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Într-o examinare amplă, în cadrul Expunerii de motive se arată că "această infracțiune cunoaște o nouă reglementare în raport cu conținutul său actual urmare a modificărilor evidente ale rațiunilor avute în vedere de legiuitor la data incriminării acestei fapte. După cum se cunoaște, la apariția Codului penal în vigoare, prin infracțiunea de nedenunțare se urmărea determinarea oricărei persoane să sesizeze autoritățile cu privire la săvârșirea unor infracțiuni considerate de mare gravitate pentru societatea din acea vreme, precum și unele infracțiuni contra avutului obștesc cum ar fi delapidarea, furtul, tâlhăria, pirateria, înșelăciunea sau distrugerea [art. 223, art. 226, art. 229 și art. 231 alin. (2) - (4)], care puteau atrage chiar pedeapsa cu moartea în cazul în care produceau consecințe deosebit de grave. Ulterior anului 1989, deși rațiunile ce justificau sancționarea penală în cazul nedenunțării unor infracțiuni săvârșite contra patrimoniului au dispărut, legiuitorul, care prin Legea nr. 140/1996 a abrogat integral infracțiunile contra avutului obștesc, a înțeles să sancționeze în continuare prin mijloace penale nedenunțarea unor infracțiuni contra patrimoniului public sau privat, precum tâlhăria, pirateria, delapidarea, distrugerea sau distrugerea calificată.

Sancționarea penală a oricărei persoane pentru nedenunțarea unor infracțiuni săvârșite contra patrimoniului nu mai este necesară în prezent, mai cu seamă în condițiile în care infracțiunea a fost deja comisă, așa cum prevede textul în vigoare. În majoritatea legislațiilor penale de referință ale statelor europene, este incriminată nedenunțarea unei infracțiuni, dar numai când cel care, având cunoștință despre pregătirea comiterii acesteia, nu sesizează autoritățile pentru a putea împiedica săvârșirea infracțiunii. Totodată, obligația de denunțare nu subzistă decât în cazul unor infracțiuni de o gravitate deosebită pentru că numai în aceste condiții poate fi justificată aplicarea unei sancțiuni penale.

De aceea, a fost prevăzută doar dispoziția privitoare la sancționarea persoanei care, luând cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală contra vieții sau care a avut ca urmare moartea unei persoane, după săvârșirea acesteia, nu încunoștințează de îndată autoritățile. Se observă că în noua reglementare există obligația de denunțare pentru toate faptele prevăzute de legea penală contra vieții sau care au avut ca urmare moartea unei persoane și nu doar pentru faptele intenționate contra vieții, așa cum prevede textul în vigoare.

Textul propus aduce și unele modificări de natură terminologică prin instituirea unei obligații de denunțare a unei fapte prevăzute de legea penală și nu a unei infracțiuni, rațiunea fiind aceea că pentru existența infracțiunii de nedenunțare interesează doar ținerea sub tăcere față de autorități a pregătirii sau comiterii unei fapte periculoase interzise de legea penală împotriva unei persoane, fiind fără relevanță că fapta respectivă nu a fost încă pusă în executare, că actele de executare deja comise se află în faza actelor premergătoare ori a unei tentative nepedepsite de lege sau că nu s-ar putea angaja răspunderea penală ca urmare a existenței unor cauze de neimputabilitate (de exemplu, minoritatea sau iresponsabilitatea). Pentru aceste rațiuni, a fost, de asemenea, modificată denumirea marginală a infracțiunii din "Nedenunțarea unor infracțiuni" în cea de "Nedenunțare".

În același timp, textul instituie obligația de denunțare atunci când faptele menționate îmbracă forma autonomă a unor fapte prevăzute de legea penală (de exemplu omor sau omor calificat), dar și când acestea intră ca element constitutiv în conținutul unei infracțiuni complexe (de pildă, atentatul care pune în pericol securitatea națională în conținutul căreia intră o faptă de omor).

În privința formei de vinovăție, norma de incriminare prevede expres că nedenunțarea constituie infracțiune și atunci când este comisă din culpă, mențiunea fiind necesară ca urmare a modificării regulii generale de determinare a formei de vinovăție în raport cu natura actului de conduită (acțiune sau inacțiune) din art. 16 alin. (6), potrivit căruia fapta comisă din culpă constituie infracțiune numai când legea prevede aceasta. În același timp, se dă efect formei de vinovăție în procesul de individualizare legală a pedepsei prin stabilirea unor limite de pedeapsă mai reduse în cazul faptei din culpă în raport cu cele prevăzute în cazul faptei intenționate, înlăturându-se astfel și criticile aduse actualei reglementări care prevedea limite de pedeapsă identice atât pentru fapta intenționată, cât și pentru cea din culpă(2).

Cât privește cauza de nepedepsire incidentă în cazul comiterii infracțiunii de soț sau de rudă apropiată din reglementarea actuală, aceasta a fost menținută însă și aici au fost operate unele modificări. Astfel, nedenunțarea nu va fi pedepsită dacă a fost comisă de un membru de familie (înțelesul dat acestei expresii fiind cel arătat în partea generală), deoarece proiectul nu mai operează cu expresia rude apropiate, iar persoanele care intrau în această categorie sunt acum incluse în categoria membrilor de familie. Pe de altă parte, extinderea cauzei de nepedepsire de la soț sau rude apropiate la cea a membrilor de familie se explică prin însăși rațiunea care a determinat introducerea în legea penală a acestei categorii de persoane, respectiv recunoașterea de către legiuitor a existenței unor legături speciale (afective, de încredere, de susținere etc.), între anumite categorii de persoane care conviețuiesc (concubini, părinte sau fiu vitreg etc.), legături la fel de importante cu cele determinate de rudenie sau căsătorie. Din această perspectivă, întrucât argumentele care justifică nepedepsirea soțului sunt la fel de valabile și în cazul concubinului cu care conviețuiește făptuitorul, extinderea efectelor cauzei de nepedepsire este una logică. În același sens, este și art. 434-1 alin. (2) din Codul penal francez"(3).

În legătură cu rațiunea incriminării acestei fapte și, implicit, valoarea socială protejată, doctrina recentă a reținut că, "deși obligația de a descoperi faptele de natură penală și de a declanșa procedurile penale împotriva autorilor acestor fapte aparține statului, în acest caz, această obligație este transferată de la autoritățile statului la simpli cetățeni. Altfel spus, statul recunoaște că ar avea dificultăți în a interveni și, pentru a crește eficiența actului de înfăptuire a justiției, obligă simpli cetățeni, sub amenințarea unei sancțiuni penale, să colaboreze la demararea unor proceduri penale în cazul în care aceștia află de comiterea unor infracțiuni grave.

În dreptul comparat, acest text de incriminare este folosit cu maximă precauție tocmai din cauza transferului responsabilității represiunii penale din sarcina autorității statului în sarcina simplilor cetățeni. Fără îndoială că obligația de a denunța poate fi calificată ca fiind o obligație morală și civică, însă sancționarea penală a cetățenilor pentru nerespectarea acestei obligații pune în discuție principiul minimei intervenții. De exemplu, în sistemul german, sancționarea penală a nedenunțării se reține doar în cazul infracțiunii de terorism și doar în ipoteza în care prin denunț autoritățile statului ar putea împiedica concretizarea acțiunilor teroriste. Faptul că, ulterior, un cetățean află că în acțiunea teroristă au fost implicate persoane pe care nu le denunță nu determină reținerea infracțiunii de nedenunțare"(4).

Suntem de acord cu opinia autorilor citați, apreciind că prin această incriminare se pune în discuție principiului minimei intervenții, mai concret, atingerea adusă acestui principiu.

Potrivit doctrinei recente, "principiul minimei intervenții se impune în primul rând legiuitorului, în alegerea valorilor sociale cărora le asociază protecția penală și a acțiunilor vătămătoare pentru respectivele valori, care justifică intervenția acestei protecții. Se poate spune că normele penale nu-și pot propune să tuteleze sau să orienteze toate valorile etico-sociale, ci trebuie să protejeze o anumită sferă de valori, esențiale pentru conviețuirea în societate, împotriva atacurilor celor mai grave îndreptate împotriva lor"(5).

În cadrul prezentei lucrări, vom examina infracțiunea de nedenunțare prin prisma doctrinei și jurisprudenței recente.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...