Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 836/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Codul de procedură civilă și ale art. 251 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 12 martie 2018

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Bianca Drăghici - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilorart. 44 alin. (2) din Codul de procedură civilă și aleart. 251 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepție ridicată de Adrian Arvunescu în Dosarul nr. 23/109/2014 al Curții de Apel Pitești - Secția I civilă și care face obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.368D/2016.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, autorul excepției a depus note scrise în susținerea excepției de neconstituționalitate invocate, în cuprinsul cărora menționează că dispozițiile legale supuse controlului de constituționalitate sunt "criticate doar cu privire la o interpretare posibilă".

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată. În acest sens, susține că dispozițiile art. 44 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu limitează, ci, dimpotrivă, reglementează dreptul de a recuza judecătorul, în vederea asigurării imparțialității și, ca atare, nu se aduce nicio atingere garanțiilor procesuale privind dreptul la apărare. În ceea ce privește art. 251 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, susține că aceste norme nu afectează drepturile salariatului în caz de neprezentare la cercetarea disciplinară, întrucât nu se poate dispune sancționarea sa în situația în care lipsa este justificată.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5. Prin Încheierea din 30 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 23/109/2014, Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Codul de procedură civilă și ale art. 251 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepția a fost ridicată de Adrian Arvunescu în calea de atac a apelului declarat împotriva unor hotărâri - încheieri de ședință și sentință civilă - pronunțate de Tribunalul Argeș, prin care a fost respinsă contestația formulată de autor împotriva deciziei de sancționare dispuse de angajator.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, referitor la art. 44 alin. (2) din Codul de procedură civilă, autorul acesteia susține că termenul de exercitare "de îndată ce acestea îi sunt cunoscute" este neclar, arbitrar și imprevizibil, întrucât textul de lege nu precizează un termen fix în zile, iar instanțele invocă tardivitatea pentru a respinge cererile de recuzare. Astfel, recuzarea devine lipsită de eficacitate. Prin urmare, se încalcă principiul securității raporturilor juridice, consacrat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Consideră că norma juridică trebuie să fie clară, astfel încât cei cărora li se adresează să înțeleagă consecințele actelor și faptelor lor.

7. De asemenea, autorul excepției subliniază că "motivele de recuzare nu se identifică cu faptele care nasc aceste motive, că formularea unei cereri de recuzare este un procedeu extrem de dificil, analitic, presupunând documentare riguroasă, mai ales pentru o parte lipsită de asistență calificată. Soluționând cererea de recuzare, completul decide pur arbitrar, tardivitatea nefiind supusă dezbaterii contradictorii".

8. Cu privire la critica de neconstituționalitate a art. 251 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, autorul apreciază că aceste prevederi contravin art. 1 alin. (5), art. 41 și art. 53 din Constituție, precum și art. 24 privind dreptul la protecție în caz de concediere din Carta socială europeană. Astfel, susține că interpretarea potrivit căreia neprezentarea salariatului la cercetarea disciplinară dă dreptul angajatorului să dispună o sancțiune, fără să facă individualizarea prevăzută de art. 250 din Codul muncii, lipsește salariatul de protecție împotriva concedierilor nelegale, întrucât angajatorul stabilește arbitrar dacă motivul de absentare al salariatului este sau nu obiectiv.

9. În final, autorul consideră că respectarea garanțiilor de obiectivitate și de temeinicie ale deciziei de sancționare disciplinară poate fi pusă sub semnul îndoielii, dacă textul de lege criticat lasă aprecierea temeiului măsurii în întregime la dispoziția angajatorului, protecția socială a muncii, consacrată ca obligație în sarcina statului, prin Constituție, devenind formală și iluzorie.

10. Curtea de Apel Pitești - Secția I civilă apreciază că se impune lămurirea pe calea contenciosului constituțional a existenței unei eventuale neclarități a art. 44 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Cu privire la critica de neconstituționalitate a art. 251 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, instanța consideră necesar a se clarifica dacă lăsarea la aprecierea angajatorului a caracterului nejustificat al absenței salariatului la cercetarea disciplinară constituie o îngrădire a dreptului la muncă.

11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispozițiile art. 44 alin. (2) din Codul de procedură civilă nu limitează, ci, din contră, reglementează dreptul de a recuza judecătorii în vederea asigurării imparțialității justiției și, ca atare, acestea nu aduc nicio atingere drepturilor și garanțiilor procesuale prin care se concretizează dreptul la apărare. Referitor la art. 251 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii se susține că procedura cercetării disciplinare prealabile are scopul de a oferi angajatului ocazia de a formula și susține apărări în favoarea sa și de a prezenta probele considerate necesare, pe parcursul acestei proceduri el putând beneficia de asistență juridică. Această procedură este impusă sub sancțiunea nulității absolute a măsurilor dispuse, iar prezentarea angajatului la această procedură este evident în favoarea sa. Lipsa nejustificată a acestuia este văzută ca o lipsă de diligență din partea angajatului și este sancționată cu eliminarea acestei etape prealabile.

13. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că dispozițiile art. 44 alin. (2) din Codul de procedură civilă, care se referă deopotrivă la ivirea sau la cunoașterea motivelor de incompatibilitate după începerea dezbaterilor, nu limitează, ci, din contră, reglementează dreptul de a recuza judecătorii în vederea asigurării imparțialității justiției. Or, în aceste condiții, normele legale criticate nu aduc nicio atingere drepturilor și garanțiilor procesuale și nici nu impun vreo restrângere a vreunui drept. În privința prevederilor art. 251 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în măsura în care neprezentarea salariatului la convocare este justificată de motive obiective, nu se poate dispune sancționarea lui disciplinară pentru fapta pentru care fusese convocat, într-o astfel de situație angajatorul având posibilitatea de a efectua o nouă convocare.

14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 44 alin. (2) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, și cele ale art. 251 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții potrivit cărora:

- Art. 44 alin. (2) din Codul de procedură civilă: "Când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.";

- Art. 251 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii: "Neprezentarea salariatului la convocarea făcută în condițiile prevăzute la alin. (2) fără un motiv obiectiv dă dreptul angajatorului să dispună sancționarea, fără efectuarea cercetării disciplinare prealabile."

17. În opinia autorului excepției, dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale aleart. 1 alin. (5) privind statul român, art. 21 care consacră accesul liber la justiție, art. 41 referitor la munca și protecția socială a muncii și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că art. 44 din Codul de procedură civilă, cu denumirea marginală "Recuzarea", prevede că "(1) Judecătorul aflat într-o situație de incompatibilitate poate fi recuzat de oricare dintre părți înainte de începerea oricărei dezbateri. (2) Când motivele de incompatibilitate s-au ivit ori au fost cunoscute de parte doar după începerea dezbaterilor, aceasta trebuie să solicite recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute."

19. Curtea observă că reglementarea procesual civilă anterioară, respectiv Codul de procedură civilă din 1865, prevedea laart. 29 alin. 2 că atunci "Când motivele de recuzare s-au ivit după începerea dezbaterilor, partea va trebui să propună recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute."

20. Relativ la cererea de recuzare, în jurisprudența sa, Curtea a stabilit că judecarea acesteia "nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanța pronunțând în ședință publică o încheiere asupra recuzării, prin aceasta legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a acestei cereri. Cererea de recuzare nu constituie o acțiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfășurării normale a judecății, iar nu împiedicarea accesului liber la justiție". A se vedea, în acest sens, Decizia nr. 166 din 16 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 614 din 28 iulie 2017, paragraful 16, și Decizia nr. 754 din 31 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 975 din 6 decembrie 2006.

21. Prin Decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2017, Curtea a reținut că "reglementarea procedurii de soluționare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerității acestei proceduri. Astfel, potrivit art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă, examinarea cererii de recuzare se face «de îndată», iar judecătorul sau părțile sunt ascultate numai «dacă se apreciază că este necesar», în vederea împiedicării tergiversării soluționării cererii de recuzare și, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată. Potrivit doctrinei, momentul la care partea interesată a cunoscut existența motivului de recuzare constituie o împrejurare de fapt, care va fi apreciată de instanța care soluționează cererea. Însă, pentru a evita abuzul, partea trebuie să probeze nu doar cazul de incompatibilitate, ci și împrejurările în care a luat cunoștință de acesta, astfel încât să se poată determina când a aflat că judecătorul este incompatibil. Așadar, modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziții reprezintă o opțiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple de recuzare, care să preîntâmpine cererile șicanatorii, de natură să tergiverseze soluționarea într-un termen rezonabil a cauzei. Legiuitorul, asigurând dreptul la apărare al părților, a mai prevăzut la art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacă numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza, iar când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri". Prin urmare, Curtea a reținut că nu este încălcat dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție.

22. Referitor la critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5), Curtea reține că dispozițiile legale criticate întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate ale legii, întrucât normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte. În legătură cu principiul previzibilității normei legale, instanța europeană a statuat, de exemplu prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunțată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecințelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naștere unei rigidități excesive a reglementării. În Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, instanța europeană a arătat că însemnătatea noțiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de contextul normei juridice, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ca persoana interesată să fie nevoită să recurgă la o bună consiliere pentru a evalua, la un nivel rezonabil în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea decurge dintr-o anumită acțiune. Totodată, din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație. Interpretarea și aplicarea unor asemenea texte depind de practică (hotărârile din 25 mai 1993 și din 20 mai 1999, pronunțate în cauzele Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, și Cantoni împotriva Franței, paragraful 31). Funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 491 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 19 octombrie 2016, paragraful 19).

23. Față de cele anterior referite, Curtea constată că textul de lege criticat este reglementat cu suficientă claritate și precizie, interpretarea sa în ansamblul actului normativ din care face parte relevând cu claritate voința legiuitorului și reprezintă norme de procedură prin intermediul cărora legiuitorul instituie cadrul legal pentru exercitarea dreptului procedural de recuzare, în deplin acord cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege și, prin urmare, excepția de neconstituționalitate aart. 44 alin. (2) din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.

24. Curtea observă că alin. (2) al art. 251 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, la care fac trimitere dispozițiile alin. (3) supuse controlului de constituționalitate, prevede că "În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii".

25. Totodată, Curtea reține că, potrivit art. 63 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, concedierea pentru săvârșirea unei abateri grave sau a unor abateri repetate de la regulile de disciplină a muncii poate fi dispusă numai după îndeplinirea de către angajator a cercetării disciplinare prealabile.

26. În vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, potrivit art. 251 alin. (2) și (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora și locul întrevederii. Totodată, salariatul are dreptul să formuleze și să susțină toate apărările în favoarea sa și să ofere persoanei împuternicite să realizeze cercetarea toate probele și motivațiile pe care le consideră necesare, precum și dreptul să fie asistat, la cererea sa, de către un avocat sau de către un reprezentant al sindicatului al cărui membru este.

27. Potrivit art. 252 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizia de sancționare se cuprind în mod obligatoriu: a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 251 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea; d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică; e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată; f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

28. Ca atare, Curtea reține că, în situația neprezentării salariatului la convocarea făcută în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile, sancțiunea disciplinară se aplică doar dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: convocarea să fi fost făcută în condițiile legii, respectiv potrivit art. 251 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, și neprezentarea la cercetarea disciplinară să aibă la bază lipsa unui motiv obiectiv. În această din urmă situație, neprezentarea salariatului poate fi interpretată ca o renunțare la exercitarea dreptului la apărare, întrucât scopul convocării este chiar formularea și susținerea tuturor apărărilor în favoarea sa. Per a contrario, în situația în care neprezentarea salariatului la convocare este determinată de un motiv obiectiv, mai presus de voința salariatului, care să îl fi împiedicat să se prezinte, angajatorul este obligat să reconvoace salariatul la cercetarea disciplinară.

29. Față de cele anterior referite, Curtea constată că lipsa de diligență a salariatului - neprezentarea fără un motiv obiectiv la convocarea făcută de angajator în vederea desfășurării cercetării disciplinare prealabile - dă dreptul angajatorului, potrivit art. 40 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, să constate săvârșirea abaterilor disciplinare și să aplice sancțiunile corespunzătoare potrivit legii, contractului colectiv de muncă aplicabil și regulamentului intern.

30. Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile art. 251 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii nu contravin prevederilor constituționale ale art. 41 privind dreptul la muncă, iar cât privește invocarea prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.

31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Arvunescu în Dosarul nr. 23/109/2014 al Curții de Apel Pitești - Secția I civilă și constată că dispozițiile art. 44 alin. (2) din Codul de procedură civilă și ale art. 251 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Pitești - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 14 decembrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Bianca Drăghici

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...