C U R T E A, CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 255 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, precum și a prevederilor art. 111 alin. (1), art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 1201 alin. (1) și art. 1241 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, dispozițiile care au următorul cuprins:

- Art. 255 alin. (1) din Legea nr. 571/2003: "Impozitul/taxa pe clădiri se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv."

- Art. 111 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003: "Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează."

- Art. 119 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003: "Pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen dobânzi și penalități de întârziere."

- Art. 120 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003: "Dobânzile reprezintă echivalentul prejudiciului creat titularului creanței fiscale ca urmare a neachitării de către debitor a obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv."

- Art. 1201 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003: "Penalitățile de întârziere reprezintă sancțiunea pentru neîndeplinirea obligațiilor de plată la scadență și se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv. Dispozițiile art. 120 alin. (2)-(6) sunt aplicabile în mod corespunzător."

- Art. 1241 alin. (1): "Prin excepție de la prevederile art. 119 alin. (1) și art. 1201, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată datorate bugetelor locale, se datorează după acest termen majorări de întârziere."

15. Curtea constată că Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost abrogată prin art. 502 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, iar Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prin art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 23 iulie 2015, iar. Însă, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea va analiza dispozițiile criticate, întrucât ele continuă să producă efecte juridice în cauză.

16. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 44 privind dreptul de proprietate privată, în art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și înart. 56 alin. (2) privind justa așezare a sarcinilor fiscale. Autoarea excepției de neconstituționalitate se mai referă și laart. 1 din Primul Protocol adițional privind protecția proprietății, art. 1 din Protocolul nr. 12 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și la art. 17 privind dreptul de proprietate din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Din modul cum este formulată excepția de neconstituționalitate, se poate deduce în mod rezonabil că autoarea acesteia a înțeles să se refere și laart. 1 alin. (5) din Constituție în componenta sa privind claritatea și previzibilitatea legii.

17. Examinând excepția de neconstituționalitate, așa cum a fost formulată, Curtea constată că, în realitate, criticile autoarei acesteia vizează chestiuni care țin de interpretarea și aplicarea legii, ce sunt de competența instanțelor de judecată. Față de cele prezentate, având în vedere că, potrivit jurisprudenței sale constante, spre exemplu Decizia nr. 357 din 22 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Curtea a statuat că interpretarea și aplicarea normelor legale la speța dedusă judecății este atributul instanțelor de judecată și nu intră în competența sa de soluționare și având în vedere că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată", iar nu cu privire la modul de aplicare a legii, excepția va fi respinsă ca inadmisibilă.

18. Curtea reamintește, însă, că atâta timp cât legea nu prevede în mod expres obligația calculării impozitului datorat pentru clădiri și terenuri de către contribuabil, nu se poate accepta ideea că aceasta se presupune. În consecință, calculul impozitelor pe clădiri și terenuri se face de către organul fiscal. Comunicarea acestui cuantum se face printr-o înștiințare de plată care, în cazul acesta, este un act administrativ-fiscal ce trebuie transmis în condițiile art. 44 din Codul de procedură fiscală. De asemenea, pct. 44.1 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 20 iulie 2004, statuează, în explicarea dispozițiilor art. 45 alin. (2) din Codul de procedură fiscală că organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii (a se vedea, mutatis mutandis și Decizia nr. 784 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 4 aprilie 2017).

19. Mai mult, Curtea reține că prevederileart. 111 alin. (2) din Codul de procedură fiscal sunt foarte clare:

"

Pentru diferențele de obligații fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, stabilite potrivit legii, termenul de plată se stabilește în funcție de data comunicării acestora, astfel:

a) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 1-15 din lună, termenul de plată este până la data de 5 a lunii următoare;

b) dacă data comunicării este cuprinsă în intervalul 16-31 din lună, termenul de plată este până la data de 20 a lunii următoare."

Acesta este un fragment din Decizia nr. 598/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 255 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum și a prevederilor art. 111 alin. (1), art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 1201 alin. (1) și ale art. 1241 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...