Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 56/2000 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 08 august 2000

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  
Lucian Mihai - președinte
Costică Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stângu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, excepție ridicată de Tudor Duțu în Dosarul nr. 4.195/1999 al Curții de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și comercial.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 7 martie 2000 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la 14 martie 2000 și apoi la 21 martie 2000 și la 22 martie 2000.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și comercial, prin Încheierea din 23 noiembrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 4.195/1999, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, modificat și completat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/1997, aprobată și modificată prin Legea nr. 55/1998. Excepția a fost ridicată de Tudor Duțu în Dosarul nr. 4.195/1999, cu ocazia judecării acțiunii formulate împotriva Direcției generale de muncă și protecție socială, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, pentru anularea deciziei de revizuire a drepturilor acordate în baza dispozițiilor Decretului-lege nr. 118/1990.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că dispozițiile legale criticate au caracter retroactiv, înfrângând astfel principiul neretroactivității legii, consfințit prin art. 15 alin. (2) din Constituție. Potrivit art. 13 alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, direcțiile generale de muncă și protecție socială pot revizui, la sesizare sau din proprie inițiativă, drepturile stabilite prin hotărâri definitive ale comisiilor pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, emise anterior datei de 14 iulie 1997.

Exprimându-și opinia, instanța de judecată apreciază că excepția este întemeiată, deoarece dispozițiile legale criticate "încalcă principiul neretroactivității legii civile, așa cum acesta este definit prin art. 15 alin. (2) din Constituție, în sensul că dă dreptul să se revină asupra unor situații sau drepturi stabilite definitiv sub imperiul legii în vigoare, la data emiterii deciziilor de către comisie".

Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și putea exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată, susținând că, deși în textul de lege criticat se folosește termenul "revizuire", în realitate legiuitorul a avut în vedere termenul "revocare". "Astfel se dă posibilitatea unui organ administrativ de a reveni asupra propriilor acte, emise însă cu nerespectarea prevederilor legale, în concordanță cu principiul revocabilității actelor administrative. Acest principiu apare ca un efect firesc al trăsăturilor administrației publice, care trebuie să dea dovadă de elasticitate și nu de birocratizare în activitatea pe care o desfășoară". De asemenea, se arată că, deoarece nu se poate "invoca principiul neretroactivității legii pentru păstrarea unor drepturi dobândite cu încălcarea dispozițiilor legale, în sistemul românesc actual, s-a admis în mod constant principiul revocabilității actelor administrative, sub condiția existenței posibilității acțiunii în contencios administrativ, condiție realizată prin alin. (3) al art. 13 din Decretul-lege nr. 118/1990".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

C U R T E A,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 13 alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, în temeiul art. III din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 14 iulie 1997, aprobată și modificată prin Legea nr. 55/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 9 martie 1998, dându-se textelor o nouă numerotare.

Dispozițiile legale criticate au în prezent următoarea redactare:

"

(1) Direcțiile generale de muncă și protecție socială, atunci când sunt sesizate sau din proprie inițiativă, vor verifica legalitatea drepturilor acordate beneficiarilor prezentului decret-lege până la data publicării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/1997 în Monitorul Oficial al României.

(2) În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale, se va emite decizie de revizuire."

Conform alin. (3) al aceluiași articol, "Împotriva deciziei de revizuire emise în condițiile alin. (1) și (2) persoana interesată poate introduce contestație, în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990".

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că aceste texte de lege au rezultat în urma modificării Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/1997 prin Legea nr. 55/1998.

Textul art. 141 introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/1997, devenit după renumerotare art. 13, avea următoarea formulare: "Direcțiile de muncă și protecție socială, prin oficiile juridice proprii, sunt obligate ca, atunci când sunt sesizate sau din proprie inițiativă, să verifice drepturile acordate, până la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 41/1997, beneficiarilor Decretului-lege nr. 118/1990."

Inițial Decretul-lege nr. 118/1990 a prevăzut constituirea unor comisii speciale pentru aplicarea prevederilor sale. Această reglementare a fost menținută și după modificările ulterioare. Astfel, decretul-lege, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 3 septembrie 1996, prevedea la art. 8 alin. (1) și (2) și la art. 9 alin. (3) și (4):

- Art. 8:

"

(1) Pentru stabilirea situațiilor prevăzute la art. 1 se înființează în fiecare județ și în municipiul București câte o comisie alcătuită din președinte și cel mult 6 membri.

(2) Președintele trebuie să fie jurist. Din comisie fac parte 2 reprezentanți ai direcțiilor de muncă și protecție socială și cel mult 4 reprezentanți ai Asociației Foștilor Deținuți Politici și Victime ale Dictaturii din România.";

- Art. 9:

"

(3) Împotriva hotărârii (comisiei) persoana interesată sau direcțiile de muncă și protecție socială pot face contestație la tribunalul județean sau al municipiului București în termen de 15 zile de la comunicarea hotărârii către aceștia.

(4) Hotărârea tribunalului este definitivă."

Activitatea comisiilor special constituite a încetat însă după modificarea și completarea Decretului-lege nr. 118/1990 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41/1997, aprobată și modificată prin Legea nr. 55/1998. Astfel, decretul-lege republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 18 martie 1998, dispune la art. 8 alin. (2) și (3):

"

(2) Prevederile art. 1-7 se aplică, după caz, de către conducerile unităților la care sunt încadrați cei în cauză, de către direcțiile generale de muncă și protecție socială sau de către comisiile locale, pe baza hotărârilor comisiilor pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, emise până la data de 31 iulie 1997.

(3) După data prevăzută la alin. (2), cererile pentru stabilirea drepturilor prevăzute de prezentul decret-lege se depun la direcțiile generale de muncă și protecție socială."

Rezultă, din aceste texte de lege, că verificarea și revizuirea prevăzute în art. 13 alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, privesc exclusiv drepturi stabilite prin hotărâri ale comisiilor pentru aplicarea acestui decret-lege. Aceste hotărâri sunt acte administrative, însă au caracter jurisdicțional datorat îndeosebi faptului că soluțiile sunt adoptate în cadrul unei activități jurisdicționale speciale.

De altfel, avându-se în vedere modul de constituire și componența comisiilor pentru aplicarea Decretului-lege nr. 118/1990, rezultă că acestea nu erau organe ale administrației publice. Direcțiile generale de muncă și protecție socială, ca organe ale administrației publice, aveau, până la data de 14 iulie 1997, dreptul de a contesta la tribunale hotărârile pronunțate de comisii, în termen de 15 zile de la comunicare, precum și obligația de a aplica hotărârile respective dacă au devenit definitive. Aceste organe ale administrației publice au dobândit doar după data de 31 iulie 1997 însărcinarea de a primi și de a soluționa, în primă instanță, cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990.

Așadar, hotărârile de stabilire a drepturilor, emise anterior datei de 31 iulie 1997, sunt acte administrative cu caracter jurisdicțional, care nu pot fi revocate.

De aceea, dispozițiile legale criticate, dispunând revizuirea drepturilor acordate prin acte emise anterior intrării în vigoare a acestor dispoziții, revizuire ce poate duce la anularea sau la modificarea drepturilor respective, au un caracter evident retroactiv, dispunând pentru trecut, și încalcă astfel prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile".

Deoarece verificarea legalității drepturilor acordate și revizuirea acestora înseamnă, practic, revizuirea unor hotărâri judecătorești, se încalcă, pe de o parte, principiul separației puterilor în stat, iar pe de altă parte, sunt înfrânte prevederile constituționale ale art. 125 privind înfăptuirea justiției, precum și ale art. 128 referitoare la exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești.

Este adevărat că spiritul de justiție nu permite perpetuarea beneficiului unor drepturi obținute prin încălcarea dispozițiilor legale, dar declararea nulității sau anularea actelor prin care au fost acordate drepturile nu se poate face decât de către autoritatea competentă să stabilească, de asemenea, responsabilitățile pentru încălcarea legii, autoritate care nu poate fi alta decât autoritatea judecătorească. Altfel s-ar afecta grav stabilitatea raporturilor juridice.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

C U R T E A

În numele legii

D E C I D E:

Admite excepția de neconstituționalitate ridicată de Tudor Duțu în Dosarul nr. 4.195/1999 al Curții de Apel Ploiești Secția de contencios administrativ și comercial și constată că dispozițiile art. 13 alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, sunt neconstituționale.

Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2000.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,
Doina Suliman

OPINIE SEPARATĂ

Considerentele cuprinse în opinia noastră separată la Decizia nr. 56 din 22 martie 2000 sunt pe deplin aplicabile și în prezenta cauză. Astfel, apreciem că soluția de admitere a excepției de neconstituționalitate este corectă, întrucât dispozițiile art. 13 alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, republicat, sunt neconstituționale. Tot astfel, menținem punctul de vedere conform căruia - contrar opiniei majorității Curții Constituționale - temeiul admiterii excepției de neconstituționalitate nu rezidă în încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 15 alin. (2), privind neretroactivitatea legii, ale art. 125, privind înfăptuirea justiției sau ale art. 128, privind folosirea căilor de atac, după cum nici principiul constituțional al separației puterilor în stat nu a fost încălcat. În ceea ce ne privește, având în vedere dispozițiile art. 11 și ale art. 20 alin. (2) din Constituție, considerăm că prevederile art. 13 alin. (1) și (2) din Decretul-lege nr. 118/1990 (care permit ca, prin intermediul unei căi speciale de atac - "revizuire" -, să poată fi înlăturate, fără nici o limitare în timp, efectele unor acte jurisdicționale definitive și irevocabile) sunt neconstituționale întrucât contravin exigențelor principiului securității raporturilor juridice și deci conceptului "proces echitabil" impus de dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispoziții coroborate cu cele din preambulul convenției (astfel cum aceste exigențe au fost enunțate prin hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza "Brumărescu contra României", 1999).

Președintele Curții Constituționale,
Lucian Mihai

Judecător,
Constantin Doldur

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...