Guvernul României

Ordonanța de urgență nr. 2/2018 pentru prorogarea unor termene prevăzute în Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Modificări (...), Referințe (1)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 31 ianuarie 2018

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Luând în considerare modificările legislative în domeniul fiscal adoptate recent care implică din partea contribuabililor conformarea la noile cerințe de raportare și îndeplinire a obligațiilor declarative instituite pentru stabilirea contribuțiilor sociale obligatorii, respectiv contribuția de asigurări sociale și de asigurări sociale de sănătate,

în scopul evitării riscului neconformării de către anumite categorii de contribuabili care au obligația să completeze și să depună, până la data de 31 ianuarie 2018, formularul 600 - Declarație privind venitul asupra căruia se datorează contribuția de asigurări sociale și cu privire la încadrarea veniturilor realizate în plafonul minim pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate, pentru care acest formular prezintă caracter de noutate,

ținând cont de situația obiectivă creată de reglementarea la nivel de ordonanță de urgență a termenului de depunere a declarației și de faptul că prorogarea acestui termen nu se poate realiza decât printr-un act normativ de același nivel,

având în vedere că măsura prorogării, pentru anul 2018, trebuie să fie adoptată anterior expirării perioadei până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să își îndeplinească obligațiile declarative,

se impune prorogarea termenului până la care contribuabilii persoane fizice trebuie să își îndeplinească obligațiile declarative în vederea stabilirii contribuțiilor sociale obligatorii, respectiv contribuția de asigurări sociale și de asigurări sociale de sănătate.

În considerarea faptului că aceste situații aduc atingere interesului public general și constituie un motiv de urgență deosebită și extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Articol unic. -

Pentru anul 2018, termenele prevăzute la art. 148 alin. (3), precum și la art. 170 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se prorogă până la 15 aprilie 2018.

PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ

Contrasemnează:
Ministrul finanțelor publice,
Eugen Orlando Teodorovici

București, 31 ianuarie 2018.

Nr. 2.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...