Curtea Constituțională

Decizia nr. 661/2017 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (3) teza a doua lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 25 ianuarie 2018

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  
Valer Dorneanu - președinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Varga Attila - judecător
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent-șef

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Cristina Ioana Antik în Dosarul nr. 631/210/2016, al Judecătoriei Chișineu-Criș și care formează obiectul Dosarului nr. 1.194D/2016 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 517D/2017 și nr. 1.751D/2017, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Emanuel Coman și de Constantin Avram în dosarele nr. 8.081/233/2015 și nr. 6.455/233/2014 ale Tribunalului Galați - Secția contencios administrativ și fiscal.

4. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura propusă. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 517D/2017 și nr. 1.751D/2017 la Dosarul nr. 1.194D/2016, care a fost primul înregistrat.

6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate. Arată, în acest sens, că argumentarea pretinsei neconstituționalități privește aplicarea sancțiunii complementare constând în suspendarea dreptului de a conduce pe drumurile publice. Or, în jurisprudența sa, de pildă deciziile nr. 280/2010 sau nr. 224/2014, Curtea Constituțională a stabilit că prin lege se poate institui o astfel de sancțiune complementară în materie contravențională, fără a fi încălcate normele constituționale invocate.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

7. Prin Încheierea din 15 iunie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 631/210/2016, Judecătoria Chișineu-Criș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 100 alin. (3) lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Cristina Ioana Antik într-o cauză privind soluționarea unei plângeri contravenționale formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de textul legal criticat.

8. Prin Încheierea, respectiv Decizia civilă din 20 decembrie 2016, pronunțate în dosarele nr. 8.081/233/2015 și, respectiv, nr. 6.455/233/2014, Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 100 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Emanuel Coman și, respectiv, de Constantin Avram în cauze în apel privind soluționarea unor plângeri contravenționale formulate împotriva unor procese-verbale de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de textul legal criticat.

9. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că aplicarea de drept a pedepsei complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile, în condițiile textului legal criticat, și nu ca urmare a aprecierii agentului constatator, în funcție de situația în cauză, a gravității faptei contravenționale etc., contravine regulii proporționalității, consacrate la nivel constituțional de art. 53 alin. (2), dar și la nivel legal, de art. 5 alin. (1), (5) și (6) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Potrivit acestor din urmă texte legale, sancțiunile contravenționale sunt principale - avertismentul și amenda contravențională și, respectiv, complementare, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și gravitatea faptei. Codul penal prevede, totodată, la art. 67 alin. (1), că pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată (deci este facultativă) dacă pedeapsa principală este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară. Așadar, legiuitorul trebuie să fie consecvent și în materie contravențională și să prevadă criteriul proporționalității inclusiv în aplicarea sancțiunilor complementare, mai ales în situația în care sancțiunea principală este avertismentul, așa cum este speța de față.

10. În opinia autorilor excepției sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 53 și prin faptul că dispozițiile legale criticate reglementează restrângerea exercițiului unui drept - cel de a conduce, pe o perioadă de 30 de zile -, însă această limitare, chiar dacă este temporară, nu a fost operată prin lege, așa cum dispune norma fundamentală invocată, ci printr-o ordonanța de urgență a Guvernului. Prin urmare, aceștia apreciază că sunt nesocotite și principiile constituționale ale statului de drept, separației puterilor în stat, supremației și al obligativității respectării Constituției și a legilor.

11. Judecătoria Chișineu-Criș consideră, în opinia exprimată, că textul legal criticat nu încalcă prevederile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3) din Constituție, raportat la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, și nici pe cele ale art. 53 din Legea fundamentală. Sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile respectă pe deplin regula proporționalității instituită de art. 53 alin. (2) din Constituție, aceasta fiind prevăzută doar pentru anumite fapte contravenționale, care prezintă un grad de pericol social ridicat și care pot pune în pericol grav siguranța circulației rutiere, măsura nefiind astfel disproporționată și nici discreționară. De altfel, Curtea Constituțională a mai analizat critici de neconstituționalitate asemănătoare, față de dispozițiile art. 100 alin. (3) lit. c) din aceeași ordonanță de urgență, deciziile de respingere a excepției astfel pronunțate fiind aplicabile, mutatis mutandis, și în cazul de față (de exemplu, Decizia nr. 287 din 11 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 7 aprilie 2008, sau Decizia nr. 331 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 19 mai 2011).

12. Tribunalul Galați - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția este întemeiată, deoarece restrângerea dreptului de a conduce, pentru o perioadă de 30 de zile, reglementată de art. 100 alin. (3) teza a doua din Ordonanța de urgență criticată, nu a fost dispusă prin lege, în sensul de act adoptat de Parlament în temeiul art. 73 din Constituție și nici nu se încadrează în acele situații de excepție menționate în cuprinsul normelor fundamentale ale art. 53, referitoare la condițiile în care este permisă restrângerea exercițiului unui drept sau al unei libertăți, având în vedere că, în opinia instanței de judecată, dreptul de a circula cu un autovehicul este o componentă a liberei circulații, drept fundamental prevăzut de art. 25 din Constituția României.

13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14. Guvernul, exprimându-și punctul de vedere, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Invocă, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale, prin care aceasta a reținut în mod constant că, în cazul săvârșirii unor contravenții la regulile de circulație rutieră, reglementarea, prin lege, pe lângă sancțiunea principală, și a uneia sau mai multor sancțiuni complementare nu este de natură a încălca dispozițiile constituționale, aceste sancțiuni având drept scop înlăturarea stării de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege (Decizia nr. 1.047 din 13 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007). Sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile în materie de circulație rutieră respectă regula proporționalității prevăzută de art. 53 din Constituție, aceasta fiind prevăzută doar pentru anumite fapte contravenționale, care prezintă un grad de pericol social ridicat și care pot pune în pericol grav siguranța circulației rutiere. Curtea Constituțională a analizat constituționalitatea dispozițiilor art. 100 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 prin mai multe decizii (deciziile nr. 287/2008, nr. 331/2011, nr. 210/2007, nr. 267/2007), constatând că acestea sunt constituționale, aceleași considerente fiind aplicabile și în prezenta excepție, diferența reprezentând-o doar fapta care atrage aplicarea sancțiunii.

15. Totodată, prin aceleași decizii mai sus menționate, Curtea Constituțională a arătat că prevederile art. 53 din Legea fundamentală, invocate, se referă exclusiv la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți prevăzute de Constituție, iar textele criticate nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere. Pe de altă parte, Curtea a mai observat că alin. (1) al art. 53 din Constituție prevede, între alte situații, că exercițiul unor drepturi poate fi restrâns și pentru apărarea drepturilor și a libertăților cetățenilor. Rezultă, astfel, că norma constituțională invocată nu este incidentă în cauză, nefiind indicat un drept sau o libertate fundamentală încălcată.

16. Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere reținut în deciziile Curții Constituționale nr. 224/2014, nr. 1.420/2009 și nr. 282/2013, în sensul constituționalității dispozițiilor criticate din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

17. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

18. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19. Obiectul excepției de neconstituționalitate, având în vedere măsura conexării dosarelor, dispusă în ședința publică în considerarea obiectului parțial identic al celor trei cauze, îl constituie prevederile art. 100 alin. (3) teza a doua lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul conținut:

- Art. 100 alin. (3):

"

(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte:

(...)

e) nerespectarea regulilor privind depășirea;".

20. În susținerea excepției sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5) cu privire la valorile supreme ale statului român, respectiv la obligativitatea respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 11 alin. (2) referitoare la apartenența la dreptul intern a tratatelor ratificate de Parlament, ale art. 21 alin. (3) raportat la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu privire la dreptul la un proces echitabil, ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 73 alin. (1), potrivit cărora Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.

21. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 100 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice reglementează, la lit. a)-g), o serie de contravenții, partea introductivă a alin. (3) stabilind sancțiunile corespunzătoare acestora, și anume, în teza întâi, amenda, ca sancțiune principală, precum și, la teza a doua, aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

22. În esență, criticile autorilor excepției se referă la neconstituționalitatea aplicării de jure a sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de conduce pentru o perioadă de 30 de zile, fără ca această măsură să fie lăsată la aprecierea agentului constatator, în funcțiile de circumstanțele săvârșirii contravenției constatate, așa cum este reglementată în materie penală aplicarea pedepselor complementare. Din această perspectivă, autorii excepției apreciază că sunt încălcate principiile legalității și al proporționalității. De asemenea se susține că, fiind vorba de restrângerea exercițiului unui drept, aceasta trebuia operată prin lege, așa cum dispune art. 53 alin. (3) din Constituție, și nu prin ordonanță de urgență a Guvernului.

23. Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici asemănătoare, relevante fiind, de pildă, Decizia nr. 1.047 din 13 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 29 noiembrie 2007, Decizia nr. 1.420 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 18 decembrie 2009, Decizia nr. 424 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 23 mai 2011, sau Decizia nr. 224 din 15 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 6 iunie 2014.

24. Respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, Curtea a reținut, în esență, că, în cazul săvârșirii unor contravenții la regulile de circulație rutieră, reglementarea prin lege, pe lângă sancțiunea principală - amenda, și a uneia sau a mai multor sancțiuni complementare nu este de natură a încălca dispozițiile constituționale și nu restrânge exercițiul unor drepturi constituționale, ci prevede, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, respectiv "asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului". Așa fiind, apare ca justificată reglementarea, prin lege, a aplicării sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

25. În plus, Curtea observă că dispozițiile art. 53 alin. (2) din Constituție, invocate în motivarea excepției, se referă la condițiile în care este permisă restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale. Or, Curtea Constituțională a arătat constant în jurisprudența sa în materie că dreptul de a conduce pe drumurile publice nu se poate confunda cu dreptul la liberă circulație, drept fundamental consacrat de art. 25 din Constituție (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 1.420 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 18 decembrie 2009, Decizia nr. 280 din 18 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 1 aprilie 2010, Decizia nr. 370 din 13 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2010, Decizia nr. 424 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 23 mai 2011, sau Decizia nr. 1.314 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 907 din 21 decembrie 2011). Prin urmare, nici suspendarea exercitării dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, pentru o perioadă de 30 de zile, conform textului de lege criticat, nu se poate încadra în ipoteza normativă a art. 53 din Constituție, care are în vedere restrângerea exercițiului unui drept sau al unor libertăți de natură constituțională. Prin deciziile indicate, Curtea a arătat că dreptul la liberă circulație vizează libertatea de mișcare a cetățeanului, dispozițiile art. 25 din Legea fundamentală reglementând ambele aspecte care formează acest drept fundamental, și anume: libera circulație pe teritoriul României și libera circulație în afara teritoriului țării. Dreptul la liberă circulație, astfel cum este reglementat de Constituție, prin receptarea sa din Pactul internațional privitor la drepturile civile și politice, nu include și dreptul de a conduce autovehicule, respectiv de a deține un permis de conducere auto, în acest scop, prevederile constituționale nefăcând referire și la mijloacele de transport prin care se realizează libera circulație. Dispozițiile art. 53 din Constituție se referă exclusiv la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți prevăzute de Constituție, în timp ce normele criticate nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere. În concluzie, nu se poate reține încălcarea art. 53 din Constituție, această normă nefiind incidentă.

26. Cât privește invocarea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că textul legal criticat conține norme de drept material, substanțial, fără a avea implicații la nivel procesual, astfel că nu se poate susține încălcarea dreptului menționat, drept eminamente aplicabil într-un cadru procesual sau pre- procesual. În acest sens, dispozițiile art. 100 alin. (3) teza a doua lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 - criticate - stabilesc aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile pentru săvârșirea faptei contravenționale constând în nerespectarea regulilor privind depășirea.

27. Cât privește susținerea potrivit căreia restrângerea pretinsă este contrară art. 53, dar și art. 73 alin. (1) din Constituție, deoarece nu este operată printr-o lege, ca act normativ al Parlamentului, Curtea constată că nu poate reține nici această critică. În legătură cu acest aspect, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat în mod constant că interdicția de a emite ordonanțe în domeniul legilor organice privește exclusiv ordonanțele adoptate în temeiul unei legi speciale de abilitare, nu și ordonanțele de urgență (de exemplu, Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, Decizia nr. 95 din 4 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 17 martie 2004, Decizia nr. 245 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 612 din 14 iulie 2005). Astfel, contrar susținerilor autorilor excepției, ordonanțele de urgență pot reglementa inclusiv în domeniul rezervat, potrivit art. 73 alin. (3) din Constituție, legii organice, cu respectarea strictă a condițiilor imperative și limitativ stabilite la art. 115 alin. (4) - (6) din Legea fundamentală. Prin urmare, nici din această perspectivă nu poate fi reținută pretinsa încălcare a art. 53 din Constituție și nici a art. 73 alin. (1) din Constituție.

28. Pe cale de consecință, întrucât Curtea nu poate constata nesocotirea vreunei norme fundamentale invocate, rezultă că sunt neîntemeiate susținerile privind nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție, referitoare la valorile supreme ale statului român, respectiv la principiul legalității, inclusiv în componenta sa referitoare la calitatea legii. Curtea mai observă, în plus, că autorul excepției a invocat și art. 11 din Constituție, fără a explica, însă, în ce constă pretinsa relație de contrarietate dintre acest text și normele legale criticate, astfel că, din această perspectivă, excepția este nemotivată.

29. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristina Ioana Antik în Dosarul nr. 631/210/2016 al Judecătoriei Chișineu-Criș și, respectiv, de Emanuel Coman și de Constantin Avram în dosarele nr. 8.081/233/2015 și nr. 6.455/233/2014 ale Tribunalului Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile art. 100 alin. (3) teza a doua lit. e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Chișineu-Criș și Tribunalului Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 octombrie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent-șef,
Claudia-Magareta Krupenschi

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...