Universul Juridic nr. 1/2018

Redevența în contractele de delegare/concesiune a serviciilor publice de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate
de Măndița Cristea

23 ianuarie 2018

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Introducere

O definiție a redevenței este dată de Codul fiscal al Republicii Moldova (Cod nr. 1163/1997) : "Royalty (redevență) - reprezintă plăți de orice natură primite în calitate de recompensă pentru utilizarea ori transmiterea dreptului de utilizare a oricărui drept de autor și/sau a drepturilor conexe, inclusiv asupra unei opere literare, artistice sau științifice, inclusiv filme de cinema și filme sau benzi pentru televiziune sau radiodifuziune, a oricărui brevet de invenție, marcă comercială, design sau model, plan, produs soft, formulă secretă sau proces, pentru utilizarea ori transmiterea dreptului de utilizare a informației referitoare la experiența în domeniul industrial, comercial sau științific"(1) .

În doctrina juridică tema redevenței ca și creanță născută dintr-un contract de concesiune încheiat cu o autoritate publică locală este puțin abordată independent.

Numeroși specialiști în domeniul juridic din Republica Moldova și din România, menționează în lucrările lor din domeniul dreptului public, civil ori administrativ redevența ca fiind prețul contractului sau obligația de plată, cu alte cuvinte, latura materială a contractului.

Printre aceștia îi putem enumera pe: Victor Mocan, Vera Lupașco, Titus Prescure.

În lucrarea sa "Despre regimul juridic al contractului de concesiune în dreptul românesc contemporan", Titus Prescure definește redevența ca "un drept al autorității concendente de a pretinde o parte din beneficiile realizate din exploatarea serviciului public"(2).

Iar Victor Mocan, în studiul "Costul și administrarea serviciilor publice locale de interes general" elaborat în seria "Politici publice", la capitolul "Tarife", specifică "redevența se folosește pentru plata unor bunuri sau drepturi concesionate, procent din cifra de afaceri"(3).

Din cele prezentate mai sus, concluzionăm faptul că redevența trebuie privită din punct de vedere juridic ca o creanță comercială derivată din convenția părților, contractul de concesiune, și nu ca o creanță fiscală de natura taxelor.

Potrivit Legii nr. 534/1995 cu privire la concesiuni, "Concesiunea este un contract prin care statul sau unitățile administrativ-teritoriale cesionează (transmite) unui investitor (persoană fizică sau juridică, inclusiv străină), în schimbul unei redevențe, dreptul de a desfășura activitate de prospectare, explorare, valorificare sau restabilire a resurselor naturale pe teritoriul Republicii Moldova, de a presta servicii publice, de a exploata bunurile mobile și imobile proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale care conform legislației sunt scoase integral sau parțial din circuitul civil, precum și dreptul de a desfășura anumite genuri de activitate, inclusiv cele care constituie monopolul statului, preluând gestiunea obiectului concesiunii, riscul prezumtiv și răspunderea patrimonială".

Art. 15 al aceleiași legi stipulează faptul că "redevența se stabilește în natură, în bani sau în ambele modalități, sub formă de plăți de o singură dată (bonus), chirie (rentă), plăți pentru extracția resurselor naturale sau pentru fabricarea producției (royalty)".

De asemenea, redevența poate fi stabilită pentru exploatarea tuturor obiectelor concesiunii în ansamblu sau pentru fiecare obiect aparte(4).

Conform Dicționarului explicativ al limbii române, redevența [din fr. redevance] reprezintă o datorie, obligație plătibilă periodic la date fixe și sub formă de cotă pentru dreptul de a folosi proprietatea altuia în scopuri productive. Orice sumă ce trebuie plătită în bani sau în natură pentru folosirea sau dreptul de folosință a unor active corporale sau necorporale.

2. Reglementări interne

Republica Moldova se află în proces de negociere a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, asumându-și mai multe angajamente, printre care și alinierea legislației naționale cu legislația comunitară în domeniul alimentării cu apă și sanitației.

În prezent, acest domeniu este reglementat de mai multe acte normative cu modificări și completări, dar care mai trebuie perfecționate(5).

Legea nr. 436-XVI din 2006 privind administrația publică locală(6) stabilește și reglementează modul de organizare și funcționare a autorităților publice în unitățile administrativ teritoriale.

Potrivit art. 14 "Competențele de bază ale consiliilor locale" și ale art. 43 privind "Competențele consiliului raional", acestea decid "darea în administrare, concesionarea, darea în arendă ori în locațiune a bunurilor domeniului public al satului (comunei), orașului (municipiului), după caz, precum și a serviciilor publice de interes local, precum și în vânzarea, privatizarea, concesionarea sau darea în arendă ori în locațiune a bunurilor domeniului privat al satului (comunei), orașului (municipiului), după caz, în condițiile legii".

Totodată, art. 77 stipulează că: "Bunurile domeniului public al unității administrativ-teritoriale pot fi date în administrare întreprinderilor municipale și instituțiilor publice, concesionate, date în arendă ori în locațiune, după caz, în temeiul deciziei consiliului local sau raional, în condițiile legii".

Indiferent de decizia consiliilor locale/regionale de predare a bunurilor domeniului public de interes local, respectiv: administrare, concesionare, arendă ori locațiune, acest transfer ar trebui să fie cu titlu gratuit doar persoanelor juridice fără scop lucrativ, iar celor constituite în scop lucrativ, în vederea obținerii de profit, indiferent de forma de organizare, darea în folosință să se facă contra unei redevențe sau chirii.

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...