Ministerul Finanțelor Publice - MFP

Ordinul nr. 3345/2017 privind modificarea Normelor metodologice pentru înregistrarea și raportarea datoriei publice, aprobate prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 1.059/2008

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 23 ianuarie 2018

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale pct. 12.2.5 din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările și completările ulterioare,

ministrul finanțelor publice emite următorul ordin:

Art. I. -

Normele metodologice pentru înregistrarea și raportarea datoriei publice, aprobate prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 1.059/2008, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 23 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Capitolul I "Înregistrarea datoriei publice" se modifică după cum urmează:

a) La punctul 4, alineatul 6 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Garanțiile emise în numele și în contul statului de către FNGCIMM în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi se înregistrează în lei, cumulat pentru fiecare lună de raportare, pe finanțator."

b) La punctul 8, subpunctul 81 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

81. În subregistrul datoriei publice guvernamentale garantate - legi speciale se înregistrează garanțiile emise în cadrul Programului guvernamental «Prima casă», respectiv în cadrul programelor «Reabilitare termică» și «Programul de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României» cumulat pentru luna de raportare, pe instituție de credit, precum și executările de garanții, cumulat pentru luna de raportare, pe instituție de credit."

c) La punctul 8, subpunctul 8.3 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

8.3. În subregistrul datoriei publice guvernamentale garantate - legi speciale se înregistrează garanțiile emise și diminuările de garanții în cadrul Programului de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 92/2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 8/2014, precum și executările de garanții, cumulat pentru luna de raportare, pe instituție de credit."

d) La punctul 8, subpunctul 8.4 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

8.4. În subregistrul datoriei publice guvernamentale garantate - legi speciale se înregistrează garanțiile emise și diminuările de garanții în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 88/2015, cu modificările ulterioare, precum și executările de garanții, cumulat pentru luna de raportare, pe finanțator."

2. Capitolul II "Modalitatea de raportare a datoriei publice" se modifică după cum urmează:

a) La punctul 9, subpunctul 91 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

91. Pentru garanțiile emise în numele și în contul statului de către FNGCIMM în cadrul Programului guvernamental «Prima casă», FNGCIMM raportează M.F.P.: Formularul 1 «Prima casă» - «Situația utilizării plafonului de garantare la data de . . . . . . . . . .», agregat la nivel de instituție de credit, Formularul 2 «Prima casă» - «Situația garanțiilor acordate de către FNGCIMM - S.A. IFN în baza contractelor de garantare la data de . . . . . . . . . .» cuprinzând informațiile privind garanțiile emise atât în luna de raportare, cât și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare, agregat pe fiecare instituție de credit, Formularul 3 «Prima casă» - «Scadențarul estimativ al rambursărilor de rate de capital aferente împrumuturilor garantate de FNGCIMM - S.A. IFN la data de . . .» se completează de către FNGCIMM cu estimările de rambursări de rate de capital aferente garanțiilor emise în luna de raportare, defalcate pe toată durata contractului de credit garantat, pe fiecare instituție de credit, și Formularul 4 «Prima casă» - «Rambursările de rate de capital efectuate în contul împrumuturilor garantate de către FNGCIMM - S.A. IFN la data de . . . . . . . . . .» prin care se raportează lunar rambursările de rate de capital efectuate de beneficiarii de finanțări garantate, atât în luna de raportare, cât și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare, agregat pe fiecare instituție de credit. Formularele 1, 2, 3 și 4 sunt prezentate în anexa nr. 9. FNGCIMM raportează M.F.P. informațiile privind garanțiile emise în luna de raportare până în penultima zi lucrătoare a lunii următoare lunii pentru care se face raportarea începând cu luna publicării prezentului ordin."

b) La punctul 9, subpunctul 9.3 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

9.3. Pentru garanțiile emise în numele și în contul statului de către FNGCIMM în cadrul Programului de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii, FNGCIMM raportează M.F.P.: Formularul 1 «Situația utilizării plafonului de garantare la data de . . .», care se completează cu numărul și valoarea garanțiilor emise și în vigoare, cumulat de la începutul Programului până la sfârșitul lunii de raportare agregat la nivel de instituție de credit, Formularul 2 «Situația garanțiilor acordate de către FNGCIMM - S.A. IFN la data de . . . . . . . . . .», cuprinzând informațiile privind garanțiile emise atât în luna de raportare, cât și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare, agregat pe fiecare instituție de credit. Formularul 3 «Scadențarul estimativ al rambursărilor de capital aferente împrumuturilor garantate de FNGCIMM - S.A. IFN la data de . . .» se completează de către FNGCIMM cu estimările de rambursări de capital aferente garanțiilor emise în luna de raportare, defalcate pe toată durata contractului de credit garantat, pe fiecare instituție de credit. Lunar se vor raporta rambursările de capital efectuate de beneficiarii creditelor garantate atât în luna de raportare, cât și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare, pe fiecare instituție de credit, prin Formularul 4 «Rambursările de capital efectuate în contul împrumuturilor garantate de către FNGCIMM - S.A. IFN la data de . . . . . . . . . .». Formularul 5 «Situația anulărilor de garanții/diminuărilor de garanții/respingerilor la plată la data de . . . . . . . . . .» se completează cu valoarea rezilierilor/renunțărilor/diminuărilor de garanții, precum și cu valoarea garanțiilor pentru care FNGCIMM a emis decizie de respingere la plată, efectuate atât în luna de raportare, cât și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare, pe fiecare instituție de credit. Formularul 6 «Situația executării garanțiilor de stat la data de . . . . . . . . . .» se completează cu valoarea garantată prin scrisorile de garanție emise și care au fost supuse executării, respectiv plățile de capital efectuate de M.F.P., atât în cursul lunii de raportare, cât și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare, pe fiecare instituție de credit. Formularele 1, 2, 3, 4, 5 și 6 sunt prezentate în anexa nr. 11. FNGCIMM raportează M.F.P. informațiile privind garanțiile emise în luna de raportare până în penultima zi lucrătoare a lunii următoare lunii pentru care se face raportarea."

c) La punctul 9, subpunctul 9.4 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

9.4. Pentru garanțiile emise în numele și în contul statului de către FNGCIMM în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, FNGCIMM raportează M.F.P.: Formularul 1 «Prima Mașină» - «Situația utilizării plafonului de garantare la data de . . .», care se completează cu numărul și valoarea garanțiilor emise, cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare, agregat la nivel de finanțator, Formularul 2 «Prima Mașină» - «Situația garanțiilor emise de către FNGCIMM - S.A. IFN și a comisionului de risc aferent la data de . . . . . . . . . .» cuprinzând informațiile privind garanțiile emise atât în luna de raportare, cât și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare, agregat pe fiecare finanțator, precum și situația comisionului de risc achitat de beneficiarii Programului, aferent garanțiilor emise atât în luna de raportare, cât și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare, agregat pe fiecare finanțator, Formularul 3 «Prima Mașină» - «Scadențarul estimativ al rambursărilor de capital aferente finanțărilor garantate de FNGCIMM - S.A. IFN la data de . . . . . . . . . .» se completează de către FNGCIMM cu estimările de rambursări de capital ce urmează a fi efectuate, agregate pe finanțatori, pe toată durata contractului de credit garantat, Formularul 4 «Prima Mașină» - «Rambursările de capital efectuate în contul finanțărilor garantate de către FNGCIMM - S.A. IFN la data de . . . . . . . . . .», prin care se raportează lunar rambursările de capital efectuate de beneficiarii de finanțări garantate, atât în luna de raportare, cât și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare, agregat pe finanțatori, Formularul 5 «Prima Mașină» - «Situația renunțărilor la garanții/diminuărilor de garanții/respingerilor la plată la data de . . . . . . . . . .» se completează cu numărul și valoarea renunțărilor la garanții/diminuărilor de garanții, precum și valoarea garanțiilor pentru care FNGCIMM a emis decizii de respingere la plată, efectuate atât în luna de raportare, cât și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare, agregat la nivel de finanțator, Formularul 6 «Prima Mașină» - «Situația executării garanțiilor de stat la data de . . . . . . . . . .» se completează cu valoarea garantată prin Contractele de garantare emise și care au fost supuse executării, respectiv plățile de capital efectuate de M.F.P., atât în cursul lunii de raportare, cât și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare, agregat pe finanțatori. Formularele 1, 2, 3, 4, 5 și 6 sunt prezentate în anexa nr. 12. FNGCIMM raportează M.F.P. informațiile privind garanțiile emise în luna de raportare până în penultima zi lucrătoare a lunii următoare lunii pentru care se face raportarea."

d) Punctul 11 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

11. Nerespectarea obligațiilor de raportare de către beneficiarii finanțărilor rambursabile și de către FNGCIMM care constituie datorie publică guvernamentală și locală constituie contravenție și se sancționează cu amenzile prevăzute la art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2007, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările și completările ulterioare. Răspunderea pentru realitatea, corectitudinea și exactitatea datelor privind datoria publică guvernamentală și locală, care stau la baza înregistrărilor făcute de M.F.P., revine furnizorilor de informații."

e) Punctul 12 se modifică și va avea următorul cuprins:

"

12. Se autorizează Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin aparatul propriu și prin unitățile sale subordonate, să efectueze controale periodice în baza sesizărilor transmise de direcția de specialitate din cadrul M.F.P., pentru verificarea raportărilor transmise de către beneficiarii finanțărilor rambursabile, precum și cele transmise de către FNGCIMM care constituie datorie publică guvernamentală și locală, să aplice contravențiile și să încaseze amenzile menționate mai sus, care se vor face venit la bugetul de stat."

3. Capitolul III "Structura Contului general al datoriei publice" se modifică după cum urmează:

a) La punctul 4, subpunctul I se modifică și va avea următorul cuprins:

"

I. Garanțiile guvernamentale acordate în baza legilor speciale se raportează pe următoarea structură pentru fiecare act normativ în parte:

a) garanții emise în lei;

b) garanții emise în valută;

c) echivalent în lei;

iar total general pentru toate legile speciale, astfel:

a) garanții emise în lei;

b) garanții emise în valută;

c) echivalent în euro și în lei.

Modalitatea de completare a acestei anexe este următoarea:

- coloana 1 cuprinde actele normative în baza cărora au fost emise garanțiile;

- coloana 2 se completează cu soldul la începutul anului aferent garanțiilor emise în lei și în valută, precum și cu echivalentul în lei al acestora;

- coloana 3 se completează cu valoarea în lei sau în valută, după caz, a garanțiilor emise în cursul anului de raportare;

- coloana 4 se completează cu ieșirile din cursul anului de raportare, operate în contul garanțiilor emise în lei și în valută, astfel:

În cazul garanțiilor emise în baza legilor speciale coloana 4 se determină prin însumarea coloanelor 5 și 7.

În cazul garanțiilor emise în cadrul Programului guvernamental «Prima casă», respectiv în cazul programelor «Reabilitare termică» și «Programul de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României», coloana 4 se determină prin însumarea coloanelor 5, 6 și 8.

În cazul garanțiilor emise în cadrul Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici și mijlocii, respectiv în cadrul Programului de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii coloana 4 se determină prin însumarea coloanelor 5, 6 și 7.

În cazul garanțiilor emise în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi, coloana 4 se determină prin însumarea coloanelor 5, 6 și 8.

- coloana 5 se completează cu valoarea garanțiilor emise în baza legilor speciale stinse prin anulare ca urmare a comunicărilor primite de la bănci în cursul anului de raportare.

În cazul garanțiilor emise în cadrul programelor derulate prin FNGCIMM coloana 5 se completează cu valoarea rezilierilor/renunțărilor/diminuărilor aferente garanțiilor emise de către FNGCIMM, precum și cu valoarea garanțiilor pentru care FNGCIMM a emis decizie de respingere la plată în cursul anului de raportare.

- coloana 6 se completează cu valoarea rambursărilor de capital efectuate de beneficiarii creditelor garantate în cursul anului de raportare;

- coloana 7 se completează cu sumele reprezentând valorile garantate prin scrisorile de garanție emise de Ministerul Finanțelor Publice și FNGCIMM care au fost supuse executării în cursul anului de raportare;

- coloana 8 se completează cu sumele plătite efectiv de Ministerul Finanțelor Publice în lei sau echivalent în lei, în cursul anului de raportare, astfel:

În cazul executării scrisorilor de garanție emise în baza legilor speciale se completează cu sumele plătite de Ministerul Finanțelor Publice în echivalent lei, calculat la cursul de schimb valutar istoric sau la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României valabil la data plății.

În cazul garanțiilor emise în cadrul Programului guvernamental «Prima casă», respectiv în cazul programelor guvernamentale «Reabilitare termică» și «Programul de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanțate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României» se completează cu sumele plătite de Ministerul Finanțelor Publice în lei sau în echivalent lei, calculat la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României valabil la data plății.

În cazul garanțiilor emise în cadrul Programului Mihail Kogălniceanu pentru întreprinderi mici și mijlocii, respectiv în cadrul Programului de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici și mijlocii se completează în lei cu plățile de capital efectuate de Ministerul Finanțelor Publice.

În cazul garanțiilor emise în cadrul Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi se completează în lei cu plățile de capital efectuate de Ministerul Finanțelor Publice.

- coloana 9 cuprinde soldul garanțiilor la finele anului de raportare, emise în lei și în valută;

- total datorie în euro și în lei se completează la coloanele 2-9, astfel:

- totalul în euro se stabilește astfel: pentru coloanele 2 și 9 valutele se transformă în euro la cursul valutar comunicat de Banca Națională a României și valabil în ultima zi a anului de raportare, reprezentând raporturile de schimb dintre valutele respective și euro, iar pentru coloanele 3-8 valutele se transformă în euro utilizând raportul de schimb dintre cursul valutar mediu anual calculat ca medie aritmetică a cursurilor valutare medii lunare, calculate pe baza cursurilor valutare zilnice comunicate de Banca Națională a României pentru valutele respective, și cursul mediu anual pentru euro comunicat de Banca Națională a României;

- totalul în lei pentru coloanele 2 și 9 se va calcula utilizându-se cursul valutar lei/euro comunicat de Banca Națională a României și valabil în ultima zi a anului de raportare, iar pentru coloanele 3-8 se va utiliza cursul valutar mediu lei/euro comunicat de Banca Națională a României."

b) Punctul 5 "Modul de completare a Contului general al datoriei publice guvernamentale" se modifică și va avea următorul cuprins:

"

Contul general al datoriei publice guvernamentale se completează pe baza datelor din contabilitatea generală a Trezoreriei Statului pentru finanțările rambursabile care se gestionează de Ministerul Economiei și Finanțelor, cu datele raportate de Banca Națională a României pentru finanțările rambursabile contractate de aceasta în numele statului, și pe baza datelor raportate de ordonatorii principali de credite sau de către regii autonome, societăți comerciale și autorități ale administrației publice locale, în calitate de beneficiari de subîmprumuturi și garanții de stat.

În cazul garanțiilor emise în cadrul programelor derulate prin FNGCIMM, situația garanțiilor guvernamentale se completează pe baza datelor raportate de FNGCIMM și a datelor din evidența tehnico-operativă a Ministerului Finanțelor Publice.

Contul general al datoriei publice guvernamentale se întocmește de direcția de resort din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor împreună cu Banca Națională a României. Contul general al datoriei publice guvernamentale este însoțit de un raport în care se analizează principalele probleme legate de nivelul datoriei publice guvernamentale directe și al serviciului datoriei publice guvernamentale directe."

4. La anexa nr. 1 la normele metodologice "Registrul datoriei publice", punctul b.1) "Subregistrul datoriei publice guvernamentale garantate - legi speciale" se modifică potrivit anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezentul ordin.

5. Anexa nr. 9 la normele metodologice se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezentul ordin.

6. La anexa nr. 11 la normele metodologice, Formularul 1 "Situația utilizării plafonului de garantare la data de. . ." și Formularul 5 "Situația anulărilor de garanții/diminuărilor de garanții/respingerilor la plată la data de . . . . . . . . . ." se modifică potrivit anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezentul ordin.

7. La anexa nr. 12 la normele metodologice, Formularul 1 "Prima Mașină" "Situația utilizării plafonului de garantare la data de. . .", Formularul 2 "Prima Mașină" "Situația garanțiilor emise de către FNGCIMM și a comisionului de risc aferent la data de . . . . . . . . . ." și Formularul 5 "Prima Mașină" "Situația renunțărilor la garanții/diminuărilor de garanții/respingerilor la plată la data de . . . . . . . . . ." se modifică potrivit anexei nr. 4 care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. II. -

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul finanțelor publice,
Ionuț Mișa

București, 29 decembrie 2017.

Nr. 3.345.

ANEXA Nr. 1

b.1) Subregistrul datoriei publice guvernamentale garantate - legi speciale

Nr. crt. Nr. act adițional, data/ Nr. scrisoare de garanție, data/poziția în cadrul scrisorii/Finanțator/Beneficiar Legea specială, data Valoare Tip valută Executări de garanții lei Termen de valabilitate/ explicații Obs.
lei Valută
emisă diminuată rămasă
1 2 3 4 5 6 = 4 - 5 7 8 9 10 11
TOTAL

ANEXA Nr. 2 (Anexa nr. 9 la normele metodologice)

Formularul 1 "Prima casă"

Situația utilizării plafonului de garantare
la data de . . . . . . . . . .

- lei -
Nr. crt. Denumirea instituției de credit Număr contracte în derulare Plafon alocat pentru anul în curs Valoarea garanțiilor emise și în vigoare din plafonul alocat pentru anul în curs Valoarea promisiunilor de garantare emise și în vigoare din plafonul alocat pentru anul în curs Total plafon utilizat (din plafonul alocat) Plafon neutilizat (din plafonul alocat) Obs.
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Banca 1
Banca 2
. . . .
TOTAL GENERAL

Mod de completare

Prin acest formular se raportează utilizarea plafonului alocat pentru anul în curs.

Se completează cu informațiile privind numărul contractelor în derulare de la începutul/implementarea programului până la sfârșitul lunii de raportare; respectiv cu informații privind valoarea garanțiilor și promisiunilor de garantare emise și în vigoare, cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare.

Informațiile se raportează agregat la nivel de instituție de credit.

Formularul 2 "Prima casă"

Situația garanțiilor acordate de către FNGCIMM - S.A. IFN în baza contractelor de garantare la data de . . . . . . . . . .

- lei -
Nr. crt. Denumirea instituției de credit Valoare garanții emise Valoarea garanțiilor anulate/reziliate Observații
în luna de raportare cumulat de la începutul anului în luna de raportare cumulat de la începutul anului
1 2 3 4 5 6 7
Banca 1
Banca 2
. . . . . . . . . .
TOTAL GENERAL

Mod de completare

Prin acest formular se raportează:

- valoarea garanțiilor emise din luna de raportare, inclusiv repunerile în drepturi și obligații aferente contractului de credit și de garantare și garanțiile emise la care s-a renunțat până la sfârșitul lunii de raportare, dar și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare;

- valoarea garanțiilor anulate/reziliate din luna de raportare, dar și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare.

Informațiile se raportează agregat la nivel de instituție de credit.

Formularul 3 "Prima casă"

Scadențarul estimativ al rambursărilor de rate de capital aferente împrumuturilor garantate de către FNGCIMM - S.A. IFN la data de . . . . . . . . . .

Nr. crt. Denumirea instituției de credit Valuta de contract a creditelor garantate Rambursări de rate de capital în primul an al contractului de credit (în valuta de contract) Rambursări de rate de capital în al 2-lea an al contractului de credit (în valuta de contract) Rambursări de rate de capital în al 3-lea an al contractului de credit (în valuta de contract) Rambursări de rate de capital în al 4-lea an al contractului de credit (în valuta de contract) Rambursări de rate de capital în al 5-lea an al contractului de credit (în valuta de contract) Rambursări de rate de capital în al 6-lea an al contractului de credit (în valuta de contract) Rambursări de rate de capital în al . . . an al contractului de credit (în valuta de contract) Rambursări de rate de capital în al 31-lea an al contractului de credit (în valuta de contract)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Banca 1
Banca 2
. . . . . . . . .
TOTAL GENERAL

Mod de completare

Pentru garanțiile aflate în portofoliu în luna de raportare prin acest formular se raportează rambursările de rate de capital ce urmează a fi efectuate în valuta de contract, agregate pe instituții de credit, pe toată durata contractului de credit garantat.

Formularul 4 "Prima casă"

Rambursările de rate de capital efectuate în contul împrumuturilor garantate de către FNGCIMM - S.A. IFN la data de . . . . . . . . . .

- lei -
Nr. crt. Denumirea instituției de credit Rambursări de rate de capital efectuate în luna de raportare Total rambursări de rate de capital cumulat de la începutul anului
1 2 3 4
Banca 1
Banca 2
. . . . . . . . . . . . .
TOTAL GENERAL

Mod de completare

Prin acest formular se raportează rambursările de capital efectuate de beneficiarii Programului, atât în luna de raportare, cât și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare, agregat pe instituții de credit.

ANEXA Nr. 3

Formularul 1

Situația utilizării plafonului de garantare la data de . . . . . . . . . .

- lei -
Nr. crt. Denumirea instituției de credit Număr contracte în derulare Plafon alocat Valoarea garanțiilor emise Plafon neutilizat
1 2 3 4 5 6
Banca 1
Banca 2
. . . .
TOTAL GENERAL

Mod de completare

Prin acest formular se raportează utilizarea plafonului de garantare.

Se completează cu informațiile privind numărul și valoarea garanțiilor emise și în vigoare, cumulat de la începutul Programului până la sfârșitul lunii de raportare.

Informațiile se raportează agregat la nivel de instituție de credit.

Formularul 5

Situația anulărilor de garanții/diminuărilor de garanții/respingerilor la plată la data de . . . . . . . . . .

- lei -
Nr. crt. Denumirea instituției de credit Nr. contracte anulate în luna de raportare Valoarea garanțiilor anulate în luna de raportare Valoarea garanțiilor anulate cumulat de la începutul anului Valoarea diminuărilor de garanții în luna de raportare Valoarea diminuărilor de garanții cumulat de la începutul anului Valoarea garanțiilor respinse la plată în luna de raportare Valoarea garanțiilor respinse la plată cumulat de la începutul anului
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Banca 1
Banca 2
. . . . . . . .
TOTAL GENERAL

Mod de completare

Prin acest formular se raportează numărul și valoarea renunțărilor la garanții/rezilierilor de garanții/diminuărilor de garanții, precum și valoarea garanțiilor pentru care FNGCIMM a emis decizii de respingere la plată.

Se completează cu informațiile din luna de raportare, dar și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare, agregat la nivel de instituție de credit.

ANEXA Nr. 4

Formularul 1 "Prima Mașină"

Situația utilizării plafonului de garantare la data de . . . . . . . . . .

- lei -
Nr. crt. Denumirea finanțatorului Număr contracte în derulare Plafon alocat Valoarea garanțiilor emise Plafon neutilizat
1 2 3 4 5 6
Finanțator 1
Finanțator 2
. . . .
TOTAL GENERAL

Mod de completare

Prin acest formular se raportează utilizarea plafonului de garantare.

Se completează cu informațiile privind numărul și valoarea garanțiilor emise, cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare.

Informațiile se raportează agregat la nivel de finanțator.

Formularul 2 "Prima Mașină"

Situația garanțiilor emise de către FNGCIMM - S.A. IFN și a comisionului de risc aferent la data de . . . . . . . . . .

- lei -
Nr. crt. Denumirea finanțatorului Valoare garantată emisă în luna de raportare Valoare garantată emisă cumulat de la începutul anului Valoare comision de risc aferent garanțiilor emise în luna de raportare Valoare comision de risc aferent garanțiilor emise cumulat de la începutul anului Obs.
1 2 3 4 5 6 7
Finanțator 1
Finanțator 2
. . . . . . . . . .
TOTAL GENERAL

Mod de completare

Prin acest formular se raportează valoarea garanțiilor emise și a comisionului de risc aferent garanțiilor emise achitat de beneficiarii Programului.

Se completează cu informații din luna de raportare, dar și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare.

Informațiile se raportează agregat la nivel de finanțator.

Formularul 5 "Prima Mașină"

Situația renunțărilor la garanții/diminuărilor de garanții/respingerilor la plată la data de . . . . . . . . . .

- lei -
Nr. crt. Denumire finanțator Nr. renunțări garanții în luna de raportare Valoare renunțări la garanții în luna de raportare Valoare renunțări la garanții cumulat de la începutul anului Valoare diminuări de garanții în luna de raportare Valoare diminuări de garanții cumulat de la începutul anului Valoare garanții respinse la plată în luna de raportare Valoare garanții respinse la plată cumulat de la începutul anului
1 2 3 4 5 6 7 8 9
Finanțator 1
Finanțator 2
. . . . . .
TOTAL GENERAL

Mod de completare

Prin acest formular se raportează numărul și valoarea renunțărilor la garanții/diminuărilor de garanții, precum și valoarea
garanțiilor pentru care FNGCIMM a emis decizii de respingere la plată.

Se completează cu informațiile din luna de raportare, dar și cumulat de la începutul anului până la sfârșitul lunii de raportare, agregat la nivel de finanțator.

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...