Art 29 Redresarea, reorganizarea și lichidarea asigurătorilor | Lege 32/2000

Acesta este un fragment din Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Redresarea, reorganizarea și lichidarea asigurătorilor -
Art. 29.
- Modificări (1)

Dacă în urma analizei rapoartelor financiare și a controalelor efectuate unui asigurător Comisia de Supraveghere a Asigurărilor constată că acesta, ca urmare a nerespectării prezentei legi, pune în pericol onorarea obligațiilor asumate față de asigurați, comisia solicită consiliului de administrație al asigurătorului întocmirea și aplicarea unui plan de redresare financiară care să prevadă, în principal:

a) limitarea volumului de prime brute sau nete subscrise pe o anumită perioadă, astfel încât acestea să nu depășească anumite valori;

b) interzicerea vânzării sau reînnoirii contractelor de asigurare de un anumit tip;

c) interzicerea efectuării anumitor investiții;

d) majorarea capitalului social vărsat sau a fondului de rezervă liberă vărsat;

e) orice măsuri pe care le consideră necesare în vederea redresării.

Acesta este un fragment din Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 32/2000:
Art 19 Activitatea asigurătorilor
Art 20 Activitatea asigurătorilor
Art 21 Activitatea asigurătorilor
Art 22 Activitatea asigurătorilor
Art 23 Activitatea asigurătorilor
Art 24 Activitatea asigurătorilor
Art 25 Activitatea asigurătorilor
Art 26 Activitatea de asigurare de viață
Art 27 Activitatea de asigurare de viață
Art 28 Activitatea de asigurare de viață
Art 29 Redresarea, reorganizarea și lichidarea asigurătorilor
Art 30 Redresarea, reorganizarea și lichidarea asigurătorilor
Art 31 Redresarea, reorganizarea și lichidarea asigurătorilor
Art 32 Redresarea, reorganizarea și lichidarea asigurătorilor
Art 33 Intermediarii în asigurări
Art 34 Intermediarii în asigurări
Art 35 Intermediarii în asigurări
Art 36 Intermediarii în asigurări
Art 37 Răspunderi și sancțiuni
Art 38 Răspunderi și sancțiuni
Art 39 Răspunderi și sancțiuni
;
se încarcă...