Art 11 Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție | Lege 78/2000

Acesta este un fragment din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Infracțiuni - Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție -
Art. 11.
- Modificări (1), Jurisprudență, Reviste (2), Librăria Indaco (2)

(1) Fapta persoanei care, în virtutea funcției, a atribuției ori a însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru acesta vreo însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat ori de a participa cu capital la un asemenea agent economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a fost săvârșită într-un interval de 5 ani de la încetarea funcției, atribuției ori însărcinării, aceasta se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani. Respingeri de neconstituționalitate (1), Jurisprudență

Acesta este un fragment din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 78/2000:
Art 1 Dispoziții generale
Art 2 Reguli speciale de comportament privind anumite categorii de persoane, în scopul prevenirii faptelor de corupție
Art 3 Reguli speciale de comportament privind anumite categorii de persoane, în scopul prevenirii faptelor de corupție
Art 4 Reguli speciale de comportament privind anumite categorii de persoane, în scopul prevenirii faptelor de corupție
Art 5 Categorii de infracțiuni
Art 6 Infracțiuni de corupție
Art 7 Infracțiuni de corupție
Art 8 Infracțiuni de corupție
Art 9 Infracțiuni de corupție
Art 10 Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție
Art 11 Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție
Art 12 Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție
Art 13 Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție
Art 14 Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție
Art 15 Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție
Art 16 Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție
Art 17 Infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție
Art 18 Infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție
Art 19 Dispoziții comune
Art 20 Dispoziții comune
Art 21 Dispoziții generale
Reviste:
Infracțiunile de corupție
Evoluția reglementării faptelor de corupție în codurile penale române
Referințe în cărți:
Ghidul penal al omului de afaceri. Consecințe penale ale activității economice ilicite
Legea nr. 78 din 8 mai 2000. Prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Comentarii și jurisprudență - Ediția a II-a
;
se încarcă...