Curtea Constituțională

Decizia nr. 866/2011 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 16 septembrie 2011

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

Augustin Zegrean - președinte
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal, excepție ridicată de Cranislav Stamoran în Dosarul nr. 5.023/221/2010 al Judecătoriei Deva și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.653D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 4.783D/2010, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 215 alin. 2 și 3 din Codul penal, excepție ridicată de Gabriela Bacter în Dosarul nr. 7.846/111/2010 al Tribunalului Bihor - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispozițiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, nu se opune conexării dosarelor.

Curtea, având în vedere identitatea parțială de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 4.783D/2010 la Dosarul nr. 4.653D/2010, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie.

C U R T E A,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 noiembrie 2010 și Decizia penală nr. 592/R/2010 din 5 noiembrie 2010, pronunțate în dosarele nr. 5.023/221/2010 și nr. 7.846/111/2010, Judecătoria Deva și Tribunalul Bihor - Secția penală au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal și, respectiv, art. 215 alin. 2 și 3 din Codul penal.

Excepția a fost ridicată de Cranislav Stamoran și Gabriela Bacter în dosarele de mai sus, din care în unul se fac cercetări cu privire la comiterea infracțiunii reglementate de textul criticat și în altul se soluționează un recurs formulat împotriva încheierii prin care s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 11 referitoare la Dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitoare la principiul legalității pedepsei, art. 28 referitoare la Secretul corespondenței, art. 45 referitoare la Libertatea economică, art. 53 referitoare la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la libertatea comerțului, precum și ale art. 1, 6, 7, 8, 17 și 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 1 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la Interzicerea privării de libertate pentru datorii, deoarece dispozițiile legale criticate instituie o sancțiune penală în condițiile în care derularea contractuală sau neîndeplinirea unei obligații contractuale nu pot fi sancționate decât prin aplicarea unei pedepse civile.

Totodată, spre deosebire de forma simplă a infracțiunii de înșelăciune, dispozițiile legale criticate instituie o dublă sancțiune și un tratament sancționator mai aspru de natură a pedepsi o persoană de două ori pentru aceeași faptă.

Judecătoria Deva și Tribunalul Bihor - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

C U R T E A,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 215 alin. 1, 2 și 3 din Codul penal - Înșelăciunea, care au următorul conținut:

"

Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.

Înșelăciunea săvârșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate."

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 11 referitoare la Dreptul internațional și dreptul intern, art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 20 referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (12) referitoare la principiul legalității pedepsei, art. 28 referitoare la Secretul corespondenței, art. 45 referitoare la Libertatea economică, art. 53 referitoare la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la libertatea comerțului, precum și ale art. 1, 6, 7, 8, 17 și 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la Obligația de a respecta drepturile omului, la Dreptul la un proces echitabil, la Nicio pedeapsă fără lege, la Dreptul la respectarea vieții private și de familie, la Interzicerea abuzului de drept și la Limitarea folosirii restrângerii drepturilor, precum și ale art. 1 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenție referitoare la Interzicerea privării de libertate pentru datorii.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării Deciziei nr. 1.366 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 9 decembrie 2010, Deciziei nr. 709 din 19 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 7 noiembrie 2006, și Deciziei nr. 1.390 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, Curtea a statuat că înșelăciunea, în oricare dintre variantele sale, este o infracțiune contra patrimoniului, constând în înșelarea încrederii participanților la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. În toate sistemele de drept înșelăciunea ori escrocheria este o faptă incriminată și sever sancționată. Scopul acestei reglementări este acela de a-i proteja pe cei ce își exercită cu bună-credință drepturile și libertățile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale. Curtea a mai arătat că nu poate fi confundată infracțiunea de înșelăciune cu neexecutarea unei obligații contractuale.

Drept urmare, prin încriminarea ca infracțiune de înșelăciune a faptei săvârșite prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, precum și a faptei de inducere sau menținere în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 11 și 20 din Legea fundamentală, referitoare la Dreptul internațional și dreptul intern, respectiv la Tratatele internaționale privind drepturile omului.

Cu privire la încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 45 referitoare la libertatea economică și ale art. 135 alin. (2) lit. a) referitoare la asigurarea de către statul român a libertății comerțului, Curtea a statuat că elementul material al infracțiunii de înșelăciune are drept premisă o acțiune și, respectiv, o omisiune, care induce cocontractantul într-o eroare determinantă la încheierea ori executarea actului. Dacă eroarea nu ar fi existat, contractul nu s-ar fi încheiat sau executat în condițiile respective. Prin urmare, nu poate fi confundată infracțiunea de înșelăciune cu neexecutarea unei obligații contractuale. De aceea, invocarea dispozițiilor constituționale menționate, precum și a celor ale art. 1 din Protocolul adițional nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privitoare la interzicerea privării de libertate pentru datorii, este nepertinentă.

Totodată, cu aceleași ocazii Curtea a stabilit că textul art. 215 alin. 2 din Codul penal prevede în fraza întâi o variantă agravantă a infracțiunii de înșelăciune, care se realizează atunci când înșelăciunea se săvârșește prin folosirea de nume sau calități mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase. Mențiunea din fraza a doua a alineatului, potrivit căreia dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni, nu are semnificația unei duble sancționări a aceleiași infracțiuni. Mijloacele frauduloase folosite de făptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite, iar simpla existență a acestora, indiferent de numărul sau gravitatea lor, conferă infracțiunii de înșelăciune caracterul calificat, fiind necesară, potrivit voinței legiuitorului, o sancțiune mai aspră. Faptul că mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune nu poate schimba caracterul agravant al incriminării. Fiind menținut acest caracter, intervine o pluralitate de infracțiuni, care însă nu semnifică o pluralitate de sancțiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracțiuni. În consecință, întrucât este vorba despre două infracțiuni, este firesc să se aplice infractorului două pedepse, după regulile prevăzute pentru concursul de infracțiuni, fără ca prin aceasta dreptul său la un proces echitabil să fie afectat și fără să fie încălcate prevederile art. 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În sfârșit, Curtea constată că dispozițiile art. 28 din Constituție nu au incidență în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. 1-3 din Codul penal, excepție ridicată de Cranislav Stamoran în Dosarul nr. 5.023/221/2010 al Judecătoriei Deva și de Gabriela Bacter în Dosarul nr. 7.846/111/2010 al Tribunalului Bihor - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 iunie 2011.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
;
se încarcă...