(1)
Instanța de tutelă, prin hotărârea de divorț, stabilește contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor. Jurisprudență, Reviste (4), Doctrină (1)
(2)
Dispozițiile titlului V privind obligația de întreținere se aplică în mod corespunzător. Jurisprudență
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.
Convenție cu privire la modalit. de plată a obligaț. de întreținere.Posibilitate compensare cu o altă creanță, de natură diferită - Mădălina Moceanu
Luarea în considerare a pensiei de întreținere pe care pârâtul o datorează fiicei sale minore, rămasă în grija reclamantei, pentru compensarea datoriei pe care aceasta din urmă o are față de el, este o înțelegere ce contravine dispozițiilor legale menite a proteja copilul minor și interesele sale, motiv pentru care, chiar dacă părinții lui și-au asumat-o cu bună-credință, nu poate produce efectele juridice pe care ei le-au dorit.Extras din Decizia civilă nr. 1368/22.10.2013, Curtea de Apel Timișoara, Secția I civilă-complet specializat de familie și minori, www.portal.just.ro [
Mai mult... ]
Noul Cod civil. Note. Corelații. Explicații, ediția 1
Prevederile art. 396-404 noul C. civ., relative la relațiile dintre părinții divorțați, pe de oparte, și copiii acestora, pe de altă parte, se deosebesc de cele ale art. 42-44 Codul familiei., prin următoarele:
a) modificarea statutului civil al părinților nu aduce atingere, ca regulă, relațiilor dintre aceștia și copiii lor, după divorț exercitarea drepturilor și a obligațiilor cu privire la persoana și bunurile copilului vor reveni în comun ambilor părinți (în afară de cazurile în care instanța decide, în baza principiului interesului superior al copilului, ca autoritatea părintească să fie exercitată doar de unul dintre părinți sau de alte persoane – art. 397, coroborat cu art. 398 și 399 noul C. civ.); [ Mai mult... ]
Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiația, ediția 5
Prin urmare, în baza art. 396 alin. (1) C. civ.., instanța de tutelă, statuând asupra nulității căsătoriei, va hotărî asupra raporturilor dintre părinți și copiii lor minori – exercitarea autorității părintești (potrivit distincțiilor din art. 397-399 C. civ..), locuința copilului (art. 400 C. civ..), drepturile părintelui separat de copil (art. 401 C. civ..), stabilirea contribuției părinților la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională acopilului (art. 402 C. civ..) – ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psiho-socială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția 2
1. Introducere. Textul reia principiul, reglementat anterior prin art. 42 alin. (3) Codul familiei., potrivit căruia, la divorț, instanța va stabili contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură și pregătire profesională a copiilor. Așa fiind, concluziile la care au ajuns doctrina și jurisprudența în această materie sunt valabile, mutatis mutandis, și în aplicarea art. 402 noul C. civ. (a se vedea I.P. Filipescu ș.a., Dreptul familiei, p. 301-302). De asemenea, pentru toate detaliile privind stabilirea, cuantumul și executarea acestei contribuții, vor fi avute în vedere dispozițiile Titlului V din Cartea a II-a, „Obligația de întreținere” (a se vedea infra art. 513-534 noul C. civ.), care se aplică, potrivit alin. (2), în mod corespunzător. Din această prevedere rezultă că, de fapt, contribuția la care se referă alin. (1) nu este altceva decât o obligație de întreținere. Fiind vorba de obligația de întreținere între părinți și copii, chiar dacă alin. (2) nu prevede expres, la stabilirea contribuției trebuie avute în vedere și prevederile art. 499 noul C. civ., text special în această materie. [ Mai mult... ]
Comentariile Codului civil - Familia (art. 258-534)
Când întreținerea este datorată de părinte, aceasta se stabilește astfel: până la 1/4 din venitul lunar net, în cazul în care există un singur copil; până la 1/3 din venitul lunar net, în cazul în care există 2 copii; până la 1/2 din venitul lunar net, în cazul în care există 3 sau mai mulți copii.
Cuantumul întreținerii datorate copiilor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, potrivit legii, nu poate depăși jumătate din venitul net lunar al celui obligat. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil Comentarii, doctrină și jurisprudență. Vol. I. Art. 1-952 Despre legea civilă. Persoanele. Familia. Bunurile 1.
Odată cu pronunțarea divorțului și stabilirea exercitării autorității părintești, instanța de tutelă va stabili și contribuția fiecărui părinte la cheltuielile de creștere, educare, învățătură, pregătire profesională a copilului. Tatăl și mama sunt obligați, în solidar, să dea întreținere copilului lor minor, asigurându-i cele necesare traiului, precum și educația, învățătura și pregătirea sa profesională. [ Mai mult... ]