Art 388 Acordarea despăgubirilor | Codul Civil
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.
Dreptul la despăgubiri - Acordarea despăgubirilor -
Art. 388.
- Puneri în aplicare (3), Jurisprudență, Reviste (7), Doctrină (8), Modele (1), Librăria Indaco (4)
Distinct de dreptul la prestația compensatorie prevăzut la art. 390, soțul nevinovat, care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei, poate cere soțului vinovat să îl despăgubească. Instanța de tutelă soluționează cererea prin hotărârea de divorț.
Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.
Noul Cod civil. Note. Corelații. Explicații, ediția 1
Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiația, ediția 5
Călăuza juristului. Cereri și actiuni în justiție, ediția online martie 2016
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția 2
Dreptul familiei, ediția 6
Similar cazului răspunderii pentru ruperea logodnei (a se vedea nota de la art. 269 noul C. civ.), când partea care rupe logodna în mod abuziv sau cea care, în mod culpabil, l-a determinat pe celălalt să rupă logodna poate fi obligată la despăgubiri, art. 388 noul C. civ. instituie, distinct de prestația compensatorie, dreptul soțului nevinovat, care suferă un prejudiciu (material ori moral, în lipsa unei distincții în acest sens) prin desfacerea căsătoriei, de aputea cere soțului vinovat să îl despăgubească, cerere soluționată de instanța de tutelă prin chiar hotărârea de divorț. [ Mai mult... ]
Dreptul familiei. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiația, ediția 5
Acestea își fac simțită prezența în legătură cu regimul matrimonial (art. 385-387 C. civ..), cu dreptul la despăgubiri (art. 388 C. civ..), cu obligația de întreținere între foștii soți (art. 389 C. civ..), precum și cu prestația compensatorie (art. 390-395 C. civ.), aceasta din urmă de interes practic neglijabil în cazul nulității sau anulării căsătoriei, întrucât dreptul la prestație compensatorie167 presupune ocăsătorie care adurat cel puțin 20 de ani ceea ce, dat fiind regimul juridic al nulităților în materie de căsătorie are șanse teoretice de împlinire în cazul nulității pentru bigamie, pentru rudenie în grad interzis de lege, precum și pentru lipsa diferenței de sex.
167 Prestația compensatorie se poate acorda de instanță la cerere, odată cu divorțul, pentru a se compensa, atât cât este posibil, un dezechilibru semnificativ pe care l-ar determina divorțul în condițiile de viață ale celui care o solicită (art. 390 C. civ..). [ Mai mult... ]
Călăuza juristului. Cereri și actiuni în justiție, ediția online martie 2016
Un alt argument este și art. 388 (intitulat „Acordarea despăgubirilor”), unde nu se discută de reclamant sau pârât, ci de „soțul nevinovat” care suferă un prejudiciu prin desfacerea căsătoriei și care, separat de prestația compensatorie, prevăzută la art. 390 C. civ.., poate cere soțului vinovat să-l despăgubească. [ Mai mult... ]
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția 2
1. Condiții. Art. 388 noul C. civ. reglementează o formă de răspundere civilă delictuală specifică raporturilor dintre soți ca urmare a divorțului. Textul precizează expres că despăgubirile se vor acorda distinct de prestația compensatorie, prevăzută de art. 390 noul C. civ.; soluția este corectă, deoarece este vorba de instituții distincte, care au izvoare, efecte și scopuri diferite. Este evident că despăgubirile sunt altceva și decât obligația de întreținere între foștii soți, reglementată de art. 389 noul C. civ., deci ele vor fi acordate, dacă va fi cazul, fără să aibă vreo condiționare în raport cu o eventuală stabilire a unei pensii de întreținere între aceștia. Fiind vorba de o răspundere civilă delictuală, soțul care solicită despăgubirile trebuie să facă dovada îndeplinirii condițiilor pentru antrenarea acestei forme de răspundere, așa cum reies ele din art. 1357 noul C. civ.: prejudiciu, faptă ilicită, legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția autorului faptei ilicite. La aceste condiții generale, se adaugă și una particulară, și anume aceea ca soțul care solicită despăgubiri să fie nevinovat. Drept urmare, nu va primi despăgubiri soțul care, la rândul său, este vinovat de destrămarea căsniciei, indiferent dacă instanța a stabilit vinovăția sa deși numai el a făcut cerere de divorț sau dacă a stabilit-o într-un proces în care pârâtul, la rândul său, a formulat cerere de desfacere a căsătoriei. Prejudiciul poate fi atât material, cât și moral (cu titlu de exemplu, instanțele franceze au apreciat că solitudinea morală și afectivă instalată în urma divorțului, după o conviețuire de lungă durată, constituie prejudiciu moral indemnizabil; apud E. Florian, Dreptul familiei, 2011, p. 134-135). Acest lucru rezultă și din art. 918 alin. (1) lit. d) noul C. proc. civ., care prevede expres că se pot solicita despăgubiri pentru prejudiciile materiale sau morale suferite ca urmare a desfacerii căsătoriei. În precedenta ediție a acestei lucrări am afirmat (p. 421-422) că fapta ilicită poate să constea în orice acțiune sau inacțiune a soțului vinovat, care să fi cauzat prejudiciul, iar vinovăția, condiție a răspunderii civile delictuale, nu trebuie confundată cu vinovăția soțului pentru divorț (și care justifică pronunțarea divorțului împotriva lui). Raportat la argumentele pertinente exprimate ulterior în literatura de specialitate (a se vedea M. Avram, Familia, p. 143-144; E. Florian, Dreptul familiei, 2011, p. 135-136), considerăm și noi că, în contextul art. 388 noul C. civ., cauza prejudiciului este chiar divorțul, potrivit textului legal prejudiciul fiind produs „prin desfacerea căsătoriei”. Așadar, fapta ilicită, în sensul dreptului comun, prezintă o anumită specificitate, pentru că aceasta nu constituie temeiul dreptului la despăgubiri decât în mod indirect, prin împrejurarea că a reprezentat motiv temeinic de divorț, iar divorțul este acela care produce prejudiciul (în sensul că „orice altă pagubă suferită de soțul inocent, care nu este urmarea directă a desfacerii căsătoriei nu poate fi reparată în baza acestui temei”, a se vedea G.C. Frențiu, Familia, p. 335). Legătura de cauzalitate poate să ridice în practică anumite dificultăți, deoarece aceasta trebuie stabilită între divorț și prejudiciul pe care îl pretinde soțul inocent. În ceea ce privește vinovăția, apreciem și noi, alături de reputatele autoare la care am făcut referire, că aceasta nu constituie obiect de probațiune distinct, fiind suficientă stabilirea culpei exclusive la desfacerea căsătoriei. [ Mai mult... ]
Dreptul familiei, ediția 6
„Inocența” soțului divorțat, faptul că nu i se reproșează lui culpa în desfacerea căsătoriei ci consortului său, care poartă întreaga vină pentru destrămarea mariajului, este „recompensată” de legiuitor sub forma dreptului la despăgubiri și/sau a dreptului la prestație compensatorie.
De vreme ce vorbim de drepturi ale fostul soț „inocent”, este limpede că avem fundalul unui divorț din culpă, soluționat de instanța de tutelă – singura autoritate abilitată să stabilească și să repartizeze culpe în materie de divorț (atât ofițerul de stare civilă, cât și notarul public iau act, constată, acordul soților în sensul desfacerii căsătoriei). [ Mai mult... ]