Art 240 Încetarea unor contracte | Codul Civil

Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Reorganizarea persoanei juridice - Încetarea unor contracte -
Art. 240.
- Jurisprudență, Reviste (1), Doctrină (5)

(1) În cazul contractelor încheiate în considerarea calității persoanei juridice supuse reorganizării, acestea nu își încetează efectele, cu excepția cazului în care părțile au stipulat expres contrariul sau menținerea ori repartizarea contractului este condiționată de acordul părții interesate. Doctrină (1)

(2) Dacă menținerea sau repartizarea contractului este condiționată de acordul părții interesate, aceasta va fi notificată sau, după caz, înștiințată prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, pentru a-și da ori nu consimțământul în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea notificării sau înștiințării. Lipsa de răspuns în acest termen echivalează cu refuzul de menținere sau preluare a contractului de către persoana juridică succesoare.

Acesta este un fragment din Codul Civil din 2009. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Doctrină:

Noul Cod civil. Note. Corelații. Explicații, ediția 1
    Anumite contracte care au fost încheiate în considerarea calității persoanei juridice supuse reorganizării își încetează efectele numai în situația în care părțile au stipulat în mod expres în contract această situație. Este posibilă condiționarea menținerii valabilității contractului de acordul părții cocontractante care va trebui să-și manifeste consimțământul în termen de 10 zile de la notificarea primită. Lipsa unui răspuns în termenul de 10 zile echivalează cu un refuz de menținere sau preluare a contractului de către persoana juridică succesoare. [ Mai mult... ] 

Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția 2
    Condițiile încetării contractelor. Dacă există contracte încheiate în considerarea calității persoanei juridice supuse reorganizării, acestea nu își încetează efectele, cu excepția cazului în care părțile au stipulat expres contrariul sau menținerea ori repartizarea contractului este condiționată de acordul părții interesate. Dacă menținerea sau repartizarea contractului este condiționată de acordul părții interesate, aceasta va fi notificată sau, după caz, înștiințată prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, pentru a-și da ori nu consimțământul în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea notificării sau înștiințării. Lipsa de răspuns în acest termen echivalează cu refuzul de menținere sau preluare a contractului de către persoana juridică succesoare.

[ Mai mult... ]
 

Drept civil. Persoanele. În reglementarea noul C. civ., ediția 4
    Contractele încheiate în considerarea calității persoanei juridice supuse reorganizării nu-și încetează efectele, cu excepția cazului în care părțile au stipulat expres contrariul sau menținerea ori repartizarea contractului este condiționată de acordul părții interesate. În această ultimă ipoteză, partea interesată va fi notificată sau, după caz, înștiințată prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire, pentru a-și da ori nu consimțământul în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea notificării sau înștiințării. Lipsa de răspuns în acest termen echivalează cu refuzul de menținere sau preluare acontractului de către persoana juridică succesoare (art. 240 C. civ..). [ Mai mult... ] 

Comentariile Codului civil Persoana juridică(art. 187-251)
   169. Reclamanta societate comercială s-a înființat în urma reorganizării prin transformare a Stațiunii de Cercetare și Producție Legumicolă, prin H.G. nr. 507/1991, păstrându-și obiectul principal de activitate, respectiv cercetarea în domeniul legumiculturii și floriculturii, producerea și comer­cializarea de semințe de legume și flori etc. Potrivit dispozițiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, terenurile proprietate de stat administrate de stațiunile de cercetare științifică, destinate cer­cetării și producerii de semințe și material săditor, aparțin domeniului public și rămân în administrarea acestora. Transformarea unei persoane juridice prin reorganizare conduce la dispariția subiectului de drept supus reorganizării prin transformare și la apariția unei noi persoane juridice, operând o transmisiune universală a patrimoniului. Terenul ce a făcut obiectul transmisiunii universale a patrimoniului urmează strict acest regim juridic și nu poate dobândi altă destinație, fără acordul persoanei juridice nou-apărute. Astfel, pârâtul-recurent nu putea trece la concesionarea unei suprafețe din terenul respectiv, prin licitație publică, fără a încălca dreptul real de administrare al societății comerciale reclamante nou-apărute, ca urmare a reorganizării prin transformare a Stațiunii de Cercetare și Pro­ducție Legumicolă (C.A. Timișoara, s. com. și de cont. adm., dec. nr. 123/1998, portal.just.ro). [ Mai mult... ] 

Noul Cod civil Comentarii, doctrină și jurisprudență. Vol. I. Art. 1-952 Despre legea civilă. Persoanele. Familia. Bunurile
   1. Similar situației decesului unei persoane, în cazul încetării unei persoane juridice prin reorganizare, nu toate contractele se pot transmite automat și fără acordul celeilalte părți. 
   2. Dacă partea interesată nu este de acord cu cesiunea contractului, iar prin încetarea contractului ca efect al reorganizării a suferit un prejudiciu, ea poate să facă opoziție la actul prin care s-a dispus reorganizarea și să ceară daune-interese pentru acoperirea întregului prejudiciu cauzat. [ Mai mult... ] 

Pot fi de interes:

Codul Civil:
Art 230 Alte atribute de identificare
Art 231 Mențiuni obligatorii
Art 232 Noțiune
Art 233 Modurile de reorganizare
Art 234 Fuziunea
Art 235 Efectele fuziunii
Art 236 Divizarea
Art 237 Efectele divizării
Art 238 Întinderea răspunderii în caz de divizare
Art 239 Repartizarea contractelor în caz de divizare
Art 240 Încetarea unor contracte
Art 241 Transformarea persoanei juridice
Art 242 Data transmiterii drepturilor și obligațiilor
Art 243 Opoziții
Art 244 Modurile de încetare
Art 245 Dizolvarea persoanelor juridice de drept privat
Art 246 Dizolvarea persoanelor juridice de drept public
Art 247 Opoziții
Art 248 Lichidarea
Art 249 Destinația bunurilor rămase după lichidare
Art 250 Desființarea unor persoane juridice
Reviste:
Revista Curierul Judiciar nr. 7/2018
Doctrină:
Comentariile Codului civil Persoana juridică(art. 187-251)
Noul Cod civil. Note. Corelații. Explicații, ediția 1
Noul Cod civil. Comentariu pe articole, ediția 2
Drept civil. Persoanele. În reglementarea noul C. civ., ediția 4
Noul Cod civil Comentarii, doctrină și jurisprudență. Vol. I. Art. 1-952 Despre legea civilă. Persoanele. Familia. Bunurile
;
se încarcă...