Art 40 Modalități de stingere a creanțelor rezultate din nereguli | Ordonanță de urgență 66/2011

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Modalități de stingere a creanțelor rezultate din nereguli -
Art. 40.
- Jurisprudență

(1) În cazul în care creanțele bugetare rezultate din nereguli nu pot fi recuperate prin încasare, deducere din plăți/rambursări următoare și/sau executarea garanțiilor bancare, prevăzute la art. 38 lit. a)-c), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene transmit titlurile executorii prevăzute la art. 43, împreună cu dovada comunicării acestora, organelor fiscale competente, care vor duce la îndeplinire măsurile asigurătorii prevăzute la cap. VI din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispuse de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, și vor efectua procedura de executare silită, precum și procedura de compensare pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit din fondurile europene și/sau fondurile publice naționale aferente acestora, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Modificări (1), Jurisprudență, Reviste (1)

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul beneficiarilor publici prevăzuți la art. 5 alin. (1) - (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 14 și 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană și a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare și gestionare a datelor necesare desfășurării politicii comune în domeniul pescuitului și a programului de control, inspecție și supraveghere în domeniul pescuitului și pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2009, cu modificările și completările ulterioare, recuperarea sumelor înscrise în titlurile de creanță devenite executorii se efectuează din conturile de venituri ale bugetelor în care a fost efectuată rambursarea cheltuielilor. Recuperarea sumelor, în vederea reîntregirii conturilor fondurilor europene, se efectuează pe baza unui referat întocmit de autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene care a efectuat rambursarea cheltuielilor, adresat unității Trezoreriei Statului la care sunt deschise conturile de venituri bugetare. Jurisprudență, Reviste (1)

(3) Procedura de restituire a sumelor prevăzute la alin. (2) și modelul referatului de restituire se stabilesc prin norme metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.

Acesta este un fragment din Ordonanța de urgență nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordonanță de urgență 66/2011:
Art 30 Constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli
Art 31 Constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli
Art 32 Constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli
Art 33 Constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli
Art 34 Constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli
Art 35 Constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli
Art 36 Constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli
Art 37 Constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli
Art 38 Modalități de stingere a creanțelor rezultate din nereguli
Art 39 Modalități de stingere a creanțelor rezultate din nereguli
Art 40 Modalități de stingere a creanțelor rezultate din nereguli
Art 41 Modalități de stingere a creanțelor rezultate din nereguli
Art 42 Modalități de stingere a creanțelor rezultate din nereguli
Art 43 Modalități de stingere a creanțelor rezultate din nereguli
Art 44 Modalități de stingere a creanțelor rezultate din nereguli
Art 45 Modalități de stingere a creanțelor rezultate din nereguli
Art 46 Dispoziții generale
Art 47 Soluționarea contestațiilor administrative împotriva titlurilor de creanță
Art 48 Soluționarea contestațiilor administrative împotriva titlurilor de creanță
Art 49 Soluționarea contestațiilor administrative împotriva titlurilor de creanță
Art 50 Soluționarea contestațiilor administrative împotriva titlurilor de creanță
Reviste:
Contract de finanțare din Fondul Social European în cadrul Programului Operațional Dezvoltarea Capacității Administrative 2007-2013 (PODCA)
Revista Curierul Fiscal nr. 6/2019
;
se încarcă...