Dispoziții de punere în aplicare a titlului preliminar al Codului civil | Lege 71/2011

Acesta este un fragment din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
  •  

Dispoziții cu privire la titlul preliminar al Codului civil și cu privire la unele legi -
SECȚIUNEA 1
Dispoziții de punere în aplicare a titlului preliminar al Codului civil

Art. 8. - Jurisprudență, Reviste (8), Doctrină (2)

(1) Noțiunea "profesionist" prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil. Jurisprudență, Reviste (8), Doctrină (1)

(2) În toate actele normative în vigoare, expresiile "acte de comerț", respectiv "fapte de comerț" se înlocuiesc cu expresia "activități de producție, comerț sau prestări de servicii". Jurisprudență, Reviste (2)

Acesta este un fragment din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Doctrină:

Călăuza juristului. Cereri și actiuni în justiție, ediția online martie 2016
    Prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare aLegii nr. 287/2009 privind Codul civil s-a statuat că noțiunea de „profesionist” prevăzută la art. 3 C. civ.. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale, astfel cum aceste noțiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare aCodului civil. De asemenea, s-a dispus ca în toate actele normative în vigoare, expresiile „acte de comerț”, respectiv „fapte de comerț” se înlocuiesc cu expresia „activități de producție, comerț sau prestări de servicii” (art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare aLegii nr. 287/2009 privind Codul civil, Capitolul II - Dispoziții cu privire la titlul preliminar al Codului civil și cu privire la unele legi, Secțiunea 1 - Dispoziții de punere în aplicare atitlului preliminar al Codului civil). [ Mai mult... ] 

Legea societăților. Comentariu pe articole, ediția 5
    Profesionist, în sensul art. 8 alin. (1) din Legea de punere în aplicare, înseamnă: comerciant, întreprinzător, operator economic, precum și orice altă persoană autorizată să desfășoare activități economice sau profesionale (inclusiv profesii liberale). Termenul de profesionist îl include pe cel de comerciant (alături de întreprinzător, operator economic și orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice sau profesionale). Profesionistul este genul, iar comerciantul este specia. Comerciantul nu este identic cu profesionistul, ci este doar ospecie de profesionist. De aceea, nu toți profesioniștii pot fi supuși, spre exemplu, procedurii insolvenței ci, de lege lata, doar profesioniștii care au și calitatea de „persoană supusă înregistrării în registrul comerțului” (unele profesii liberale sunt excluse de la insolvență prin faptul că membrii acestor profesii nu pot fi – prin incidența regulilor care le reglementează activitatea – comercianți sau nu pot derula direct operațiuni de comerț; așa e cazul avocaților sau cel al notarilor). [ Mai mult... ] 

Pot fi de interes:

Lege 71/2011:
Dispoziții de punere în aplicare a titlului preliminar al Codului civil
Modificarea unor dispoziții ale titlului preliminar "Despre legea civilă" al Codului civil
Modificarea unor legi speciale
Dispoziții tranzitorii și de punere în aplicare a cărții I "Despre persoane" a Codului civil
Modificarea și completarea unor dispoziții ale cărții I "Despre persoane" a Codului civil
Modificarea unor legi speciale
Dispoziții tranzitorii și de punere în aplicare a cărții a II a "Despre familie" a Codului civil
Modificarea și completarea unor dispoziții ale cărții a II a "Despre familie" a Codului civil
Modificarea și completarea unor legi speciale
Dispoziții tranzitorii și de punere în aplicare a cărții a III a "Despre bunuri" a Codului civil
Modificarea și completarea unor dispoziții ale cărții a III a "Despre bunuri" a Codului civil
Reviste:
Comerciant inactiv și funcționar public
Reglementarea raporturilor dintre profesioniști în noul Cod civil
Vânzarea comercial rezonabilă - simplificare sau uniformizare
2. Elemente definitorii ale noțiunilor "profesie/ profesionist", "comerciant" și "întreprindere" în reglementarea noului C. civ.
Convenția pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine - New York, 10.06.1958 - 60 de ani de la adoptare
Limitele libertății de a contracta în afaceri: în căutarea unor repere în materia "bunelor moravuri"
Revista Curierul Judiciar nr. 7/2019
Pentru o intrare în normalitate a reglementării juridice privind activitatea economică (comercială), pentru salvgardarea prestigiului României în Uniunea Europeană și în lume
Soluționarea litigiilor pe calea arbitrajului, alternativă viabilă la justiția de stat
Observații asupra includerii unui bun comun în masa de afectațiune profesională a soțului care exercită o profesie autorizată

;
se încarcă...