Universul Juridic nr. 11/2017

Noțiunea de expropriere, câmpul de aplicare al acesteia și utilitatea publică
de Ana-Maria Nicolcescu

14 noiembrie 2017

În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

Cumpără forma completă
  •  

1. Noțiunea de expropriere

Instituția juridică a exproprierii pentru cauză de utilitate publică apare pentru prima dată în legislația românească modernă odată cu Legea de expropriațiune pentru cauză de utilitate publică din 22 Octombrie 1864(1) , într-o reglementare fundamental similară ca structură cu cea în vigoare în prezent, respectiv Legea nr. 33/1994.

De altfel, forme mai puțin structurate care au prefigurat instituția actuală a exproprierii au existat încă dinainte de Regulamentul organic, cum ar fi necesitatea alinierii caselor la stradă ori lățimea străzilor(2), legiuirea lui Calimach limitând și puterea autorității publice asupra proprietății private, pe baza principiilor fundamentale ale "expropriațiunii", care s-au menținut până astăzi, respectiv utilitatea publică și indemnizarea(3).

O formă atipică de expropriere fără prealabilă despăgubire s-a instituit prin reforma agrară din anul 1917, prin care statul expropria pe marii proprietari, plătindu-le în rentă valoarea pământurilor, și revindea acele terenuri țăranilor, însă cu timpul această măsură s-a transformat într-o confiscare(4).

Codul civil de la 1864 a utilizat noțiunea de "expropriațiune silită" pentru materia executării silite a bunurilor nemișcătoare, formulă regăsită și în Codul Napoleon(5) , dar care nu avea legătură cu "exproprierea", ca mod de dobândire a proprietății publice.

Exproprierea a fost definită în timpul regimului comunist ca fiind un mod specific de dobândire a dreptului de proprietate socialistă de stat, constând în trecerea în proprietatea statului, cu scopul satisfacerii unor interese obștești, a unor bunuri aparținând altui proprietar(6).

S-a făcut astfel distincție între scopul dreptului democrat-popular, care urmărea satisfacerea intereselor obștești economice și social-culturale, și perioada imperialismului, când "așa-zisa expropriere" ar fi avut ca finalitate cedarea bunurilor nemișcătoare monopoliștilor(7).

Spre deosebire de caracterul de excepție al acestei proceduri într-o societate democratică, Constituția din anul 1948(8) reglementa exproprierea, alături de naționalizare, ca mijloace de dobândire a proprietății de stat, având la bază restrângerea în sine a dreptului de proprietate privată, ca principiu de guvernare, fundamentat pe doctrina socialistă.

O reglementare atipică mai regăsim în Legea nr. 19/1968 privind regimul juridic al terenurilor cu sau fără construcții proprietate a persoanelor fizice sau juridice din intravilanul municipiilor și orașelor, prin care terenurile fără construcții proprietate a persoanelor fizice sau juridice din intravilanul municipiilor și orașelor, cât și părțile din terenurile cu construcții care depășeau suprafețele stabilite pe baza detaliilor de sistematizare aprobate, erau indisponibile și expropriabile (dar puteau fi transmise prin moștenire)(9) , reglementare care limita în opinia noastră, în mod arbitrar și abuziv, dreptul de proprietate privată și libera circulație a terenurilor.

Legea-cadru în vigoare la ora actuală a exproprierii pentru cauză de utilitate publică nr. 33/1994 nu dă în mod expres o definiție pentru această instituție juridică, ea putând fi însă extrasă din text sub următoarea formulă succintă: trecerea în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale a unor bunuri imobile aflate în proprietatea privată a persoanelor fizice/juridice, numai pentru o cauză de utilitate publică, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

Nici Codul civil actual nu definește explicit exproprierea, ci o enumeră în cuprinsul art. 863 la lit. b) ca mod de dobândire a dreptului de proprietate publică, fiind privită deopotrivă de unii doctrinari și ca un veritabil mod de încetare a acestui drept(10) .

Această teorie nu este acceptată însă în unanimitate, raportat la caracterul perpetuu al dreptului de proprietate, afirmându-se că proprietatea se transformă calitativ(11).

În opinia noastră, ambele susțineri pot fi primite deoarece caracterul perpetuu al dreptului de proprietate permite transformarea calitativă a dreptului de proprietate, dar, în același timp, se poate spune că dreptul de proprietate privată se stinge în patrimoniul fostului titular, născându-se asupra aceluiași bun un drept de proprietate publică (deci de altă natură), cu un nou titular.

Un argument în plus în susținerea tezei că dreptul de proprietate privată inițial încetează poate fi întemeiat pe textul art. 864 din Codul civil, prin simetrie, din moment ce dreptul de proprietate publică încetează atunci când uzul sau interesul public nu mai există.

Dreptul francez definește exproprierea pentru cauză de utilitate publică în mod asemănător, ca fiind o procedură administrativă și judiciară prin intermediul căreia administrația își folosește puterea de constrângere în scopul obținerii proprietății unui bun pentru realizarea unui obiectiv de interes general(12).

Și în doctrina românească regăsim astfel de definiții, în sensul că exproprierea reprezintă o instituție juridică de drept public care constă în achiziția forțată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condițiile legii și sub control judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată(13).

Aceste definiții relativ complete evidențiază poziția superioară, privilegiată, pe care se situează expropriatorul în cadrul procedurii analizate, cu toate că în preambulul Legii nr. 33/1994 legiuitorul a plasat, cel puțin teoretic, pe același plan procedura exproprierii cu apărarea dreptului de proprietate privată(14) .

Astfel, pentru a sublinia mai bine acest conflict, reținem că în filozofie prin constrângere se înțelege o privare de libertate, pe când nonconstrângerea implică inițiativa proprie a unei acțiuni ce nu contravine regulilor sistemului ori în abținerea benevolă de la execuția unei acțiuni necoercitive, precum și dreptul de a renunța(15).

2. Natura bunurilor ce pot fi expropriate - clasificare și distincții

..........


În versiunea gratuită textul este afișat parțial. Pentru textul integral alegeți un abonament Lege5 care permite vizualizarea completă a documentului.

;
se încarcă...