Unitățile conexe ale învățământului preuniversitar | Lege 1/2011

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Învățământul preuniversitar - Conducerea sistemului și a unităților de învățământ -
SECȚIUNEA a 3-a
Unitățile conexe ale învățământului preuniversitar

Art. 99. -

(1) Unitățile conexe ale Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sunt: Institutul de Științe ale Educației, casele corpului didactic, centrele atestate de formare continuă în limbile minorităților naționale, Centrul Național de Instruire Diferențiată, Unitatea pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, palatele și cluburile copiilor. Modificări (2), Referințe în jurisprudență (2)

(2) Unitățile conexe ale învățământului preuniversitar sunt: centrul județean de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională.

(3) În fiecare județ și în municipiul București funcționează casa corpului didactic, denumită în continuare CCD, cu personalitate juridică, coordonată metodologic de inspectoratul școlar. Structura și atribuțiile CCD se stabilesc prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului. Referințe în jurisprudență (1)

(4) Centrele județene de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională sunt unități specializate ale învățământului preuniversitar, cu personalitate juridică, coordonate metodologic de inspectoratul școlar.

(5) Finanțarea centrului județean de resurse și asistență educațională/Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională se asigură de la bugetul consiliului județean.

(6) Centrul județean de resurse și asistență educațională/Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională organizează, coordonează metodologic, monitorizează și evaluează, după caz, la nivel județean/al municipiului București, următoarele activități și servicii educaționale:

a) servicii de asistență psihopedagogică/psihologică, furnizate prin centrele județene și prin cabinetele de asistență psihopedagogică/psihologică;

b) servicii de terapii logopedice, furnizate prin centrele și prin cabinetele logopedice interșcolare;

c) servicii de evaluare, de orientare școlară și profesională;

d) servicii de mediere școlară, furnizate de mediatorii școlari;

e) servicii de consultanță pentru educație incluzivă, furnizate de centrele școlare de educație incluzivă.

(7) Structura, organizarea și funcționarea centrului județean de resurse și de asistență educațională se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.

(8) Centrul Național de Instruire Diferențiată se organizează și funcționează conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi.

(9) Unitatea pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar se organizează în subordinea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. Atribuțiile, structura, organizarea și funcționarea Unității pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar se stabilesc prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului. Puneri în aplicare (2)

Art. 100. -

(1) Palatele și cluburile copiilor sunt unități de învățământ pentru activități extrașcolare. Palatele copiilor au și rol metodologic.

(2) Palatul Național al Copiilor din București este subordonat Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

(3) Palatele și cluburile copiilor sunt în subordinea inspectoratelor școlare. Referințe în jurisprudență (1)

(4) Organizarea și competențele palatelor și cluburilor copiilor se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului.

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 1/2011:
Învățământul pentru copiii și tinerii capabili de performanțe înalte
Programul "Școala după școală"
Alternativele educaționale
Învățământul particular și confesional
Dispoziții generale privind evaluarea
Structura și caracteristicile evaluărilor
Beneficiarii educației
Personalul din învățământul preuniversitar
Dispoziții generale
Conducerea unităților de învățământ
Unitățile conexe ale învățământului preuniversitar
Dispoziții generale
Baza materială a învățământului preuniversitar de stat
Structura anului universitar
Programe de studii universitare
Forme de organizare
Contracte de studii
Admiterea în programe de studii
Examene de finalizare a studiilor
Examenele de evaluare pe parcurs a studenților
Diplome
;
se încarcă...