Sancțiuni disciplinare | Lege 1/2011

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Statutul personalului didactic - Statutul personalului didactic și de cercetare din învățământul superior -
SECȚIUNEA a 7-a
Sancțiuni disciplinare

Art. 312. - Referințe în jurisprudență (2), Reviste (2)

(1) Personalul didactic și de cercetare, personalul didactic și de cercetare auxiliar, precum și cel de conducere, de îndrumare și de control din învățământul superior răspunde disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce îi revin potrivit contractului individual de muncă, precum și pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învățământului și prestigiului unității/instituției. Normele de comportare sunt stabilite în Carta universitară, fără a aduce atingere dreptului la opinie, libertății exprimării și libertății academice. Referințe în jurisprudență (1)

(2) Sancțiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic și de cercetare sunt următoarele: Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (2), Reviste (1), Doctrină (1)

a) avertisment scris; Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (1)

b) diminuarea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, de îndrumare și de control; Referințe în jurisprudență (3)

c) suspendarea, pe o perioadă determinată de timp, a dreptului de înscriere la un concurs pentru ocuparea unei funcții didactice superioare ori a unei funcții de conducere, de îndrumare și de control, ca membru în comisii de doctorat, de master sau de licență; Referințe în jurisprudență (1), Reviste (1)

d) destituirea din funcția de conducere din învățământ; Referințe în jurisprudență (6)

e) desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Referințe în jurisprudență (3), Reviste (1)

Art. 313. - Referințe în jurisprudență (1), Reviste (1)

(1) În instituțiile de învățământ superior, propunerea de sancționare disciplinară se face de către șeful de departament sau de unitate de cercetare, proiectare, microproducție, de către decan ori rector sau de cel puțin 2/3 din numărul total al membrilor departamentului, consiliului facultății sau senatului universitar, după caz. Aceștia acționează în urma unei sesizări primite sau se autosesizează în cazul unei abateri constatate direct.

(2) Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 312 alin. (2) lit. a) și b) se stabilesc de către consiliile facultăților. Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 312 alin. (2) lit. c) -e) se stabilesc de către senatele universitare. Jurisprudență relevantă (1), Referințe în jurisprudență (1)

(3) Decanul sau rectorul, după caz, pune în aplicare sancțiunile disciplinare. Referințe în jurisprudență (1)

(4) În învățământul superior, sancțiunile se comunică, în scris, personalului didactic și de cercetare, precum și personalului didactic și de cercetare auxiliar din subordine de către serviciul de resurse umane al instituției.

Art. 314. - Referințe în jurisprudență (1)

(1) Sancțiunea disciplinară se aplică numai după efectuarea cercetării faptei sesizate, audierea celui în cauză și verificarea susținerilor făcute de acesta în apărare. Referințe în jurisprudență (1), Reviste (1)

(2) Pentru investigarea abaterilor disciplinare săvârșite de personalul didactic, personalul din cercetare sau personalul administrativ, se constituie comisii de analiză formate din 3-5 membri, cadre didactice care au funcția didactică cel puțin egală cu a celui care a săvârșit abaterea și un reprezentant al organizației sindicale. Referințe în jurisprudență (2), Reviste (1)

(3) Comisiile de analiză sunt numite, după caz, de:

a) rector, cu aprobarea senatului universitar;

b) Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, pentru personalul de conducere al instituțiilor de învățământ superior și pentru rezolvarea contestațiilor privind deciziile senatelor universitare. Reviste (1)

Art. 315. -

Răspunderea patrimonială a personalului didactic, de cercetare și didactic auxiliar se stabilește potrivit legislației muncii. Măsurile pentru recuperarea pagubelor și a prejudiciilor se iau potrivit legislației muncii.

Art. 316. - Reviste (1), Doctrină (1)

În cazul în care cel sancționat disciplinar nu a mai săvârșit abateri disciplinare în cursul unui an de la aplicarea sancțiunii, îmbunătățindu-și activitatea și comportamentul, autoritatea care a aplicat sancțiunea disciplinară poate dispune ridicarea și radierea sancțiunii, făcându-se mențiunea corespunzătoare în statul personal de serviciu al celui în cauză.

Art. 317. - Reviste (2)

(1) Orice persoană poate sesiza unitatea/instituția de învățământ cu privire la săvârșirea unei fapte ce poate constitui abatere disciplinară. Sesizarea se face în scris și se înregistrează la registratura unității/instituției de învățământ.

(2) Dreptul persoanei sancționate disciplinar de a se adresa instanțelor judecătorești este garantat. Referințe în jurisprudență (3)

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Doctrină:

Răspunderea disciplinară în raporturile de muncă. Legislație. Doctrină. Jurisprudență, ediția 1
    Art. 316 din Legea educației naționale nr. 1/2011 prevede: în cazul în care cel sancționat nu amai săvârșit abateri disciplinare în cursul unui an de la aplicarea sancțiunii, îmbunătățindu-și activitatea și comportamentul, autoritatea care aaplicat sancțiunea poate dispune ridicarea și radierea ei, făcând mențiunea corespunzătoare în statul personal de serviciu al celui în cauză. Această dispoziție pare deficitară; ea reglementează numai oreabilitare facultativă, nu și una de drept, cu caracter obiectiv, consecință atrecerii unei anumite durate de timp, așa cum dispune Codul muncii [art. 248 alin. (3)]. [ Mai mult... ] 

.....
    Prin acțiunea pendinte, reclamanta a contestat Hotărârea nr. 35 din 3 martie 2011, emisă de Senatul Universității „A.V.” din Arad, prin care s-a hotărât „mustrarea” reclamantei, deoarece a încălcat normele de etică și deontologie profesională. Această hotărâre s-a emis în temeiul „legislației în vigoare” și a dispozițiilor art. 64, art. 81 și art. 82 pct. 16, 18, 21, 43-44 și 86 din Carta Universității „A.V.” din Arad, avându-se în vedere adresa nr. 395 din 21 februarie 2011 a domnului conf.univ.dr. R.T.R., precizările făcute de pârâtă înregistrate sub nr. 443 din 3 martie 2011 și concluziile cercetării cu caracter administrativ, efectuată de către prof.univ.dr. chim. F.D.M., în calitate de prorector cu cercetarea științifică, și prof.univ.dr. fiz. A.D.Z., în calitate de prorector cu relațiile internaționale. [ Mai mult... ] 

Pot fi de interes:

Lege 1/2011:
Dreptul la securitate al personalului didactic
Dreptul de participare la viața socială
Răspunderea disciplinară și patrimonială
Pensionarea
Norma universitară
Ocuparea funcțiilor didactice și a posturilor didactice
Evaluarea calității cadrelor didactice
Drepturi și obligații ale personalului didactic
Etica universitară
Distincții
Sancțiuni disciplinare
Sancțiuni referitoare la încălcarea eticii universitare și a bunei conduite în cercetare
Salarizarea personalului didactic și de cercetare
Reviste:
Răspunderea juridică pentru nerespectarea obligațiilor etice (II)
Revista Curierul Judiciar nr. 9/2017
Sancțiune disciplinară. Mustrarea - sancțiune disciplinară neprevăzută de dispozițiile legale. Nulitatea absolută a sancțiunii
Reflecții critice cu privire la aplicarea art. 11 alin. (3) din Legea nr. 206/2004 în domeniul învățământului superior
Doctrină:
Răspunderea disciplinară în raporturile de muncă. Legislație. Doctrină. Jurisprudență, ediția 1
;
se încarcă...