Dreptul la securitate al personalului didactic | Lege 1/2011

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Statutul personalului didactic - Statutul personalului didactic din învățământul preuniversitar -
SECȚIUNEA a 9-a
Dreptul la securitate al personalului didactic

Art. 272. - Reviste (1)

(1) Cadrele didactice nu pot fi perturbate în timpul desfășurării activității didactice de nicio autoritate școlară sau publică.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), nu se consideră perturbare a cadrelor didactice în timpul desfășurării activității didactice intervenția autorităților școlare și/sau publice în situațiile în care sănătatea fizică sau psihică a elevilor ori a personalului este pusă în pericol în orice mod, conform constatării personalului de conducere, respectiv în timpul exercițiilor de alarmare pentru situații de urgență.

(3) Înregistrarea prin orice procedee a activității didactice poate fi făcută numai cu acordul celui care o conduce.

(4) Multiplicarea, sub orice formă, a înregistrărilor activității didactice de către elevi sau de către alte persoane este permisă numai cu acordul cadrului didactic respectiv.

(5) Înregistrarea prin orice procedee a activităților desfășurate în spațiile școlare este permisă numai cu acordul personalului de conducere, cu excepția celor de la alin. (3).

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 1/2011:
Desființarea instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale particulare
Finanțarea instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale particulare
Dispoziții generale
Formarea inițială și continuă Cariera didactică
Funcțiile didactice și didactice auxiliare Condiții de ocupare
Forme de angajare a personalului didactic
Funcțiile de conducere, de îndrumare și de control
Norma didactică
Distincții
Drepturi și obligații
Dreptul la securitate al personalului didactic
Dreptul de participare la viața socială
Răspunderea disciplinară și patrimonială
Pensionarea
Norma universitară
Ocuparea funcțiilor didactice și a posturilor didactice
Evaluarea calității cadrelor didactice
Drepturi și obligații ale personalului didactic
Etica universitară
Distincții
Sancțiuni disciplinare
Reviste:
Proiect de lege pentru dotarea obligatorie a școlilor cu camere video de supraveghere
;
se încarcă...