Art 5 Dispoziții generale | Lege 1/2011

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Dispoziții generale -
Art. 5.
- Referințe în jurisprudență (2)

(1) În domeniul educației și al formării profesionale prin sistemul național de învățământ, dispozițiile prezentei legi prevalează asupra oricăror prevederi din alte acte normative. În caz de conflict între acestea se aplică dispozițiile prezentei legi.

(2) Orice modificare sau completare a prezentei legi intră în vigoare începând cu prima zi a anului școlar, respectiv universitar următor celui în care a fost adoptată prin lege. Derogări (2)

(3) Prin excepție de la prevederile alin. (2), dispozițiile prezentei legi care vizează evaluările naționale de la finalul învățământului gimnazial sau liceal se aplică începând cu promoția aflată în primul an al învățământului gimnazial, respectiv liceal, la data intrării în vigoare a modificării sau a completării. Reviste (1)

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 1/2011:
Art 1 Dispoziții generale
Art 2 Dispoziții generale
Art 3 Dispoziții generale
Art 4 Dispoziții generale
Art 5 Dispoziții generale
Art 6 Dispoziții generale
Art 7 Dispoziții generale
Art 8 Dispoziții generale
Art 9 Dispoziții generale
Art 10 Dispoziții generale
Art 11 Dispoziții generale
Art 12 Dispoziții generale
Art 13 Dispoziții generale
Art 14 Dispoziții generale
Art 15 Dispoziții generale
Reviste:
Probleme de ordin practic privind regimul actelor de studii reglementate de Legea educației naționale
;
se încarcă...