Art 260 Funcțiile de conducere, de îndrumare și de control | Lege 1/2011

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Statutul personalului didactic din învățământul preuniversitar - Funcțiile de conducere, de îndrumare și de control -
Art. 260.
- Puneri în aplicare (1)

(1) Funcțiile de conducere din inspectoratele școlare și de director la casa corpului didactic se ocupă, prin concurs, de către cadre didactice titulare, cu diplomă de licență, membre ale corpului național de experți în management educațional, care îndeplinesc criteriile de competență profesională, managerială și de prestigiu moral evaluate prin: Jurisprudență

a) curriculum vitae;

b) calități dovedite în activitatea didactică și în funcții de conducere, de îndrumare și de control, anterioare, în sistemul național de învățământ;

c) titlul de doctor sau gradul didactic I;

d) calificativul "foarte bine" obținut în ultimii 5 ani;

e) interviu în fața unei comisii de concurs privind managementul educațional și deontologia profesională.

(2) Concursul pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general, inspector școlar general adjunct și director la casa corpului didactic se desfășoară la sediul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

(3) Comisia ministerială pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar general, de inspector școlar general adjunct și de director la casa corpului didactic, numită prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, este alcătuită din 5 membri, dintre care:

a) pentru funcția de inspector școlar general:

(i) secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, în calitate de președinte;

(ii) 3 inspectori școlari generali din teritoriu;

(iii) un director din Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu competențe în domeniu;

b) pentru funcția de inspector școlar general adjunct și de director la casa corpului didactic:

(i) secretarul de stat pentru învățământul preuniversitar, în calitate de președinte;

(ii) 2 inspectori școlari generali din teritoriu;

(iii) inspectorul școlar general al inspectoratului școlar pentru care se organizează concursul;

(iv) un director din Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, cu competențe în domeniu.

(4) În comisiile de concurs participă, cu statut de observator, reprezentanții organizațiilor sindicale reprezentative la nivel de ramură a învățământului.

(5) Contestațiile la hotărârile comisiei prevăzute la alin. (3) se adresează ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, în termen de 5 zile de la comunicarea rezultatelor concursului. Hotărârea acestuia poate fi atacată la instanța de judecată competentă.

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 1/2011:
Art 250 Funcțiile didactice și didactice auxiliare. Condiții de ocupare
Art 251 Funcțiile didactice și didactice auxiliare. Condiții de ocupare
Art 252 Funcțiile didactice și didactice auxiliare. Condiții de ocupare
Art 253 Funcțiile didactice și didactice auxiliare. Condiții de ocupare
Art 254 Forme de angajare a personalului didactic
Art 255 Forme de angajare a personalului didactic
Art 256 Funcțiile de conducere, de îndrumare și de control
Art 257 Funcțiile de conducere, de îndrumare și de control
Art 258 Funcțiile de conducere, de îndrumare și de control
Art 259 Funcțiile de conducere, de îndrumare și de control
Art 260 Funcțiile de conducere, de îndrumare și de control
Art 261 Funcțiile de conducere, de îndrumare și de control
Art 262 Norma didactică
Art 263 Norma didactică
Art 264 Distincții
Art 265 Distincții
Art 266 Drepturi și obligații
Art 267 Drepturi și obligații
Art 268 Drepturi și obligații
Art 269 Drepturi și obligații
Art 270 Drepturi și obligații
;
se încarcă...