Art 236 Formarea inițială și continuă. Cariera didactică | Lege 1/2011

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Statutul personalului didactic din învățământul preuniversitar - Formarea inițială și continuă Cariera didactică -
Art. 236.
- Referințe (1), Referințe în jurisprudență (1)

(1) Formarea inițială pentru ocuparea funcțiilor didactice din învățământul preuniversitar cuprinde: Derogări (1)

a) formarea inițială, teoretică, în specialitate, realizată prin universități, în cadrul unor programe acreditate potrivit legii;

b) master didactic cu durata de 2 ani; Modificări (1)

c) stagiul practic cu durata de un an școlar, realizat într-o unitate de învățământ, sub coordonarea unui profesor mentor. Modificări (1)

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), formarea personalului din educația antepreșcolară se realizează prin liceele pedagogice. Modificări (2)

(3) Pentru a obține altă specializare, absolvenții studiilor de licență pot urma un modul de minimum 90 de credite transferabile care atestă obținerea de competențe de predare a unei discipline din domeniul fundamental aferent domeniului de specializare înscris pe diploma de licență. Acest modul poate fi urmat în paralel cu masterul didactic sau după finalizarea acestuia.

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 1/2011:
Art 226 Dispoziții generale
Art 227 Organizarea și funcționarea învățământului superior particular și confesional particular
Art 228 Înființarea instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale particulare
Art 229 Patrimoniul instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale particulare
Art 230 Desființarea instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale particulare
Art 231 Finanțarea instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale particulare
Art 232 Dispoziții generale
Art 233 Dispoziții generale
Art 234 Dispoziții generale
Art 235 Dispoziții generale
Art 236 Formarea inițială și continuă. Cariera didactică
Art 237 Formarea inițială și continuă. Cariera didactică
Art 238 Formarea inițială și continuă. Cariera didactică
Art 239 Formarea inițială și continuă. Cariera didactică
Art 240 Formarea inițială și continuă. Cariera didactică
Art 241 Formarea inițială și continuă. Cariera didactică
Art 242 Formarea inițială și continuă. Cariera didactică
Art 243 Formarea inițială și continuă. Cariera didactică
Art 244 Formarea inițială și continuă. Cariera didactică
Art 245 Formarea inițială și continuă. Cariera didactică
Art 246 Formarea inițială și continuă. Cariera didactică
;
se încarcă...