Art 227 Organizarea și funcționarea învățământului superior particular și confesional particular | Lege 1/2011

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Finanțarea și patrimoniul universităților - Organizarea și funcționarea învățământului superior particular și confesional particular -
Art. 227.
-

(1) Instituțiile de învățământ superior particulare și instituțiile de învățământ superior confesionale particulare sunt:

a) fondate din inițiativa și cu resursele materiale și financiare ale unei fundații sau asociații, ale unui cult religios ori ale unui alt furnizor de educație, recunoscut ca atare potrivit prevederilor prezentei legi; Modificări (1)

b) persoane juridice de drept privat.

(2) Instituțiile de învățământ superior particulare au autonomie universitară, conform prevederilor prezentei legi, și autonomie economico-financiară, având drept fundament proprietatea privată, garantată de Constituție.

(3) Structurile universităților particulare și confesionale particulare, atribuțiile, durata mandatelor, precum și alte considerente legate de statutul acestora sunt stabilite de Carta universitară, avizate de fondatori și aprobate de senatul universitar cu respectarea strictă a prevederilor prezentei legi. Modificări (1)

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 1/2011:
Art 217 Rolul statului în învățământul superior
Art 218 Rolul statului în învățământul superior
Art 219 Rolul statului în învățământul superior
Art 220 Rolul statului în învățământul superior
Art 221 Rolul statului în învățământul superior
Art 222 Dispoziții generale
Art 223 Dispoziții generale
Art 224 Dispoziții generale
Art 225 Dispoziții generale
Art 226 Dispoziții generale
Art 227 Organizarea și funcționarea învățământului superior particular și confesional particular
Art 228 Înființarea instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale particulare
Art 229 Patrimoniul instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale particulare
Art 230 Desființarea instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale particulare
Art 231 Finanțarea instituțiilor de învățământ superior particulare și confesionale particulare
Art 232 Dispoziții generale
Art 233 Dispoziții generale
Art 234 Dispoziții generale
Art 235 Dispoziții generale
Art 236 Formarea inițială și continuă. Cariera didactică
Art 237 Formarea inițială și continuă. Cariera didactică
;
se încarcă...