Art 211 Dispoziții generale | Lege 1/2011

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Conducerea universităților - Dispoziții generale -
Art. 211.
- Referințe în jurisprudență (1)

(1) Rectorul, desemnat conform art. 209, este confirmat prin ordin al ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului, în termen de 30 de zile de la data selecției. După emiterea ordinului de confirmare, rectorul poate semna acte oficiale, înscrisuri, acte financiare/contabile, diplome și certificate.

(2) Rectorul confirmat de ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului, pe baza consultării senatului universitar, își numește prorectorii. În universitățile multilingve și multiculturale cel puțin unul dintre prorectori este numit de către rector la propunerea cadrelor didactice aparținând minorităților naționale din departamentul secției sau liniei de predare într-o limbă a minorităților naționale, cu excepția cazului în care rectorul provine de la secția sau linia de studiu cu predare în limba minorității naționale respective. Cadrele didactice aparținând secției sau liniei de predare trebuie să propună cel puțin 3 candidați.

(3) Rectorul confirmat de ministrul educației, cercetării, tineretului și sportului încheie cu senatul universitar un contract de management, cuprinzând criteriile și indicatorii de performanță managerială, drepturile și obligațiile părților contractuale.

(4) Decanii sunt selectați prin concurs public organizat de noul rector și validat de senatul universitar. La concurs pot participa candidații avizați de consiliul facultății cu votul majorității simple a membrilor acestuia și pe baza unei metodologii specifice elaborate de senatul universitar. Consiliul facultății validează cel puțin 2 candidați.

(5) Menținerea în funcție a directorului general administrativ se face pe baza acordului scris al acestuia de susținere executivă a planului managerial al noului rector.

(6) Consiliul de administrație al universităților de stat este format din rector, prorectorii, decanii, directorul general administrativ și un reprezentant al studenților. Modificări (1)

(7) Consiliul de administrație al universităților particulare este numit de către fondatori.

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 1/2011:
Art 201 Înmatricularea studenților. Registrul matricol unic al universităților din România
Art 202 Înmatricularea studenților. Registrul matricol unic al universităților din România
Art 203 Înmatricularea studenților. Registrul matricol unic al universităților din România
Art 204 Înmatricularea studenților. Registrul matricol unic al universităților din România
Art 205 Înmatricularea studenților. Registrul matricol unic al universităților din România
Art 206 Înmatricularea studenților. Registrul matricol unic al universităților din România
Art 207 Dispoziții generale
Art 208 Dispoziții generale
Art 209 Dispoziții generale
Art 210 Dispoziții generale
Art 211 Dispoziții generale
Art 212 Dispoziții generale
Art 213 Atribuțiile senatului universitar, ale rectorului, ale consiliului de administrație, ale decanului și ale șefului de departament
Art 214 Atribuțiile senatului universitar, ale rectorului, ale consiliului de administrație, ale decanului și ale șefului de departament
Art 215 Atribuțiile senatului universitar, ale rectorului, ale consiliului de administrație, ale decanului și ale șefului de departament
Art 216 Rolul statului în învățământul superior
Art 217 Rolul statului în învățământul superior
Art 218 Rolul statului în învățământul superior
Art 219 Rolul statului în învățământul superior
Art 220 Rolul statului în învățământul superior
Art 221 Rolul statului în învățământul superior
;
se încarcă...