Art 153 Organizarea | Lege 1/2011

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Ciclul II Studii universitare de master - Organizarea -
Art. 153.
-

(1) Programele de studii universitare de master reprezintă al II-lea ciclu de studii universitare și se finalizează prin nivelul 7 din EQF/CEC și din Cadrul Național al Calificărilor. Acestea au o durată normală de 1-2 ani și corespund unui număr minim de credite de studii transferabile, cuprins între 60 și 120. Pentru profesii reglementate prin norme, recomandări sau bune practici europene, ciclul I și ciclul II de studii universitare pot fi oferite comasat, într-un program unitar de studii universitare cu o durată cuprinsă între 5 și 6 ani, la învățământul cu frecvență, în condițiile prezentei legi, diplomele obținute fiind echivalente diplomei de master.

(2) Diploma de absolvire sau de licență a absolvenților învățământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate.

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 1/2011:
Art 143 Examene de finalizare a studiilor
Art 144 Examenele de evaluare pe parcurs a studenților
Art 145 Examenele de evaluare pe parcurs a studenților
Art 146 Diplome
Art 147 Diplome
Art 148 Credite de studii
Art 149 Credite de studii
Art 150 Organizarea
Art 151 Admiterea
Art 152 Diploma
Art 153 Organizarea
Art 154 Organizarea
Art 155 Organizarea
Art 156 Admiterea
Art 157 Diploma
Art 158 Organizarea
Art 159 Organizarea
Art 160 Organizarea
Art 161 Organizarea
Art 162 Organizarea
Art 163 Admiterea
;
se încarcă...