Art 116 Dispoziții generale | Lege 1/2011

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Învățământul superior - Dispoziții generale -
Art. 116.
- Referințe în jurisprudență (1)

(1) Sistemul național de învățământ superior include toate instituțiile de învățământ superior acreditate. O instituție de învățământ superior autorizată să funcționeze provizoriu, conform procedurilor legale în vigoare, devine parte a sistemului național de învățământ superior numai după acreditare. Referințe în jurisprudență (2)

(2) Instituțiile de învățământ superior din străinătate, recunoscute legal, ca atare, în statul de origine, pot organiza filiale pe teritoriul României, singure sau în parteneriat cu instituții de învățământ superior acreditate din România, numai cu respectarea legislației în vigoare cu privire la autorizarea, acreditarea și asigurarea calității programelor de studii.

(3) Instituțiile de învățământ superior românești pot organiza, în România sau în alte state, programe de studii comune cu instituții de învățământ superior din străinătate, recunoscute ca atare de statul de origine. În cazul în care aceste programe se organizează în străinătate, trebuie să respecte reglementările legale în vigoare atât în România, cât și în statele respective.

Acesta este un fragment din Legea educației naționale nr. 1/2011 . Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 1/2011:
Art 106 Dispoziții generale
Art 107 Dispoziții generale
Art 108 Dispoziții generale
Art 109 Dispoziții generale
Art 110 Dispoziții generale
Art 111 Dispoziții generale
Art 112 Baza materială a învățământului preuniversitar de stat
Art 113 Baza materială a învățământului preuniversitar de stat
Art 114 Dispoziții generale
Art 115 Dispoziții generale
Art 116 Dispoziții generale
Art 117 Dispoziții generale
Art 118 Dispoziții generale
Art 119 Dispoziții generale
Art 120 Dispoziții generale
Art 121 Dispoziții generale
Art 122 Dispoziții generale
Art 123 Dispoziții generale
Art 124 Dispoziții generale
Art 125 Dispoziții generale
Art 126 Dispoziții generale
;
se încarcă...