Curtea Constituțională - CCR

Decizia nr. 1612/2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. (1) I. c) și IV. e), art. 53 alin. (3) și art. 196 lit. b), e), r) și s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum și a legii în ansamblul său

Modificări (...)

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 30 decembrie 2010

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Cumpără forma actualizată
sau autentifică-te
  •  

În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, la data de 8 decembrie 2010, un grup de 53 de deputați a solicitat Curții Constituționale să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice.

Sesizarea de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 17.325 din 8 decembrie 2010 și constituie obiectul Dosarului nr. 4.717A/2010.

Această sesizare a fost semnată de către următorii deputați: Cristian Mihai Adomniței, Marin Almăjanu, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihăiță Calimente, Mircea Vasile Cazan, Daniel Chițoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Paul Victor Dobre, Mihai-Aurel Donțu, Gheorghe Dragomir, George Ionuț Dumitrică, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Grațiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ștefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolța, Mihai Lupu, Dan-Ștefan Motreanu, Gheorghe- Eugen Nicolăescu, Ludovic Orban, Ionel Palăr, Viorel Palașcă, Cornel Pieptea, Gabriel Plăiașu, Cristina-Ancuța Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Călin Constantin Anton Popescu- Tăriceanu, Ana Adriana Săftoiu, Nini Săpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuț-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Știrbu, Gheorghe-Mirel Taloș, Adriana Diana Tușa, Claudiu Țaga, Radu Bogdan Țîmpău, Ioan Țintean, Florin Țurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga și Mihai Alexandru Voicu.

La data de 10 decembrie 2010, un grup de 66 de deputați a solicitat Curții Constituționale să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice.

Sesizarea de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 17.416 din 10 decembrie 2010 și constituie obiectul Dosarului nr. 4.735A/2010.

Potrivit listei anexate, sesizarea a fost semnată de următorii deputați: Aurelia Vasile, Adrian Năstase, Ioan Cindrea, Florina Ruxandra Jipa, Rodica Nassar, Florian Popa, Cornel Itu, Iordache Florin, Silvestru Mircea Lup, Iuliu Nosa, Ioan Stan, Cătălin-Ioan Nechifor, Aurel Vlădoiu, Dan-Mircea Popescu, Marian Neacșu, Carmen Ileana Moldovan, Florin-Costin Pâslaru, Liviu-Bogdan Ciucă, Adrian Solomon, Lucreția Roșca, Doina Burcău, Andrei Dolineaschi, Ioan Damian, Nicolae-Ciprian Nica, Victor Cristea, Horia Grama, Eugen Bejinariu, Doru-Claudian Fruzulică, Dumitru Boabeș, Mircea Dușa, Victor Socaciu, Sonia-Maria Drăghici, Vasile Popeangă, Viorel Stefan, Cristian-Sorin Dumitrescu, Bogdan Nicolae Niculescu-Duvăz, Georgian Pop, Ileana Cristina Dumitrache, Mircea-Gheorghe Drăghici, Dorel Covaci, Sorin Constantin Stragea, Angel Tîlvăr, Mihai Tudose, Florentin Gust Băloșin, Marian Ghiveciu, Costică Macaleți, Oana Niculescu-Mizil Ștefănescu Tohme, Claudiu Iulian Manda, Vasile Bleotu, Radu Eugeniu Coclici, Laurențiu Nistor, Cornel-Cristian Resmeriță, Ciprian-Florin Luca, Ion Călin, Ioan Sorin Roman, Ion Burnei, Petre Petrescu, Raul-Victor Surdu-Soreanu, Robert Sorin Negoiță, Vasile Ghiorghe Gliga și Emil Radu Moldovan.

În sesizarea formulată, care face obiectul Dosarului nr. 4.717A/2010, sunt învederate următoarele motive de neconstituționalitate:

1. Se susține că, prin instituirea unui "sistem obligatoriu de contribuție diferit pentru bărbați și femei", se ajunge la o discriminare evidentă a acestora din urmă din moment ce vârsta de pensionare a femeilor este mai mică decât cea a bărbaților. Or, o vârstă de pensionare mai redusă ar fi trebuit să atragă și un stagiu de cotizare mai redus.

În opinia autorilor sesizării, "prelungirea vârstei de pensionare ar fi trebuit să fie un drept, nu o obligație"; totodată, "vârsta de pensionare s-ar cuveni flexibilizată suplimentar, inclusiv între femei", criteriul oferit, în acest sens, fiind categoria profesională din care acestea provin. În susținerea celor menționate este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 258 din 16 martie 2010.

2. Se arată că prevederile legale care reglementează recalcularea pensiilor pentru militari, polițiști și funcționari publici cu statut special încalcă art. 15 alin. (2) din Constituție și introduc o falsă premisă că pensiile ocupaționale pot fi recalculate ca și cum ar fi fost obținute în baza principiului contributivității, deși, prin lege, persoanele vizate nu au contribuit la sistemul de asigurări sociale. Tot în sesizare, se menționează, în mod expres, că "persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu li se calculează pensia din sistemul public potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, [...], urmând ca doar diferența până la cuantumul prevăzut de legea specială să fie suportată de la bugetul de stat".

Recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în plată la data introducerii sistemului unitar de pensii publice, are caracter retroactiv. Se mai susține că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, cuantumul pensiei aflat în plată este un drept legal câștigat, astfel încât orice afectare a sa prin recalculare are caracter retroactiv.

3. Se apreciază că pensia, atât ca drept în sine, cât și ca element al proprietății private, reprezintă o creanță asupra statului, iar diminuarea acesteia pentru militari, polițiști și funcționari publici cu statut special încalcă art. 44 din Constituție. Se arată că pensia este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție, iar reducerea acesteia prin recalculare, prevăzută, practic, de art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege, reprezintă o expropriere. În susținerea acestui punct de vedere sunt invocate hotărârile pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauzele Rafinăriile grecești Stran și Stratis Andreadis împotriva Greciei, 1994, Gaygusuz împotriva Germaniei, 1997, Buchen împotriva Republicii Cehe, 2002, sau Andreejeva împotriva Letoniei, 2007.

În fine, se susține că prin afectarea cuantumului pensiilor de serviciu ale militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special este afectat principiul speranței legitime.

4. Se arată că art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege încalcă art. 47 alin. (1) și art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție, tocmai prin afectarea cuantumului pensiilor de serviciu ale militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special. În acest sens, sunt invocate și prevederile art. 1 paragraful 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 2 din Pactul internațional privind drepturile civile și politice, art. 6 din Tratatul Uniunii Europene, precum și Directiva nr. 86/378/CEE. Se susține că "atât pensiile cadrelor militare din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, cât și pensiile judecătorilor și procurorilor se încadrează în pilonul al doilea privind schemele ocupaționale guvernate de Directiva nr. 86/378/ECC". Totodată, o asemenea măsură aduce atingere principiului protecției așteptărilor legitime ale cetățenilor cu privire la un anumit nivel al protecției și securității sociale.

Autorii sesizării fac o pledoarie în sensul acordării pensiilor de serviciu în favoarea militarilor, polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale, invocând, în esență, rolul și importanța activității pe care o desfășoară, precum și faptul că pensia de serviciu este un drept al lor, și nu un privilegiu. Se mai precizează că însăși Constituția, la art. 118, acordă o semnificație deosebită forțelor armate. Totodată, se menționează situația de discriminare existentă între categoriile socio-profesionale mai sus enumerate, pe de o parte, și judecătorii și procurorii, pe de altă parte, sub aspectul acordării numai acestora din urmă a pensiei de serviciu. Având în vedere cele precizate mai sus, integrarea în sistemul public de pensii a pensiilor militare de stat, ale polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale nu este în acord cu principiile constituționale.

În sensul îndrituirii militarilor de a beneficia de pensie de serviciu, autorii sesizării invocă și avizul Consiliului Legislativ la legea criticată, în care se arată că în alte state pensiile militare un au statut distinct de pensiile reglementate de legea generală.

5. Se susține, cu referire la militari, polițiști și funcționari publici cu statut special, că legea criticată încalcă dreptul fundamental de alegere a profesiei și a meseriei sau ocupației. Totodată, prin obligarea persoanelor care realizează venituri din activități profesionale la plata contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale de stat, spre exemplu, a avocaților, se încalcă art. 41 alin. (1) din Constituție, întrucât aceste persoane vor plăti contribuții la "case de pensii diferite", ținând seama de faptul că statutele proprii ale acestora reglementează existența caselor de pensii proprii ale profesiilor care intră sub incidența art. 6 alin. (1) pct. IV din lege. În aceste condiții, art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din lege nu poate fi decât neconstituțional.

6. În continuare, autorii obiecției de neconstituționalitate consideră că eliminarea pensiilor de serviciu contravine și art. 147 alin. (4) din Constituție, respectiv jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, fiind menționată în acest sens Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000.

În concluzie, se arată că pensiile aflate deja în plată constituie drepturi legal câștigate și nu pot fi afectate prin recalculare, întrucât o atare operațiune, prin efectele pe care le-ar produce, ar constitui implicit o aplicare retroactivă a legii, care, de altfel, este "și opinia Consiliului Superior al Magistraturii".

În sesizarea formulată, care face obiectul Dosarului nr. 4.735A/2010, sunt învederate următoarele motive de neconstituționalitate:

1. Cu privire la criticile de constituționalitate extrinsecă, autorii obiecției de neconstituționalitate susțin că Legea privind sistemul unitar de pensii publice este viciată de neconstituționalitate în ansamblu, întrucât adoptarea acesteia a fost realizată cu încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) și art. 64 alin. (1) din Constituție, coroborate cu art. 135 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților. În acest sens, se arată că raportul comisiei sesizate în fond, împreună cu cererea de reexaminare ar fi trebuit supuse dezbaterii Camerei Deputaților, și nu proiectul legii criticate.

2. În privința criticilor de constituționalitate intrinsecă, se observă că autorii obiecției de neconstituționalitate apreciază că legea criticată reglementează un tratament juridic vădit defavorabil asiguraților de sex feminin prin raportare la asigurații de sex masculin. Se susține că, în condiții similare de vârstă, femeile vor avea întotdeauna un punctaj al pensiei mai redus decât bărbații și, așadar, o pensie mai mică decât a acestora. Rezultă că, în condițiile legii criticate, persoane plasate în situații juridice identice se bucură de un tratament diferențiat, fără ca aceasta să fie justificată în mod obiectiv și rezonabil, încălcându-se, astfel, prevederile art. 16 alin. (1), art. 41 și art. 47 din Constituție, precum și art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 12 din Carta socială europeană revizuită.

Curtea, având în vedere că obiecțiile de neconstituționalitate care formează obiectul dosarelor sus-menționate au conținut similar, în temeiul art. 164 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 4.735A/2010 la Dosarul nr. 4.717A/2010, care este primul înregistrat.

În conformitate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizările au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.

Președintele Senatului, în Dosarul nr. 4.717A/2010, a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. I2631 din 13 decembrie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituționalitate este întemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, în esență, sunt reluate criticile de neconstituționalitate formulate de către autorii obiecției de neconstituționalitate.

Președintele Senatului, în Dosarul nr. 4.735A/2010, a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. I2632 din 13 decembrie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituționalitate este întemeiată. În argumentarea acestui punct de vedere, în esență, sunt reluate criticile de neconstituționalitate formulate de către autorii obiecției de neconstituționalitate.

Președintele Camerei Deputaților, în Dosarul nr. 4.717A/2010, a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 51/5.933 din 13 decembrie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că Legea privind sistemul unitar de pensii publice este constituțională.

În punctul de vedere exprimat, se arată că obiect al controlului de constituționalitate nu îl pot constitui decât prevederile reexaminate de către Parlament în urma cererii de reexaminare formulate de Președintele României, precum și cele aflate în corelare directă cu acestea. Or, obiect al cererii de reexaminare l-au constituit prevederile art. 53 alin. (1) din lege, astfel încât obiecția de neconstituționalitate putea privi numai acest text, precum și celelalte dispoziții legale aflate în corelare directă cu textul reexaminat. În aceste condiții, președintele Camerei Deputaților înțelege ca, în punctul de vedere transmis, să facă referiri numai la constituționalitatea art. 53 alin. (1) din lege în raport cu textele constituționale invocate în obiecția de neconstituționalitate.

Astfel, în esență, se arată că art. 53 alin. (1) din lege prevede o discriminare pozitivă a femeilor față de bărbați în ceea ce privește condițiile de pensionare. În continuare, sunt făcute largi referiri cu privire la deciziile Curții Constituționale nr. 20 din 2 februarie 2000, nr. 871 din 25 iunie 2010, nr. 872 din 25 iunie 2010 și nr. 1.237 din 6 octombrie 2010.

Președintele Camerei Deputaților, în Dosarul nr. 4.735A/2010, a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 51/5.949 din 13 decembrie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că Legea privind sistemul unitar de pensii publice este constituțională.

În primul rând, se arată că sesizarea depusă este tardivă, întrucât trebuia depusă până cel târziu pe data de 9 decembrie 2010, ora 24,00.

În al doilea rând, se arată că excedează competenței Curții Constituționale analizarea criticii de neconstituționalitate extrinseci, întrucât o eventuală încălcare a Regulamentului Camerei Deputaților nu se constituie într-un motiv de neconstituționalitate.

În al treilea rând, se arată că art. 53 alin. (3) din lege nu încalcă art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât are o justificare obiectivă și rațională, și anume diferențele evidente dintre capacitatea de muncă a bărbatului față de cea a femeii. Totodată, se susține că, în ambele cazuri, calculul pe puncte al pensiei se face la fel, astfel, în condițiile unui stagiu complet de cotizare, cu cât nivelul muncii bărbatului sau al femeii este mai înalt cu atât pensia este mai mare.

Guvernul, în Dosarul nr. 4.717A/2010, a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 5/9.731 din 13 decembrie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens sunt reluate considerentele de principiu cuprinse din jurisprudența Curții Constituționale în materia neretroactivității legii, protecției proprietății private, garantării dreptului de pensie și a dreptului la un trai decent. În acest sens sunt făcute referiri cu precădere la deciziile Curții Constituționale nr. 873 din 25 iunie 2010 și nr. 1.237 din 6 octombrie 2010.

Guvernul, în Dosarul nr. 4.735A/2010, a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 5/9.730 din 13 decembrie 2010, punctul său de vedere, în care se arată că sesizarea de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Ca observație generală, se arată că sesizarea nu a fost depusă în termenul de două zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ci după expirarea acestuia.

Cu privire la critica de neconstituționalitate extrinsecă, se arată că soluționarea acesteia nu este de competența Curții Constituționale din moment ce critica vizează pretinse deficiențe care țin de modul de aplicare a Regulamentului Camerei Deputaților. Cu toate acestea, se arată că procedura legislativă s-a desfășurat în conformitate cu acesta, pe cale de consecință, fiind respectate prevederile art. 1 alin. (5) și art. 64 alin. (1) din Constituție.

Cu privire la critica de neconstituționalitate intrinsecă, se susține că aceasta vizează mai degrabă probleme de strică interpretare și aplicare a legii, astfel încât nu se poate susține încălcarea art. 16 din Constituție.

C U R T E A,

examinând obiecțiile de neconstituționalitate, punctele de vedere ale Președintelui Senatului, Camerei Deputaților și Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, dovezile depuse, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție, precum și ale art. 1, 10, 15 și 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluționeze sesizarea de neconstituționalitate.

Obiectul controlului de constituționalitate, astfel cum rezultă din sesizările formulate, îl constituie dispozițiile Legii privind sistemul unitar de pensii publice. Totuși, din motivarea obiecțiilor de neconstituționalitate, Curtea constată că acestea vizează atât o critică de neconstituționalitate extrinsecă privind legea în ansamblul său, sub aspectul procedurii de adoptare, cât și o critică de neconstituționalitate intrinsecă ce privește, în special, prevederile legale ale art. 6 alin. (1) I. c) și IV. e), ale art. 53 alin. (3) și ale art. 196 lit. b), e), r) și s). În consecință, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității prevederilor art. 6 alin. (1) I. c) și IV. e), ale art. 53 alin. (3) și ale art. 196 lit. b), e), r) și s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum și asupra legii în ansamblul său.

Textele criticate punctual au următorul cuprins:

- Art. 6 alin. (1) I. c) și IV. e):

"

(1) În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: [...]

I.

c) cadrele militare în activitate, soldații și gradații voluntari, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, din domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale; [...]

IV. persoanele care realizează, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel puțin de 4 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, și care se află în una din situațiile următoare: [...]

e) alte persoane care realizează venituri din activități profesionale".

- Art. 53 alin. (3): "Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creșterea stagiului complet de cotizare, conform eșalonării prevăzute în anexa nr. 5".

- Art. 196 lit. b), e), r) și s):

"

La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: [...]

b) Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 14 octombrie 2002, cu modificările și completările ulterioare; [...]

e) Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat și alte drepturi de asigurări sociale ale polițiștilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 31 mai 2004, cu modificările și completările ulterioare; [...]

r) prevederile referitoare la pensii cuprinse la alin. (1) și (2) ale art. 11, alin. (3) al art. 21 și art. 24 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificările și completările ulterioare;

s) prevederile referitoare la pensii cuprinse la alin. (3) al art. 19 din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților voluntari, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, cu modificările și completările ulterioare".

Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cele ale art. 1 alin. (5) cu privire la obligativitatea respectării Constituției și a supremației sale, art. 11 alin. (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 47 alin. (1) și (2) privind nivelul de trai, art. 56 alin. (2) privind așezarea justă a sarcinilor fiscale, art. 64 alin. (1) privind organizarea internă a Camerelor Parlamentului, art. 79 privind Consiliul Legislativ, ~art. 135~ alin. (2) lit. f) privind crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții și ~art. 147~ privind deciziile Curții Constituționale. Totodată, sunt considerate ca fiind încălcate și art. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului cu referire la principiul nediscriminării, art. 12 din Carta socială europeană revizuită privind dreptul la securitate socială, art. 6 din Tratatul Uniunii Europene privind recunoașterea drepturilor, libertăților și principiilor rezultate din Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene, art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice - privind recunoașterea de către statele semnatare a tuturor drepturilor garantate de pact persoanelor care se află pe teritoriul lor, art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea discriminării, art. 1 din Protocolul adițional la Convenție privind protecția proprietății, precum și Directiva 86/378/CEE a Consiliului din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socială și Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.

Examinând obiecția de neconstituționalitate, Curtea urmează a se pronunța, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie în critici de neconstituționalitate extrinsecă, iar, pe de altă parte, asupra criticilor de neconstituționalitate intrinsecă a legii supuse controlului.

I. Totuși, înainte de a proceda la analiza obiecției de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

- obiecția de neconstituționalitate care face obiectul Dosarului nr. 4.717A/2010 îndeplinește condițiile prevăzute de art. 146 lit. a) din Constituție sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta a fost semnată de un număr de 53 de deputați;

- obiecția de neconstituționalitate care face obiectul Dosarului nr. 4.735A/2010 îndeplinește condițiile prevăzute de art. 146 lit. a) din Constituție sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta a fost semnată de un număr de 61 de deputați, și nu de 66 de deputați, astfel cum se menționează atât în sesizarea formulată, cât și în adresa de înaintare a acesteia de către Secretariatului general al Camerei Deputaților. O atare concluzie se impune, întrucât 5 deputați au semnat sesizarea formulată de două ori;

- obiecția de neconstituționalitate care face obiectul Dosarului nr. 4.735A/2010 nu a fost introdusă tardiv, întrucât, chiar dacă a fost depusă la Curtea Constituțională peste termenul de două zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 - legea fiind adoptată în procedură de urgență -, legea criticată nu a fost promulgată; or, în exercitarea controlului a priori de constituționalitate, esențial este fie ca legea să nu fi fost promulgată la data înregistrării sesizării la Curtea Constituțională (a se vedea Decizia Curții Constituționale nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, când Curtea Constituțională a fost sesizată la data de 6 ianuarie 2000, deși legea a fost adoptată la 29 decembrie 1999), fie, dacă legea a fost promulgată intempestiv în interiorul termenelor prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea să fi fost formulată în interiorul acestor termene (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010).

Astfel, Curtea constată că termenele cuprinse la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 au un caracter de protecție pentru titularii dreptului de sesizare a instanței constituționale, astfel încât nu există nicio sancțiune dacă aceștia sesizează instanța constituțională după expirarea acestora; în acest caz, așadar, esențial este ca legea să nu fi fost promulgată la momentul sesizării Curții Constituționale.

II. Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinseci formulate, Curtea observă că acestea vizează eventuale încălcări ale prevederilor Regulamentului Camerei Deputaților în cadrul procedurii de legiferare. Or, Curtea constată că, prin Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, sau Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, a stabilit că nu este de competența sa analizarea eventualelor încălcări ale regulamentului. Prin această ultimă decizie Curtea Constituțională a statuat că, " în lipsa unei competențe exprese și distincte, nu își poate extinde controlul și asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuși principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentală. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuție a Camerei Deputaților, așa încât contestațiile deputaților privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competența exclusivă a Camerei Deputaților, aplicabile, în acest caz, fiind căile și procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament, după cum și desfășurarea procedurii legislative parlamentare depinde hotărâtor de prevederile aceluiași regulament, care, evident, trebuie să concorde cu normele și principiile fundamentale.

Analiza Curții este una în drept, fără a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare. Mai mult, Curtea a arătat că nu este de competența instanței constituționale să controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare regulamentele celor două Camere ale Parlamentului în procesul legislativ; a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009, sau Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009".

Astfel, în cauza de față, Curtea reține că soluționarea unei atari critici de neconstituționalitate excedează competenței Curții Constituționale.

III. În vederea analizării criticilor de neconstituționalitate intrinsecă formulate, Curtea, mai întâi, observă următoarele:

- Prin Decizia nr. 355 din 4 aprilie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2007, Curtea a admis obiecția de neconstituționalitate formulată, arătând că, "cu prilejul soluționării cererii de reexaminare formulate de Președintele României, prin legea de modificare supusă controlului de constituționalitate în prezentul dosar, Parlamentul României, depășind limitele învestirii, care priveau prevederile art. 5 alin. (4) și ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 3/2000, a modificat și completat și alte dispoziții din această lege". În consecință, Curtea a constatat neconstituționalitatea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului.

Prin urmare, Curtea constată că Parlamentul, în cazul cererii de reexaminare formulate de Președintele României în temeiul art. 77 alin. (2) din Constituție, nu poate acționa decât în cadrul și în limitele acesteia.

- Prin Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, Curtea a statuat, în mod expres și neechivoc, că, "în procedura reexaminării reglementată de art. 147 alin. (2) din Constituție, Parlamentul nu are competența constituțională de a modifica prevederile legale constatate ca fiind constituționale, ci va putea numai să pună de acord prevederile neconstituționale cu decizia Curții Constituționale; desigur, așa cum s-a arătat mai sus, Parlamentul poate modifica și alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispozițiile declarate ca fiind neconstituționale. Prin urmare, «alte îmbunătățiri» ce ar viza legea criticată se pot face numai prin alte legi sau ordonanțe de modificare și completare. În condițiile în care critica autorilor obiecției de neconstituționalitate vizează un text de lege care nu a făcut obiectul reexaminării în sensul art. 147 alin. (2) din Constituție, [...] obiecția de neconstituționalitate nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, și anume aceea de a se limita la modificările ce au fost aduse legii în procesul de reexaminare. Întrucât obiecția de neconstituționalitate este inadmisibilă, Curtea nu va mai proceda la examinarea criticilor formulate pe fondul reglementării".

Având în vedere cele două decizii menționate mai sus, Curtea, în continuare, reține următoarele:

- atât procedura reglementată de art. 77 alin. (2) din Constituție, cât și cea prevăzută de art. 147 alin. (2) din Constituție constituie proceduri constituționale de învestire a Parlamentului în scopul revederii soluției legislative adoptate fie pentru motive de oportunitate, fie pentru motive de constituționalitate, după caz;

- prin învestirea realizată, indiferent că a fost întemeiată pe prevederile art. 77 alin. (2) sau art. 147 alin. (2) din Constituție, rezultă obligația constituțională corelativă a Parlamentului de a reexamina legea în cauză în limitele învestirii sale;

- în consecință, în cadrul procedurii de reexaminare, Parlamentul, după caz, fie va analiza cererea de reexaminare a Președintelui României, fie va putea numai să pună de acord prevederile neconstituționale cu decizia Curții Constituționale;

- însă, în cadrul procedurii de reexaminare, Parlamentul poate modifica și alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă, după caz, fie cu dispozițiile a căror reexaminare a fost cerută de Președintele României, fie cu dispozițiile declarate ca fiind neconstituționale.

Plecând în analiza sa de la acest cadru fixat, Curtea constată următoarele:

1. Motivele de neconstituționalitate cuprinse la punctele 2-6 ale obiecției de neconstituționalitate ce formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.717A/2010 au fost analizate de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, precitată. Răspunzând unor critici de neconstituționalitate similare, prin decizia menționată Curtea, cu majoritate de voturi, a stabilit că nu există nicio încălcare a prevederilor constituționale și a celor cuprinse în tratatele internaționale la care România este parte. De altfel, în sensul unei libertăți de apreciere a legiuitorului în domeniul pensiilor este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei.

De asemenea, Curtea constată că dispozițiile art. 6 alin. (1) I. c) și IV. e) și art. 196 lit. b), e), r) și s) din lege, criticate prin obiecția de neconstituționalitate ce face obiectul Dosarului nr. 4.717A/2010, nu vizează dispozițiile legale reexaminate sau cele aflate într-o legătură indisolubilă cu acestea, astfel încât, în această etapă ulterioară reexaminării, Curtea nu este competentă să verifice constituționalitatea unor soluții legislative care nu au făcut obiectul reexaminării.

2. Având în vedere cele expuse mai sus, se observă că, în privința criticilor de neconstituționalitate intrinseci, singurele motive noi aduse față de obiecțiile de neconstituționalitate care au fost soluționate prin Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, precitată, vizează art. 53 alin. (3) din lege, respectiv egalizarea stagiului de cotizare dintre femei și bărbați la 35 de ani cu începere din anul 2030.

Curtea observă că decizia de pensionare poate privi numai acele persoane care în mod cumulativ îndeplinesc, la data pensionării, două condiții - art. 52 din lege [a se vedea, ca o aplicare a acestui principiu și art. 56 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, sau art. 98 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/1999, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007]:

- au împlinit vârsta standard de pensionare;

- au realizat un stagiu minim de cotizare sau în specialitate, după caz.

Astfel, chiar dacă o persoană a împlinit vârsta standard de pensionare, dar nu are stagiu minim de cotizare, nu poate primi o pensie pentru limită de vârstă și nici invers - stagiu complet de cotizare în absența vârstei standard de pensionare; astfel, stagiul de cotizare se constituie într-un element distinct de vârstă standard de pensionare în cadrul condițiilor necesare a fi îndeplinite pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Art. 3 alin. (1) lit. p) din lege definește stagiul de cotizare ca fiind "perioada de timp pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum și cea pentru care asigurații cu declarație individuală de asigurare sau contract de asigurare socială au datorat și plătit contribuții de asigurări sociale la sistemul public de pensii". Potrivit art. 53 alin. (2) și (3) din lege, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet de 35 de ani.

Potrivit art. 95 alin. (1) din lege, "Punctajul mediu anual realizat de asigurat se determină prin împărțirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale asiguratului la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa nr. 5 sau, după caz, anexa nr. 6".

Din coroborarea prevederilor menționate, rezultă că, în cazul realizării doar a unui stagiu minim de cotizare - 15 ani -, punctajul anual însumat pe cei 15 ani de către asigurat se împarte la 35, și nu la 15. În schimb, în cazul realizării unui stagiu de cotizare mai mare decât cel complet, punctajul anual însumat se împarte la 35, ceea ce înseamnă că asiguratul respectiv va avea un cuantum al pensiei mai ridicat decât cel ce a realizat doar un stagiu complet de cotizare.

În aceste condiții, nu se poate reține că pentru vârste de pensionare mai reduse automat ar corespunde și un stagiu de cotizare complet mai redus. Singura obligație pozitivă a statului este aceea de a stabili întinderea stagiului complet de cotizare la un nivel rezonabil pentru a putea fi atins de către orice asigurat în perioada activă a vieții sale. De asemenea, Curtea reține că perioada activă a vieții individului în câmpul muncii începe în condițiile reglementate de art. 13 din Codul muncii nu se încheie la împlinirea vârstei standard de pensionare, ci la un moment cel puțin egal cu această vârstă. Împlinirea vârstei standard de pensionare nu echivalează cu pierderea capacității de muncă.

Textul criticat stabilește un stagiu de cotizare de 35 de ani pentru femei, durată ce va fi atinsă treptat, până în 2030. O atare întindere a stagiului complet de cotizare este rezonabil, având în vedere că persoana fizică dobândește capacitate de muncă la vârsta de 16 ani [art. 13 alin. (1) din Codul muncii], iar, în anumite condiții, încadrarea în muncă se poate face încă de la 15 ani [art. 13 alin. (2) din Codul muncii]. Astfel, chiar până la împlinirea vârstei standard de pensionare, pentru momentul 2030, persoana de sex feminin în cauză, în mod virtual, avea posibilitatea de a realiza un stagiu de cotizare de 47-48 de ani; întrucât viața activă a individului nu se confundă cu perioada cuprinsă între momentul dobândirii capacității de muncă și cel al împlinirii vârstei de pensionare, orice persoană poate realiza stagii de cotizare și după împlinirea vârstei standard de pensionare.

De asemenea, Curtea observă că stagiul minim de cotizare este egal atât pentru femei, cât și pentru bărbați, indiferent de vârsta standard de pensionare stabilită de lege. Această soluție legislativă se regăsește și în art. 41 alin. (3) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, în care, la vârste standard diferite de pensionare pentru femei și bărbați (60, respectiv 65 de ani), stagiul minim de cotizare este identic pentru ambele sexe (15 ani).

Prin urmare, este evident că ține de opțiunea legiuitorului stabilirea duratei efective atât a stagiului minim de cotizare, cât și a celui complet de cotizare, desigur, cu respectarea unei condiții de rezonabilitate, astfel cum s-a arătat mai sus. Astfel, la vârste diferite de pensionare nu corespund, în mod automat, și stagii diferite de cotizare, fie minime, fie complete.

Totodată, Curtea observă că art. 56 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii prevede că:

"

(1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept: [...]

d) la data îndeplinirii cumulative a condițiilor de vârstă standard și a stagiului minim de cotizare pentru pensionare".

Acest lucru nu înseamnă că persoanei căreia i-a încetat de drept contractul individual de muncă în temeiul art. 56 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 nu mai poate încheia un contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau determinată [a se vedea, spre exemplu, art. 81 lit. d3) din Codul muncii]. Din contră, dacă va încheia un astfel de contract, va contribui activ la mărirea stagiului său de cotizare, ce va avea efecte directe asupra cuantumului pensiei sale.

Toate cele de mai sus demonstrează că stagiul de cotizare este un aspect distinct față de vârsta standard de pensionare, între acestea existând, însă, anumite intercondiționări, dar nu se poate susține că, modificând vârsta standard de pensionare a femeilor, realizată ca urmare a formulării unei cereri de reexaminare de către Președintele României, Parlamentul ar fi trebuit să modifice, automat, și întinderea stagiului de cotizare a acestora; o atare operațiune - stabilirea stagiului minim sau complet de cotizare - ține de politica legiuitorului, fiind o opțiune pe care o realizează cu respectarea unui criteriu de rezonabilitate.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

D E C I D E:

Constată că dispozițiile art. 6 alin. (1) I. c) și IV. e), art. 53 alin. (3) și art. 196 lit. b), e), r) și s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum și a legii în ansamblul său, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterile au avut loc la data de 15 decembrie 2010 și la acestea au participat: Augustin Zegrean, președinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Mircea Ștefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan și Tudorel Toader, judecători.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-șef,
Benke Karoly

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

;
se încarcă...