Parlamentul României

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice

Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 01 ianuarie 2011

Acest document poate avea modificări ulterioare. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pagina 5 din 13

Cumpără forma actualizată

sau autentifică-te

  •  

(2) Beneficiază de pensie de invaliditate, în condițiile prevăzute la alin. (1), și persoanele care se află în situațiile prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. c) și g). Jurisprudență (2), Reviste (1)

(3) Au dreptul la pensie de invaliditate, în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. a), și elevii, ucenicii și studenții care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, ca urmare a accidentelor de muncă sau bolilor profesionale survenite în timpul și din cauza practicii profesionale. Jurisprudență (2), Reviste (1)

(4) Persoanele care și-au pierdut total sau cel puțin jumătate din capacitatea de muncă și marii mutilați, ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluției din Decembrie 1989 ori în legătură cu evenimentele revoluționare din decembrie 1989, care erau cuprinși într-un sistem de asigurări sociale anterior datei ivirii invalidității din această cauză, au dreptul la pensie de invaliditate în aceleași condiții în care se acordă pensia de invaliditate persoanelor care au suferit accidente de muncă. Jurisprudență (5)

Art. 69. - Puneri în aplicare (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (28)

În raport cu gradul de reducere a capacității de muncă, invaliditatea este: Jurisprudență (1)

a) de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă și a capacității de autoîngrijire; Jurisprudență (2)

b) de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă, cu păstrarea capacității de autoîngrijire; Jurisprudență (12)

c) de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puțin jumătate din capacitatea de muncă, persoana putând să presteze o activitate profesională, corespunzătoare a cel mult jumătate din timpul normal de muncă. Jurisprudență (8)

Art. 70. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1)

(1) Criteriile și normele pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II și III de invaliditate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, după caz, cu avizul Ministerului Sănătății, care va fi adoptată în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului alineat. Puneri în aplicare (1)

(2) CNPP și casele de pensii sectoriale, prin intermediul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și al comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, după caz, organizează, îndrumă și controlează activitatea de expertiză medicală și recuperare a capacității de muncă. Jurisprudență (1), Reviste (1)

Art. 71. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (24), Reviste (1)

(1) Evaluarea capacității de muncă, în vederea stabilirii gradului de invaliditate, se face, la cerere, de către medicul specializat în expertiza medicală a capacității de muncă din cadrul CNPP, denumit în continuare medic expert al asigurărilor sociale, iar în cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), de către comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională. Jurisprudență (8)

(2) Pentru evaluarea capacității de muncă, cererea și documentele medicale ale solicitantului se depun la cabinetul de expertiză medicală a capacității de muncă din cadrul casei teritoriale de pensii competente, în funcție de domiciliul solicitantului, sau, după caz, la comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.

(3) În urma examinării clinice și analizării documentelor medicale, medicul expert al asigurărilor sociale completează raportul de expertiză medicală a capacității de muncă și emite decizia medicală asupra capacității de muncă. În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele din sistemul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională emit decizii medicale de încadrare într-un grad de invaliditate, care vor fi avizate de comisia centrală de expertiză medico-militară a Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor sau a Serviciului Român de Informații, după caz. Jurisprudență (2), Reviste (1)

(4) În situația în care, pentru emiterea deciziei medicale prevăzute la alin. (3), sunt necesare investigații sau examinări de specialitate suplimentare, medicul expert al asigurărilor sociale propune, după caz, prelungirea duratei concediului pentru incapacitate temporară de muncă, în condițiile legii. Jurisprudență (1)

(5) Decizia medicală prevăzută la alin. (3) se emite în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii și se comunică în termen de 5 zile de la emitere. În situațiile prevăzute la alin. (4), termenul de emitere a deciziei medicale se prelungește corespunzător. Jurisprudență (8), Reviste (1)

(6) Decizia medicală asupra capacității de muncă poate fi contestată, în termen de 30 de zile de la comunicare, la comisiile medicale de contestații sau la comisiile centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, după caz. Jurisprudență (11)

(7) Comisiile medicale de contestații funcționează în cadrul centrelor regionale de expertiză medicală a capacității de muncă și Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă. Jurisprudență (9), Reviste (1)

(8) Contestația prevăzută la alin. (6) se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare. Decizia emisă în soluționarea contestației se comunică în termen de 5 zile de la data soluționării.

(9) Deciziile comisiilor medicale de contestații și ale comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații date în soluționarea contestațiilor prevăzute la alin. (8) pot fi atacate la instanțele judecătorești competente în termen de 30 de zile de la comunicare. Jurisprudență (4)

(10) Deciziile medicale asupra capacității de muncă, precum și deciziile prevăzute la alin. (9) necontestate în termen rămân definitive. Jurisprudență (8)

Art. 72. -

În vederea efectuării de investigații și examinări de specialitate suplimentare, CNPP, prin instituțiile subordonate, poate încheia contracte de prestări de servicii medicale cu unități sanitare de specialitate, în condițiile legii.

Art. 73. - Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (6), Reviste (1)

(1) Persoanele care și-au pierdut capacitatea de muncă din cauza unor boli obișnuite sau a unor accidente care nu au legătură cu munca beneficiază de pensie de invaliditate dacă au realizat stagiul de cotizare necesar în raport cu vârsta, conform tabelului nr. 3. Acțiuni admise (1), Jurisprudență (7), Reviste (2)

Tabelul nr. 3

Vârsta persoanei la data emiterii deciziei medicale asupra capacității de muncă Stagiul de cotizare necesar (ani)
până la 20 ani 1
de la 20-23 ani 2
23-25 ani 3
25-29 ani 6
29-33 ani 9
33-37 ani 11
37-41 ani 14
41-45 ani 17
45-49 ani 20
49-53 ani 23
53-57 ani 25
57-60 ani 26
Peste 60 de ani 27

(2) Au dreptul la pensie de invaliditate și persoanele prevăzute la art. 58 lit. a) și b) și art. 59, dacă au realizat cel puțin jumătate din stagiul de cotizare necesar prevăzut în tabelul nr. 3. Puneri în aplicare (1)

Art. 74. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (7)

Au dreptul la pensie de invaliditate, indiferent de stagiul de cotizare realizat, persoanele prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. a) și b), alin. (2), (3) și (4). Jurisprudență (1)

Art. 75. - Puneri în aplicare (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (7)

(1) La stabilirea pensiei de invaliditate se acordă un stagiu potențial, determinat ca diferență între stagiul complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 5 sau, după caz, anexa nr. 6 și stagiul de cotizare realizat până la data acordării pensiei de invaliditate. Jurisprudență (7)

(2) Stagiul potențial rezultat conform alin. (1) nu poate fi mai mare decât stagiul de cotizare pe care persoana l-ar fi putut realiza de la data acordării pensiei de invaliditate până la împlinirea vârstei standard de pensionare, prevăzută în anexa nr. 5 sau, după caz, anexa nr. 6, la care poate solicita pensie pentru limită de vârstă. Jurisprudență (2)

Art. 76. - Modificări (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (4), Reviste (1)

(1) În situația gradului III de invaliditate, stagiul potențial prevăzut la art. 75 alin. (1) se acordă numai persoanelor prevăzute la art. 74. Jurisprudență (5)

(2) Persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare ca nevăzător sau în condiții de handicap preexistent calității de asigurat li se acordă un stagiu potențial, determinat ca diferență între stagiile de cotizare cerute de art. 58 și 59 și stagiile de cotizare realizate până la data acordării pensiei de invaliditate. Jurisprudență (1)

Art. 77. - Acțiuni respinse (1), Referințe (1), Jurisprudență (10)

(1) Pensionarii de invaliditate încadrați în gradul I de invaliditate au dreptul, în afara pensiei, la o indemnizație pentru însoțitor, în cuantum fix. Jurisprudență (3)

(2) Cuantumul indemnizației pentru însoțitor reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie, stabilită în condițiile legii.

(3) Indemnizația pentru însoțitor se suportă de la bugetul de stat.

Art. 78. - Puneri în aplicare (1), Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (3)

(1) Pensionarii de invaliditate sunt supuși revizuirii medicale periodic, în funcție de afecțiune, la intervale cuprinse între un an și 3 ani, până la împlinirea vârstelor standard de pensionare, la termenele stabilite de medicul expert al asigurărilor sociale sau, după caz, de către comisiile centrale de expertiză medico-militară. Jurisprudență (8), Reviste (1)

(2) După fiecare revizuire medicală, medicul expert al asigurărilor sociale, respectiv comisiile centrale de expertiză medico-militară emit o nouă decizie medicală asupra capacității de muncă, prin care se stabilește, după caz:

a) menținerea în același grad de invaliditate;

b) încadrarea în alt grad de invaliditate; Jurisprudență (1)

c) redobândirea capacității de muncă. Jurisprudență (9)

(3) Dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia medicală asupra capacității de muncă, emisă în urma revizuirii medicale. Jurisprudență (4), Reviste (1)

(4) Neprezentarea, din motive imputabile pensionarului, la revizuirea medicală atrage suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală sau, după caz, încetarea plății pensiei, în condițiile legii. Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (20)

(5) Revizuirea medicală se poate efectua și la cererea pensionarilor, dacă starea sănătății lor s-a îmbunătățit sau, după caz, s-a agravat.

(6) Decizia medicală asupra capacității de muncă emisă la revizuirea medicală urmează aceleași proceduri de contestare și soluționare, conform prevederilor art. 71. Jurisprudență (2)

Art. 79. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (9)

(1) Nu mai sunt supuși revizuirii medicale pensionarii de invaliditate care: Jurisprudență (2)

a) prezintă invalidități care afectează ireversibil capacitatea de muncă; Jurisprudență (2)

b) au împlinit vârstele standard de pensionare prevăzute de prezenta lege; Jurisprudență (1)

c) au vârsta mai mică cu până la 5 ani față de vârsta standard de pensionare și au realizat stagiile complete de cotizare, conform prezentei legi. Jurisprudență (2)

(2) Constatarea situațiilor prevăzute la alin. (1) lit. a) se face numai cu avizul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă sau al comisiilor centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, după caz.

Art. 80. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (1)

(1) Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă, centrele regionale de expertiză medicală a capacității de muncă sau comisiile centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații pot convoca pentru expertizare pensionarul de invaliditate. Concluziile expertizării sunt obligatorii și definitive.

(2) Neprezentarea la Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperarea Capacității de Muncă, la centrele regionale de expertiză medicală a capacității de muncă sau la comisiile centrale de expertiză medico-militară ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației și Internelor și Serviciului Român de Informații, din motive imputabile pensionarului, atrage suspendarea plății pensiei. Jurisprudență (1)

(3) Suspendarea plății pensiei prevăzute la alin. (2) se face începând cu luna următoare celei în care neprezentarea s-a comunicat către casa teritorială de pensii sau către casa de pensii sectorială, după caz.

Art. 81. - Acțiuni respinse (1), Jurisprudență (5)

(1) Pensionarii de invaliditate, cu excepția celor prevăzuți la art. 79 alin. (1), sunt obligați să urmeze programele recuperatorii întocmite de medicul expert al asigurărilor sociale care a emis decizia medicală asupra capacității de muncă, în vederea reintegrării socioprofesionale.

(2) Neîndeplinirea, din motive imputabile pensionarului, a obligației prevăzute la alin. (1) atrage suspendarea plății pensiei începând cu luna următoare constatării.

(3) Casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale efectuează controlul asupra respectării programelor recuperatorii, pe baza normelor metodologice emise.

(4) Suspendarea plății pensiei încetează cu luna următoare reluării sau, după caz, începerii programelor recuperatorii.

Art. 82. - Puneri în aplicare (1), Acțiuni respinse (2), Jurisprudență (19)

(1) La data îndeplinirii condițiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia de invaliditate devine pensie pentru limită de vârstă. Jurisprudență (2)

(2) În situația prevăzută la alin. (1) se acordă, din oficiu, cuantumul cel mai avantajos. Jurisprudență (1)

(3) Indemnizația pentru însoțitor prevăzută la art. 77 se menține și pe durata acordării pensiei pentru limită de vârstă. Jurisprudență (1)

SECȚIUNEA a 5-a Pensia de urmaș

Art. 83. - Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (7), Reviste (2)

Pensia de urmaș se cuvine copiilor și soțului supraviețuitor, dacă susținătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condițiile pentru obținerea unei pensii.

Art. 84. - Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (20), Reviste (1)

Copiii au dreptul la pensie de urmaș: Jurisprudență (1)

a) până la vârsta de 16 ani; Jurisprudență (1), Reviste (2)

b) dacă își continuă studiile într-o formă de învățământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani; Jurisprudență (19), Reviste (2)

c) pe toată durata invalidității de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situațiile prevăzute la lit. a) sau b). Jurisprudență (1)

Art. 85. - Jurisprudență (2)

(1) Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș pe tot timpul vieții, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin 15 ani. Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (1)

(2) În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puțin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaș cuvenit soțului supraviețuitor se diminuează cu 0,5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6,0% pentru fiecare an de căsătorie în minus. Jurisprudență (1)

Art. 86. - Puneri în aplicare (1), Jurisprudență (3)

(1) Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș, indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puțin un an. Jurisprudență (3)

(2) Soțul supraviețuitor are dreptul la pensie de urmaș, indiferent de vârstă și de durata căsătoriei, dacă decesul soțului susținător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale și dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie ori dacă acestea sunt mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut, prevăzut la art. 33 alin. (5). Jurisprudență (2)

Art. 87. - Jurisprudență (4)

Soțul supraviețuitor care nu îndeplinește condițiile prevăzute la art. 85 și la art. 86 alin. (1) beneficiază de pensie de urmaș pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut, prevăzut la art. 33 alin. (5).

Art. 88. -

Soțul supraviețuitor care are în îngrijire, la data decesului susținătorului, unul sau mai mulți copii în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaș până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câștigul salarial mediu brut, prevăzut la art. 33 alin. (5).

Art. 89. - Jurisprudență (13)

(1) Pensia de urmaș se stabilește, după caz, din: Jurisprudență (2)

a) pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condițiile legii, susținătorul decedat; Jurisprudență (9)

b) pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susținătorului a survenit înaintea îndeplinirii condițiilor pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă. Jurisprudență (3)

(2) Cuantumul pensiei de urmaș se stabilește procentual din punctajul mediu anual realizat de susținător, aferent pensiei prevăzute la alin. (1), în funcție de numărul urmașilor îndreptățiți, astfel: Jurisprudență (8)

a) 50% - pentru un singur urmaș; Jurisprudență (8)

b) 75% - pentru 2 urmași; Jurisprudență (2)

c) 100% - pentru 3 sau mai mulți urmași.

Art. 90. - Jurisprudență (1)

Cuantumul pensiei de urmaș, în cazul orfanilor de ambii părinți, se stabilește prin însumarea drepturilor de pensie de urmaș, calculate după fiecare părinte.

Art. 91. -

În cazul modificării numărului de urmași, pensia se recalculează în conformitate cu dispozițiile art. 89 alin. (2). Jurisprudență (1)


Pentru a vedea documentul fără paginare, ai nevoie de un abonament Lege5!

;
se încarcă...