Art 60 Reguli procedurale specifice activității Curții Constituționale | Lege 47/1992

Acesta este un fragment din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Reguli procedurale specifice activității Curții Constituționale -
Art. 60.
- Jurisprudență

(1) Deciziile, hotărârile și avizele se redactează în scris de către magistratul-asistent care a participat la dezbateri, sub îndrumarea judecătorului-raportor. Termenul de redactare este de cel mult 30 de zile de la pronunțare.

(2) Deciziile, hotărârile și avizele se certifică de către președintele Curții Constituționale și de magistratul-asistent care a participat la dezbateri. Ele primesc număr în ordinea înscrierii lor în condica de ședință, separat pentru decizii, hotărâri și avize.

(3) Curtea Constituțională editează culegeri de decizii și hotărâri și organizează sistematizarea jurisprudenței sale.

Acesta este un fragment din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Lege 47/1992:
Art 50 Plenul Curții Constituționale
Art 51 Plenul Curții Constituționale
Art 52 Reguli procedurale specifice activității Curții Constituționale
Art 53 Reguli procedurale specifice activității Curții Constituționale
Art 54 Reguli procedurale specifice activității Curții Constituționale
Art 55 Reguli procedurale specifice activității Curții Constituționale
Art 56 Reguli procedurale specifice activității Curții Constituționale
Art 57 Reguli procedurale specifice activității Curții Constituționale
Art 58 Reguli procedurale specifice activității Curții Constituționale
Art 59 Reguli procedurale specifice activității Curții Constituționale
Art 60 Reguli procedurale specifice activității Curții Constituționale
Art 61 Statutul judecătorilor Curții Constituționale
Art 62 Statutul judecătorilor Curții Constituționale
Art 63 Statutul judecătorilor Curții Constituționale
Art 64 Statutul judecătorilor Curții Constituționale
Art 65 Statutul judecătorilor Curții Constituționale
Art 66 Statutul judecătorilor Curții Constituționale
Art 67 Statutul judecătorilor Curții Constituționale
Art 68 Statutul judecătorilor Curții Constituționale
Art 69 Statutul judecătorilor Curții Constituționale
Art 70 Statutul judecătorilor Curții Constituționale
;
se încarcă...