ANEXA Nr 2 -
Cadrul conceptual privind evaluarea funcționării, dizabilității și CES la copii

1. Aspecte generale privind evaluarea funcționării, dizabilității și CES la copii

Evaluarea este un proces complex, continuu, dinamic, de cunoaștere și estimare cantitativă, calitativă și ecologică a particularităților dezvoltării și a capacității de învățare a copilului. Acest proces nu se rezumă la o activitate constatativă și statică, ci sugerează elemente de prognoză și aspecte dinamice pentru programe de intervenție care să maximizeze potențialul de dezvoltare și învățare al copilului evaluat.

Evaluarea presupune colectarea de informații cât mai complete, prin metode cât mai diverse și din surse cât mai diferite, coroborarea și interpretarea tuturor datelor colectate, identificarea, formularea și rezolvarea de probleme în scopul orientării deciziilor și intervențiilor.

Evaluarea dinamică estimează potențialul de învățare al copilului în scopul folosirii acestuia ca suport în formarea abilităților necesare dezvoltării sale plenare. Acest tip de evaluare înlocuiește evaluarea statică, în care se punea accent pe ceea ce nu poate face efectiv copilul, pe dificultățile pe care le are acesta, corelativ cu vârsta dată, și nu pe capacitățile sale de dezvoltare. Evaluarea dinamică, holistică și ecologică, specifică abordării sociale a dizabilității, identifică și descrie complet copilul, respectiv stabilește și elementele pozitive - punctele tari - din dezvoltarea copilului, ca și factorii contextuali facilitatori care vor constitui puncte de plecare în activitatea de abilitare și/sau reabilitare.

Evaluarea este intrinsec legată de factorul timp și de măsurile de intervenție și sprijin:

a) timpul necesar unei evaluări depinde de etapa și tipul de abordare, de mulți alți factori, cum ar fi: vârsta, gradul de maturizare a copilului, contextul familial și posibilele întârzieri de dezvoltare, cunoașterea cazului și altele. Cu deosebire în situații de evaluare care conduc la decizii importante pentru copil, de exemplu încadrarea în grad de handicap sau orientarea școlară, este necesar un timp adecvat pentru colectarea tuturor informațiilor, din diverse surse și cu instrumente cât mai diferite, pentru coroborarea și interpretarea acestor informații, în vederea fundamentării corespunzătoare a deciziilor;

b) evaluarea trebuie să fie obligatoriu urmată de măsuri de intervenție integrată pentru abilitare și/sau reabilitare în vederea incluziunii sociale.

Parcursul procesului comun, complementar de evaluare - intervenție este următorul, în ordine cronologică:

a) identificarea sau depistarea potențialei dizabilități și/sau CES;

b) diagnoza/concluziile evaluării și prognoza;

c) decizia și orientarea către servicii și alte evaluări;

d) planificarea serviciilor de abilitare și/sau reabilitare, alte servicii de intervenție și sprijin;

e) implementarea planului;

f) monitorizarea și reevaluarea.

Obiectivul general al evaluării copilului cu dizabilități vizează identificarea nivelului de funcționare, ca rezultat al interacțiunii dintre un copil cu anumite condiții de sănătate cu facilitatorii și barierele din mediu, inclusiv atitudinile.

Rezultatele evaluării stabilesc în esență nevoile individuale de sprijin și intervenție pentru abilitare și/sau reabilitare, în scopul maximizării șanselor de dezvoltare ca ființă umană, de dobândire a autonomiei personale și de incluziune socială a copilului.

În evaluare există trei abordări majore, prin raportare la standarde, repere și contextul individual. În funcție de situația particulară a copilului, evaluatorul optează pentru una sau mai multe abordări.

Tipuri de abordare în evaluare

A. Evaluarea prin raportare la standarde/norme

Evaluarea prin raportare la standarde/norme măsoară performanțele unui copil într-o anume arie de dezvoltare, având ca referință un standard stabilit prin testarea unui eșantion reprezentativ pentru copii. Un exemplu ilustrativ este testarea coeficientului de inteligență.

Pentru a include în evaluare și alte perspective asupra dezvoltării individuale a fiecărui copil, de exemplu, perspectiva holistică, specialiștii apelează din ce în ce mai mult și la acele abordări care nu se mai bazează exclusiv pe teste și raportare la standarde. Motivația este că acest tip de abordare poate conduce la etichetarea copiilor cu dizabilități ca fiind copii cu deficiențe sau anormali, reproducând stereotipurile culturale ale dizabilității.

Acest tip de abordare este adecvat pentru a determina:

a) o întârziere sau o neconcordanță față de respectivul standard;

b) alegerea sprijinului și a serviciilor de intervenție necesare.

B. Evaluarea prin raportare la repere/criterii

Evaluarea prin raportare la repere de dezvoltare sau criterială este utilizată pentru a determina punctele forte și punctele slabe ale unui copil, nu prin a-l compara cu alți copii, ci prin raportare la un set de deprinderi prestabilite și validate, presupuse a fi esențiale pentru dezvoltarea plenară a copilului.

Avantajul acestei abordări constă în utilitatea ei ca instrument de documentare a progresului realizat de copil, stabilind eficiența intervențiilor și pregătind terenul pentru însușirea unor deprinderi ulterioare. Un exemplu al acestui tip de abordare îl constituie evaluarea prin raportare la curriculum, care folosește obiectivele curriculare ca bază de evaluare, respectiv ce anume se predă la clasă. Accentul se pune, în cea mai mare măsură, pe deprinderile de studiu teoretic și de citit. Astfel, activitățile curriculare funcționează ca obiective ale instrucției, dar și ca evaluări care privesc stadiul și progresul.

Evaluarea prin raportare la repere de dezvoltare sau criterială prezintă aceeași problemă ca și precedentul tip de abordare, respectiv stabilește norme de dezvoltare care nu permit măsurarea unui proces de dezvoltare individual, unic și divers.

Acest tip de abordare este adecvat pentru:

a) a determina punctele forte și deprinderile copilului;

b) a identifica nevoile acestuia;

c) a elabora planuri de intervenție și sprijin; de exemplu, folosind o grilă de observare - cum mănâncă, cum urcă sau coboară scările - evaluatorul poate observa că acel copil nu poate să coboare, deci toată intervenția se va baza pe ce trebuie să facă profesionistul astfel încât copilul să învețe să coboare.

C. Evaluarea prin raportare la contextul individual

Evaluarea prin raportarea copilului la contextul individual măsoară progresul copilului pe parcursul procesului său unic de dezvoltare și învățare. Evaluările pornesc de la a recunoaște că orice copil se modelează prin interacțiunea dintre aspectele biologice și cele de mediu, precum și prin ceea ce așteaptă de la viață și viitorul său persoanele cu care interacționează.

Evaluările se fac în contextul particular de viață și în funcție de calitățile unice ale copilului. Nu se urmărește numai simpla evaluare a copilului, ci și calitatea relațiilor acestuia cu ceilalți, modul în care dezvoltarea sa este influențată și modelată de familie, școală, servicii de sprijin, comunitate, precum și de valorile culturale, legile și politicile sociale dominante.

Acest tip de abordare oferă posibilități de depășire a problemelor expuse anterior, însă chiar și acesta poate fi restrictiv dacă setul inițial de obiective este stabilit prin raportare la standarde sau la criterii, și nu la abilitățile și potențialul unic al copilului.

Acest tip de abordare este adecvat pentru:

a) a determina în ce măsură intervențiile ajută copilul să își dezvolte potențialul individual;

b) a ajusta intervențiile pentru a satisface cel mai bine nevoile copilului;

c) a implica familia și comunitatea în luarea deciziei privind necesitatea, tipul și eficiența intervenției;

d) a determina modul în care comunitatea a monitorizat familia și aceasta este mulțumită de respectiva intervenție;

e) a îmbunătăți comunicarea cu părinții și colaborarea acesteia cu profesioniștii.

Demersul evaluativ în cazul copiilor cu dizabilități parcurge trei mari etape, care sunt obligatorii pentru toți specialiștii ce interacționează cu copiii: evaluarea inițială, continuă și finală.

Evaluarea inițială, constatativă, cu valoare prognostică, are următoarele obiective:

a) identificarea, inventarierea, clasificarea, diagnosticarea;

b) stabilirea capacității și a nivelului de performanțe sau a potențialului actual al copilului;

c) estimarea sau prognoza dezvoltării ulterioare, bazată pe potențialul individual și integrat al copilului;

d) stabilirea încadrării în grad de dizabilitate/handicap și/sau forma de școlarizare;

e) stabilirea parametrilor programului de intervenție personalizată.

Evaluarea inițială este valabilă pentru toate domeniile de evaluare - socială, medicală, psihologică și educațională - și specifică în funcție de fiecare domeniu în parte. În consecință, acest concept nu se suprapune integral peste evaluarea inițială, ca etapă a managementului de caz.

Evaluarea continuă sau formativă evidențiază nivelul actual și potențial al dezvoltării pe parcursul intervenției și urmărește inițierea și monitorizarea unor programe de antrenament, exersare și/sau intervenție specifică. Ea nu este centrată pe deficit, ci evidențiază ceea ce știe și ce poate copilul, ce deprinderi și abilități are într-o anumită etapă a dezvoltării sale și ce urmează să se dezvolte.

Evaluarea finală sau sumativă are următoarele obiective:

a) estimarea eficacității intervenției sau a programului;

b) modificarea planului sau a programului, în raport de constatări;

c) reevaluarea copilului și reconsiderarea deciziei.

2. Aspecte generale ale metodologiei de evaluare a copilului cu dizabilități și/sau CES

Evaluarea copilului cu dizabilități și/sau CES este realizată de către profesioniști din mai multe sisteme - social, medical și educațional - care lucrează în rețea sau în echipe multidisciplinare. În funcție de nivelul și modalitatea de implicare a profesioniștilor, evaluarea se realizează:

a) în cadrul rețelei de profesioniști;

b) în cadrul echipelor multidisciplinare care asigură o parte din evaluările necesare;

c) în cadrul echipelor multidisciplinare care asigură evaluarea complexă.

Rețeaua de evaluare complexă este compusă din profesioniștii care contribuie la evaluare și își exprimă punctul de vedere specializat în întâlniri/consultări, complementar și coordonat, în situații și documente specifice. În componența rețelei intră, de regulă: asistentul social din comunitate, medicul de familie, psihopedagogul sau pedagogul, psihologul și, după caz, un medic specialist, un logoped, un kinetoterapeut și alții.

Evaluarea realizată în rețeaua de profesioniști are drept obiectiv formularea unei diagnoze sau concluzii referitoare la situația particulară a unui copil cu dizabilități din perspectiva proprie, a fiecărui sistem, în vederea:

a) proiectării și aplicării unor măsuri și intervenții specifice și de sprijin din perspectiva profesionistului în cauză;

b) îndrumarea spre profesioniști din același sistem sau alte sisteme pentru completarea evaluării;

c) reluarea evaluării ori de câte ori este necesar, conform evoluției situației copilului. Un exemplu în acest sens este situația unui medic de specialitate care examinează clinic și paraclinic copilul, stabilește un diagnostic complet, recomandă un tratament specific și îndrumă familia la alți specialiști, la Comisia pentru Protecția Copilului sau la autoritățile și instituțiile școlare.

Echipele multidisciplinare care pot realiza evaluarea copilului cu dizabilități și/sau CES se regăsesc în cadrul unor centre de diagnostic și tratament, centre de sănătate mintală, centre de dezvoltare, servicii de intervenție precoce, școli și CIEC. Obiectivul acestei evaluări îl reprezintă formularea unei diagnoze și a unor elemente de prognoză, în vederea aplicării unei terapii și intervenții specifice, precum și, după caz, îndrumarea spre alte niveluri de evaluare și expertiză.

În momentul în care un specialist se află în situația de a evalua un copil cu posibile dizabilități, acesta trebuie să știe de la început că demersul său nu poate fi izolat, ci complementar cu al altor specialiști și corelat cu acțiuni de pe alte niveluri de evaluare. Astfel, se abordează și se analizează următoarele aspecte, ca domenii de evaluare: sociale, medicale, psihologice și educaționale - care se întrepătrund și se completează.

În vederea stabilirii calității și gradului funcționării, evaluarea copilului cu dizabilități și/sau CES include:

a) interpretarea unitară a rezultatelor evaluării inițiale medicale, psihologice, educaționale și sociale;

b) investigații suplimentare pentru a stabili calitatea activităților copilului și evidențierea limitărilor în activitate, precum și participarea copilului la viața societății, a comunității în care trăiește, cu alte cuvinte, implicarea sa în situațiile vieții reale; în acest caz, trebuie evidențiate restricțiile de participare.

Când se evaluează fiecare domeniu al activității și participării, trebuie precizate: capacitatea, performanța și corelarea a ceea ce face cu ceea ce poate face, nivelul pe care îl poate atinge și așteptările educaționale și sociale de la acesta.

Capacitatea reprezintă nivelul de funcționare cel mai ridicat pe care o persoană îl poate atinge probabil, la un moment dat, în unul dintre domeniile care privesc activitatea și participarea prevăzute de CIF-CT. Capacitatea se măsoară într-un mediu uniform sau standard și reflectă, astfel, capacitatea adaptată la mediu a individului. Evaluarea capacității reprezintă, de fapt, stabilirea potențialului biopsihic al copilului respectiv, ținând cont de limitele specifice dizabilității, precum și de acțiunea mediului și a educației.

Performanța reprezintă modul în care acționează persoanele în mediul lor curent, aducând astfel în discuție aspectul implicării acestora în situațiile de viață.

Evaluarea capacității și a performanței se realizează de către specialiștii și actorii relevanți din viața copilului, în cadrul unui proces complex de cunoaștere a copilului, atât în mediul său de viață obișnuit, cât și în condiții de testare. Evaluarea capacității, ca și a performanței reprezintă un proces care are loc în contextul antrenării copilului în educație, în activități de abilitare și/sau reabilitare și compensare. Acest proces presupune raportare la criterii și raportare la individ.

În perspectivă dinamică, profesioniștii urmăresc evaluarea progresului în abilitare și/sau reabilitare, compensare și educație. Aceasta se realizează prin raportare la obiectivele vizând compensarea și abilitarea/reabilitarea, precum și la cele educaționale, obiective stabilite în urma actului de evaluare. Evaluarea progresului presupune comparația între starea inițială și cea finală și poate viza:

a) răspunsul la intervenția de abilitare și reabilitare;

b) progresele în dobândirea autonomiei personale și sociale;

c) progresele în limitarea efectelor secundare ale deficienței/afectării și în prevenirea secundară și terțiară;

d) progresele în compensare, intra- sau intersistemice; antrenarea potențialului restant; stagnarea, regresul - cauze, evoluții și altele.

Evaluarea capacității, performanței și progresului solicită atât prezența specialiștilor, cât și parteneriatul cu părinții.

Actorii implicați în evaluare sunt: părinții/reprezentantul legal al copilului, alte persoane din familie, medicii de familie, medicii de specialitate, asistenții sociali, cadrele didactice - în funcție de nivelul și de tipul de școlaritate - psihologii, profesioniștii care intervin în abilitare, reabilitare și compensare, membrii comisiilor de evaluare continuă, persoanele angajate în viața rezidențială a unui copil ș.a.

Metodele și instrumentele din domeniul evaluării

Metodele și instrumentele din domeniul evaluării se aplică atât în situații formale, de exemplu, în cadrul SEC/SEOSP, dar și informale, respectiv în situațiile concrete ale vieții copilului. Recomandări privind aplicarea acestora:

a) instrumentele, de exemplu, fișele de observație, testele de evaluare ș.a., vor fi selectate de profesioniști, în acord cu situația copilului în cauză și cu respectarea normelor profesionale deontologice;

b) se recomandă utilizarea instrumentelor etalonate, dar se permite și utilizarea atentă a celor neetalonate pentru cazurile în care nu există teste etalonate;

c) în anumite situații este necesară adaptarea unor teste la particularitățile copilului, de exemplu în situații de surdocecitate, în absența comunicării verbale ș.a.;

d) specialiștii sunt încurajați să utilizeze mijloace de comunicare alternativă sau augmentativă, de exemplu: obiecte, lucruri concrete, fotografii sau desene, pictograme, ideograme, limbaje mimico-gestuale simple, Braille ș.a.;

e) trebuie acordată o atenție specială evaluării copiilor de vârstă foarte mică;

f) timpul de evaluare poate fi extins, în funcție de particularitățile copilului sau contextul său de viață, de disponibilitatea profesioniștilor și utilizarea instrumentelor de lucru;

g) referitor la condițiile în care are loc evaluarea propriu-zisă, se recomandă ca fiecare locație, inclusiv cea în care se desfășoară activitatea CPC, să fie dotată cu sală de așteptare adaptată nevoilor copilului cu dizabilități, săli de joc și săli neutre.

Acesta este un fragment din Ordinul nr. 1985/1305/5805/2016 privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea și intervenția integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilități în grad de handicap, a orientării școlare și profesionale a copiilor cu cerințe educaționale speciale, precum și în vederea abilitării și reabilitării copiilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale. Cumpărați documentul în formă actualizată sau alegeți un abonament Lege5 care permite accesul la orice formă actualizată.

Pot fi de interes:

Ordin 1985/2016:
LISTA actelor normative cu incidență în domeniul drepturilor copiilor cu dizabilități și/sau CES
Cadrul conceptual privind evaluarea funcționării, dizabilității și CES la copii
Model plan de abilitare reabilitare a copilului cu dizabilități/plan de abilitare reabilitare și de tranziție a copilului cu dizabilități la viața de adult/plan de abilitare reabilitare și de paliație a copilului cu dizabilități
Model cerere tip pentru evaluare complexă și încadrare a copilului cu dizabilități în grad de handicap/acces la servicii de abilitare și reabilitare
Model cerere tip pentru evaluare complexă și orientare școlară/profesională a copiilor cu dizabilități și cerințe educaționale speciale/copiilor cu cerințe educaționale speciale
Factorii de mediu model anexă a anchetei sociale pentru copiii cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale
Model fișă medicală sintetică pentru copiii cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale
Model fișă de evaluare psihologică în vederea încadrării în grad de handicap, a orientării școlare și profesionale și a planificării beneficiilor, serviciilor și intervențiilor pentru copilul cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale*
Model fișă psihopedagogică pentru elevul cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale
Model fișa de evaluare psihoeducațională pentru copiii cu cerințe educaționale speciale
Model certificat de încadrare a copilului cu dizabilități în grad de handicap
Model raport de evaluare complexă a copilului cu dizabilități
;
se încarcă...